FERICIRILE LUI
BĂDILIȚĂ
Cristian Bădiliță – Ștefan Baciu –
Ioan Miclău-Gepianu – George Anca – Tatiana Slama-Cazacu – Gheorghe Nistoroiu
CRISTIAN BĂDILIȚĂ
FERICIRILE MELE
Fericit Badilita, nemîncat de trei
zile,
caci al lui va fi Grânarul cerurilor.
Fericit Badilita, bautorul de apa
chioara si vin acru,...
caci ale lui vor fi toate izvoarele
raiului.
Fericit Badilita, parasitul de toti
si de toate,
caci lui i se va da o Turma de stele,
pe lumea cealalta.
Fericit Badilita, surmenatul,
neodihnitul,
caci va dormi în curînd trei
vesnicii, puse una lînga alta.
Fericit Badilita, manelizat si
psihedelizat fara-ncetare,
caci va avea parte post mortem de o
Liniste Maaaare.
Fericit Badilita, doctor în
fraierologie si naluci,
la Sfântul Asteapta va fi mai bogat
decît Tiriac si Becali.
Fericit Badilita, citit numai de
babe, nebuni si psihiatri,
caci peste o mie de ani va intra si
în manuale (ca pasta de lipit).
Fericit Badilita, cetatean din Groape
si gropar de idei subvesive,
caci se apropie clipa cînd pe malul
Senei
marele Decebal se va arata în chip de
balaur.
Fericit Badilita, pentru ca nu are de
ales...
ȘTEFAN BACIU
Home
Home is an apple
in a Japanese grocery window
on Liliha Street
in Honolulu, Sandwich Islands
or a gramophone record
heard in silence in Mexico
--Maria Tanase beside the volcano
Popocatepetl--
home is Brancusi's workshop in Paris
home is a Grigorescu landscape
on an autumn afternoon in Barbizon
or the Romanian Rhapsody heard on a
morning
in Port au Prince, Haiti
and home is the grave of Aron Cotrus
in California
home is a skylark who soars
anywhere
without borders and without plans
home is a Dinu Lipatti concert
in Lucerne, Switzerland, on a rainy
evening
home is this gathering of faces
of events and sounds
scattered across the globe
but home is
especially
a moment of silence.
This is home.
IOAN MICLĂU-GEPIANUL
LIMBA ROMÂNEASCĂ – PREȚIOASĂ DĂRUIRE
DIVINĂ!
Limba Românească este prețioasa dăruire,
roditoarea veșnicei reânvierii de Neam dăruită de Dumnezeu!
Este o Limbă
cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au
crescut multe alte si frumoase Limbi de popoare! Sfant este acest Neam
romanesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor
carpato-dunarene. Însăși această tainică
Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului
neamului nostru, care se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim!
Orală sau scrisă, sculptată sau pictată,
cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este viul prin care inspirăm credința noatră creștină ortodoxă,
căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica
întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate
românească prin care se purta de grijă
acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu
simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei exprimări, curate și
nestricate.
Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor
al grădinei noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca
un fagure de miere, a înălța-to între celelaltele limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!
Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani,
timp în care de Eminescu nu m-am depărtat.
Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea
Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi si generațiile
viitoare.
Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe
pietre de hotar ale romanismului, chiar dacă momentan bantuie furtuni de tot
felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase; vedem zilnic răsărind mldițe viguroase, care
nu vor lăsa nescrise zilele de azi cu toate cele ce le trăim!
Dar Limba, Limba Românească nu iese decât
odată cu sufletul, si voi fi sigur că
mor fericit pentru iubirea Limbei mele
Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând în același timp Limbile
acestora!
GEORGE ANCA
For Bronwen Solyom
it was about not drinking evening
I thought if this poem will do
nothing knowing of it but you Bron
see Baudelaire's clauds on Hawai'i
no poet like us to thoughts reading
still only you in not drinking
evening
lost hula in Jules Verne's Tasmania
got some three couples of vocation
I happen to be less antiAmerican than
Laura
antipodes from here in Romania not
Africa
we missed a globe you figured it
between us
Charlot played it again with the
muralist
yet the sonnets went all with Laura
yet I did sent to you the birds aloha
TATIANA SLAMA-CAZACU
Biblioteca Naţionaă Pedagogică, Dlui
Director,George Anca
Domnule George Anca, sper că aţi văzut, în Tribuna Învăţământului (3 numere,
mai)studiul despre "Reforma...", în care vă mulţumesc pentru
procurarea "Legilor". M-a mirat faptul că nu m-aţi sunat, în legătură
cu aceasta, şi de altfel de mult nimeni de la dvs nu m-a mai contactat
(deşi,între altele, am văzut în Trivium că aţi avut interesante reuniuni la
care aş fi putut asista:despre Eminescu---relativ la care mi-aţi re-publicat un
articol şi am avut cel puţin o piesă,radiodifuzată---sau relativ la
"Ibsen"---şi mi-am amintit că vă sugerasem să vizitaţi fjordurile
etc.).Că s-a petrecut ceva e cert, vă şi
prevenisem că vor fi intrigi, mărunţişuri, ca să ni se strice relaţiile (am descoperit că şi noua
mea editoare-pacoste---care mă face să o apreciez ca pe un înger pe Angelica, faţă de ea--- s-a introdus şi la
dvs.).Însă, dat fiind un anumit protocol,desigur cunoscut de dvs, care aţi
lucrat şi în diplomaţie, eu nu v-aş fi
scris, dacă nu m-ar obliga o situaţie pe care nu o pot admite şi sunt nevoită
să "protestez". Adică: aţi publicat, acum, Lucrările Conferinţei
(pentru care spuneaţi, repetat, că v-am susţinut,vara trecută,când eraţi
deprimat), iar în aceste volume aţi introdus "Key-note address" a mea
(anterior publicată, în Trivium! ), drept o COMUNICARE, într-o SECŢIE, FĂRĂ
A-MI CERE ACORDUL ! Eu am acceptat să particip (cum se cădea, la statutul meu
şi în limitele ne-specializării mele în "Bibioteconomie"!) cu o KEY-NOTE ADDRESS, INVITATĂ, ÎN
PLENARĂ (cum am fost invitată la câteva
importante CONGRESE!), iar dvs mă puneţi în situaţia ridiculă , INACCEPTABILĂ
şi NEACCEPTATĂ de mine, de a figura cu o
"comunicare", pe care v-aş fi trimis-o ca atare, nu ca invitată, şi NU ÎN PLENARĂ
(adică, m-aţi eliminat din compania dlui Văideanu----care s-a lăudat, plenar,
cu succesele sale din era
Ceauşistă---sau cu dl.Bunescu, ori Irina Petrescu etc., ei toţi
"demni" să fi vorbit "în Plenară"!!! Nu pot înţelege, orice
"explicaţii"aţi dori să-mi daţi, mai ales că nu mi-aţi cerut acordul
(firesc pentru orice persoană, fără a fi considerată "dificilă"
etc!!) ;era, de altfel, mai firesc să nu mai publicaţi acel text prea lung,
căci îl publcaseţi în Trivium! Mi-aţi adus, repetat, multe elogii în publc
( şi v-am considerat sincer, mai ales
că, nu rareori, în străinătate, ori
aici, înainte de 9O,spuneau şi alţii cam la fel; dar dvs aţi spus ceva inedit, adică m-aţi
asemănat cu M..Eliade, în sensul că, la fel, sunt om de ştiinţă şi
scriitor.Oare la fel aţi fi procedar cu M.Eliade? Vai, cum?! Pentru a remedia cât de cât situaţia şi a nu
mă obliga la reacţii pe care nu mi le doresc, vă cer ca : să scrieţi o Errata,
pe care s-o introduceţi, volant, în volumele încă neexpediate, iar pentru
celelalte să o trimiteţi prin e-mail ori poştal la adresele unde aţi distribuit
volumul: "Errata. Dintr-o eroare pe care o regretăm, textul Dnei
Prof.Dr.Docent T.Slama-Cazacu , care o fost în Programul Conferinţei
o"KEY-NOTE", invitată în Şedinţa Plenară, a fost greşit
introdus---la p.....- ca o
Comuniocare, la Secţia de Biblioteconomie"
Aştept, Domnule Anca,o confirmare a acestei
Errate, cu dorinţa, în ceea ce mă priveşte, de a ne păstra bunele relaţii, SCOP
PENTRU CARE ERRATA şi DiSTRIBUIREA EI ESTE O CONDIŢIE SINE QUA NON.
Cu bune urări, T.Slama-Cazacu
FILOCALIA SUFERINŢEI şi
a JERTFEI ORTODOXE de la MISLEA
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere
şi du până la
sfârşit chinul încercărilor, sfâşierea
durerilor şi primeşte cu
bucurie piroanele-ntristărilor, ca pe o
coroană a slavei şi,
aruncat în fiecare zi în lăncile ocărilor
şi, lovit cu pietrele
tuturor necinstirilor, vărsând lacrimi de
sânge. Că totul
izbuteşte plânsul de fiecare zi. Vei fi
mucenic!”
(Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog)
În Cetatea
eternă a Carpaţilor dacilor nemuritori stă înfiptă de-a pururi Crucea veşniciei
în care au odrăslit Suferinţa, Jertfa, Eroismul, Demnitatea, Martirajul,
Iubirea şi Sfinţenia ca esenţă filocalică şi sofianică a Românismului.
Din Corola
dimensiunii noastre ca Neam precreştin şi creştin se prelinge mireasma
eroismului şi martiriului feminin: de la Crucea sacră a naşterii de
prunci-„muguri de Dumnezeu”, la Crucea purtării propriului destin, la Crucea
comuniunii familiei ortodoxe, la Crucea educaţiei creştine, până la apoteotica
Cruce a trăirii depline întru Iisus Hristos.
Eroismul şi
Martiriul Feminin ortodox ancestral a fost dospit în aluatul sacerdotal al
Sibilelor trace şi reginelor pelasge, iar la „plinirea vremii” s-a întrupat
apoi dintru Frumuseţea, Măreţia şi demnitatea Crăiaso-dumnezeiască a Fecioarei
Maria, devenind curgere peste vremuri, peste veşnicii, ca izvor existenţial al
cuminecării eroismului, demnităţii şi martiriului dacic bărbătesc, precum şi
sceptrul regal dinastic al continuităţii Neamului nostru primordial şi
preaales.
Rolul ei:
Fecioară-Femeie-Mamă hărăzit de Bunul Dumnezeu, deşi sacru şi nemuritor s-a
înveşmântat prin croiala faptelor divine în simplitate, smerenie, bunăcuviinţă,
suferinţă, o continuă jertfă, o nesfârşită iubire şi o permanentă dăruire, ceea
ce i-a conferit de fapt măreţia ei dumnezeiască, deasupra ecoului de baladă
peste azurul aurei de legendă.
Din inima ei
se răspândeşte lumina şi căldura Rugului aprins de Dragoste creştină din care
răsar scânteile rugăciunii urcând voios şi smerit la cerurile străbunilor.
Femeia
creştină dacoromână a fost destinată de Atotcreatorul, la Zidirea lumii, la
zidirea Neamului, la zidirea Omului, la zidirea Casei, la zidirea Familiei, la
zidirea Bisericii, la zidirea Şcolii, la zidirea prezentului continuu, primind:
fie răbdare, fie credinţă, fie binecuvântare, fie iubire, fie cinstire, fie
înţelepciune, fie onoare, fie eroism, fie mucenicie.
S-ar putea
spune cu adevărat că FEMEIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ este de fapt ÎNTRUPAREA SUFERINŢEI
şi a IUBIRII dumnezeeşti.
Deşi
eroismul şi martiriul feminin n-a lipsit niciodată, el a fost dea pururi
esenţial vieţii.
În ţesătura
maramei existenţiale, FEMEIA DACICĂ a brodat ciucurii anonimatului, dar taina ei ca și chemare şi alegere celestă n-a
putut rămâne ascunsă.
Scena
luptelor deschise din sânul poporului matern/ patern i-a înlesnit eroismul ca
pe ceva firesc, ca pe ceva menit propriei naturi. De fapt în configuraţia ei de
om-înger trei naturi divine îi sunt intrinsece: religiozitatea, eroismul şi martiriul,
pentru a-şi sacraliza credinţa, libertatea, adevărul, dragostea întru totul
ziditoare vieţii autentic creştine.
Trece cu
uşurinţă de la rostul firesc al casei, al familiei, din starea aparent
liniştită pe baricada riscurilor, a confruntărilor, a încrâncenărilor, a
luptei, a focului atunci când credinţa şi libertatea naţiei sale creştine sunt
în pericol, dovedindu-se o mare cruciată.
În toate
preocupările ei un rol aparte îl acordă formării caracterului de diamant, al
moralei de stâncă, al educaţiei creştine, întrupând înălţarea patriotică întru
naţionalismul creştin-ortodox, criteriu esenţial în vederea constituirii Elitei
spirituale conducătoare.
Toate Fetele
frumoase şi dârze ale nemuritoarei Dochia: Fecioare, Femei, Mame şi-au urcat
măsura culmii ascetismului, piscul mistic al eroismului şi martiriului asumat
întru Voirea Majestăţii lui Hristos şi a supravenerării Mamei Sale-Crăiasa
Maria.
Taina ei ca
menire cosmică a fost „predestinată” de Dumnezeu, fiind supranumită de
înţelepciunea noastră populară ca: „Micul dumnezeu” sau „Mica biserică”-Altar
al Casei, al Vetrei familiei, al Gliei străbune.
Femeia
dacoromână cu braţele Crucii ei-mâinile ce-au legănat prunci şi-au îndrumat
destine, şi-a prins de o parte şi de alta propria soartă de Neam şi Ţară.
„Fiat”-ul
Femeii dacoromâne a fot înaintemergător angelicului „Fiat!” al Fecioarei Maria,
în tot ceea ce este omenesc, pământesc, angelic şi dumnezeiesc.
„Fie Mie
după cuvântul tău!”, înseamnă de fapt: Iată-mă îmi iau crucea ca să-Ţi urmez
Ţie, pururea!
„Fiat”-ul
Femeii dacoromâne: Iată-mă îmi iau crucea ca să-Ţi urmez Ţie, pururea şi veşnic
Neamului meu!
După aproape
două milenii de triumf al Creştinismului ortodox a venit şi Apocalipsa
secolului al XX-lea, cu triumful satanismului ateo-comunist.
„Printre
amintirile copilăriei mele, mărturisea Aspazia Oţel-Petrescu, şi-a făcut loc şi
o imagine din Apocalipsă. Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşte, iar
pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru la Mihalovka, crucea,
clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se
întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci bunicul ne-a spus nouă,
copiilor, următoarele cuvinte-pe care le-am considerat şi le consider
încă-testamentul său politic:
-Priviţi,
ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!” (Bogdan Mihăilă,
„O viaţă în temniţele comuniste”, în „Monitorul de Neamţ”, 17 Martie, 2007)
Femeia
dacoromână a călcat cu seninătate peste şerpi, peste aspide, peste tranşee,
peste schije, peste obuze, peste sârma ghimpată, peste cătuşe, peste lanţuri,
peste gratii, peste surghiunuri, peste carcere, peste deportări, peste
frângeri, peste sfâşieri, peste golgotă, peste calvar, peste răstigniri, peste
moarte, urcând prin Cruce la Învierea vieţii.
Filele
memoriei acestor eroine-cruciate, adevărate amazoane dacice se deschid acum cu
Oana Orlea-Marioana Cantacuzino, nepoata prinţului muzicii George Enescu şi
fiica prinţului, unul dintre Aşii aerului, Constantin (Bâzu) Cantacuzino şi a
Ancăi Diamandi, născută la 21 Aprilie 1936, într-un cadru de vis, plăcut, de
basm, cu adevărat princiar.
În plină
exuberanţă adolescentină, la 16 ani, când aproape toţi tinerii/ tinerele au
vise de aur, au mireasma îndrăgostiţilor prelinsă pe sufletul lor pur, precum
mărgăritarele de rouă căzute dimineaţa pe bobocii de trandafir, şatirându-i,
Oana era elevă a Liceului I. L. Caragiale-Bucureşti, în clasa a X-a, în 1952,
când Securitatea i-a pus în scenă scenariul unui complot, al unui atentat
subversiv împotriva statului roşu-proletar.
Soarta avea
să-i rezerve un periplu de 12 închisori, pe care le-a pecetluit cu demnitate,
curaj, fermitate, acceptare, bunăvoinţă, eroism, cu grija de a deveni „Zoia
Românca!”
Când a ajuns
la Mislea, după un stagiu de 6 temniţe, a descifrat secretul „secretelor”, o
secţie destinată „secretelor” aflate la etajul clădirii. „Secretul Mic”
cuprindea două camere cu câte 40-50 de deţinute, fiecare, una cu fetele
frumoase verzi..., cealaltă, amestecate.
„Secretul
Mare”, revenea de drept deţinutelor religioase condamnate de la 10 ani în sus.
Oana era bucuroasă că a ajuns aici. „Eram destul de mândră că am ajuns
misleancă. Asta da puşcărie! A fi trecut prin Mislea era un fel de a deveni o
adevărată puşcăriaşă.” (Oana Orlea, Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă! Interviu
realizat de Mariana Marin. Compania, Bucureşti-2008, p. 66)
S-a integrat
cu uşurinţă tuturor „ofertelor” răspândite cu multă risipă de sistemul
concentraţionar, stând şi în compania doamnei Maria Antonescu, venită dintr-o
puşcărie sovietică, iar mai apoi bucurându-se de Marea sărbătoare a Naşterii
Domnului.
„Am petrecut
un Crăciun paşnic la Mislea. Ardea focul în godinul din mijlocul camerei.
Plîngeam şi cîntam. Cîntam şi plîngeam. Ne simţeam unite... Într-o bună zi:
<<Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!>> M-am trezit dată afară
din rai!” (ibid., p. 70)
Dacă Oana Orlea vedea „secretele” cu
deţinute, Aspazia Oţel Petrescu vedea în camarade „casele cu rândunici”.
Fiecare însă cu miasma simţului său spiritual.
Aspazia Oţel Petrescu a împletit mistic un
Şirag de mărgăritare, cu câte o sclipire preţioasă din amintirea camaradelor de
crez, rugă, creaţie, suferinţă, jertfă şi iubire.
Sofia Cristescu Dinescu-Nana purta permanent
cu ea un aer parfumat de smirnă în care se ondula melodios graiul sufletului
ei: „Era frumos glasul tău, un firicel suav de voce ca de copil, limpede,
vibrant, un clopoţel de argint, care revărsa atâta puritate peste jarul
credinţei, încât, ascultându-te, ne gândeam la îngeri.” (Aspazia Oţel Petrescu,
IN MEMORIAM SPICE, Ed. Elisavaros, Bucureşti-2008, p. 102)
Oltea Manoliu Bellu era un chip frumos
reflectat dintr-o icoană strălucitoare, ce răspândea în jurui o distincţie
rară, enigmatică, cu o prestanţă princiară, trecând între 1948-1964 prin toate
ororile comuniste, dar rămânând pururea o floare rară, mistică.
„O lăcrămioară mistică! O lăcrămioară
mistică în a cărei discreţie sunt îngropate toate cuvintele, rămânând doar
sensurile mute închise în minusculele cupe ale florii.
O
lăcrămioară mistică în ale cărei potire micuţe ard arome ce vorbesc despre mireasma
duhovnicească ce face ca cerurile să zâmbească. O lăcrămioară mistică, imn,
cânt serafic, laudă adresată Creatorului Sublim” (ibid., p. 108)
Georgeta Iancu Gheorghiu a odrăslit sublim
sub aripile sufletului ei care fâlfâiau sub un azur divin dincolo de surâsul
privirii celeste. „Ea înţelegea credinţa nu atât ca o desfăşurare teologică a
noţiunilor creştine ci, mai ales, ca pe o trăire uimitoare, capabilă să
transfigureze absurdul existenţei în comori ce amplifică abnegaţia şi
devotamentul, calităţi ce înmoaie inimile cu lacrimile iubirii.” (ibid., p.
113)
Iolanda Popescu-doctor fără de arginţi era o
fiinţa tainică în care pulsa atâta elan de vise şi realizări, de energii
creatoare întrupate, nu ca un ce? ci, în esenţialul CINE? DUMNEZEU-PATRIE-NEAM!
„Avea ceva ce te atrăgea din primul moment, ochii luminoşi, zâmbetul, o căldură
umană ce te fermeca. Ochii aveau reflexe verzi de o limpezime cuceritoare.”
(ibid., p. 120)
Teodosia-Zorica Laţcu-Maica, cuvioasa,
binecuvântata ucenică mistico-lirică a Părintelui Arsenie Boca, apoi mireasă a
Marelui Iubit. Toţi au admirat-o ca poetă genială, dar mai presus de toţi
exigentul profesor Dimitrie Popovici, cu toată autoritatea sa
didactico-pedagogică: „poezia domnişoarei Zorica Laţcu a atins cerul poeziei
pure!”
Maica Teodosia Zorica Laţcu a fost
Trubadurul mistic al Iubirii cereşti.
„Mărturisesc că nu am cunoscut suflet mai
clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia,
dar, prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atât de
perfect. Forţa ei de a iubi se potolea într-un efluviu liniştit şi calm asemeni
fluviului de iubire divină ce curge fără întrerupere printre lucruri şi printre
oameni. Poezia Maicii Teodosia ne ducea pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu
Dumnezeu.”(ibid., p. 128)
Maria Leşanu, tandră, discretă, duioasă,
surâs al bunătăţii, o cascadă a revărsării dăruirii de o frumuseţe emblematică,
ce suie serafic spre ceruri. „Ai fost bunătate nedezminţită, dăruire
neprecupeţită, modestie nefăţarnică, ardere lăuntrică, iubire nemăsurată, jar
de credinţă tăinuit, dar prezent asemenea suavului parfum de floare. Ai fost
floarea cea modestă dar, în simplitatea ta, frumuseţea ta era aceea despre care
Mântuitorul spunea că întrece cu mult strălucirea lui Solomon.” (ibid., p. 131)
Valeria Ţifrea Curpănaru, ascultătoare,
înţelegătoare, mângâietoare, şi-a păşit soarta pe cărarea siderală a unui model
de viaţă exemplar. „Sensibilă,
inteligentă şi atât de delicat discretă, tu ai ştiut că numai trăirea în
comuniune cu Dumnezeu prin mijlocirea iubirii poate duce la fericire, la cer,
la nemurire.” (ibid., p. 136)
Rodica Airinei Ionescu, înzestrată cu
luciditate, curaj, răbdare, intuiţie şi-a purificat iubirea prin suferinţa
crucii de foc, căpătând sublima-divina putere a iertării.
Viorica Pârnac Stănescu, prefigurată în nimb
de muceniţă, a înfrumuseţat suişul mistic al eroismului-martiric prin
excepţionala splendoare a caracterului ei: mare, dârz şi generos. „Viorica era
o prezenţă discretă, foarte tăcută şi foarte plăcută. Totul era frumos la ea,
dar era foarte departe de a fi conştientă de frumuseţea ei.” (ibid., p.143)
Natalia Nicolicescu Vasilcovschi, dăruită cu
credinţă de cremene, cu răbdarea apei, cu discreţia nădejdii şi iubirea de foc
şi-a brodat un frumos şi nobil caracter. „Cele care am cunoscut-o şi am iubit-o
îi închinăm un gând luminat,, o lacrimă caldă, o floare parfumată, daruri
nobile pentru viaţa ei nobilă, patriarhală.” (ibid., p. 146)
Flora Căcea, a trăit viaţa cu intensitatea
unui vulcan, având sufletul-un mare rug aprins în care s-au mistuit deopotrivă
suferinţa, dăruirea, jertfa şi iubirea, împlinindu-şi destinul, urmându-şi şi
asumându-şi chemarea unui caracter puternic metafizic.
Eugenia Roşca Otparlic, împodobită cu mult
talent, foarte generoasă, nobilă, delicată, dezvolta un mare rafinament
spiritual, artistic, înfrumuseţând totul în jur, îndeosebi poezia ce emana din
ea şi sculptura mirifică în os. „Ne-a luminat zilele de surghiun cu calmul şi
generozitatea ei şi cu un anume umor
cuminte ce ne aducea zâmbet pe buze şi o undă de veselie în sufletele copleşite
de tristeţe.”(ibid., p.161)
Lenuţa Ilie, a trăit calvarul vieţii cel mai
intens în marea tragedie a sorţii, chiar înainte de a se naşte, purificându-se
prin suferinţă până dincolo la cealaltă naştere. „Lenuţa era un fel de copil al
temniţei, iubită... Firea ei optimistă se manifesta cu voiciune, dar un ochi
atent putea să observe că destinul aşezase în profunzimea fiinţei sale o
tristeţe tragică, implacabilă, singulară.” (ibid., p. 171)
Liliana Protopopescu, distinsă, deosebit de
inteligentă, desprinsă parcă dintr-o tragedie tracă, lăsa o imagine de
aristocrată dacică, raţională, erudită. „Răspundea competent şi în amănunt la
toate întrebările noastre, indiferent de domeniu. Frazele sale erau ample,
vocabularul bogat şi subtil, caracteristic omului de vastă cultură, cu mult har
în închegarea metaforelor.” (ibid., p. 180)
Fredina Metodie Zamfirescu, în caleidoscopul
timpului vieţii şi-a aşezat inexorabil deasupra vremii tăinuita sa cărare a
sorţii, cu un sens unic, cu o mare chemare. „Frida avea o voce frumoasă, cu un
timbru elegiac, potrivit cu romanţele nostalgice şi doinele tânguitoare pe care
le cânta.” (ibid., p. 182)
Alexandrina Teglaru Voinea-orfana absolută
şi-a înfiat cu multă şi totală înflăcărare neamul drag, cu subtilitatea unei
preotese-vestale, trăindu-şi destinul într-o înfrumuseţare de
sacerdot-anahoret, purtat pe urcuşul spiritual-cultural al suferinţei, al
bucuriei şi al biruinţei pentru a mărturisi Adevărul în lumina sa dumnezeiască,
lăsându-ne imperioasa chemare dacică: „Să detronaţi pentru totdeauna minciuna,
să studiaţi istoria şi s-o refaceţi. Să realizaţi asanarea morală a acestui
neam. Fără ca sufletul să fie vindecat de frică şi să-L preamărească pe
Dumnezeu, nu puteţi să faceţi nimic.Trebuie să ştie şi copiii voştri despre
viaţa şi faptele înaintaşilor, să le urmeze pilda şi să meargă cu fruntea sus
spre Înviere!” (ibid., p. 190)
Paula Agapie, şlefuită din diamant cu
reflexe de topaz şi rubin, împrăştia strălucire printre cei din jur. Părea
ţesută dintr-un material de legendă, brodată pe margini cu frumoase metafore
care-i fascinau fiinţa angelică, descoperindu-i aura nobilă a caracterului:
onestitatea emblematică.
Eugenia Fuică Purcărea, smălţuită prin
purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu o varietate de însuşiri, viu colorate pe
anfora sufletului. Avea o graţie de căprioară, pornită într-un iureş pe sub
poale de munte. „Era o persoană deosebită, nu pentru că era frumoasă-erau
atâtea la fel ca ea printre noi-ci, pentru că avea o graţie, o gingăşie ieşite
din comun.” (ibid., p. 206)
Maria Roşca Brahonschi, părea o romanţă de
demult într-un trup veşnic care prin virtuozitatea sufletului serafic, rezonau
sublim: poezia, ruga, dăruirea, suferinţa, frumuseţea, nobleţea, jertfa şi
iubirea. „Am iubit-o şi am preţuit-o, ea, generoasă şi neostoită, ne-a atârnat
la gâtul memoriei salba neuitării, urzită din pilduitoare fapte de virtute.”
(ibid., p. 215)
Eugenia şi Maria-surorile INDREICA
Maria, poseda un dar ceresc al vocii ei
catifelate, serafice, de aur care vibra precum cetele angelice în jurul
Împăratului lor. Arpegiile glasului venea dintr-o lume de basm ce răspândea în
sufletele sensibile aurore boreale şi dantele de lumini dumnezeeşti. „Maria
(Loliţa) este o blondă, dăruită de Domnul cu o dulceaţă aparte şi cu o voce
serafică ce sugera cum trebuie că răsună cântările de heruvimi şi serafimi în
cer, dar şi pe pământ atunci când înfloreşte iubirea. Loliţa a fost aripa de
înger care ne înălţa sufletele întru preaslăvirea Celui Preaînalt şi a
preamilostivei Maicii Sfinte pe undele de <<Ave Maria!>>cum rar se
poate auzi. Nu erau simple note muzicale intonate de glas de om, ci zvon de
sunete nepământene, nepreţuite cântări celeste ce ridicau în zboruri înalte
spre lumina cea lină şi spre lumea cea liberă de orice zăvor, sufletele
întemniţate.” (ibid., p. 145)
Eugenia (Gigi), întrupată din fulgere de
heruvimi şi serafimi, împodobită ca un păun regal cu harul şi darul sublim al
poeziei, cu un suflet măreţ ca un arc de triumf proiectat cu turnul semeţ pe
cerul albastru surâzător de deasupra Daciei noastre. „Este o brunetă
fermecătoare pe care Domnul a dăruit-o cu frumuseţe şi cu mulţi talanţi
deosebiţi pe care ea cu vrednicie, i-a valorificat în toate închisorile, multe,
prin care a trecut. Ea a fost Gyr-ul femeilor întemniţate, versurile sale au încântat
şi au alinat sufletele încarcerate după măsura sufletului său generos.” (ibid.,
p. 145)
Toate dorurile, durerile, doinele,
dorinţele, lacrimile ei doldora de rugă erau zămislite din har şi legende
fermecătoare, care implorau un farmec ceresc. „Toată creaţia ei este străbătută
de un farmec aparte ce vine din acel inefabil greu de descris ce caracterizează
făptura ei frumoasă, nobilă, delicată.” (ibid., p. 179)
Toate inimile şi sufletele frumoase ale
Cruciatelor ortodoxe alese, din închisori s-au întrupat în Taina crucificării
cu blândeţe şi har, cu tăcere şi contemplaţie, cu mireasmă de floare şi alint
de smirnă, cu rugă şi jertfă, cu lacrimi fierbinţi căzute pe discul de platină
al Lunii, cu discreţia stelelor căzătoare, cu dăruire şi discreţie, cu
nelinişti metafizice şi singurătăţi solitare, cu durere şi generozitate, cu
smerenie şi suferinţă, cu romantism şi iubire, cu cântec şi splendoare, cu
Cruce şi Înviere, urcând la extazul mistic, la frumuseţea interioară pe care au
revărsat-o tuturor celor dragi.
Despre toate Inimile mari şi sufletele lor
frumoase de care n-am amintit, Măicuţa Domnului a vorbit cu drag şi duioşie în
faţa tronului ceresc al Fiului ei-Hristos.
Admiraţie tuturor Eroinelor-Martire şi
urmaşelor urmaşelor lor dea pururi!
Din miraculoasele poezii ale Eugeniei
Indreica am ales Imnul închinat eroilor-martiri.
„Deschide, Părinte, ale cerului porţi/ Să
intre cohorta de îngeri şi sfinţi/ Schingiuiţi şi flămânzi, umiliţi şi
cuminţi,/ Cu ochi mari de lumini în orbite de morţi,/ Cu feţele supte, cu
oasele rupte,/ Cu urme de cisme pe piepturi strivite,/ Sub asprele zeghi
cenuşii, zdrenţuite.// Deschide-le, Doamne, şi ultima uşă./ În prag lepăda-vor trupul
lor de cenuşă/ Şi vor intra ca un abur cu un nimb de lumini,/ Fără răni
sângerânde, fără urme de spini./ Ascultă-i, Părinte, eternule Domn/ Şi dă-le
doritul, râvnitul lor somn/ În liniştea sfântă a grădinii cereşti./ Prin
ierburi vor creşte aripi îngereşti,/ Iar jos, pe pământ când priveşti
iertător,/ Vei vedea prin celule doar crucile lor.”
(Eugenia
Indreica Damian, Rugă pentru cei care au murit în închisori)
Corola de lumini ale lunii August:
1.08.1883, Pantelimon Halippa, profesor, ofiţer,
militant de frunte al Unirii Basarabiei cu România, scriitor, publicist,
ministru, parlamentar, d.p.; 1.08.1911, Dumitru Bălaşa, preot, istoric dacolog,
scriitor, d.p.r, erou-martir; 1.08.1920, Nil Dorobanţu, doctor, triplu
licenţiat, teolog mistic, arhimandrit, d.p.r., ofiţer, erou-martir, mare
schimnic-un Arsenie Boca al Ţării Româneşti, caterisit de Sinodul necanonic al
ierarhilor din Biserica Ortodoxă; 2.08.1922, Nicolae Nicolau, medic, publicist,
d.p.r. ; 4.08.1968, Ştefan Doru Dăncuş, scriitor, publicist, editor de
referinţă; 11.08.1907, Alexandru Bassarab, pictor, gravor, cronicar plastic,
erou-martir; 15.08.1914, Arsenie Papacioc, Arhimandrit, mare Duhovnic,
teolog-filocalic, scriitor-mărturisitor, d.p.r.; 15.08.1921, Dumitru Bordeianu,
scriitor-mărturisitor, d.p.r., erou-martir, medaliat cu „Bărbăţie şi Credinţă”;
16.08.1907, Dumitru Goraş, preot, d.p.r.; 16.08.1912, Nicolae Ciolacu/
Ieromonahul Nectarie, luptător anticomunist, erou-martir, d.p.r.; 19.08.1881, George Enescu, compozitor, violonist,
muzician, pianist, academician; 20.08.1921, Zahu Pană, poet, d.p.r.;
21.08.1920, Liviu Boldura, protopop, d.p.r.; 22.08.19.., Mariana
Gheorghe-Pârşcov-Olt; 23.08.19.. ; Ancuţa Elena Călin -preşedinte executiv
Fundaţia Culturală Apolon; 27.08.1923, Traian Popescu-Macă,
scriitor-memorialist, publicist, compozitor, d.p.r.; 29.08.1905, Vasile Hanu,
profesor, scriitor, d.p.r.; 29.08.1911, Ştefan Straja, preot, erou-martir,
d.p.r.
Alese preţuiri tuturor!
Fond
de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.
https://georgeanca.blogspot.com/2018/08/fericirile-lui-badilita.html
