CĂ NU TE ABAȚI, SĂ NU TE ABAȚI DE LA CE CREZI - 1 si 2

CĂ NU TE ABAȚI, SĂ NU TE ABAȚI DE LA CE CREZI

1). CUM NU-I ALTA CELESTĂ ŞI FĂRĂ ASEMĂNARE SUB SOARE

lui Florean Dan

~*~

Pustiul mi la creeat Vica care a plecat dincolo...

şi singur cuc m-a lăsat nesavant să nu simt zi cu zi nevoia

să cobor din vii sub nuc cu viața-mi sumbră care nu-mi îngăduie să sar peste viața-mi sumbră de dragoste şi dor flămâd şi profund,

că-s dat la fund, ca om de lume lăsându-mă perfefect infinit apropiat subiect şi predicat, apropiat cu respect de obiect, deşi tu eşti ca Simona Halep eşti în formă şi cu performanță națională conştiință, mereu şi mereu a lui Dumnezeu vrere şi plăcere.

Plecarea lui Vica nu e o miză, nu mai e muză,

nici şansă de a îmbrăca a fericirii cămaşă,

nu mai e savant, ìn pustiu nu e oază,

e ceva sufocant pentru artistica inspirație şi respirație,

pură plăcere nu mai e în a vieții ecuație,

nu mai e cu stil, cu util şi durabil impecabil,

nu mai e cu extraordinar împletit cu talent îmulțit,

cu talent a celui mai iubit la locul potrivit sfințit

şi îmulțit nativ cu rădacinie întru har,

ştiind ce ne place cu sens de liturgie de pâine şi pace avantajoasă în spice

cum nu mai fu vizibilală frumoasă

la omenire Hristos în casă.

Plecarea şi lipsa lui Vica din a mea casă m-a văduvit de viața frumoasă şi omenoasă,

dar şi ca pe cuie, nervoasă,

că m-a lăsat duliu, delizoriu oribil defăimat ca aur cenuşiu strecurat

rămânând firimituri de pâine de la masa stăpânului

ca să hrănească un câine în corala minune

unde singur cuc nu mai cobor din vie apă vie

să poposesc la umbră sub nuc,

deşi pur sânge sângele-mi mămăligă-mi fierbe în vene,

deşi un lup de mare nu face România profundă, tainică şi mare,

Românie gătită ca de sfântă nuntă binecuvântare

pentru aniversară centenară sărbătoare cum nu-i alta mai fără modru şi mândră sub soare strălucitoare

celestă şi fără asemănare.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

2).POEZIA

~*~

Poezia e mult ozon în boni-bon de bon ton

Cu visuri compromisuri pe telefon,

spirituale universuri cu morale aventuri,

în principii în versete versuri,

cu principii de Biblii,

Că poezia mi omenia de România sub umbrela ce ține de şcoală

de pe orizontală iubire herup pe verticală că ne oxigenează şi onorează pe guri de văi,

de şesuri cu dealuri someşene,

podişuri cu idealuri,

care ne urcă în munți cu şei şi culmi

cu izvoare de soare şi brazi verzi,

cu căprioare prin poeni şi profunzimi  de omenească Românie pitorească,

cu flori  comori de limbă românească,

care ne înfloare pentru rod, să ne hrănescă cu norod şi culori de nelinişte cu arome de culme de rai cu vreme bună  în echilibru de templu pur şi simplu exemplu,

de binecuvântare şi de sărbătoare,

de pâine şi pace, trasă adăpost şi rost în mâine,

liturghie-n spice cu brazi verzi înalți

care onorează, cu fericurea pentru ceilalți,

ca un mag păstor blând păzitor de turma de oi: cuvinte,

păsunate pe dâmb cu nimb de biserci, pâine fierbinte,

că cine le păstoreşte le cunoaşte cuminte,

Iisus mai Iisus, mai presus moarte, cu binele înhămat pentru a nu epuiza zilele,

ca om între oameni pentru oameni

cu sufletul cuptor de pâini în mâini,

că nu te abați de la nota bene,

de la calea de adevăr şi viață în deplină conştiință

să perseverezi în dreptul de a fi pâine de toate zilele în dreptul de zi de zi, cu parfum de înviere, de cuvinte,

drum de magi după stea tot înainte,

că aşa ca fata ce vrea să-şi pună pirostiile ține la bine morțiş,

ține peziş şi curmeziş,

ține la starea starea de bine.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE