LOGOSEMN
Surender Bhutani –
Abdelhamid Senui Berecsi – Shhaarraat
Shhaarraat – Nicolae Grigore Mărășanu – Gabriela Tănse -Moș Nelutzu G –
George Anca – Moartea invizibilă – Ciprian Mihai
SURENDER BHUTANI
I met Prof
George Anca in Bucharest in 2006. Our friendship started flourishing during my
subsequent visits to Romania. He has translated and published my 40 English
poems into Romanian. He is the most important Indologist in his country. Once
he was a visiting professor to Delhi University. He has translated Ramayana
into Romanian. Still, he has to achieve much as a scholar.
Thanks to
Amb Abdelhamid Senouci Bereksi, I could entertain George Anca in Bucharest.
Abdelhamid went out of his way to organise a charming evening for me and
George. From 2005-2009 he was Algerian ambassador to Romania. Before that, he
was ambassador to India from 1995-2000.
ABDELHAMID SENOUCI
BERECSI
Thank you Surender !
SHHARRAAT SHHARRAAT
I was a
student if George anca sir, In delhi university and I can say he is a great
personality and a foreginer who loves india very much..I will be happy to meet
him again.....
NICOLAE GRIGORE
MĂRĂȘANU
Întru sărbătorirea LIMBII ROMÂNE
Semn,
Mitosemn,
Logosemn,
Logomagie,
Efect logomagic
De vom
admite că Dumnezeu a împărţit fie-cărui neam câte ceva din logosul primar, spre
a-şi fă-uri propria limbă, atunci să-I mulţumim pentru că, din logosul de
început, nouă ne-a dăruit o parte din mie-zul său. Din el, şi după firea
noastră, ne-am făurit lim-ba pe care o vorbim cu toate frumuseţile ei
alcătuito-are.
Iar dacă vom
observa azi, când accedem rela-tiv uşor la limbile altor neamuri, cât de
încăpătoare şi expresivă este limba românilor,de armonioasă, mistic-sunătoare
şi câtă bogăţie semantică tezaurizează în fiinţa sa limba ce vorbim, vom avea
motive să fim fericiţi.
De altfel,
cred că singura noastră fericire în mileniile care au trecut, în cel de azi şi
în cele ce vor veni, a fost, este şi va rămâne limba neamului.
Limba neamului este o fericire
perpetuă.
Limba este
locul de adăpost al fiinţei. În adăpostul ei locuieşte omul. Cei ce gândesc şi
fău-ritorii de vers sunt veghetorii acestui adăpost (Martin Heidegger,
Scrisoare despre umanism). Este cel mai puternic argument ce ne obligă să o iubim
şi, mai pre-sus de fire, să o apărăm, azi, când este atât de agre-sată de
aroganţa snoabă, agramatisme, semidoctism, neologisme folosite anapoda şi de
gravă, gravă incul-tură.
Limba, ca
mijloc de exprimare a ceea ce este ascuns în sufletul omenesc, dar şi mai
complex, gân-dul, este şi depozitara propriei sale expresii, înno-bilată în
primul rând de sufletul ce o exprimă.
În
permanentă înnoire, unele dintre cuvintele vechi ale limbii, se retrag din
vorbirea curentă într-un subconştient păstrător, fără a se pierde. Cuvântul dus
e-al limbii vremii duse, / iar cel de mâine-aşteaptă-o voce nouă (T.S. Eliot,
Little Gidding).
Din când în
când, însă, pe poet, făuritor de vers şi veghetor de limbă, îl apucă dorul de
cuvântul dus, de-a limbii vremii duse şi atunci plonjează în adâncul păstrător,
ca pe un alt tărâm, ca într-o fântâ-nă unde stă în adormire o preţioasă comoară
şi de unde aduce la lumină, potenţate, vechi expresii ale limbii.
Ţine de o
nostalgie a logosului să dăm cuvin-telor sensul de început, încărcătura
semantică primor-dială, când cuvântul avea chip de nou-născut, graţie de
fecioară şi sunet de aripă de cheruvim în zbor.
De unde, nostalgia?
Uneori, prin
folosire îndelungată, cuvântul su-feră transformări sonore, semantice, se
îndepărtează de origini. Golit de virtuţile esenţiale de început, folo-sit
uneori inadecvat, ajunge un schelet fără de carne, nu mai are sunet de harpă
sacră, ci de gramofon dogit, şi iese din uzul limbii. Se retrage în straturile
de jos ale memoriei, într-un subconştiient de Vezuviu inac-tiv. Sarcina
poetului, într-o atare împrejurare, este să recupereze, să revigoreze logosul
pierdut, să-i confe-re virtuţile dintâi, esenţele din care a fost izgonit ca
dintr-un Eden primordial. Este o arheologie a limbii, poetul devine arheolog al
logosului pierdut, ceea ce am încercat să facem şi noi prin recuperarea
idio-lectului brăilean, în volumele Îngeri şi banjouri, Poeme desfrânate, în
trilogia Comedia valahă, întreprindere comentată elogios de regretatul critic
Marin Mincu, într-unul din numerele revistei Lucea-fărul, din 2003: “Nicolae
Gigore Mărăşanu reuşeşte să intensifice actul comunicării poetice prin
antre-narea idiolectului brăilean într-o probă agonală, de resuscitare acută a
energiilor afective. Astfel el este creatorul unui limbaj poetic propriu, care
absoarbe şi însumează specificul acestei zone literare, culturale şi
lingvistice”. Iar în altă publicaţie, acelaşi critic afir-ma: Mărăşanu are
proprietatea sa literară, care se leagă de toposul acvatic, pe care numai el a
ştiut să-l individualizeze şi să-l transfere în textul poetic”. Într-o astfel
de întreprindere, logosul dintâi renaşte din sine, răbufneşte vulcanic la
suprafaţă, sonor, polifo-nic, magic şi înmagiază cu o splendoare ascunsă, ca în
baladele trilogiei Comedia valahă.
Alteori, cuvântul capătă o deplasare
centripetă, adâncind semantica în sens imploziv, asemenea unei mişcări de rotaţie
în jurul propiei sale axe. Aceasta, când înţeles şi cultivat cu pricepere de
cei ce folosesc logosul în ipostaza de rostire, cuvântul se aşează tot mai
bine, temeinic, în propria sa esenţă, ajungând să evolueze de la forme şi
sensuri primare, la forme şi sensuri elevate, de la o semantică sumară la o
seman-tică polivalentă, la plurivocitate. Referindu-se la poe-zia lui Trakl,
Martin Heidegger îi recunoaştea acesteia caracterul plurivoc (mehrdenting) al
limbii poetice; dar această plurivocitate, subliniază filosoful, trebuie să se
adune într-o univocitate superioară, aceasta fiind condiţia marii poezii (M.
Heidegger, Timp şi Fiinţă, p.80).
Poemul care azi ne-ncântă
Mâine ne pare desuet,
Că timpul în cuvânt lucrează.
Iar dacă fost-a menuet,
Nu va fi azi recviem, odă,
Nici himeneu, pantum, epodă,
Că timpul în cuvânt lucrează.
Un daimon-tartor şi-un poet
Se-ntrântă-n logos. Şi discret
Cu timpul vor să se împace,
Hlamide alte să îmbrace,
Memoriei să-i suie treaptă.
(Poemul ca tărâm al
fiinţei, în Maşinăriile mişcării, Editura Vinea, 2012, p.33).
Dar o astfel
de evoluţiune spre sine a logosului are şi pericole: deoarece poţi pleca de la
o formă a cuvântului (cu o anume semantică) şi să ajungi la o al-tă formă, la
alte semantici, fapt ce scoate cuvântul din esenţa sa.
Limba e un
organism atât de viu, încât dacă ai înregistra evoluţia limbajului în timp,
chiar la propria ta persoană, ai putea constata că într-un fel vorbeai la
tinereţe, altfel la maturitate, iar spre finalul acestei călătorii foloseşti un
cu totul alt ritm de limbaj. Deşi aparent nimic nu pare să se fi schimbat în
limbă. În astfel de clipe revelatoare, logosul dintâi reînvie din sine, ne
înminunează cu o splendoare ascunsă. Iese trezit şi scuturat din zgura
subconştientului păstrător, dintr-o memorie adormită.
Poetul este
arheologul care recuperează această memorie pierdută, curăţă logosul de rugina
timpurilor şi îl oferă, ca pe o nouă splendoare, Poeziei. Iar Poezia devine
astfel nu numai creatoare de limbă, ci şi depozitară a acestui limbaj.
*
În
Eudaimonia, în traducere fericire a sufletu-lui, se petrece un proces de
recuperare a unei memo-rii pierdute. Este vorba de un meta-limbaj: al
semne-lor, logosemnelor, mitosemnelor. Tiriplic, de pildă, personajul din
întinsul poem Reverii în meandrul Tiri-plic, este un faun, log, logosemn, un
pretext până la urmă care mă ajută să aduc pe rând în Eudaimonia, cântecul de
leagăn, cântecul de mahala, descâtecul, blestemul, argoul, altele, toate
logosuri aduse în sce-nă, în viforul poetic, printr-o prelucrare cultă, deveni-te
mărgăritare componente ale limbii.
Toate aceste
semne, logosemne, mitosemne sunt forme de expresie ale unor logosuri primare
şi, folosite în poezie, crează o magie a logosului-cuvât, o adevărată
logomagie, iar efectul final nu poate fi decât un efect logomagic.
Iată un fel de sistem al acestor
logosuri pri-mare:
Logosemnele
chipului: cele legate de des-crierea chipului (neg, căiţă, aluniţă), sunt
credem primordiale: cele dintâi logosemne, care se arată unui nou-născut, sunt
logosemnele ce descriu chipul ma-mei-născătoare. Este primul peisaj privit de
un ochi întrebător care abia s-a deschis asupra lumii.
Logosemnele
pastorale: cele folosite de păstori pentru însemnarea componentelor turmei
(pre-ducea, unghi, furculiţă, chişcătură, romb, igliţă, başca infinita ştearsă
mirosind a carne arsă).
Logosemne
geometrice: cercuri, triunghiuri, pătrate, romburi, steluţe, tot atâtea
simboluri casnice, de înfrumuseţare a vestmintelor: ie, pieptare, sumane,
blide, covoare; sau logosemnele meşterilor cioplitori în lemn, încrustate pe
porţile maramureşene, pe blide, pe alte unelte şi lucruri.
Logosemnele
sacre: cele liturgice, de pe vestmintele clericilor, ori legate de cultul
morţilor – logosemnele sacrale de pe colivă, cruci, prescuratele din lemn ale
căror simboluri se imprimă ca nişte peceţi pe prescuri sau colaci.
Logosemne
ludice: fantaste, semnele ce se arată în ibricul cu cafea, pe care ghicitoarele
le văd, le interpretează, în mod fantast, desigur, le transformă în ziceri şi
mai ales pre-ziceri legate de viaţa oamenilor.
Toate aceste
logosemne şi logografii sunt limbaje ale unui univers uman complicat, greu de
cuprins cu gândul, poate cel mai complicat univers din Marele Univers. Sunt
geometrii şi simboluri pline de semnificaţie care uneori complică sau optimizează
viaţa oamenilor. Ele devin şi descriu forme de recu-noaştere ale altor
existenţe de lângă noi, aşa cum mitosemnele le-am denumit forme de manifestare
ale viului la vibraţia cosmică.
Logosemnele
şi mitosemnele sunt graiuri încifrate, graiuri ce nu ni se comunică prin
rostire, prin vocală măiastră, ci prin semn şi mito-semn, prin semnul care
vorbeşte cu noi şi astfel interferează cu cuvântul, cu logosul şi devine
logosemn.
Logosemnul
ludic face un pas mai departe şi prin interpretarea sa fantastă, de către
astrologi, geo-manţi, ghicitori, prin prezicerile lui, prin vocea aces-tor
Parce, devine voce destinală, pentru că un astfel de logosemn prevede sau
descifrează destine umane în desfăşurare şi reverberează din fantast.
Iar în acest
punct, logosemnul devine mito- semn, pentru că a început drumul de la simplu
semn la către mit – mit ce rezidă în poveste, în întâmplările tragice sau
fericite ce urmează să fie parcurse de indi-vid. În stadiul acesta mito-semnul
nu mai este simplu semn, pentru că a părăsit stadiul de semn, dar nu este nici
mit, pentru că încă nu şi-a înmagazinat întreaga poveste, tragică sau fericită,
pentru a ajunge, a deveni mit. Se află deci într-o stare intermediară, de
devenire, de mito-semn.
Înţeleasă în
amplitudinea sa, lumea logosem-nelor şi a mitosemnelor, componente ale
logosului, ale limbii, devine fascinantă. Face ca limba să se elibereze din
strânsori convenţionale, uneori restricti-ve. Şi eliberarea limbii din
strânsoarea gramaticii înspre o configuraţie mai originară a esenţei ei revine
gândirii şi poeziei. (M. Heidegger, Op.citate).
Pe un astfel
de temei ne-am îngăduit uneori să trecem dincolo de unele reguli restrictive
ale grama-ticii, în scopul de a face din limbă un instrument ma-gic. Fapt
apreciat de critici precum Pompiliu Marcea (Flacăra,1979); Gheorghe Bulgăr
(România liberă, 1983); Alexandru Ştefănescu (Flacăra, 1979); Marin Mincu
(Luceafărul, 2003), alţii.
Înmagierea limbii devine astfel un
fel de extază fantastă.
Devine o fericire a sufletului.
O Eudaimonia!
GABRIELA TĂNASE
Traseu hipnotic
fără ochi
lumea-i o mare de sunete sparte
un înveliş călduros...
până la moarte
degetele pipăie forme de aer
haos şi vaier
nu e bine să te mişti în somn
o doamna ciudată cu un baros
răstigneşte soarele, pune luna pe jos
şi stelele pe rând
le înfige în câte un cui
plutesc îngeri gălbui
lampioane prin aer
bate vântul
în arborele de mătase
degete lungi
nişte crengi scorojite
captureaza un fluture mort.
MOȘ
NELUTZU G
Corabia
De trist
corabia lăsată de tata
pe apa Sâmbetei am pierdut-o,...
iar sâmbăta a curs-o, a curs-o...
De la far, printr-un nor, mi s-a spus
că s-a dus, prin fiord, către nord.
De-acolo, curând, rătăcind,
în Marea Duminicii a fost zărită.
De-acolo de-atunci, nici un gând.
S-a zvonit că sub vânt,
sub furtuni, sub întâmplări,
sub noroc sau ce-o fi fost
cu rost sau fără rost,
cu valul, ca apa, de-a harta,
în americi, caraibe, antile, aiurea,
prin doric, cu doruri în Σπάρτα,
de unde, într-un târziu, dând zi după
zi,
când apusul lâncezea pe chindii,
încărcată de drumuri şi doruri,
iat-o acasă, în docuri.
Grea, de-i luau pânzele apă
iar catargele, catargele musteau
abia de mai puteau
să ţină pescăruşii
grei de nori.
GEORGE ANCA
les neiges
baci pacific balenelor în floare
latin
primeşte rămăşiţa vieţii mele morţii
tale
de te rânduisei aşteptare vitrină
Freud după Haret
nesomn cum ne găsise Romeo în India
de ni s-o fi urât cu binele care pe
unde
treci ore dar câte zile ţi-au mai
rămas refuz
mâine seară la Filarmonică
Lobos-Enescu Daisuke-Palmov
scrisei Nadiei ce se preferă Marina
Debattista
ar fi Usha Mehra şi Hsieh să le anunţ
voi obosi dinainte bun de adormit în
Pacific
mai nici o idee poate respiraţie
Hanuman
mi-oi şi agăţa microfonul în buzunar
mitropolitului binecuvântări pe
Hawaii pe China
nu-l pecetlui nici pe el ziarismul
cum ne-am descoperi Ibsen
Formosa is a beautiful country exact
frumuseţea
stau în Houston la Om Gupta
m-aşteaptă
în Honolulu la Hsieh apoi al
americanilor românilor Chinei
piesă de soartă eterna primăvară a
paradisului Hawaii
ce-or zice regii zburaţi de americani
pe-aşa mituri până-n Pearl Harbour
cortex mamifer reptilin a patra
sinonimie
derezonantă care mai vorbirăţi rariţa
condu-l tu ce-o fi învârtind şi
Cedric
moştenire sacră Eduard S. Curtis şi
indienii americani
7 iunie ora 18 Muzeul Naţional de
Artă Rotonda Auditorium
there must be a spiritual connection
welcome and welcome
Caroline Kennedy will not be
appearing at the ALA Annual
Conference closing session due to a
family conflict
for the opening General Session best
selling author of Madame Secretary
parasomnie văzusem ne-am înălţat
forţa
Mira Simian La Depossession by
Jacques Borel
Ştefan Baciu pachete cu Mele
Kalikimaka
Sub Tâmpa în Honolulu un braşovean în
Arhipelagul Sandvich-Hawaii
noul Ovidiu a ajuns în Paradis
s-a muncit să-şi ţină în viaţă
amintirile
n-am literalmente cui să citesc ce
scriu
exilaţii şi-au făcut datoria
îngerul malagambist din insula Oahu
palmierii de pe dealul melcilor
îl vizitară Anania Lungu Ursachi
se vor scrie despre mine teze de
literatură comparată
Stamatu văzuse transilvanul
mai toţi tânărul poştaşul de unde
evreul
cum mergând la o femeie te ţine
clientul dinainte
la cimitir n-ai loc de mortul din
poză
mai şi trebuie detipărite urmele lui
David
toate ar fi de bine cum şi de rău
sunt
cât să te pice inspiraţia
paracataclismului
lumea are în ureche cantaridă
i-a iubit pe cei ce nu l-om mai iubi
din Rohia în Oahu din mormânt în
cenuşă
copie de pelerinaj maramureşan-hawaiian
aşa ne-om vindeca de floarea mirosită
când nervii ne podidiseră la joc
lăuntric plictis al lui Dumnezeu
anahoret îl făcuse Eretescu în
Pacific
închinatul guguştiucilor pojghiţă
spartă
şi oceanul glumei necăutat citeţ
hawaiienii români de după
vizitabilitatea cenuşii
dinainte ne clasicizasem mormântul
ahoe
cine a ne mai fi salutând dintre noi
să te văd paşi doliu soare tot
înnorat
nu la anii ăştia a mai păcăni
a se căni pe lagăr cu băieţii
bravilor
o molimă în oştile ahee sacul de bani
sfâşie orice
diegetica Eugenie Ion ţel jalnic ante
mortem
porecla Cârlova a lui Vernescu gnosis
hybris cronotop
profet osândit să-şi răscumpere
tragicul orgoliu
de a media între umanitate şi absolut
prin nefericire şi solitudine
se dizolvă intelectual în lumea
imaculată a gândului bun
nici dorinţa de a schimba faţa lumii
nici gândul salvării prin fapta memorabilă
nu schimbă destinul omului trecător
Faust vrea să facă binele general
dar când deţine puterea ajunge să
creeze o lume numai pentru sine
târgul se risipea într-o privelişte
rurală
liniştea de orăşel subcarpatic în
drumul pastoral al oilor
la Mănăstirea Dealului unde se află
ţeasta lui Mihai Viteazu
mitului femeii de 30 de ani i se
alătură mitul mamei vinovate
aminteşte de destinul mamei lui
Balzac
fericirea ei fragilă umbrită de
culpabilitatea faţă de copii
Tolstoi orfan de timpuriu s-a bucurat
de o copilărie fericită
Cârlova după moartea timpurie a
părinţilor e crescut de o sora a mamei
în exil Alexandru Ciorănescu şi-a
uimit adesea compatrioţii
îngerii coboară din cer arătând că
diavolul a pierdut prinsoarea
gigant şi uriaş tot de-o însemnătate
fiul în lăcaşuri nelocuite
heruvimul lângă tronul divin
serafimul mai aproape de uman
între Steinhard şi Baciu între Rohia
şi Honolulu
între mormânt şi cenuşă dus-întors
chinezoaica retrasă din zid
ce-mi din indieni karma din Cămârzana
oceanului canon de împărţeală
cum o problemă că la nimeni păsări te
treziră
Shu mă lăsă în buza nopţii că 50
dolari
taxiul şi condominionul lor în
suburbie
pe ieftin în campusul universităţii
cine scriind un poem cu titlul
Constantin Noica
n-ar fi cercetat cenuşă empatică
era şi-n agenda lui Romulus
Vulcănescu
prea mulţi vâlceni în Hawaii unul să
nu-l fi
contras din suprarealismul neafin
când nouă genele şi înnaşterea
dodiază
abia negaţi în absorbţie cu Edgar
Papu
record în cord o regăsire de resort
în reidentitate milenar tăvălugită
les neiges d’antan poate copilăria
noastră
când evocam cu nostalgie zăpezile pe
care
le aşteptam şi de care ne bucuram la
maxim
peisaj în care ninge cabană
înconjurată de troiene de zăpadă
pârtie de la hambarul cu lemne la uşa
intrării în casă
din hornul casei fumul iese drept
semn că urmează o noapte sau o zi geroasă
în casă oamenii pe lângă sobă ori la
o
masă rotundă citind sau jucând cărţi
sau table
o stare de hibernare totală
les neiges d’antan sfinţenia vieţii a
aventurii a iubirii
evoluţia fulgilor din pufoşi în duri
gândindu-mă la conceptul zăpezile de
altădată
ajung la anii copilăriei când nu sunt
minciuni
nedreptăţi ură duşmănie invidie ci
iubim numai dacă
ne menţinem pe calea iubirii ajungem
la sfinţenia vieţii
odată cu trecerea timpului ca şi
zăpezile
anii copilăriei cu sfinţenia lor
devin de altădată
timpul oamenii greutăţile ne
transformă într-un bulgăre de zăpadă sau de gheaţă
les neiges d’antan se referă la
puterea sfinţirii vieţii
zăpada având culoarea albă înseamnă
puritate dreptate
numai lucruri bune tot ceea ce este
imaculat lipsit de pată
asta ar însemna ca oamenii să se
iubească să nu păcătuiască
pentru că numai astfel vor ajunge să
fie asemenea unor sfinţi
şi ar trebui să respecte poruncile
din Decalog
les neiges d’antan ne poartă cu
gândul
la ceva demult apus la dezamăgirea şi
părerea de rău
pe care o simţim atunci când nu mai
putem avea ceea ce am avut odată
în situaţia de a socia iubirea
sfinţenia cu zăpada
zăpezile acoperă toată urâţenia unui
loc oferindu-i strălucire
aşa iubirea şi sfinţenia îmbracă omul
cu mantia nestricăciunii
zăpada cade într-un anotimp în care
totul se stinge
iubirea ne protejază de toate
gândurile rele
în aceste timpuri nimic nu mai este
ca înaine nici măcar zăpezile
MOARTEA INVIZIBILĂ A NOII GENERAȚII
Undele electromagnetice
Nebunia e şi
mai mare, la bloc sunt multe routere, şi ce-i mai rău, aproape nimeni nu le
decuplează dacă n-au nevoie de internet. Nici noaptea! Lor cine le deschide
ochii că trebuie sa le cupleze doar când au strictă nevoie de internet WiFi?
Wi-Fi:
moartea invizibilă care distruge noile generaţii Ceea
ce pare să
fie principala ameninţare
pentru sănătatea noastră
şi care, binenţeles, e cea mai
ascunsă de media. O afacere mai mult decât de miliarde, legată de sectoarele în
plină creştere cum ar fi telefonia sau tehnologia wireless în general,
monopolizează informaţia, împiedicând să se ştie la nivel de mase un
înspăimântător adevăr: expunerea la radiaţii de microunde de mica frecvenţă
(Wi-Fi) este cauza demonstrată de daune cerebrale ireversibile, cancer,
malformaţii, avorturi spontanee, alteraţii de creştere a oaselor. Iar populaţia
cu cel mai ridicat risc e reprezentată în absolut de copii şi de femei. Nu
surprinde, deci, că acest fapt este
cunoscut şi documentat
în domeniu medical
şi ştiinţific deja
înainte ca tehnologia wi-fi să
dea buzna în casele noastre, ajungând zi de zi la indemâna copiilor.
Efectele
biologice nu doar periculoase, ci letale ale acestei tehnologii au fost ţinute în
secret pentru public
pentru a conserva
giganticele profituri ale companiilor şi pentru a hrăni buzunarele
personajelor ca Bill Gates, Steve Jobs şi Carlo De Benedetti. Cum a demonstrat
profesorul John Goldsmith, consilier al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
în Epidemiologie şi Ştiinţe ale Comunicării, expunerea la
radiaţii de microunde
Wi-Fi a devenit
prima cauză de
avorturi spontanee: 47,7% dintre cazurile de expunere la aceste
radiaţii au loc înainte de prima
săptămână de sarcina. Iar nivelul de radiaţie care afectează femeile luate în
examen pleacă de la 5 microwatt pe centimetru pătrat. Un asemenea nivel ar
putea părea fără sens pentru o persoană care nu poartă statutul de om de
ştiinţă, dar devine mai
important dacă spunem
că este sub
ceea ce marea
parte a studentelor primesc ca
şi doză într-o clasă dotată de transmiţător Wi-Fi, în unele ţări plecând de la
5 ani în sus.
Datele puţin
mai preocupante sunt că nivelul de absorbire în cazul copiilor poate fi de zece
ori mai mare decât în cazul adulţilor, pentru
că ţesutul cerebral
şi măduva oaselor
unui copil au
proprietăţi
deconductibilitate electrică diferite
de cele ale
adulţilor din cauza
conţinutului ridicat de apă. Expunerea la microunde de joasa frecventa permanentă poate induce “stress” cronic oxidativ
şi nitrosativ şi
poate dăuna mitocondriile celulare (mitocondriopatia).
Acest “stress”
poate cauza daune
ireversibile asupra ADN mitocondrial (acesta e de 10 ori mai
sensibil la stres oxidativ şi nitrosativ decât ADN’ul nuclear). ADN’ul mitocondrial nu e reparabil din cauza
conţinutului scăzut de proteine histonice, deci eventuale daune (genetice sau
de alt tip) se pot transmite la toate generaţiile succesive
prin linia maternă.
Organizaţia Mondială a
Sănătăţii a evidenţiat aceste
riscuri într-un document
de 350 de
pagini cunoscute ca
şi “International Symposium Research Agreement No. 05-609-04 (“Efecte biologice″şi daune asupra sănătăţii
provocate de radiaţii de microunde – Efecte biologice, sănătatea şi
mortalitatea în exces de radiaţii
artificiale de microunde date de frecvenţe
radio”). Secţiunea 28 tratează
în mod specific problemele legate
de funcţia reproductivă.
Acest
document a fost clasat drept “Top Secret” şi conţinutul sau ascuns de OMS şi de
ICNIRP (International Commission on non-Ionizing Radiation Protection).
Dintr-un atrăgător articol al lui Barrie
Trower publicat de ediţia italiană a revistei Nexus, se
pot înţelege riscurile
principale pentru copiii
expuşi la utilizarea celularelor sau
a tehnologiei Wi-Fi.
Iradiaţia de microunde
la joasă frecvenţa influenţează
procesele biologice care dăunează creşterea fătului. În plus, aceleaşi procese
biologice sunt implicate în:
- Bariera
hematoencefalica: se formează în 18
luni şi protejează creierul de toxine. Se ştie că se alterează.
- Teaca de mielină: e nevoie de 22 de ani
pentru a se forma toate cele 122 de straturi din care e compusă. E responsabilă
de toate procesele cerebrale, organice şi musculare.
- Creierul: e nevoie de 20 de ani pentru ca
acesta să se dezvolte şi vă asigur că celularele nu îl ajută în asta.
- Sistemul
imunitar: e nevoie de 18 ani ca acesta să se dezvolte. Măduva oaselor şi
densitatea oaselor sunt influenţate în mod important de microunde de joasă
frecvenţa la fel ca şi globulele albe ale sistemului imunitar.
- Oasele: e nevoie de 28 de ani pentru o
dezvoltare completă. Aşa cum am
menţionat, conţinutul de apă în cazul copiilor face ca pe de-o parte oasele moi, pe de alta măduva să fie
atrăgătoare pentru radiaţiile de microunde. Măduva oaselor produce celulele
sângelui.
În mod clar, cei care decid pentru noi,
subevaluează o pandemie de boli infantile până acum necunoscute tuturor celor
40.000 de generaţii de civilizaţie, care poate implica mai mult de jumătate dintre mamele/copiii
iradiaţi în lume. În legătură cu acest
subiect şi cu previziunile multor oameni de ştiinţă după părerea cărora, dacă se va continuă cu
acest ritm difuzarea necontrolată a
sistemelor Wi-Fi, până în anul 2020 cancerul şi mutaţiile genetice vor
fi răspândite în toată lumea la nivel
pandemic, multe ţări adoptă deja soluţii, lansând legi care limitează pentru
copii folosirea celularelor şi eliminând din clase dispozitivele wireless.
Comitetul
Naţional Rus pentru
Protectia de Radiaţiile
Non-Ionizante, într-un document propriu de cercetare intitulat
“Efectele asupra sănătăţii copiilor şi adolescenţilor” a evidenţiat în copii
expuşi la acest tip de radiaţii următoarele:
1) creşterea
cu 85% a bolilor Sistemului Nervos Central
2) creşterea
cu 36% a epilepsiei
3) creşterea
cu 11% a retardului mintal
4) creşterea
cu 82% a bolilor imunitare şi riscuri pentru făt
În 2002,
36.000 de medici şi oameni de ştiinţă din toată lumea au semnat “Apelul
Freiburg“. După zece ani, Apelul a fost relansat şi pune în gardă lumea
întreagă în mod special împotriva utilizării Wi-Fi şi radiaţiei asupra
copiilor, adolescenţilor şi femeilor însărcinate. Apelul Freiburg este un apel
al medicilor internaţionali care din păcate în România a fost întâmpinat de un
public foarte (exagerat de...) restrâns. Ce e de făcut? Cum să ne protejăm pe
noi înşine şi mai ales pe copiii noştri, de această ameninţare letală
invizibilă?
Vă voi
pregăti un document util care să conţină cele zece sfaturi practice pe care vi
le propun :
1. Nu lăsaţi
copiii să folosească telefoanele celulare, decât în caz de urgenţă. Sunt de
preferat sms-urile, dar e mai bine să le reduceţi. În Franţa, nu degeaba a fost
interzisă publicitatea telefoanelor celulare destinată minorilor sub 14 ani.
2. Folosiţi
mereu hands-free cu
cablu (nu cele
wireless). Chiar şi
folosirea difuzorului este utilă.
3. În caz de
acoperire redusă sau lipsa completă, nu efectuaţi convorbiri. În aceste cazuri
e necesară mai multă putere radiantă, cu efecte
majore.
4. Folosiţi
celularul cât mai puţin în mişcare, ca de exemplu în tren sau în maşină. Riscul
constant să se reducă acoperirea, creşte în aceste cazuri, emisiunea de
radiaţii.
5. Nu ţineţi
celularul lipit de ureche sau în apropierea capului în timp ce sunaţi pe
cineva, când radiaţiile sunt mai puternice. Duceţi telefonul la ureche după ce
vi s-a răspuns la apel.
6. Nu ţineţi
telefonul în buzunarul pantalonilor, în buzunarul cămăşii sau al gecii pe care
o purtaţi.
7. Schimbaţi
des urechea în
timpul convorbirii şi,
mai ales, reduceţi
durata convorbirilor.
8. Folosiţi
cât mai des, când e posibil, linia fixă, nu wireless, sau instrumente de
instant messaging ca şi Skype sau similare.
9. Nu
dormiţi cu telefonul lângă cap, de exemplu pentru a-l folosi pe post de alarmă.
10. Alegeţi
mereu modele care au o valoare SAR redusă (grad de absorbţie specifical
radiaţiilor).
Un al 11-lea
sfat care, în ziua de azi mi se pare cel mai dificil de urmat: dacă trebuie
neapărat să folosiţi un celular pentru a comunica cu lumea înconjurătoare,
evitaţi smartphon-ul. Este în
absolut cel mai
periculos, din toate
punctele devedere!
CIPRIAN MIHALI
„Să supravieţuieşti
unei călătorii pe drumurile româneşti este un miracol“.
„La sfârşitul celor câteva săptămâni petrecute
în ţară, mă întorc în Belgia cu două impresii puternice şi cu o constatare
reconfirmată. Prima impresie vine din agresivitatea uluitoare a tuturor
mediilor româneşti. Nu am întâlnit nicăieri până acum, nici în Senegal, nici în
Belgia sau în Franţa emisiuni atât de agresive, conversaţii atât de violente,
voci atât de iritante sau isterice (masculine şi feminine), imagini atât de
şocante, reclame atât de indecente, o prezenţă atât de obsesivă a mâncării în
reclame şi a medicamentelor pentru reglarea fiziologiei după mâncare – şi peste
toate foarte mult zgomot, ţipete, urlete, voci ridicate şi disperate. Zappând
de pe un canal pe altul, nu ţi-e dat să auzi o voce blândă, calmă,
liniştitoare. False entuziasme şi false disperări, generice brutale, ritmuri
muzicale haotice, televiziunea pare mai mult decât un opium al poporului, pare
o condiţie ineluctabilă a isterizării unei populaţii fragilizate nervos.
Aceasta pare nerăbdătoare şi amnezică, obosită de atâtea bombardamente
senzoriale şi incapabilă să proceseze informaţia, să deceleze între informaţie
şi non-informaţie, să discearnă critic şi să-şi utilizeze mintea pentru a gândi
ce se întâmplă în jur. Televiziunile româneşti dopează şi droghează, stârnesc
senzaţii şi afecte fără suport cognitiv, impun renunţarea la autonomia gândirii
şi creează dependenţe umorale. Sentimentul de a se afla zi de zi în pragul unei
catastrofe produce fără îndoială oboseală şi stres şi, mai ales, incapacitatea
de a distinge între catastrofele reale şi cele simulate în studiourile de
televiziune“. Directorul pentru Europa de Vest al Agenţiei universitare a
Francofoniei la Bruxelles spune că, pentru el, rămâne stupefiantă diferenţa
între conduita pe şosele de la o ţară la alta. „După cele câteva sute de
kilometri parcurşi în România, sentimentul pe care îl încerci este că ai avut
noroc şi de data asta. A rămâne în viaţă după o călătorie pe drumurile
româneşti este un miracol. Nu am putut să-l înţeleg pe tatăl din Timişoara,
însoţit de soţia lui şi de cei doi copii, într-o rablă de Fiat, înverşunat să
depăşească pe linie continuă pe o porţiune unde se circulă cu 100 km/h, pentru
a rămâne apoi în coloană timp de o oră. Sau pe şoferul sucevean cu un Picasso
vechi abia ţinându-se pe roţi din cauza numarului de pasageri, efectuând
depăşiri de fiecare dată la limita impactului cu cel venind din faţă. De unde
acest instinct sălbatic, de unde această nebună rivalitate, suicidară şi
criminală, care îi transformă pe şoferii români în brute inconştiente şi care
te face pe tine, participant la trafic, o victimă potenţială? A nu muri pe
şosele româneşti este cu adevărat o minune care se produce în fiecare zi pentru
unii dintre noi. Pentru alţii nu“. Impresia unui turist care vizitează România
este sumbră: sate, oraşe, drumuri, par încremenite în nedezvoltare. „Cu
excepţia unor vile vopsite cu mult prost-gust şi a televiziunii prin cablu, în
satele româneşti nu s-a schimbat mai nimic în treizeci de ani. Serviciile
publice sunt ca şi inexistente, serviciile private sunt inegale.
Administraţiile locale par paralizate şi dependente de ştabii corupţi de la
judeţ, tinerii sunt plecaţi, iar bătrânii resemnaţi. Cartierele noi din marile
oraşe, ca în Cluj (Baciu, Chinteni, Mărăşti), sunt un dezastru urbanistic. Iar
şoselele, acelea pe care se manifestă bruta la volan, se dovedesc insuficiente
şi insuficient întreţinute. Şoseaua care duce înspre şi străbate Maramureşul
istoric nu a fost refăcută în întregime niciodată. Ea a fost doar cârpită la
nesfârşit şi parcurgerea ei seamănă unei plimbări cu barca pe o mare
învolburată, dar fără parapeţi pe serpentine. Nu scriu toate acestea ca să
idealizez Occidentul în comparaţie cu o Românie eşuată. Ci ca să arăt că cel
puţin o parte din schimbările vitale de care are nevoie societatea românească
depind de fiecare dintre noi. Înainte de a începe să ne plângem de guvern, să
vedem ce e de făcut în imediata noastră vecinătate şi cu resursele noastre
proprii. Reacţionând, protestând, revoltându-ne, refuzând compromisul şi
participând la construcţia unei noi Românii“.
http://georgeanca.blogspot.com/2018/08/logosemn.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu