FERGHETE - EU SCRIU S-ARĂT CALEA CĂTRE ADEVĂR

EU SCRIU S-ARĂT CALEA CĂTRE ADEVĂR

~*~

Tu cu dreptul de a fi mă bucuri,

că spiritual amăgeşti mortea cu bancuri,

jocuri de copil impecabil,

aventuri, infaibil şi inefabil util,

în care temerar literar,

cum rar cu drept la înviere scoți la iveală cuvântul care nu piere

dându-i dreptul la înviere,

dreptul să candidezeze la de fericire,

cu omeneasca iubire, cu vorba, vorbă,

că omenesca vorbă românească, niciodată nu piere,

că tu musai te dedai cu recitaluri superbe de parobele cu adjective şi inventive apreciative complimente, adjective,

subiecte şi predicate de crudă relitate

cu verbe superbe de supremă responsabilitate

în perspective creative cu proverbe

ce scot în evidențe frumusețe şi tandrețe

Irina,

care-n versuri deschide largi universuri cu inima,

lumina luminând lumin care slujeşte liturgic şi pragmatic grădina

de vorbe cu splendori de comori în tricolor

cioplit din bardă şi topor creind României Eminescu: falnic, profund şi tainic viitor de dragoste şi dor la curți de amor,

de dragoste şi dor:

de Cristos a limbii române,

adevărată pită, pâine de mâine.

Tu, Ben Todică, în dreptul de a fi zi de zi

mă aplauzi şi lauzi,

deşi poți a te greşi, a da greş prin graba

şi grijă că te arzi... călcând iarba cu verde şi cer de caracter albastru ca muşcata ce împănează fereastra,

că nu te joci cu focul şi nici nu ucizi rupând florile

şi călcând în picioare barbar iarba cu toată graba

şi tăcala, tăcala până măritala,

c-apoi de joi mai apoi ca la război

gura-ți umblă ca sucala de carți până marți,

deşi soarta, destinul, nu-i ce-a da norocul,

ci cum tu de capul tău dregi prin cuvânt busuiocul,

chiar dacă laşi pe țigancă să-ți dea aiurea, hazardat, cu ghiocul

ori, tu blazat, bazându-te pe mine, în mine încrezându-te, şi având grijă de sentimentul nobil, chiar încrezându-te să te-ncânți, alinți,

ca unimeni altu şi mai mult un altu mândru fâră modru

să te simți, în cult Eminescu şi Iisus mai presus,

mai Isus în mândrie: adevăr, cale şi viață  nobilă simetrie în rostul lor, a românilor,

a drăgului tău simțit, iubit simțitor popor

întru răsărit de soare aflat la centenară mare şi rară comoară sărbătoare de profundă binecuvântare aniversară,

cunoscându-te bine tu însuți să evidențiezi

diferențiind binele de rău

şi să bravezi cu mine

în ce ni se cuvine cum ştii tu mai bine,

că-n mine chiar anume crezi,

deşi nu-s cum vezi, că nu-s cai verzi sperieți pe pereți,

nu-s încă o culme la curva şi hâda lume,

unde române ca pe o pâine pe Eminescu să-l chem judecător suprem-

ȚEPEŞ, DOAMNE, să ciunte societății barbare din coarne,

că vezi şiTu, Doamne, câte rele se întâmplă,

în strâmbă orânduială prost orândită, prost gospodărită de Frige-peşte,

cu apătos sânge de băieți fuduli şi nu deştepți destul,

că-s deştepți şi cu făr de lege, cu legea tocmeală,

mai mult sfară decât jumară, fală traistă goală !

Eu scriu cum scriu pe cont propriu,

scriu pe propriu-mi sicriu pirpiriu

flămânzit şi dămblăgit; rahitic slăbănogit şi prăpădit,

din iarnă la colț de iabă ne-ițit,

că de foame îngroziți, flămânziți oamenii de rând cu a dragostei profund şi flămând

degeaba-s în stradă ieşiți sub bombe şi gaze,

înghesuiți, măcelăriți, mântuiți şi mintiți,

păcăliți nejustificat de autorități cu deşarte promisiuni în vânt

şi manipulați, la bani mărunți numărați,

mistificați, că ei se mişcă tăcuți, cuminți,

ca fata morgana sa le ploaie cu biscuți,

fata morgana conducându-i pe flămânziții călători,

colindători de dragoste de dor de dor, izvor de izvor din topor făurind viitor pentru popor de marele conducător

cu popor şcolat sub omenesc şi românesc tricolor,

călăuzit de bune intenții în ecuații cu revoluții şi rezoluții,

fascinați de fantasmagorii înhățați de jandarmi la închisori,

pentru că şi-au strâns cureaua

în răsăritul care le-a răsărit ca la magi steaua

să le-arate calea către adevăr, viață, pace şi pâine,

un viitor cu speranță mai bună-n mâine

către oază să înainteze gazați cu gaze prin pustiu cu iluzii şi erori,

să înainteze cortegiu de paranteze către oaze,

morgana, năzdrăvana, arătându-le halcinant flăcări pe comori,

dând artistice, false, impresii şi principii de morale Biblii, tremurând, cutremmurător cutremurând din temelii firea, firii omenirii,

omenirii văduvite de pace şi pâine

răsărit de soare tras adăpost şi rost

cu folos luminos hristos,

hățât de-a hois, în mâine

pentru a se domina cu ordine, disciplină şi bine

şi pentru cel care vine cu ce se cuvine

ca om pâinea lui Dumnezeu în cinste şi omenie,

om între oameni pentru oameni,

iubit între pământeni,

cu soarele-n inimi şi cu pâini în harnice şi bune praznice, mâini, deşi oamenii legii le-aruncă, oameni buni, cu boambe lacrimogene

facându-le la căpățâni buboi şi purulente bube făcându-i şi să-nghită gaze dându-le visuri cu oaze,

ca oamenii de rând să-i mai voteze

şi să le dea laude şi aplauze,

deşi ştabii vor să-i sature cu vorbe mincinoase şi deşarte

şi să-i îngroape în cruda realitate şi se gândesc perspectiv crunt, sadic,

ca la clubul colectiv,

c-au un punct orientativ retrospectiv,

c-aici cu focul le-a luat lumina,

tăciune făcându-le: viața, grădina.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

Comentariu:
Eu cred in tine pentru ca tu spui un adevar pe care majoritatea il ascunde adica se mint, isi fura caciula singuri. Ii scuz pe academici pentru ca ei isi pastreaza serviciul. Cand diavolul moare toti vor sari pe tine si te vor devora cu sinceritatea lor. bt