COLONELUL ȘI KAMANITA
de George ANCA
Canon în trei acte
I Tranșeu
II Mila
III Testament
I
TRANȘEU
1
EU: Cenușa
ți se încruntă, colonele.
ZENAIDA
ANDREEVNA: Bibliotecarul e o ființă-carte.
Politicienii și criminalii citesc cel mai puțin. Se citește mai mult la
munte decât la câmpie.
EU: (18
august, Ostankino.) Scăpat din arest în
numele colonelului.
VALIA: Gorbaciov odhihnește în Krim.
EU: (19
august.) Mari ciori în parcul 1905. Coadă la cvas.
ARDELEANCA:
Nu fac dragoste din cauza tancurilor.
GALIA:
Umnaia jenscina, Galia Lvovna, aștept de doi ani asta. E dracul. EU: Sunt în
Moscova, aș coborâ în Berlin să văd roua de pe tancuri. Mâine invitații chiar
în Kremlin, salamurile pentru miile de bibliotecari, la Rossia, cu sticle
dintr-o băcănie. Iazov înjurând pentru batalioane scoase din porția de front
pe-o seară, norocul celor două pâini, în toată lumea s-o fi urlând, pas cu pas,
aici nu se comunică niciodată, nicăieri
GALIA:
De-aia ascult eu numai svoboda. Cel mai ușor s-or face revoluțiile în
Moscova.Sunt sătulă de țațele de la cozi sau din autobuze.
MARIE
CLAIRE: Numai rușii, americanii și evreii vorbesc doklade-papers.
VOLODEA:
Gorbaciov ar fi arestat la domiciliu.
ZIARISTA:
(văzându-mă scriind) Ești corespondent? Iubesc românii pe ruși?
EU: Dar
rușii pe români?
ZIARISTA: Niet.
VALIA:
Stalin a făcut metroul, acum ne nujno.
EU: (către
indieni) Nehru a citat pe Buddha în
discursul său din Kremlin. Cât să-ți dai cu părerea că Mihail Sergheevici o fi
aducând cu un Buddha rusesc în drum spre Nirvana.
GALIA: (la
telefon) Mă culcasem. Nu vin mâine la
Academia Eminescu, am lecție la slujba mea.
2
COLONELUL:
(virtual) Mă tot tot mir cum de-o fi acceptat Buddha reîncarnările din
upanishade.
EU: Îmi vine
să le aduc la cunoștință fetelor de 18 ani că loviturile de stat nu produc
frigiditate (colonelul mă contrazice scârbit) (Indranath îl vedea președinte al
României în plin ceaușism).
Spre demascarea buddhistă a dumitale
am venit în Moscova, la sammelan-ul bibliotecarilor să te văd ca pe un rus, cu
patima lingvistic-leninistă, ascunsă de efortul filogerman. România e o picătură
de ploaie în neant, te aud zicând prin ploaia asta din Ostankino.
Nu-ți închipui că ești pierdut într-o
Moscovă asediată, de care duduie lumea. Ba zaci oblomovist, cât să-l mai superi
pe Lenin, într-un pat, cu geamul deschis, să audă ploaia. Te faci că scrii.
Acuzi buddhistologi că nu-l știu pe Schopenhauer, iar pe schopenhauerologi că
n-au idee de filosofia orientală.
Câți buddhiști sunt în Moscova, acum,
în infernul bibliotecarelor? Pe afișul
IFLA mai multe anunțuri politice decât în metrou. Englezii-și spurcă ambasada
că n-a mișcat la neprimirea vizei cuiva. Americani, canadieni, finlandezi
ofensați au și plecat.
Da, colonele, voin e război. O viață
de colonel, ateism de Buddha, puțină libertate.
Da, Valentina Ivanovna, păcat că Gheorghi Ivanovici v-a uitat telefonul
primit în Chișinău. Elțân spunea pe
ecran că Buddha se află în Crimeea la odihnă.
3
SAȘA: (la
telefon): Tamara, mă duc la miting, la Casa Albă, koneț socialism. Coniac bun,
armean. (Iar coniac, spre Kremlin) Dalee komunizm (jos comunismul.)
EU: Unde ești Piața Universității?
SAȘA:
Kaganovici vrusese să distrugă și biserica Vasile Blajenii, arhitectul că se
sinucide, Stalin că să mai vedem.
EU: Proust,
l'assassination des églises.
UN ARMEAN
(vociferează către Sașa, când luase pepene): De ce cumpără rușii?
EU: Să mă fi
văzut, colonele, plecase, află că s-au potolit, am împiedicat un război civil.
SAȘA: Mergem
în Medvedkovo. Am mai fost la cinci
mitinguri pentru Elțân, contra Gorbaciov, acum pentru amândoi. Scurtez,
Trufaldino, el Brighella. Porno niet problem. Uite harta capitalelor unde am
cântat. Liubovnița mi-a fost măritată de cinci ori, din bogat în mai bogat.
Colonelul de acum e bătrân. Gorbaciov e un mare actor, el a aranjat și puciul.
EU: (ca pentru
Gorbaciov): Vâ niet Buddha.
4
OLIA: (mie)
Îți dau în dar versuri de Grigori
Krujkov.
GALIA: N-am
auzit de el.
BISWAGI: Promit o vreme pașnică la anul în New Delhi.
PERSIENELE
DIN HAFIZ: Nu poți fi liber dacă faci
rău.
GEH: Din
Tolstoi, binele e să nu faci rău.
EU: Îmi pare
rău, Meri, că n-am cumpărat sacoșica aia de mi-ai zis tu, da' noi să fim
sănătoși. Ce mai faceți, vă bronzați? De-acum of course za rabota. Pozând
iranienilor în rolul lui Rushdie.
KIEVSKAYA:
Mai gata hordismul tribalist bibliotecar.
5
EU: Colonele, cred că n-ai scris un vers în
viața ta. Ai despre literatură o părere negativă, chiar buddhismul și e
schopenhauerian-comunist, până la grad. L-a cunoscut, totuși, mai bine pe
Buddha decât pe Gorbaciov, ceea ce nu i se întâmpla lui Gorbaciov, nici cu
Siddharta, nici cu Eminescu.
pe țandăra ca la la la întinde-ți
corzile în șa pleznește coapse pași așa în coasta vidrei vinerea pe țandăra ca
la la la
sar șobolani ca decorați ca arși incinerați
gradați ca blonde perse și-ați băut în India a tați sar șobolani ca decorați
Colea-colea (colonelul e Colea,
Nicolae).Colonelul din valea Ruzii, colonelul din Bacău, colonelul de la
ambasada română (am auzit că ați publicat Doina, în 1983).
6
Pe mine, "Pelerinul Kamanita" m-a
fascinat încă din prima tinerețe și de
atunci mi-a rămas o carte de căpătâi.
Când îmi făceam preparativele pentru plecarea pe front, privirea mea căzu peste "Kamanita",
alegerea a și fost făcută.
Eram pe frontul
ceho-slovac. Războiul se apropia de sfârșit. Primăvara anului 1945 începea să
mijească, iar noi căutam să profităm de razele încă timide ale soarelui. Ca acțiuni de luptă, începând din toamna
anului 1944, continuam să ducem un război de mișcare.
De data
aceasta părea că am intrat într-o fază ceva mai lungă de război static. În
această situație, întâlnirile dintre ofițerii subunităților alăturate erau
foarte obișnuite. Într-una din zilele mai însorite, m-am pomenit vizitat de
comandantul plutonului de pușcași ai companiei de mitraliere batalionare. Slt.
Stanca era un tânăr ofițer, cu înfățișare plăcută, cu ochii mari, albaștri.
Dintr-o discuție anterioară, aflasem că era student la conservator și că își
adora mama. Altădată mi-a spus că are presentimentul morții și că cel mai mult
îl îngrijorează soarta mamei sale. De data aceasta, am stat de vorbă aproape o
oră. Am discutat situația noastră tactică, starea morală a trupei și problema
asigurării joncțiunii dintre subunitățile noastre. Dând cu ochii de "Kamanita",
care era pe parapetul gropii, tânărul ofițer a rămas extaziat:
SLT. STANCA:
"Pelerinul Kamanita"? Aici, pe front? Ce lucru minunat. Eram foarte dornic s-o citesc, dar n-am mai
apucat. A venit mobilizarea...
LT ZBEREA:
Într-adevăr, "Kamanita" e o carte excepțională. Merită să i se ridice altare. A fost
prietenul meu bun în tot timpul campaniei. L-am avut mereu în port-hart.
Citirea câtorva pagini din această carte admirabilă m-a ajutat să mai uit de mizeriile
războiului și să-mi mențin moralul.
Deodată,
ofițerul foarte tulburat, sub impulsul unui gând spontan, luând poziție solemnă
(eram locotenent), mi se adresă prompt:
SLT. STANCA:
Poate că e o îndrăzneală prea mare, dar vă rog să mi-o împrumutați pentru un
timp cât de scurt. În răgazul pe care-l avem acum, aș citi-o repede. Am s-o
păstrez ca ochii din cap. Am cultul cărții.
LT: ZBEREA:
Ți-o dau cu plăcere. Iată... Îți încredințez o comoară. Poți s-o reții
două-trei zile. După ce o citești, o s-o discutăm. Cred că se pretează foarte
bine pentru ecranizare. Gândește-te și la acest lucru. Vreau să-ți cunosc
părerea.
Ofițerul, bucuros, luă cartea, o băgă
cu multă grijă în port-hart, salută și plecă.
A doua zi pe la prânz, inamicul a
dezlănțuit un bombardament ucigător de artilerie și aruncătoare grele. Spre
seară, după ce s-a instalat calmul și trupa a început să se redreseze, l-am
zărit pe slt. Stanca printre brazi, venind spre mine. Când s-a apropiat, l-am
văzut ținând în mână un cotor și resturi de carte, arse, carbonizate. Era
consternat.
LT: ZBEREA:
S-a întâmplat ceva?
SLT. STANCA:
Am plecat să-mi inspectez pușcașii, lăsând cartea pe fundul gropii mele
individuale. Între timp s-a dezlănțuit bombardamentul. M-am adăpostit, unde m-a
surprins uraganul. Când a încetat focul inamic, am rămas să văd de ostași și de
materiale. Mai târziu, m-am întors la punctul meu de comandă dar n-am găsit
decât o groapă adâncă de obuz, o "pâlnie" sinistră. Am căutat
port-hartul, am răscolit țărâna, dar l-am găsit sfârtecat de schije, rupt ferfeniță,
împreună cu resturile cărții. Totul -
numai cărbune. Sunt într-o situație
foarte neplăcută. Vă cer iertare!
LT. ZBEREA:
D-ta n-ai nicio vină, fii pe pace! Ce pretenții mai poți avea, când proiectilul
a nimerit drept în groapă? Noroc că n-ai fost d-ta acolo. Faptul că ai scăpat
cu viață denotă că presentimentele
d-tale sunt înșelătoare. Nu-ți mai băga lucruri negative în cap! Ne vom
întoarce cu toții teferi în țară. Acasă îl am pe "Kamanita" în
original. Nici de mama dumitale nu te îngrijora. O se se descurce ea.
Mâine-poimâine războiul se termină. Ce a fost greu a trecut. Faptul că am
scăpat de iarnă e un lucru mare. Când ne întoarcem acasă, am să vin s-o cunosc
pe mama d-tale ca să-i povestesc cât de mult te gândeai la dânsa. Cât despre
carte, fii pe pace!
Aceasta a fost povestea tristă a
"Pelerinului Kamanita".
După două zile am reluat înaintarea.
Trebuia să facem cap de pod pe malul
opus al râului Gron și apoi să-l forțăm. Între timp, însă, inamicul se
fortificase și, cu tot sprijinul de artilerie și aviație, înaintarea noastră a
fost zădărnicită în mai multe rânduri. Într-una din încercările de a neutraliza
cazemata inamică care împiedica cu foc puternic de flanc progresiunea batalionului nostru, slt.
Stanca, împreună cu câțiva ostași, a nimerit într-un snop de mitralieră. Tot
corpul i-a fost ciuruit de gloanțe. A murit rostind un singur cuvânt, o singură
invocare: "Mama!"
7
COLONELUL:
(De dimineață, cu insp. și exp.) Absorb
forța vitală, fluidul magnetic, solaritatea. Se trezește uriașul din mine.
Absorb forța intelectuală. Conducătorul meu lăuntric e treaz și-mi șoptește ce
atitudine trebuie să iau. Absorb liniștea.
Îmi imaginez că sunt acoperit de o coajă
mentală, de care, ca de o cazemată de beton, se lovesc și ricoșează toate
gândurile rele, ura și dorința de a mă vătăma a cuiva.
Prima
virtute de practicat pentru mine e desrobirea de slăbiciunea de a plăcea, de a
produce efect, de a-mi arăta calitățile, de a apărea "strașnic",
cuceritor, perfect, de a -"risovatsia" - arăta calități pe care de
cele mai multe ori nu le am. Aceasta mai ales față de femei. E suprema
slăbiciune și biruirea ei e suprema virtute. Aceasta înseamnă pentru mine lupta
cu iluziile "eului".
De la ocuparea Basarabiei și până la plecarea
la București (sf. lui Iulie) nu cunoșteam încotro înclină sufletul meu - lucru
care mi-a atras regrete și poate că a cauzat facerea unui pas greșit.
Svetlaia
lucinosci, svetlaia dușa, ideal samvo...
Astăzi (29 decembrie 1940) am înțeles
chemarea vieții mele, misiunea mea și deci scopul și rostul vieții mele: de a
aduce o nouă religie omenirii social-materialiste (socialiste și comuniste),
anume religia idealismului pesimist schopen-hauerian-hartmannian. Scopul vieții
și al socialismului nu este fericirea, ci crearea condițiunilor necesare în
cari oamenii pot să vadă conținutul gol al iluziei și să se elibereze.
"Sei du selbst" este o știință
care mi se adresează mie mai mult decât oricui altuia: eu am o mulțime de
însușiri frumoase, un fel de a privi lucrurile ideal, o linie de conduită în
viață sublimă, și totuși parcă mă jenez să mă manifest adecvat cu ființa mea și
cu tot ce are ea mai original și mai frumos și caut să mă adaptez atmosferei
mediului și felului comun de a fi al celorlalți oameni, cari îmi sunt inferiori
mie în toate privințele, niște nulități și niște sclavi ai vieții și
animalității lor. Fii tu însuți și... "einmal kommt doch
der Tag, der die Früchte die schenkt!"
8
Grigore
intenționează să ia singur cuvântul de apărare, în locul avocatului. Ne-am
bucura să auzim că a obținut rezultate bune. Noi cunoaștem talentul de
povestitor al lui Grigore, dar avem convingerea că dânsul este meșter și în
cântărirea și prezentarea faptelor. Mai ales când e vorba de dreptate, nu-l
întrece niciun avocat.
În vremurile
cele mai vechi, pe vremea grecilor și romanilor, obiceiul era ca fiecare
cetățean să se apere singur în fața instanțelor judecătorești. Tagma avocaților
a apărut abia în vremurile de pe urmă...
Am fost la
procuratura Generală ca să înregistrez memoriul Mărioarei, dar mi s-a explicat
că o asemenea înregistrare o poate face numai persoana care semnează cererea
sau rudele de gradul I. Totodată, mi s-a spus că cetățenii care nu intră în
aceste două categorii trebuie să trimită plângerile rudelor sau prietenilor
prin poștă, recomandat, cu răspuns plătit.
În acest
plic, îți trimit o schiță = povestire scurtă - în care descriu o întâmplare, pe
care am trăit-o pe frontul de vest. Deci este o povestire din război. Sper că o
să-ți placă, căci D-ta ai fost un ostaș vrednic și viteaz, cu care s-au mîndrit
toți comandanții D-tale. Afară de aceasta, D-ta ai reușit să observi multe din
rosturile cele mai ascunse ale războiului.
În această
schiță sunt unele cuvinte mai cărturărești care ar putea să-ți îngreuieze
înțelegerea ei. Ar fi greu să ți le explic pe toate aici. Poate că găsești pe
acolo, pe aproape, vre-un cap luminat (învățător, preot), care ar putea să ți
le tălmăcească. Le lămuresc numai pe cele mai importante.
Pelerin –
aici – înseamnă ascet (călugăr) pribeag, rătăcitor. Kamanita este nume
bărbătesc. Deci în loc de pelerinul Kamanita, mai românește am putea spune
Kamanita cel pribeag, sau Kamanita pribeagul. În această schiță, “Pelerinul
Kamanita” este o carte, mai bine zis titlul unei cărți. Autorul acestei cărți
este Karl Gjellerup. Premiul Nobel este cea mai înaltă distincție care se
acordă unei cărți scrise cu cea mai mare măestrie. Cât prive]te termenii
militari, D-ta îi cunoști din practica D-tale militară.
Dina este
încântată de felul cum D-ta ai descris munca ei de pictoriță în sălbăticia
munților și-și aduce aminte cu plăcere de ospitalitatea D-tale și a prietenei
noastre Ileana.
Aș vrea
să-mi scrii cum ți-a plăcut schița. Scrie-mi și de sănătate. Notă: Dacă nu,
să-mi trimiți mie o listă de cuvinte neînțelese și am să ți le explic eu.
9
COLONELUL:
(De dimineață, cu insp. și exp.) Absorb
forța vitală, fluidul magnetic, solaritatea. Se trezește uriașul din mine.
Absorb forța intelectuală. Conducătorul meu lăuntric e treaz și-mi șoptește ce
atitudine trebuie să iau. Absorb liniștea.
Îmi imaginez că sunt acoperit de o coajă
mentală, de care, ca de o cazemată de beton, se lovesc și ricoșează toate
gândurile rele, ura și dorința de a mă vătăma a cuiva.
Prima
virtute de practicat pentru mine e desrobirea de slăbiciunea de a plăcea, de a
produce efect, de a-mi arăta calitățile, de a apărea "strașnic",
cuceritor, perfect, de a -"risovatsia" - arăta calități pe care de
cele mai multe ori nu le am. Aceasta mai ales față de femei. E suprema
slăbiciune și biruirea ei e suprema virtute. Aceasta înseamnă pentru mine lupta
cu iluziile "eului".
De la ocuparea Basarabiei și până la plecarea
la București (sf. lui Iulie) nu cunoșteam încotro înclină sufletul meu - lucru
care mi-a atras regrete și poate că a cauzat facerea unui pas greșit.
Svetlaia
lucinosci, svetlaia dușa, ideal samvo...
Astăzi (29 decembrie 1940) am înțeles
chemarea vieții mele, misiunea mea și deci scopul și rostul vieții mele: de a
aduce o nouă religie omenirii social-materialiste (socialiste și comuniste),
anume religia idealismului pesimist schopen-hauerian-hartmannian. Scopul vieții
și al socialismului nu este fericirea, ci crearea condițiunilor necesare în
cari oamenii pot să vadă conținutul gol al iluziei și să se elibereze.
"Sei du selbst" este o
știință care mi se adresează mie mai mult decât oricui altuia: eu am o mulțime
de însușiri frumoase, un fel de a privi lucrurile ideal, o linie de conduită în
viață sublimă, și totuși parcă mă jenez să mă manifest adecvat cu ființa mea și
cu tot ce are ea mai original și mai frumos și caut să mă adaptez atmosferei
mediului și felului comun de a fi al celorlalți oameni, cari îmi sunt inferiori
mie în toate privințele, niște nulități și niște sclavi ai vieții și
animalității lor. Fii tu însuți și...
"einmal kommt doch der Tag, der die Früchte die schenkt!"
II
MILA
10
MARIA: Casa
e mică, oamenii mari, parcă satul ăsta e mare așa?
ONICĂ: Ia
dumneata de bea, ăilalți pe urmă.
Ascultă, mă, când îmi dai cartea aia?
NAE: Care,
de aventuri? Tu ai multe, cartea aia pe care o ai doar tu.
ONICĂ: N-o
am numai eu.
NAE: Știu eu
cine zici că o are, dar n-o are, l-am întrebat. Și mie mi-o dă, dacă o are.
ONICĂ: Faci
și dumneata cum făcea cu pământurile ăla din Cremenari.
TELĂ: Câți
erau?
ONICĂ: Doi
erau. Popa fuma și bea după slujbă. Înjura femeile. V-ați tăvălit toată noaptea
și vreți să vă spovedesc eu acum? Duceți-vă dracului.
NICĂ: Eram
pe front și, într-o zi, muream de foame.
ONICĂ: Știu,
știu, ai furat slănina, aia cu putina și cu cățeaua.
TELĂ:
Spune-o, tată, o știu și eu. Cum ai furat-o?
NICĂ: Să
vezi. Muream de foame, adică nu prea aveam ce mânca. Noaptea făceam de gardă.
Ziua am trecut pe la niște oameni, un bătrân și nevastă-sa, să cerem. Nu ne-au
dat. N-aveau. Așa au zis. N-am crezut. În fața casei am văzut cățeaua pe ușa
beciului.
ONICĂ: Bine.
Și ai venit noaptea, ai deschis ușa...
NICĂ: Dar
n-am îmblânzit întâi cățeaua?
GRIGORE: Mai
multe zile?
ONICĂ: Lasă,
mă Grigore, spune mai bine cum te împaci cu popa. Și cu președintele.
GRIGORE: E
calic, popa e calic.
ONICĂ: Și cu
tine e, mă, calic?
GRIGORE: Cu
toți, și cu Ion. Eu mă duceam nu să-l ascult pe popa, dă-l în mă-sa, dar să-l
aud pe Ion. Se scria în legile lor să ia popa două părți și dascălul una. Dar
ce făcea popa?
MARIA: Nu
mai spune.
GRIGORE: Cu
sora nevesti-si, auzi dumneata. Ei aveau pământurile alături și când s-au
certat nu i-a mai lăsat să umble pe potecă.
TELĂ: I-am
ascuțit azi o secure pe degeaba. Așa, nu-l las eu.
GRIGORE: Eu
spun să ne dai și nouă să bem, nene Onică. Nu bem mult, dar să nu ne mai uităm.
ONICĂ:
Pentru voi am vin.
NAE: Mai ai
vin?
NAE: Mai am,
dar de vândut am numai rachiu. Vinul nici nu e așa bun.
NAE: Adă
vin.
11
ONICĂ: Hm,
ieșii după vin și nu știu cine e la poartă. Parcă vine dinspre colonel. ia să
mai ies o dată. E și întuneric.
PETRE: Ei,
aici stă unul ONICĂ? E acasă? Am treabă cu el.
ONICĂ: Cum,
mă, ce să fie asta? Ce ai tu cu el, mă? Spune-mi mie, îl cauți, ai? Cine ești?
PETRE: Nu
ți-am spus. Am să-i spun ceva, am venit pentru el.
ONICĂ: Da’
eu de ce nu te cunosc? Ia stai mai bine, să-ți iau seama. Nu fugi, dacă tot ai
venit după mine. Stai, frate, că poate nu te omor.
MARIA:
Onică, cine e?
ONICĂ: Păi
cine e?
PETRE: Aici
stă Grigore Colăcel?
ONICĂ: Ăsta
e frate-meu.
PETRE:
Fratele tău? Cui îi spui tu? Ia uită-te mai bine. Ia-o și tu prin noroi și
uită-te.
ONICĂ: Mă,
nu ești, mă, tu? Tu ești, mă, cumnate.
PETRE:
Haaau, eu sunt. Nu mă cunoști.
ONICĂ: Aaa,
acum te văd eu . Ți-ai pus masca pe față. De unde ai luat-o?
PETRE: E
veche, nea Onică, am găsit-o în pod. Am speriat-o pe mămica și pe fi-mea. Am
speriat pe toți din vale, de la colonel, de pe lângă mine. Râd de se prăpădesc.
ONICĂ: Și mă
speriași și pe mine. Eu îți dădeam una.
PETRE: Mă
speriasem și eu de dumneata. Ce mă făceam?
ONICĂ: Ia
s-o mai văd, mă, la întuneric, că la lumină mă învățai cu ea. Urâtă. Și mare. Fugi cu budagaia de-aici.
PETRE: Am
glumit și eu.
ONICĂ: Știu
că ai glumit, te primesc în casa mea. E ea mică, dar mai încapi și tu. Vino cu
mine să scoatem niște vin. Așteptă la
ușă, că n-am luat felinarul.
PETRE: Și
cum vezi?
ONICĂ: Nu
trebuie să vezi. Dacă vezi, ce? Când o să intri în casă cu masca în cap, nimeni
n-o să se mai sperie dacă o văd. Și masca pentru asta e făcută. E făcută să
râzi de ea.
ONICĂ: Am
luat într-o cană. Le-o ajunge. Și e târziu, mă.
12
GRIGORE:
Plecă ăla cu masca. Te căută și nu voiai să ieși la poartă. Ce, mă, ți-era
frică?
ONICĂ: Bău
ceva afară și plecă. Să dusă. Poate îți iese dumitale înainte, să te văd.
GRIGORE: Și
cu tine. Dacă îmi iese înainte, râd de mă prăpădesc. Și cum să-mi iasă, mă,
dacă era cumnată-to și se duce în vale, la colonel. Eu mă duc în dealul
ălălalt.
ONICĂ: Păi
credeam că nu te duci. Mai dai pe la proorocul din coastă?
GRIGORE: Pe
la Ilie nu mai dau.
ONICĂ: Nebun
ești și tu. Auziți, când a divorțat Ilie de muiere, în tribunal ținea capul
într-o parte, să n-o vadă pe nevastă-sa. Și ăsta... Bine, măi nene Ilie, de ce
să faci așa? Păi eu mă duceam la ea și uite așa o pupam și pe partea astalaltă.
Fugi, că ești dracul, piei, așa i-a zis bietul Ilie. Eu aș pupa-o, măi nea
Ilie.
MARIA: Mai
are planeta, sau a pierdut-o și el?
GRIGORE. O
are. În istorie mă pricep, nene.
ONICĂ: Eu în
istorie și-n scripturi, dar tu cum te pricepi în istorie? Nu știi istoria. Cât
mai are lumea de trăit?
GRIGORE:
Mult mai are, nene.
ONICĂ: Până
în anul 2000 mai are. De câte mii de ani e lumea?
GRIGOR: De
sute de mii de ani.
ONICĂ: Sunt
două mii de la Adam până la... Până la cine, spune dacă știi.
GRIGORE: Nu
știu. Știam, dar acum știu altfel. Și n-o să mai știu nici așa. Dumneata ce mai
știi ceva și niciodată nu uiți cum e.
NAE: Purtau
oamenii sticla cu apă-n buzunar. De secetă, așa e. Și au pierit prin apă, la
Potop, pe urmă, peste două mii de ani... Sodoma.
ONIC_: Lasă,
frate. Gomora mai pe urmă.
NAE: Purtau
foc toți, și-n gură, ca acum, și-au
pierit prin foc.
TELĂ: Dar de
la Noe ce-a venit?
MARIA: Babel.
ONICĂ: Uite,
vezi că ea știe. Voi nu știți, voi de unde să știți, vă mai și lăudați. Istoria
o știu, o știu.
NICĂ: Știi
istoria?
ONICĂ: Cred
că o știu.
NICĂ: Când a
domnit Ion...
ONICĂ:
Cunosc domniile și cunosc și frontul, așa cum știi tu Biblia.
NICĂ: Biblia
pentru tine e țuica, pentru nevastă-ta ești tu când te-ai întors de pe front.
TELĂ: Da’
pentru tine, Gică?
GICĂ: Mi-e
gândul în altă parte.
NAE: Ți-e
gândul la muieri, hoțule, ți-o fi la vreo comoară. Cine-a găsit comoara
colonelului?
ONICĂ:Îți
spun eu cine a găsit-o, sluga lui. Adică boul a dat cu cornul în deal, ca boul.
A sărit pământ și n-a sărit numai pămînt. A sărit și un ban. Au luat toți
oamenii, că prostu’ i-a pus într-o copaie și până acasă i-a vărsat pe drum.
Erau bani vechi, austrieci, rămași de la Rudeni.
GRIGORESCU:
De la Rudeni? Cam țineau cu hoții, cu zavragiii, și se adăposteau să împartă
banii. Trecuse unul pe la conacul lor și se temuse, fugise spre Turnul Roșu cu
calul și cu doi saci plini. Argint. O fi fost și aur, mai știi?. I-au ieșit
înainte, l-au omorât, au ascuns banii și i-a găsit Prostu’.
ONICĂ:
Biblia ta cum e?
NAE: Voiam
să nu sufăr. Nu l-am văzut pe tatăl lui tata niciodată. Dumneata l-ai cunoscut.
Era om priceput. O mai bătea el pe Gherghina, dar știa multe. Era tâmplar mare.
Dar și ție îți pot trece prin cap toate câte sunt și nu sunt. dar pe sub nas
mai puține. Și alea mă interesează pe mine. Nu pe mine. Eu am ce face, eu stau
acasă și citesc.
TELĂ: Am
văzut în oraș, pe case înalte, araci înșirați
pe acoperiș. Cine culege viile alea și cine le îngroapă toamna? Viile
din Argeș, de pe acoperiș, aveau vin, must prea dulce pentru a mai putea fi pe
gustul meu. ONICĂ: Adevărat, dacă pricep bine, nu e posibil să mai trăiești
după ce ți-ai întrerupt viața dintr-un loc și ți-ai continuat-o în altul. Ca
via de pe dealuri pe acoperișuri de case. Ceea ce era bun la ieșirea în lume nu
va mai fi la întoarcere. Și între ziduri de locuri... Credem că un al treilea
loc, asemănător cu cele de obârșie, o să mă liniștească. Și când colo? Nu
liniștea ne lipsește nouă în secolul douăzeci.
GRIGORE: Eu
n-o duc rău și trebuie să înjur pe mulți. I-am spus și femeii. Trupul trăit al
tău nu mai tânjește după vreo iubire. Dacă vrei să mă iubești tu, dar mai bine
potolește-te. O să te depărtezi și n-o să-mi fie bine. fie-ți milă de femeile
celelalte. De femeia pe care n-o s-o mai iubesc. Pentru că nu m-ai iubit tu.
NICĂ: Cât
joacă ei “armașul”, vino să căutăm nuci și prune, că nu sunt așa dulci ca
zahărul. Și bucățile astea colțuroase îmi rup buzunarele. Tata avea o pușcă
veche, care te dădea jos când trăgeai. Un ZB cehoslovac.
TELĂ: Asta e
modernă, hai la ea. Lasă nucile și prunele uscate acolo în pivniță.
13
MARTOR:Curtea
Veche se clatină din zidurile peticite. Manu ia în brațe coloana pierzându-se
în aer spre cer. Strânge stâlpul înconjurat de pulbere ca într-o biblie. Ruina
crește ca-n timpurile dintâi, înăuntru se află domnul.
ALT MARTOR:
Manu descleștează brațele de stâlp și se prosternează, apoi coboară scara,
începe să cânte, să urle peste orgiile țigănești cu băutură la copii, printre
jefuitori de cadavre care se sinucid cu pistoale austriece, la câte un ceas. Se
zbate într-o criză de epilepsie până se stinge felinarul de deasupra lui.
MARTOR: O
trăsură îi frânsese mâna dreaptă întinsă moale spre Pod. S-a împins depănând cu
degetele de la picior și s-a prăvălit printre șobolani, spre apă, ros la răni
de praful roșu închegat printre seuri. Dedesubt, roaba aruncată în golf, din
tinerețele uitate, se lipise de fierul de sub gleznele lui și mișuna în sus,
prin os, spre ramurile vinelor, mișcându-și genele și limba.
ALT MARTOR:
Manu se descheie și la piept, se simte departe, fugit, fără amenințare și
ajutor, dă să facă o mărturisire, dar femeia îi astupă gura păroasă, pătrunși
unul în altul până sus, la ghilotină. Lumea chiuie excitată la vederea bucilor
și buzelor bărbătești și ale femeii aceleia ce a înnebunit tot Orientul nostru.
Manu acostează, se îmbarcă, sporește în munții de metal, peste lună, se
îmbogățește în știință, împarte pedepse, lansează slogane practice, piese de
seră. Cu viață să fii, Manu, ține minte pe Avram Iancu pe ogrinji și lasă pe
anticriștii năpustiți asupra stâlpului să-i cojească, cu subsorile lor urât
mirositoare, frescele cu arborele vieții. Negustorii au și pus în circulație
prin dughene un chip de bătrân. Femeile pot depune mărturie și din mormânt
asupra bunătății din ochii mei, căci sunt un păcătos.
MARTOR: În
golf a pătruns nava printre ambarcații dulci și sigure, să te rătăcești
încolăcit de grații, până în depărtări neînchipuite. Putred iertat lemnul de
talpă se spiralează sub cuțitoaie înroșind marea cu șpan de algă artificială -
uraniu sau tutun de pipă, piper sau însuși Orientul. Mâinile strâng stâlpul din
Curtea Veche. Cerul luminat de lună. Lespezile se crapă sub picioare. Ciobanii
bat cu bâtele în pietrele de dinantea turmelor. Copiii se îmbulzesc în odăile
unite, se tăvălesc pe iarbă risipind un păr de aur până sub malurile inundate.
Vezi că în țara asta cetățile se dărâmă la fiece minciună și nu mai spune tu
povestea, ascult-o înainte de culcare pe cealaltă, antifonic ori din drâmb.
GICĂ: ...
Dacă afișele sunt coarne de draci, copacii atunci ce mai sunt? Și strada are
clopote agățate de gât, ce, eu sunt sunet? Prințul își găsise o mască de ceară.
Cismele îl chinuiau, le aruncă într-un câmp și-și puse altele. Mâncă și i se
făcu foame iar, dar omul de la care primi avu nefericirea să fie mai scund
decât prințul, o picătură de ceară se scurse în creștetul său și el n-a mai
fost – au căzut până la urmă din masca de ceară 1000 de picături, chiar dacă,
subțire, parcă n-ar fi încăput nici 100, prințul nu s-ar fi gândit nici la 10,
în timp ce nici n-are habar că din mască picură ceară.
15
În Firenze
fusese adus pe ascuns un turn din Venezia. Prințul nu mai cunoștea orașele.
Prima dată când reveni în Firenze, ca și cum nimic n-ar fi existat, se duse și
se închise în turnul venețian. Nimeni nu știa de turn, dar prințul lăsase urme
și câțiva vechi italieni, întâi pe timp de ploaie, pentru a se adăposti oriunde
s-o nimeri, apoi, altădată, amuzându-se că nu mai plouă, și amintindu-și cum
s-au adăpostit undeva, unde acum, când nu mai au nevoie să se adăpostească, nu
mai e nici adăpost, au început să caute bănuitori. Ghinionul a fost că, murind,
n-au lăsat niciun cuvânt despre ceea ce căutau. Dacă au lăsat cuiva, acela
precis nu știe de moartea lor. Terminând de glumit și zvârlind coaja de pepene
galben, prințul încetă să respire până se apropiară albinele. Amețit de
zumzetul lor, sări în sus și, de la
glumă, trecu la joacă. Părea încălțat
într-un roi de albine, dar n-ar fi putut merge așa și atunci se
descălța, iar albinele, fără poftă de a-l lăsa să cadă, l-au încins strâns de
mijloc și el mișcându-și pașii se apropia de nori. Pentru că s-a grăbit însă
prea tare, albinele temându-se de nori i s-au lipit iar de picioare și iarăși
prințul n-a mai putut să meargă. Stând prea mult pe loc, își aduse aminte câte
feluri de morți a mirosit. Mai întâi nu s-a apropiat decât de femei vii, iar
bărbații morți s-au apropiat ei de el. Unul cădea într-un duel când el își
smulgea spada. Nu s-a dus la moartea tatălui într-un război din care acesta
fusese răpit și ucis nu se știe unde, dar glasul neauzit îi produsese dacă nu
greață, un fel de necaz. Și mai murise baronul Cretz, dar acesta mirosea bine,
pentru că îi arsese urechile ondulate, spre a le face normale, și scosese ochii
că tot nu mai vedeau și orbitele i le prefăcuse în ceasuri cu parfumuri. Mai
muriseră și alții și voia să scape de amintiri de felul acesta mințindu-se.
Trebuia să se miște, dar pentru că avea de ajuns undeva, undeva unde n-avea
chef să meargă, se uita aproape vesel cum să fie cercul de mare sau de mic
pentru a nu ajunge niciodată acolo urmându-l. O voce i-a spus să iasă afară.
Încercând să iasă, a văzut că nu se poate. Și-a amintit că vocea fusese șoptită
și poate nu exista, deci. Așa că a renunțat să mai iasă.
16
...
Ginere... Dunăre... Vrei să ne fii ginere?...
Și unde e
fata?... Floarea Babilonului... De, fata voastră...
Mireasa
ta...
Ale mele
sunt stelele... O stea... De pe vârf de munte... Tigrul prin umbra lămâilor,
crește grâul, coboară cerul printre florile deșertului... Prea multă sămânță,
mi-ar fi teamă pentru fata voastră...
De la ea au
plecat ziditorii...
E zidită?...
I-a zidit.
Și pe tine...
Am auzit
ceva și am pornit încoace...
Faci nunta
și pe urmă gata...
Gata cu
mine?...
Cu dorul de
stelele turnului...
Trei păci,
cu fata voastră... fata da, dar pacea n-o s-o simți până n-o s-aveți trei
fii...
Un cer de
copiii nu vrei, așa dintr-odată, că nici nu ți-am văzut-o pe fecioara
Babilonului, de-am obosit pe drumușorul ăsta, că ăl lung parcă n-a fost atâta,
ne-om mai odihni, om lua cai, ne-om mai gândi, e lungă Dunărea, de ce așa repede,
că venisem cu mintea la turn, să astrologesc de la ziduri semnul munților mei,
al unui zeu care iubește peșterile, turnul seamănă peșterii...
taina ce te
urmărește nu ți-o știi nici tu, nici noi nu ți-o putem afla, numai fata...
Eu nu sunt
fiul vostru și trăiesc, mă însoțesc cu fata voastră, Babiloana, facem vreo trei
copii aici, dacă nu vreți să ne mutăm la Dunăre... la Gange...
Tot între
Dunăre și Gange stăm la apa Babilonului, până ajungem, copiii sunt mari,
obârșia mamei nedezlegată,
nici a mea,
am auzit de fecioara babiloniană, am povestit multor fete și au râs.
17
(Biblioteca
tibetană.)
Cum nu l-ai
văzut pe Buddha, te uiți la guru, prin locuri fericite, boddhigaia.
Viața se
aseamănă marilor fluvii. Suntem vii, vom fi morți,
ce ne vine
din existențele anterioare,
nașterea e
fără de început,
în fiece loc
renașteri nenumărate în ființe și lucruri,
orice lucru
ne-a fost mamă
mama a fost
bună cu mine în ale vieții,
dar mai ales
în viața asta,
mama mea
repetată în vieți trecute,
mamă în
lucruri, iluminează-mi, mamă,
din lucruri,
în o sută de feluri ardere de sine,
plină
luminare în căutarea altora,
iluminarea
depinde de toate ființele,
aura, dacă e
bine să rămân în viață,
dacă e bine să mor,
copilul se caută pe sine –
Buddha îi caută pe alții.
Și eu mă
bucur mereu când ne vizitează dumnezeu și dumnezeu se bucură mereu și el și tu
și eu poate mai repede eu că m-a ajutat dumnezeu mi-a luat-o pe mama la el și-a
ajutat-o cu moarte la fel ca pe soldații războaielor săracii noroaielor când
era ea credincioasă venea dumnezeu în casă și ne bucuram mereu când ne vizita
dumnezeu.
18
RECHUNG:
Iubit învăţător, pe unde ai hălăduit în vreme ce eu mă aflam în India?
MILA: Oh, fiul meu Rechungpa,înturnatu-te-ai din
India?
RECHUNG:
Întorsu-m-am de-acum, Jetsun Maestru!
Îţi dărui învăţăturile de
la zânele dakinis!
MILA: Mândru
fălos nu fi,
Copilandre Rechungpa,
De te-am hrănit din frăgezime.
( Săltând
cărţile şi sceptrul Ahkaru, Milarepa fugi în fuga mare cu ajutorul puterii lui
miraculoase. Rechungpa nu se putea ţine de el. Alerga suflând şi răsuflând din
greu după Maestru-i cântându-i:)
RECHUNG: Oh,
rogu-te, ascultă-mă tată jetsun!
Cum ar putea fiul vreodată
tatăl a nu-şi respecta?
Ţi-am îmbiat doar învăţările
ce dobândii.
(În
gând): Să fi fost un alt maestru mi-ar
fi făcut o primire bună.
MILA: (citind mintea lui Rechungpa și arătând spre
un corn de yak): Ridică ăst corn de yak
şi ia-l cu tine.
RECHUNG: La
ce ne poate fi bună bucata asta irosită, las-o-n plata domnului!
MILA: Dacă
iei un lucru mic precum acesta nu-ţi creşte lăcomia, iar uneori astfel de
lucruri aruncate sunt foarte folositoare. (El luă cornul de yak şi-l purtă cu
sine.)
POVESTITOR:
(Off) Când ajunseră la mijlocul Câmpiei Balmo Baltang, unde nu se putea găsi
ascunziş nici măcar pentru un şoarece, cerul senin de mainainte se întunecă pe
dată de nori îngrămădindu-se şi se porni o furtună mare cu grindină năpraznică.
În iureşul acestei încrâncenări, Rechungpa îşi acoperi capul cu atâta grabă
încât uită de tot să arunce baremi o privire către învăţătorul său. După un
răstimp, când grindina începu a se potoli, Rechungpa se porni a căuta după
Milarepa, dar nu-l putu afla. O vreme,
se aşeză pe pământ în aşteptare. Pe urmă i se păru a auzi vocea jetsunului
venind din cornul de yak ce fusese părăsit pe marginea drumului. Merse către locul
acela şi văzu că neîndoios era acelaşi corn de yak pe care jetsunul îl luase cu
câteva momente mai înainte. Rechungpa încercă atunci să-l ridice, dar era atât
de greu că nu-l putu muta nici de-un deget. Atunci se aplecă şi se uită în el
şi-l văzu pe Milarepa aşezat confortabil într-o încăpătoare odaie ca de
oaspeţi; trupul nu-i era mai mic, iar cornul nu era mai larg decât înainte,
tocmai precum răsfrângerea unei imagini întinse poate fi văzută într-o oglindă
mică. El auzi jetsunul cântând:
MILA: Dacă te gândeşti că poţi maestrul a-ţi
întrece,
În clipă
intră în cornul acesta,
Intră pe loc
-
Aici e o
casă naltă şi odihnitoare!
De mintea-ţi
e în stare a stăpâni lumea spaţiului,
Poţi intra
în cornul acesta a te bucura.
Vino acum
chiar, fiule, te cheamă tatăl tău!
N-ar sta
frumos
Unui fiu să refuze a intra
în casa tatălui său.
RECHUNG:
Pare că e loc din belşug acolo, pot să intru şi eu. Ah, nu pot vâră nici mâna.
Puterea miraculoasă a jetsunului o fi ori n-o fi firească, dar cu siguranţă el
poate aduce grindina. (Ducându-şi gura aproape de corn, Rechung cântă într-o
voce tremurătoare:)
Robului şi
fiului tău Rechungpa
Are a ţi se
ruga mai departe.
Tatăl a-şi
rămânea ori nu,
El are a ţi se ruga mai
departe!
(Milarepa a
iese din corn).
19
How do you
do comrade colonel.
Bună ziua
tov. Colonel?
Good-bye.
La revedere.
All right.
Bine.
Comrade
Colonel, may I report to you on a question?
Tov. Col.,
pot să vă raportez o problemă?
Ce grad
aveți Dvs.?
Eu sunt
căpitan.
La ce lecție
sunteți acum?
Câți ofițeri
sunt la lecție astăzi?
Tov.
Colonel, un ofițer dorește să vă raporteze ceva.
Eu vreau să
vă raportez ceva.
Dvs. ați
întârziat, Dvs. sunteți întîrziat.
Ce mai
doriți să știți?
Cine a mai
fost acolo?
Oricare din
Dvs. (Se subînțelege oricare din cei doi . Either of you). Nu are a face. Destul. Eu sunt de acord cu
Dvs.
Eu nu sunt
de acord cu aceasta.
Dvs. aveți
dreptate.
Dvs. nu
aveți dreptate.
Peste câteva
minute.
Mi se pare.
De ce vi s-a
părut?
O dată pe
săptămână. De două ori pe săptămână.
Aceasta nu
este tocmai așa.
Noi am
executat ordinul Dvs.
Eu vă rog
să-mi permiteți să merg acasă.
Vă rog să
repetați.
Mulțumesc
foarte mult.
Nu aveți
pentru ce
(A. Thank
you very much B. Don’t mention it sau you are welcome).
I didn't
have my own house. My only son decided to buy a suitable house for me.
I may not
have to move belongings in case the land lord wants me to vacate his house.
III
TESTAMENT
20
22 decembrie
1989: ziua revoluției anticeausciene! 6
ianuarie 1990. Două feluri de tragedii:
tragedia europeană și tragedia Bhasa. bhasistă (Din P. A. Grințer,
"Bhasa”) Deci măreția eroului
tragediei europene constă în neresemnare, în rezistența față de soartă sau
adversar (tragicul eroic), în timp ce moartea eroului bhasist (și
schopenhaurian) este resemnarea, renunțarea la sine, la eul său și la toate
sentimentele de ură și răzbunare pe care le-a nutrit înainte de catastrofă.
Din cauza
boalei, angor pectoris, am întrerupt lucrarea mea capitală la 10 februarie
1990, realizând doar 2 capitole.
Din cauza
boalei, angor pectoris, astăzi, 27 mai 1990, am predat, neterminată, lucrarea
mea capitală, prietenului meu, ing. Cornel Stanca, cu propunerea ca el s-o termine
și s-o publice sub semnătura sa. În testamentul, predat lui, am specificat
toate acestea.
21
Scriitorii
buddhiști de astăzi sunt de părere că termenul reâncarnare trebuie înlocuit cu
termenul continuitate (bineînțeles biologică). Apoi, se pune întrebarea: cine
se reâncarnează? Sufletul? Dar așa-numitul suflet nu există ca o substanță
spirituală! Așa-zisul suflet este un agregat.
Continuitatea există în regnul vegetal, cât și în regnul animal în
aceeași măsură ca și în regnul uman. Dar la plante și la animale cine se
reîncarnează?
Reîncarnarea nu se face decât pe cale
biologică, genetică, dar neapărat sexuată! Nicidecum prin transmigrare. Da,
există o reproducere asexuată, prin sciziparitate, dar acest lucru se întâmplă
pe treptele cu totul inferioare ale vieții, la nivelul celulei.
22
Lumea este
căderea în păcat a lui D-zeu. Adică creația, apariția lumii este un păcat, s-a
născut din păcat. Ce este păcatul? Păcatul este un act irațional. De ex.:
copilul, nașterea lui, este rezultatul unui act irațional, al actului sexual. /
Tot astfel și cu apariția lumii. Subiectul, "Unicul", a dorit la un
moment dat un Obiect, Lumea. Această dorință a Unicului de a avea pe un al
doilea, această dorință pe care Eminescu o numește "dor nemărginit",
a fost o pornire irațional`, deci un păcat.
Păcatul constituie întotdeauna o vină care trebuie expiată.
23
UN OM
SIMPLU:"Se vede că așa e dat omului să se sfârșească în propria lui
murdărie (materii fecale)." Toți muribunzii, în ultima fază, "fac pe
ei", neputând, din cauza slăbiciunii, nici să-și facă nevoile decât în pat
și nici să se abțină. Și aceasta este soarta tuturor oamenilor, fie ei oameni
de rând, fie cu stea în frunte. Excepții nu există!
COLONELUL:
Excepții există, că sunt unii oameni mai evoluați care, pentru a evita această
umilință, ultragiu, încetează de a mânca, sau, cum a fost cazul cu mulți asceți
indieni, se aruncă în foc și ard ca o
faclă. Ascetul indian Kalanos a pus să i se pregătească un rug și a ars de
viu în fața soldaților lui Alexandru cel Mare, înmărmuriți de admirație. Se
știe despre Kalanos că s-a bucurat de prietenia lui Alexandru cel Mare.
Eu însumi am luat hotărârea de a muri
prin nemâncare încă acum 20 de ani.
Moartea mea să fie un gest de protest împotriva absurdității vieții, o
expiere a crimei de a mă fi născut.
Faza X. Incinerarea sau înmormântarea propriu-zisă. (conform planului).
A nu se uita anunțarea rudelor și a prietenilor (după caz).
24
Cutremurul a lăsat răni nu numai în locuințele
oamenilor, ci și în inimile lor. Cine este credincios, pentru acela este foarte
simplu, totul se rezolvă cu 2+2=4.
Dumnezeu știe ce face, că tot ce face el e just (cutremurul a dărâmat în
toată țara 350 biserici și a ucis sute de copii nevinovați). Cealaltă
alternativă - atitudinea de revoltă împotriva lui Dumnezeu, pe care-l înjură
pentru nenorocirea pe care a produs-o.
Cu ocazia
cutremurului, încă o dată s-a dovedit una din marile teze ale literaturii absurdului:
lipsa de comunicare dintre oameni. Cei ce n-au fost afectați de cutremur
trăiesc în universul lor obișnuit, își duc viața de mai înainte, iar cei
năpăstuiți sunt osândiți să îndure toate mizeriile, căci de cele mai multe ori
sunt lăsați pradă umilințelor, iar statul nu-i ajută decât cu declarații
pompoase.
25
Indienii când spun că din punct de vedere
psihic bărbatul este spirit pasiv, static, în timp ce femeia este spirit activ,
dinamic Și invers: din punct de vedere fizic, bărbatul este activ, iar femeia -
pasivă. Chinezii, în filozofia lor antică, au socotit elementul M și elementul
F ca două principii universale, ca + și -, denumite Ying și Yang.
Prin nebunia
sa dinamică, femeia îl copleșește pe bărbat și în cele din urmă îl domină, îl
robește. / Aceasta se realizează prin nebunia ei... benignă în tinerețe. La
bătrânețe, însă, această nebunie capătă un caracter malign și atunci se
manifestă ca bigoterie, ca psihopatie, ca angoasă, ca cult al nepoților, ca
cult al medicilor, sau cult al preoților.
26
Doctrina reîncarnării se bazează pe legi
științifice, cu valabilitate universală: 1) Legea conservării energiei (legea
Karmei) 2) Legea compensației, din care derivă legea justiției imanente 3)
Legea genetică. După cum sunetele se
înregistrează pe bandă de magnetofon, tot astfel se înregistrează și se
transmit însușirile fizice și psihice pe banda ARN și ADN de pe cromozomii
ființelor viețuitoare.
Frica de moarte îl face pe om laș și
religios. De frica morții, omul renunță la demnitate, la cele mai frumoase
sentimente. Religiozitatea este o mare rușine. Mi-a trecut prin minte o idee:
un viitor cutremur trebuie așteptat ca o eliberare, așa cum Pelerinul Kamanita
aștepta venirea bandiților, în frunte cu Angulimana. Religiozitatea este și ea
o expresie a voinței de a trăi, izvorâtă din frica de moarte.
27
Regret că
trebuie să vă dau o veste neplăcută: mierea pe care am luat-o anul acesta (24
iulie) este sub așteptările noastre. Soția, prietenii mei și cu mine ne
pregăteam să gustăm o miere de salcâm cu parfumul și gustul ei caracteristic,
dar spre decepția și părerea noastră de rău, mierea adusă de mine de la Snagov
nu are gustul și nici parfumul binecunoscut al mierii de salcâm. De altfel, nu
are niciun fel de parfum și niciun gust, consumul ei neoferind nici o plăcere.
Aceasta este cu atât mai regretabil cu cât, și de această dată, eu am venit la
dv. plin de încredere că voi fi servit ca de la prieten la prieten.
De altfel,
după cum ați văzut, nici n-am găsit necesar să gust mierea. Am considerat chiar
o lipsă de delicatețe și de politețe. De aceea, trebuie să mărturisesc că am
rămas foarte nedumerit și neplăcut impresionat de constatarea făcută. Eu v-am
spus că am crescut printre stupi. Afară de asta, am consultat un prieten, un
stupar bătrân, cu multă experiență în ale stupăritului, care a rămas puțin
încântat de calitatea mierii. Nu cumva ați dat stupina pe mâna unui om care v-a
înșelat?
Nu știu cum
veți primi dv. această veste, dar eu am o propunere practică și concretă: să
fac un sacrificiu de timp și o mică cheltuială și să vin în ziua de duminică 28
august, dimineața, la ora 9, pentru a schimba mierea luată cu o alta de salcâm
sau de tei, care să fie miere în adevăratul înțeles al cuvântului și nu un
simplu sirop. În felul acesta, voi fi împăcat că am avut de a face cu o
persoană corectă și înțelegătoare, rămânând în continuare buni prieteni. Ar fi
și o altă variantă (care pentru mine este cea mai convenabilă): dacă până la 28
august aveți ocazia să veniți la București, să-mi aduceți 5 1/2 kg. de miere de
cea mai bună calitate, urmând ca eu să
vă restitui 5 1/2 kg. din miere, din cea luată (1/2 kg. s-a consumat cu
degustări).
28
În privința
pălăriilor, ne pare rău că deocamdată nu vă putem da o veste mai bună, d-tale
și d-nei Ileana; am colindat din nou magazinele, dar pălării cehoslovace încă
nu au sosit. Ni s-a spus că este posibil să sosească în mai. Ne-am interesat în
continuare de problema pălăriilor, dar, cu părere de rău, pălării cehoslovace
nu au apărut. Chiar mi s-a spus că nu prea sunt speranțe... Am cercetat cele
mai bune magazine de pălării și situația este următoarea: în ultimul timp, au
primit ceva pălării cehoslovace, dar, din păcate, cu numere necorespunzătoare,
lipsite de farmecul deosebit care a atras atenția tovarășilor vizitatori. Toate
au forma lătăreață, fără șic, și de loc atrăgătoare. Mai plăcute sunt ale
noastre, dar rămâne la părerea d-tale. Noi nu ne putem lua răspunderea
cumpărării lor.
Desigur, cum
spune Grigore, uliul și-a înfipt gheara destul de adânc în viața noastră.
Indienii spun că pantera stă ascunsă după tufiș și tocmai când nu te aștepți
îți sare în ceafă. De atunci nopțile s-au înșirat fără număr. De altfel,
măestria lui Grigore în ale stihuirii îmi este binecunoscută de pe vremea
războiului, când Grigore scria în versuri epopeea întâmplărilor pe care le
trăiam zi cu zi. Era un fel de cronică versificată. Credem că ați terminat de
cosit fânul. Cum veți fi reușit să-l adunați fără de ajutorul nostru. Ne
gândim la murmurul tainic al Asăului...
29
Chiar acum
mă întreb și discut cu soția cum de s-au putut rezolva într-un timp atât de
scurt atâtea probleme: găsirea pielcelelor, găsirea cojocarului, efectuarea
lucrării și mersul prin poștă... Ți-am expediat un colet prin care îți înapoiam
pielcelele.
Iată cum stau
lucrurile: după plecarea D-tale, am colindat Bucureștiul pentru a găsi un
tăbăcar, care să argăsească pielcelele. Am găsit mai mulți, dar nici unul n-a
vrut să se angajeze, pe motivul că argăseala se face vara, pe căldură.
După mai
multe cercetări, am aflat că există o întreprindere de stat pe str. 13 Sept.
nr. 126, care se numește Centru de argăseală și care primește lucrări și
toamna, deci argăseala durează trei luni. M-am dus la altă unitate, dar biroul
de primire mi-a respins materialul după ce l-a examinat cu multă atenție.
Rezultatul acestei analize a fost negativ, pielcelele fiind declasate, putrede,
din cauza păstrării lor în condiții de umezeală.
Deci, după
atâta alergătură, m-am întors acasă trist și uimit de cele întâmplate. Eu nu am
ce face cu pielcelele și ți le înapoiez. De altfel, și materialul din care au
fost confecționate mănușile s-a dovedit putred, căci la foarte slab efort au
plesnit parcă ar fi fost de hârtie. Ne pare foarte rău, dar ne gândim că este
mai bine ca D-ta să cunoști cele întâmplate și să nu te miri de tristețea care
a cuprins sufletul nostru.
Nouă ne-a
fost dragă prietenia care ne lega, dar o adevărată prietenie este foarte
pretențioasă, cere multă atenție și respect. Un exemplu de lipsă de atenție,
chiar de mare neglijență îl constituie merele, care au fost stricate și în cea
mai mare parte de nefolosit. Noi v-am respectat întotdeauna. Dovada, ca să vă
putem oferi modestul dar - sacoșa batal -, am cutreierat nenumărate magazine,
am scotocit raft după raft, până ce am găsit ceea ce am crezut noi că merită
"prietenii" noștri din Asău. Noi socotim că un dar pe care-l oferi
cuiva este o măsură a respectului și a considerației.
În problema
pielcelelor, noi ne vom descurca singuri, așa că te rugăm nu încerca să ne
trimiți altele. Rugămintea noastră este categorică... Am primit pielcelele,
pentru care îți mulțumesc, dar mărturisesc că îmi pare rău că te-am obosit cu
argăsitul lor și cu operațiile legate de expediere. De altfel, doresc să curmăm
această problemă atât de neplăcută și-ți spun deschis și sincer că pentru mine
nu lucrurile (pielcelele, merele etc.) au contat și au provocat mâhnirea mea,
ci atitudinea, adică modul de comportare față de un prieten care te-a apreciat
și respectat întotdeauna.
Eu am
considerat că merit calificativul de prieten și considerația respectivă și
faptul că d-ta nu ai ținut seama de aceasta m-a durut și m-a determinat să-ți
exprim cu toată sinceritatea criticile mele, mai ales că atât d-ta, cât și
prietena noastră Ileana ați dat dovadă de nenumărate ori de caldă și
respectuoasă prietenie. De aceea, acum, eu sunt bucuros nu atât pentru
lucrurile primite, cât mai ales pentru atitudinea autocritică și dorința d-tale
de a corecta o comportare necorespunzătoare. Cred că ești de acord că aceste
explicații (mai ales că am stat de vorbă ca doi ostași - deschis și sincer) au
fost necesare. Acum când norii se împrăștie și soarele prieteniei poate să ne
încălzească din nou inimile, te salut...
30
Am tras
concluzia că treburile cu procesul Mărioarei au început să meargă. În caz că
greutățile vor continua, va trebui de dat drumul memoriului către procurorul
general. De asemenea, va trebui ca avocatul să stăruie ca despăgubirile să se
facă retroactiv, adică din urmă, de la data accidentului, și nu de la data
pronunțării sentinței.
Ne-a rămas
în minte că Grigore dorea să cumpere bomboane și baterii. Credem că din cauza
multor treburi, n-a mai avut timp să rezolve această problemă. De aceea noi vă
trimitem cu toată plăcerea cele dorite. Sperăm că bomboanele vor fi pe gustul
dv., iar bateriile vă vor fi de folos pentru aparatul de radio.
Am dori să
ne țineți la curent cu mersul procesului din Brăila... te felicit pentru străduința
pe care o depui pentru reușita problemei Mărioarei. Odată ce pui atâta suflet
în această chestiune, sunt convins că lupta se va sfârși cu o luminoasă
victorie. De altfel eu ți-am spus acest lucru când am întocmit cele 2 memorii,
cauza Mărioarei este justă și mai de vreme sau mai târziu justiția îi va face
dreptate.
Meritul d-tale cel mare este că te-ai angajat
într-o acțiune de mare omenie și eu am fost încântat când te-am auzit afirmând
că ești mai mulțumit să cheltuiețti un ban cu
această treabă, de omenie, decât să-i irosiți cu popii sau cu alți paraziți.
Pentru aceasta, din partea noastră toată lauda și toată aprecierea.
Acum, două
probleme practice: întrucît noi nu reușim să consumăm rația de ulei care ni se
cuvine, avem un surplus, pe care cu dragă inimă ți-l ofer d-tale, în caz că ai
nevoie (e vorba de vreo 4 litri). Dacă îți este de trebuință, te rog, când vii
la București, să treci pe la noi, aducând și o sacoșă încăpătoare și solidă, ca
pentru 8 sticle (jumătăți). O altă problemă este aceea că un cunoscut de al meu
dorește să vândă un motor de 14 c. p. (este un motor de barcă cu motor). În caz
că ești amator, telegrafiază-mi sau telefonează-mi urgent, ca el să nu-l vândă
altora...
31
În ziua de
20 mai a.c., orele 12.15, am mers la Biblioteca de sector “I.L. Caragiale” din
str. Viilor 32. După ce am primit publicațiile cerute, mi s-a spus să merg în
antret ca să le consult acolo. În timp ce studiam materialele, cele două
bibliotecare, care erau în biroul bibliotecii, împreună cu femeia de servici
vorbeau și râdeau atât de zgomotos, încât, deși ne despărțea o ușă, îmi era
imposibil să pot lucra și mai ales să mă pot concentra.
Am așteptat
un timp oarecare, doar, se vor opri, dar vorbăria și râsetele, foarte sonore,
nu mai conteneau. Abia după ce am trecut în bibliotecă și mi-am exprimat
indignarea pentru comportarea lor necorespunzătoare au făcut liniște și am
putut să-mi continui lucrul.
Din cele de
mai sus se desprind cel puțin următoarele trei concluzii: 1) Din punct de
vedere etic: Personalul bibliotecii nu are niciun respect față de cititori.
Aceasta o dovedește lipsa bunului simț de a păstra liniștea, atât de necesară
într-o bibliotecă. În schimb, bibliotecarele au o deosebită grijă de a aminti
cititorilor să completeze buletinele de împrumut, pentru a-și justifica
activitatea. 2) Din punct de vedere administrativ: în tot timpul cât am stat în
antret (2 ore și 40 minute) n-a venit decât o singură cititoare. Aceasta denotă
o lipsă de activitate, un gol de producție, pe care bibliotecarele caută să-l
umple cu pălăvrăgeala de care răsună biblioteca. Face impresia că, faără de
volumul de lucru, biblioteca are un personal prea numeros, care se pretează la
reducere. 3) Personalul bibliotecii nu este destul de instruit, știut fiind că
instruirea este elementul cel mai necesar în bibliotecă. O altă notă foarte
neplăcută, care se degajjă din comportarea bibliotecarelor, este familiarismul.
32
Problema
dacă femeia va fi izbăvită de bărbat sau dacă ea va fi aceea care va elibera pe
bărbat a fost o controversă foarte mult discutată în perioada când Gjellerup
era tânăr. Majoritatea gândurilor din acel timp susțineau teza că bărbatul va
elibera femeia. Richard Wagner d. ex. a exprimat net această idee în
“Prasifal”.
K. Gjellerup
este unul din foarte puținii autori care consideră că femeia este aceea care
poate să izbăvească pe bărbat și creează figura minunată a Vasitthi-ei.
Într-adevăr, Vasitthi este mult superioară lui Kamanita, este mult mai evoluată
din punct de vedere spiritual și-l depășește cât privește interesele
superioare.
Kamanita se
află încă în mrejele multor iluzii,
fiind încă stăpânit de dorința
nestăvilită după fericire. Este adevărat că și el a ieșit din făgașul
aspirațiilor omului obișnuit, căci, la un moment dat, începe să fie frământat
de problema rostului vieții, de năzuința după valori spirituale absolute.
Ca Faust, devine un căutător. Asemănător
eroului lui Goethe, care dorește clipa, căreia să-i spună “rămâi, ești
preafrumoasă”, Kamanita tânjește, în colțurile cele ma ascunse ale inimii lui,
după “delicii supreme și fericire cerească”.
Este just
că, după zbateri zadarnice, pătruns de inconsistența plăcerilor și dezgustat de
cotidianul vieții sale de bogat negustor, Eroul lui Gjellerup va porni în lume
să caute răspuns la întrebările metafizice care-l chinuie, însă cătușele
dorinței de fericire sunt atât de puternice, încât el nu va accepta învățătura
Sublimului. De ce? Pentru că această doctrină profesează numai nimicirea
durerii. Da, numai nimicirea durerii, care este reală, și nicidecum nu învață
dobândirea fericirii, existența căreia ea o neagă și o declară iluzorie.
Într-adevăr,
Kamanita nu avea nivelul spiritual necesar pentru a primi învățătura lui
Buddha, a Sublimului. Pentru a se pătrunde de caracterul iluzoriu al fericirii,
către care el aspira, Kamanita va trebui să treacă prin focul purificator al
suferinței care, după cum spun upanishadele, este singura în măsură să ridice
de pe ochi murdarul văl înșelător al Mayei.
De aceea,
autorul îl supune unor lungi avataruri și peregrinări transcosmice, în cadrul
cărora eroul lui Gjellerup întâlnește pe Vasitthi, care, acum, e pătrunsă de
adevărul învățăturii Sublimului, exercită asupra lui Kamanita o influență
purificatoare și-l ajută să atingă ținta ultimă a strădaniilor sale: eliberarea,
nirvana.
Odată
această stare supremă atinsă, nu mai există nicio forță pe lume, care s-o poată
întoarce sau răpi. De aceea, Kamanita este acum în stare să se sustragă puterii
lui Brahma și toate eforturile acestuia de a-l aduce în lumea fenomenală a
durerii și a iluziilor sunt zadarnice. Acum Kamanita se stinge, pentru că vrea
să se detașeze de această lume fenomenală, pentru că s-a pătruns de adevărul
învățăturii Sublimului și pentru că a atins starea care-i permite să se
desprindă de tot ce este imanent.
https://georgeanca.blogspot.com/2018/08/colonelul-si-kamanita.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu