EU SCRIU S-ARĂT CALEA CĂTRE ADEVĂR
~*~
Tu cu dreptul de a fi mă bucuri,
că spiritual amăgeşti mortea cu
bancuri,
jocuri de copil impecabil,
aventuri, infaibil şi inefabil util,
în care temerar literar,
cum rar cu drept la înviere scoți la
iveală cuvântul care nu piere
dându-i dreptul la înviere,
dreptul să candidezeze la de
fericire,
cu omeneasca iubire, cu vorba, vorbă,
că omenesca vorbă românească,
niciodată nu piere,
că tu musai te dedai cu recitaluri
superbe de parobele cu adjective şi inventive apreciative complimente, adjective,
subiecte şi predicate de crudă
relitate
cu verbe superbe de supremă
responsabilitate
în perspective creative cu proverbe
ce scot în evidențe frumusețe şi
tandrețe
Irina,
care-n versuri deschide largi
universuri cu inima,
lumina luminând lumin care slujeşte
liturgic şi pragmatic grădina
de vorbe cu splendori de comori în
tricolor
cioplit din bardă şi topor creind
României Eminescu: falnic, profund şi tainic viitor de dragoste şi dor la curți
de amor,
de dragoste şi dor:
de Cristos a limbii române,
adevărată pită, pâine de mâine.
Tu, Ben Todică, în dreptul de a fi zi
de zi
mă aplauzi şi lauzi,
deşi poți a te greşi, a da greş prin
graba
şi grijă că te arzi... călcând iarba
cu verde şi cer de caracter albastru ca muşcata ce împănează fereastra,
că nu te joci cu focul şi nici nu
ucizi rupând florile
şi călcând în picioare barbar iarba
cu toată graba
şi tăcala, tăcala până măritala,
c-apoi de joi mai apoi ca la război
gura-ți umblă ca sucala de carți până
marți,
deşi soarta, destinul, nu-i ce-a da
norocul,
ci cum tu de capul tău dregi prin
cuvânt busuiocul,
chiar dacă laşi pe țigancă să-ți dea
aiurea, hazardat, cu ghiocul
ori, tu blazat, bazându-te pe mine, în
mine încrezându-te, şi având grijă de sentimentul nobil, chiar încrezându-te să
te-ncânți, alinți,
ca unimeni altu şi mai mult un altu
mândru fâră modru
să te simți, în cult Eminescu şi
Iisus mai presus,
mai Isus în mândrie: adevăr, cale şi
viață nobilă simetrie în rostul lor, a
românilor,
a drăgului tău simțit, iubit simțitor
popor
întru răsărit de soare aflat la
centenară mare şi rară comoară sărbătoare de profundă binecuvântare aniversară,
cunoscându-te bine tu însuți să
evidențiezi
diferențiind binele de rău
şi să bravezi cu mine
în ce ni se cuvine cum ştii tu mai
bine,
că-n mine chiar anume crezi,
deşi nu-s cum vezi, că nu-s cai verzi
sperieți pe pereți,
nu-s încă o culme la curva şi hâda
lume,
unde române ca pe o pâine pe Eminescu
să-l chem judecător suprem-
ȚEPEŞ, DOAMNE, să ciunte societății
barbare din coarne,
că vezi şiTu, Doamne, câte rele se
întâmplă,
în strâmbă orânduială prost orândită,
prost gospodărită de Frige-peşte,
cu apătos sânge de băieți fuduli şi
nu deştepți destul,
că-s deştepți şi cu făr de lege, cu
legea tocmeală,
mai mult sfară decât jumară, fală
traistă goală !
Eu scriu cum scriu pe cont propriu,
scriu pe propriu-mi sicriu pirpiriu
flămânzit şi dămblăgit; rahitic
slăbănogit şi prăpădit,
din iarnă la colț de iabă ne-ițit,
că de foame îngroziți, flămânziți
oamenii de rând cu a dragostei profund şi flămând
degeaba-s în stradă ieşiți sub bombe
şi gaze,
înghesuiți, măcelăriți, mântuiți şi
mintiți,
păcăliți nejustificat de autorități
cu deşarte promisiuni în vânt
şi manipulați, la bani mărunți
numărați,
mistificați, că ei se mişcă tăcuți, cuminți,
ca fata morgana sa le ploaie cu
biscuți,
fata morgana conducându-i pe
flămânziții călători,
colindători de dragoste de dor de
dor, izvor de izvor din topor făurind viitor pentru popor de marele conducător
cu popor şcolat sub omenesc şi
românesc tricolor,
călăuzit de bune intenții în ecuații
cu revoluții şi rezoluții,
fascinați de fantasmagorii înhățați
de jandarmi la închisori,
pentru că şi-au strâns cureaua
în răsăritul care le-a răsărit ca la
magi steaua
să le-arate calea către adevăr, viață,
pace şi pâine,
un viitor cu speranță mai bună-n
mâine
către oază să înainteze gazați cu
gaze prin pustiu cu iluzii şi erori,
să înainteze cortegiu de paranteze
către oaze,
morgana, năzdrăvana, arătându-le
halcinant flăcări pe comori,
dând artistice, false, impresii şi
principii de morale Biblii, tremurând, cutremmurător cutremurând din temelii
firea, firii omenirii,
omenirii văduvite de pace şi pâine
răsărit de soare tras adăpost şi rost
cu folos luminos hristos,
hățât de-a hois, în mâine
pentru a se domina cu ordine, disciplină
şi bine
şi pentru cel care vine cu ce se
cuvine
ca om pâinea lui Dumnezeu în cinste
şi omenie,
om între oameni pentru oameni,
iubit între pământeni,
cu soarele-n inimi şi cu pâini în
harnice şi bune praznice, mâini, deşi oamenii legii le-aruncă, oameni buni, cu
boambe lacrimogene
facându-le la căpățâni buboi şi
purulente bube făcându-i şi să-nghită gaze dându-le visuri cu oaze,
ca oamenii de rând să-i mai voteze
şi să le dea laude şi aplauze,
deşi ştabii vor să-i sature cu vorbe
mincinoase şi deşarte
şi să-i îngroape în cruda realitate
şi se gândesc perspectiv crunt, sadic,
ca la clubul colectiv,
c-au un punct orientativ
retrospectiv,
c-aici cu focul le-a luat lumina,
tăciune făcându-le: viața, grădina.
~*~
PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE
Comentariu:
Eu cred in tine pentru ca tu spui un adevar pe care majoritatea il ascunde adica se mint, isi fura caciula singuri. Ii scuz pe academici pentru ca ei isi pastreaza serviciul. Cand diavolul moare toti vor sari pe tine si te vor devora cu sinceritatea lor. bt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu