O SUTĂ DE ANI ÎN VIITOR
Episodul 8
Scenariu SF de Ben Todică
Odată ajuns în adâncuri, am
intrat în galeria motorului timpului. După treisprezece rotații în direcția
acelor de ceasornic, mă aflam în anul 2130.
Când am ieșit la suprafață, m-a
izbit un aer greu, aproape irespirabil. În fața mea se întindea un peisaj
straniu: noi ruine, de data aceasta aparținând unui oraș modern, cu linii
arhitecturale cosmice, răspândite peste dealurile Ciudanoviței.
Dacă rușilor le-au trebuit
patruzeci de ani pentru exploatarea uraniului, în 2030 au sosit germanii, care
au continuat exploatarea zăcămintelor. Au construit un imens complex industrial
la Lisava și Dobrei, înconjurat de un lanț de uzine pentru prelucrarea
minereului și transformarea lui în bare de uraniu. Un fel de reînviere a fostei
Uzine R de la Feldioara, din anii '70-'80, dar la o scară mult mai mare și cu
tehnologii avansate.
Deasupra, dincolo de stânci,
fusese construit un aeroport de unde produsul finit era transportat direct în
Germania. Activitatea industrială a încetat în 2070, iar acum, după șaizeci de
ani de abandon, întreaga zonă se întorsese la tăcere. Clădirile erau ruinate,
instalațiile ruginite, iar natura încerca timid să recupereze ceea ce omul îi
răpise.
Am întâlnit un cioban care păzea
vreo zece oi. Vorbea cu mine într-o română amestecată cu termeni tehnologici, o
limbă pe care cu greu o puteam urmări.
Observând că nu vorbesc asemenea
lui, m-a întrebat:
- Din ce limbă imperială faci
parte? Engleză, mandarină sau spaniolă?
- Engleză și română, i-am
răspuns.
- A! Româna este o limbă foarte
veche. O mai vorbim doar noi, cei care ne considerăm creștini.
M-a surprins răspunsul lui. În
secolul XX existau pe Pământ aproximativ șapte mii de limbi. Într-o sută de
ani, omenirea ajunsese să folosească, la scară planetară, doar trei limbi
dominante: engleza, mandarina și spaniola. Celelalte dispăruseră treptat, odată
cu comunitățile care le purtaseră memoria.
Odată cu limbile se pierduseră și
numeroase feluri de a simți, de a gândi și de a privi lumea.
Ingineria genetică transformase
corpul uman în forme greu de imaginat în trecut. Chipurile oamenilor deveniseră
aproape identice. Rasismul dispăruse, dar nu pentru că omenirea învățase să se
accepte în diversitatea ei, ci pentru că diversitatea fusese, în mare măsură,
eliminată prin uniformizare genetică.
Aceasta era una dintre primele
mele constatări, pe care aveam să i le raportez Ducelui de Sussex, care,
imediat după întoarcerea mea din călătorie, s-a grăbit să mă primească în
audiență.
- Excelență, i-am spus, omenirea
a ajuns să experimenteze inclusiv combinarea genetică a omului cu lumea
vegetală. Se urmărește introducerea unor caracteristici inspirate de clorofila
plantelor, astfel încât organismul uman să poată capta și transforma energia
luminii. Se caută căi de prelungire nelimitată a vieții, cu ambiția de a atinge
nemurirea.
- Nemurirea? întrebă Ducele,
ridicând sprâncenele.
- Da. Iar tehnologia a făcut
posibil transferul unor componente ale memoriei audio și vizuale din creierul
uman în calculator și invers. Astfel, omul poate continua să existe într-un
mediu digital, unde memoria, personalitatea și experiențele sale pot fi păstrate
și reproduse. Într-un anumit sens, poți trăi etern în calculator, chiar dacă
trupul fizic nu mai există.
Omul s-a integrat tot mai mult cu
inteligența artificială, dobândind puteri care, în trecut, ar fi fost
considerate supranaturale. Inteligența emoțională umană a fost combinată cu
capacitățile de calcul și analiză ale mașinilor.
Dar această fuziune nu a adus
numai avantaje. A creat și o nouă categorie de conflicte: războaiele dintre cei
modificați genetic și tehnologic și cei care au ales să rămână oameni naturali.
În viitor, am continuat eu, vom
construi ascensoare între Pământ și sateliții artificiali, folosind cabluri
realizate din materiale ultrarezistente, bazate pe nanodiamant. Vom avea baze
permanente pe Lună, de unde vom explora restul sistemului solar.
Dacă astăzi te poți căsători în
Las Vegas, de exemplu, în viitor, ca român sau australian, îți vei putea
organiza nunta pe orice planetă din sistemul solar, dacă tehnologia și
condițiile de acolo îți vor permite.
Clima Pământului va deveni însă
mult mai violentă, ca urmare a transformărilor provocate de civilizația
hibridă, aflată la granița dintre biologic și artificial. Suprafața planetei va
fi modificată radical. Unele orașe vor fi construite suspendat, în spațiu,
altele vor coborî pe fundul mărilor.
Multe specii de animale vor
dispărea. Printre ele, elefantul, girafa, rinocerul și ursul polar.
Genetic, oamenii vor ajunge să
semene tot mai mult între ei, atât prin formă, cât și prin culoare. Cu toate
acestea, societatea va păstra o ierarhie ascunsă, bazată pe modificări genetice
specializate.
Cei desemnați să asigure
securitatea sistemului vor fi modificați prin combinarea caracteristicilor
umane cu cele ale animalelor de pradă. Polițiștii vor avea trup de om și cap de
leu sau de lup, gata să-și folosească instinctele de vânător. Unitățile de
securitate personală vor avea chipuri de vulturi și aripi puternice, cu gheare
pregătite să înhațe pe oricine va deveni suspect.
Elite ale societății vor locui în
orașe suspendate, asemenea unor stupi uriași de albine, în timp ce alte
categorii, industriale sau secrete, vor funcționa în fabrici subterane și în
orașe construite sub apă.
Superinteligența va depăși omul
în toate domeniile performanței. Va fi mai inteligentă decât orice ființă care
a existat vreodată pe Pământ, având capacitatea de a excela simultan în domenii
multiple.
Va fi o explozie continuă,
accelerată, a inteligenței artificiale. Iar pentru a o ține sub control, omul
va ajunge să-i ceară chiar superinteligenței să-l ajute să se controleze pe
sine.
În fiecare instituție, în fiecare
birou și în fiecare domeniu de activitate, omul va deveni coleg cu robotul.
Orașele viitorului nu vor elimina
însă inegalitatea socială, ci o vor redesena. Vor fi organizate pe mai multe
niveluri: jumătate sub pământ, unde se vor afla industria, serviciile și
infrastructura tehnologică, iar la suprafață, locuințele oamenilor, alimentate
cu energie ieftină și abundentă.
Proprietatea individuală și
banii, în forma în care îi cunoaștem astăzi, vor dispărea. Totul va fi
contabilizat în funcție de contribuția fiecăruia și de nevoile sistemului. Un
fel de meritocrație a competenței, în care performanța te va califica pentru accesul
la un anumit nivel de trai.
Aurul va deveni o simplă marfă,
fără prestigiul și valoarea simbolică pe care le-a avut cândva. La CERN,
plumbul va putea fi transformat în aur prin procese de transmutare nucleară. În
realitate, plumbul are 82 de protoni, iar aurul 79. Dacă reușești să îndepărtezi
trei protoni din nucleul plumbului, poți obține un nucleu de aur. Fizica
modernă demonstrase deja posibilitatea unor asemenea transformări, chiar dacă
în cantități infime.
În viitor, asemenea descoperiri
vor sta la baza unor tehnologii capabile să modifice materia aproape la
comandă.
Ducele mă asculta tot mai
înmărmurit. După o scurtă tăcere, mă întrebă:
- Dar războaie mai sunt?
- Da, Excelență! i-am răspuns. Am
asistat chiar la o încăierare violentă în Piața Timișoarei, între omul bionic
și omul natural. Erau cu miile. S-au năpustit unii asupra celorlalți, iar piața
s-a umplut de sânge, piese metalice și șuruburi. O imagine greu de uitat: omul
își pierduse nu numai pacea, ci și unitatea cu propria sa natură.
- Și în Australia ce se va
întâmpla? mă întrebă Ducele.
- Nu am reușit să ajung acolo. Mă
aflam pe un teritoriu complet necunoscut, iar pentru a evita complicațiile am
preferat să mă întorc.
Am făcut o pauză, apoi am revenit
la întâlnirea mea cu ciobanul.
- Totuși, Excelență, ceea ce m-a
impresionat cel mai mult nu a fost orașul, tehnologia sau oamenii modificați
genetic. A fost contrastul dintre ciobanul cu oile sale, câinele și pisica din
jurul lui și oamenii pe care îi întâlnisem în marele oraș.
În comparație cu aceștia, care
semănau mai degrabă cu niște zombi tehnologizați, animalele manifestau un
comportament instinctiv, dar în același timp o sensibilitate aparte. În
prezența lor am simțit ceva ce nu mai găsisem la oameni: o legătură vie, directă,
aproape intuitivă. Era ca și cum o parte din conștiința pierdută de om se
transferase, în mod misterios, către lumea animală.
Ducele rămase tăcut. Apoi îmi
spuse:
- E groaznic! Cred că este mai
bine să ne vedem de prezent și să trăim în armonie, învăluiți în experiența
iubirii și în căldura divină, atât timp cât încă le avem.
Cuvintele lui au căzut peste noi
ca o liniște binecuvântată.
Am rămas o clipă pe gânduri. Îmi
revenise în memorie plicul pe care îl purtasem cu mine încă de la întâlnirea cu
mama sa.
— Excelență, mai am ceva să vă
încredințez. Este un mesaj pe care l-am primit de la mama dumneavoastră,
Prințesa Diana, în timpul călătoriei mele în trecut.
Am scos plicul, păstrat cu grijă,
pe care era scris un singur cuvânt: SECRET.
Ducele îl privi îndelung. Pentru
prima dată, expresia chipului i se schimbă. Nu mai era omul curios să afle
despre viitor, ci fiul în fața unei urme venite din partea mamei sale.
- De la mama? întrebă el, aproape
în șoaptă.
- Da, Excelență. Mi-a încredințat
acest mesaj pentru dumneavoastră. Mi-a cerut să-l păstrez și să vi-l predau la
timpul potrivit.
Harry întinse mâna și luă plicul.
Nu l-a deschis imediat. Îl ținu câteva clipe între palme, ca și cum ar fi
încercat să recunoască prin hârtie atingerea unei persoane dragi.
- Vă mulțumesc, Sir Ben. Sunt
lucruri care nu se măsoară în timp.
Nu am întrebat ce conținea
plicul. Unele secrete trebuie să rămână acolo unde le-a așezat iubirea.
Ducele m-a felicitat pentru
curajul și mărturia călătoriei mele. Apoi, în cadrul unei ceremonii solemne, am
îngenuncheat în fața sa, sub sabia ridicată deasupra umărului meu.
- Ridică-te, Sir Ben Todică!
Knight al Luminii și al Echilibrului Uman!
M-am ridicat cu sentimentul că
primisem o distincție neobișnuită. Nu pentru că aș fi descoperit viitorul, ci
pentru că mă întorsesem din el cu o convingere mai puternică decât oricând:
Nu orice evoluție
înseamnă și înălțare. Nu orice nemurire înseamnă viață. Iar omul care câștigă
universul, dar își pierde sufletul, riscă să rămână cel mai sărac dintre toate
ființele.
Poate că adevărata misiune a
omului nu este să devină mai mult decât natura, ci să învețe să nu se despartă
de ea.
CU SUFLET ÎNAINTE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu