WEEKEND-UL TUTUROR
LUCRURILOR - Sfântul Ioan din Kronstadt
Prezentul nu este decât umbra
viitorului. Lumina este umbra viitoarei negrăitei lumini; dulcețile pământului
– umbra palida a celor din veacul viitor, de o dulceață fără de sfârșit. Focul
– umbra părelnică a focului gheenei, cel ce îi va pârjoli pe păcătoși în vecii
vecilor; bucuriile curate de pe pământ, umbre ale nespuselor bucurii viitoare;
preafrumoasele palate împărătești, umbre derizorii ale prea luminoaselor
locașuri ale raiului, pregătite celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu și Îi îndeplinesc
poruncile; făloasele straie ale fiilor și fiicelor oamenilor nu îngăduie
asemănare cu veșmântul de slavă în care se vor îmbrăca cei aleși, fiindcă
îmbraca-se-vor în Hristos și „vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor”
(Matei 13, 43), după cum a făgăduit cu tărie Mântuitorul.
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea
în Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, București, 2005, p. 144-145.
ÎNGENUNCHERILE
PĂRINTELE ARSENIE BOCA
“Mai mare este omul în
genunchi, decât în picioare”.
Vindecari si sfaturi ale Părintelui
Arsenie
- Atâta
vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă
pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră.
De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură
Dumnezeu de deasupra noastră.
Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui
Arsenie
- Toţi avem
o genă oncogenă şi ne putem îmbolnăvi de mai multe ori fără să ştim, dar prin
spovedanie sinceră şi împărtăşirea cu Sfânta Euharistie ne refacem. Trebuie să
ne întărim cu Sfintele Taine, cu energie duhovnicească, capabile să stăvilească
anarhia din creier şi din organisinul nostru. Factorul supranatural se
dovedeşte capabil de atâtea ori să ne scape din multe încurcături.
- Cea mai primejdioasă este mândria sfântului,
de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş
că-s păcătoşi.
- Nici o patimă nu vrea să părăsească firea
fără nevoinţe, adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. Din pricina
acestei lupte între convingeri şi patimi, călugăria e dătătoare de har şi
numărată la Taina Pocăinţei.
- Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi
Dumnezeu de tine. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la
inimă.
Post şi rugăciune
,,Mai mare
este omul în genunchi, decât în picioare“
Am avut
odată un necaz şi l-am visat noaptea pe Părintele, că a venit şi m-a învăţat o
rugăciune: Aşa să te rogi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută
pe toţi necăjiţii, pe toţi asupriţii şi, Doamne, ajută-ne şi pe noi! “. (Cismaş
Eugenia, 78 ani, Făgăras)
Nouă ne-a
spus că cea mai puternică rugăciune este „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.(Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de
Sus)
M-a îndrumat
Părintele să fac rugăciunea cu care se mântuiesc călugării… Şi-a dat seama că
eu nu pot rămâne acolo, nefiind absolvent de Teologie şi neavând vârsta la care
se poate hotărî cineva să se facă călugăr şi având şi deficienţa cu care am
străbătut prin viaţă, Părintele şi-a dat seama de asta şi atuncea a zis,
totuşi, că aş putea face eu ceea ce fac călugării, adică să zic:“Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Am luat aminte
la ce mi-a zis Părintele. …Mi-a spus că această rugăciune să o zic în gând, nu
cu cuvântul vorbit, ci în gând, s-o lipesc de respiraţie în felul următor:
Între respiraţii, deci fără să inspir şi fără să expir, acolo unde se
întâlneşte o respiraţie cu cealaltă, să zic: “Doamne” – trăgând aerul în piept,
odată cu aceasta, să zic “Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, şi dând aerul
afară din piept “miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Altceva nu mi-a mai spus în
legătură cu aceasta. Aşadar, pot să zic că Părintele Arsenie a fost un ctitor
la existenţa mea. (Arhim. Teofil Părăian – Mân. Brâncoveanu)
Părintele
Arsenie zicea de multe ori la Bucureşti (Drăgănescu): „ Măi, în Ţara
Făgăraşului e multă rugăciune “, poate pentru că se fac multe Masluri, ori
Maslul – taina aceasta – are o mare putere şi de aceea e multă evlavie şi e
multă rugăciune în Ţara Făgăraşului. Spunea Părintele: „Maslul e un paznic
puternic pentru casă, pentru familie”. De aceea, cei care 1-au cunoscut pe
Părintele, cei care au primit canonul acesta de a săvârşi taina Sfântului Maslu,
nu s-au lăsat de această rânduială şi an de an, la boală sau la un necaz,
cheamă preoţii să săvârşească taina aceasta. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)
Înainte de
Sfânta Împărtăşanie, când zicea „ Cred Doamne şi mărturisesc…”, părintele
plângea cu lacrimi şi zicea apoi şi o ectenie: „Iartă Doamne păcatele
părinţilor, din neştiinţă”. Am primit un braţ de cărţi de la Părintele, între
care şi „Tâlcuirea Sfintei Liturghii” şi mi-a recomandat să stau de vorbă mai
mult cu fetele şi femeile de la noi din sat, să le ajut în credinţă.
Înainte de a
pleca acasă m-am gândit că Părintele nu a mâncat toată ziua stând cu noi, dar
Părintele mi-a şi răspuns la gând, zicând: ,,Mâncarea mea este să fac voia lui
Dumnezeu, că de aceea aţi venit aici ca să vă ajut. Eu am mâncat, dar nu ştiţi
mâncarea pe care am mâncat-o eu”.
Îmi amintesc
că am mers la Părintele şi pentru a ne ruga să facă rugăciuni pentru ploaie,
dar nu am apucat să-i spunem. Părintele a ştiut însă şi ieşind în faţa Sfântul
Altar ne-a spus: „Măi, eu ştiu că voi aţi venit cu gând să vă fac rugăciuni
pentru ploaie şi am deschis cartea să fac rugăciuni, dar o mână nevăzută mi-a
închis cartea, şi am auzit o voce care mi-a spus: «Nu te ruga de Mine să le dau
ploaie, Eu ştiu ce să le dau. Roagă-te de ei să facă voia Mea» “. Ne-a mai zis
că „mersul vremii este după purtarea oamenilor”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)
Părintele ne cerea post şi rugăciune, dar nu
era exagerat. Ne sfătuia să ne odihnim, că trupul e templul sufletului şi dacă
e obosit nici rugăciunea nu e făcută bine. Cel târziu la ora 10 seara să te pui
în pat să te odihneşti. Niciodată să nu te culci după 12 (24.00) că acela nu e
somn odihnitor. Că dacă te culci înainte de 10 te poţi trezi şi la 3 şi la 4 şi
eşti om, dar dacă te culci după 12 te trezeşti şi la 10 şi la 12 ziua. Eu
ziceam: „Părinte, mă doare stomacul de la varză, de la cartofi”; „Măi, nu
mânca, pentru că bolnavii nu au post”. Spunea să mâncăm tot timpul lapte ca să
avem echilibru de calciu în organism să nu se producă dereglări. Recomanda la
majoritatea să consume brânză de vaci, lapte crud şi zicea că din moment ce
calciul scade încep să apară dereglări şi tot felul de boli.(Ana Riţivoiu,
Sibiu)
Odată a
venit o femeie plângându-se că băiatul ei e pe front. I-a spus: „Roagă-te
pentru el, nu mai plăti. Ai plătit de-1 poţi cântări în bani. Roagă-te tu, ca
mamă, nu plăti preoţilor. Este mai primită rugăciunea mamei decât a preotului.
“
O preoteasă
i-a zis că o doare capul şi i-a răspuns: „ Nu mai posti atâta. Postul până la
durere de cap nu mai e post, e osândă. Dumnezeu îţi dă un anumit timp să-ţi
porţi măgarul (la trup îi zicea măgar), dar dacă tu 1-ai osândit, l-ai gătat;
atunci nu-i postit, e osândă… Să postească mai mult tineretul, că bătrânii sunt
slabi “. (Paraschiva Anghel, Dejani)
Părintele
spunea că „în războiul văzut se luptă ostaşii pentru împărat, iar în războiul
nevăzut se luptă Împăratul pentru ostaşi”.
Şi mai
spunea că la cine are răbdare, cad toate pe rând până omul scapă de necazuri.
Când dai de necazuri singura soluţie e să te rogi şi să ai răbdare.
Părintele mi-a dat multe sfaturi duhovniceşti,
mi-a povestit multe lucruri. A spus că „tinereţea nu-i pentru distracţii,
tinereţea e pentru învăţătură, că la tinereţe se învaţă cel mai bine”. Eu aveam
peste 25 de ani. Îndemna pe tineri să facă o şcoală sau o meserie. Eu i-am spus
că sunt mai sensibil şi poate nu rezist să fac şcoală, că acolo e un efort şi
moral şi fizic, dar el a zis, referindu-se, în general, la tineri: „Aveţi
destulă sănătate, dacă nu v-o cheltuiţi cu femeile şi cu desfrâurile”.
Părintele vorbea despre frână. Desfrânat e un
om care nu mai are frâne: nici la vorbire, nici la mâncare, nici la băutură;
adică şi- a pierdut frânele. Atunci e ca o maşină care nu mai are frâne. Spunea
şi de radio. Dacă radioul e bun prinde undele, dacă radioul e stricat nu prinde
undele, numai huruie.
I-am spus: „ Părinte, eu sunt mai sensibil,
parcă tot timpul am ispite” şi mi-a zis: „Da măi, că bufniţa se bagă în lemnul
scorburos. Ai destulă sănătate. Să îi mulţumeşti la Dumnezeu că ai suferinţa
asta. Dacă erai sănătos făceai multe păcate”. Nu totdeauna sănătatea e ceva
bun. E bun dacă ştii s-o foloseşti: „Nu vinu-i rău, beţia e rea”, adică nu
lucrul e rău, ci întrebuinţarea greşită a lucrurilor. Sănătatea e bună dacă o
foloseşti bine, dacă ai prea multă şi nu o foloseşti, ca tânăr, e cam
primejdios. Că tinereţea are nişte energii care te aruncă în lucruri nevoite.
Dacă eşti cu grijă scapi, dacă nu ai grijă….
M-am dus odată la Părintele cu fratele –
care-i preot – şi cu încă un coleg de-al fratelui care făcea seminarul la
Argeş. Părintele le-a spus lor: „Aţi fost la baraj?”. „N-am fost, Părinte”. „Să
vă duceţi să vedeţi cum e un baraj. Dacă barajul e tare, rezistă la presiunea
apei, dacă e slab se rupe şi nu mai produce lumină şi strică pe unde se duce
apa, iar ducă nu se rupe barajul, apa se urcă până la tur bine şi pe urmă
produce curent, dacă nu, nu produce. Aşa e şi cu omul. Adică omul să aibă un
baraj, care, când vin ispitele, să reziste la presiunea ispitelor, să nu
cedeze. Că dacă cedează la ispite, atunci nu mai produce lumină. Dacă nu
cedează atunci dă şi Dumnezeu ajutor şi începe să producă omul lumină”. Zice
Sfântul Apostol Pavel undeva că „suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”.
Părintele spunea despre viaţa de dincolo: de
ceea ce nu te poţi lăsa în viaţa pământească, când te duci dincolo pofta creşte
şi nu mai există posibilitatea stăpânirii şi nu mai poţi să te duci să-ţi
cumperi ţigări, spre exemplu. Astea sunt chinurile de dincolo, că doreşti un
lucru cu care ai fost obişnuit aici pe pământ. Te duci dincolo şi doreşti
lucrul ăsta, dar zice că dorinţa e aşa de mare încât te arde. Doreşti să ai
lucrul ăsta şi nu-1 poţi obţine, ca nu mai există materia. Chinul ăsta nu e
uşor, e ca şi când ţi-ar fi sete. Vii pe o căldură aşa mare şi ţi-e sete aşa de
tare, de simţi că ai bea o fântână întreagă, dar nu ai de unde să o bei.
Spunea că oamenii care sunt credincioşi cred
şi fără să vadă, dar care sunt necredincioşi chiar dacă văd focul iadului tot
nu cred până ce nu ajung, acolo. Spunea că oamenii cred că Dumnezeu e numai o
poveste. „Dumnezeu nu e o poveste, e o realitate. Acum e pe crezute, atunci va
fi pe văzute!”. (Ierod. Ierortim Coldea)
Într-o
noapte citind din Sfânta Scriptură, mă aflam la Evanghelia de la Ioan, cap.14,
23, unde scrie: “Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva va păzi
cuvantul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la
el”. Am lăsat puţin Sfânta Scriptură şi mă gândeam: cum este cu putinţă să vină
Domnul Iisus Hristos, împreună cu Dumnezeu Tatăl (de fapt Sfânta Treime) şi
să-şi facă lăcaş la mine, în casa mea, în inima mea!? Nu puteam să înţeleg!
După ce am
terminat capitolul de citit, am stins lumina şi m -am îndreptat spre locul de
rugăciune (un geam al camerei care dă spre răsărit). Am început să mă rog la
Bunul Dumnezeu, scoţându-mi orice fel de gând din mintea mea, inclusiv versetul
pe care nu îl înţelegeam şi rugându-mă lui Dumnezeu, mi-a fost dat să trăiesc o
mare minune. Am simţit o stare de mare-mare bucurie, dar şi de frică,însă cea
de bucurie întrecea cu mult pe cea de frică; apoi am simţit o stare de pace pe
care nu ştiu cum să o descriu, dar pe care nu am cunoscut-o niciodată până
atunci. M-a copleşit. Apoi, o stare de iubire, o iubire atât de mare către
Dumnezeu şi oameni încât, a doua zi, îmi venea să strig în gura mare: “Vă
iubesc! Vă iubesc oameni buni, pe toţi, din toată inima mea!”. Nu mai ştiam că
există răutate, pe toţi oamenii îi vedeam buni şi curaţi; câtă bucurie, pace şi
iubire aveam în toată fiinţa mea faţă de toate şi faţă de toţi.
După această mare minune şi trăire din viaţă,
l-am căutat pe Părintele Arsenie Boca. Întâlnindu-mă cu dânsul i-am zis:
“Părinte, am şi eu problemele mele lumeşti dar, nu pentru aceasta am venit la
dumneavoastră.” Părintele îmi zice: “Nu, mă? Atunci pentru ce ai venit? Şi am
răspuns părintelui: “Să mă ajutaţi Părinte, să-mi pot ţine credinţa în Dumnezeu
până la moarte pentru că există Dumnezeu”. Când am spus aceasta mi-au dat
lacrimile, fiind încă copleşit de experienţa şi marea minune prin care
trecusem. Părintele mi-a spus: “Frumos mă, frumos!”- mi-a spus- o de trei ori.
Apoi, probabil ca să nu mă îngâmf, mi-a spus aşa: “Mă, eu îţi spun cum poţi
să-ţi ţii credinţa. Păstreaz-o mă, în inima ta şi lasă tu propaganda care o
faci la serviciu, că să ştii, colegii tăi au început să te vorbească. Dacă noi
care suntem în drept să facem propagandă şi nu suntem lăsaţi, apăi tu cine eşti
s-o faci?” îmi spuse Părintele, zâmbind uşor.
I-am spus ceea ce văzusem în plină noapte când
mă rugam; era foarte atent la tot ceea ce-i spuneam, apoi mi-a spus: “Tu cum te
rogi, mă ?”. “Părinte, am un geam care dă spre răsărit şi încerc să transpun în
viaţa mea ceea ce spune Sfântul Aposlol Pavel, că bărbatul să se roage în orice
loc, să ridice spre cer mâinile cu rate, neîndoielnice şi aşa să se roage lui
Dumnezeu”. Părintele îmi zice: “Cum mă, aşa?” – arătându-mi poziţia mâinilor,
exact aşa cum le ţineam eu în timp ce mă rugam. I-am spus: “Da, Părinte!” .
Părintele mi-a replicat: “Mă, să nu te mai rogi aşa , că nici eu nu am curaj să
mă rog aşa. De acum să te rogi cu mâinile aşa, mă!” – şi-mi arată cum să mă
rog, cu mâinile împreunate „pentru că mâinile împreunate înseamnă şi smerenia
omului înaintea lui Dumnezeu. Cu mâinile ridicate se roagă numai pustnicii ,
adică numai oamenii despătimiţi”.
Mi-a mai spus: “O să ai multe necazuri în
viaţă, dar şi cu mai multă putere o să le înfrunţi”, iar apoi mi-a mai zis
să-mi duc credinţa în Dumnezeu “de la unghiile picioarelor până la vârful
firului de păr din cap”. Apoi a adăugat: “Să te punem la încercare, mă!”. După
ce m-a binecuvântat am plecat gândindu-mă mereu la ceea ce-mi spusese
Părintele.
Iată că
într-o zi, pe la prânz, mă aflam la mama şi vorbeam despre Dumnezeu, aşa cum ne
ducea pe noi mintea şi exact la ora 13.20 am ieşit din casă ca să iau autobuzul
pentru a merge la serviciu. Când am ajuns în dreptul porţii, am văzut deodată
că ceva ca un nor alb, ca o ceaţă, a coborât de sus pe lângă stâlpul casei şi
teiul din faţa casei. Apoi de câteva ori, a fost un fel de du -te vino al
norului, între stâlp, pom şi casă. M-am frecat la ochi, crezând că am ceva cu
ochii şi când am dat să văd mai bine ce este, a apărut în faţa mea şi a mamei
un tânăr,a făcut o înclinare uşoară din cap drept salut,a zâmbit, apoi ne-a
spus: “Nu aveţi un loc de găzduit?”. Mama îi spune: “Dragă, la cetate există un
hotel, du-te acolo”. Acel tânăr frumos răspunde zâmbind: “Am fost, dar nu am
găsit nici un loc”. Dar eu îi spun mamei: “Tu mamă, găzduieşte-1 în camera
dinspre stradă”. Dar mama îmi spune: “Tu ştii bine, cum îi taică-tu”. Apoi 1-am
întrebat: “De unde vii?” iar el mi-a răspuns: “De departe vin”. Îl întreb din
nou: “Cât de departe?” Şi el îmi răspunde: “Foarte de departe!”. Iar mie mi s-a
transmis mental aşa: “Ai văzut tu bine de unde am venit de ce mă mai întrebi de
unde vin?”. Am simţit atunci ceva deosebit în toată fiinţa mea, vroiam să
îngenunchez, vroiam să fac ceva, dar n-am putut să fac nimic, eram ca ţintit
locului. I-am spus mamei ca totuşi să-1 găzduiască. Dar mama a rămas la ceea ce
îmi spusese prima dată: din cauza tatei nu poate fi găzduit. Apoi acel tânăr a
făcut din nou o înclinaţie a capului drept salut şi a făcut doi paşi, suficient
cât să iasă din vederea noastră, iar eu fără să-mi explic până astăzi, i-am
spus mamei: “Mamă acesta nu-i om!”. Mama îmi spune: “Cum vorbeşti aşa, dragul
mamei?”. Atunci i-am spus mamei: “Hai sa ne uităm şi ai să vezi că nu mai
este.” Ne-am uitat şi nu mai era nimeni pe toată strada. (Bogdan Juncu –
Făgăraş)
Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui
Arsenie:
- Toate
rugăciunile sunt bune; e mai bună rugăciunea vameşului: “Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dummnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Ia-o în braţe
în orice moment.
- Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură,
decât o observaţie.
- Înainte de o primejdie mare să se citească
Acatistul Mântuitorului trei zile, timp în care să nu se mănânce şi să nu se
bea nimic.
- Mai multă rugăciune către Sf. Înger Păzitor.
- Mai mare este omul în genunchi, decât în
picioare.
- Soluţia nu e de a aduna totul în tine, de a
încerca să rezolvi tu totul; fără ajutorul supranatural te va face să
explodezi.
- Mi se pare că factorii esenţiali ai vieţii
sunt instinctele primordiale, profunde, ale omului: de înmulţire, de nutriţie,
de îmbrăcăminte, de foame, uneori mult mai puternice decât raţiunea şi
credinţa. De accea trebuie să ţinem seama de aceşti factori esenţiali ai
vieţii, ţinându-i în echilibru, cu raţiunea şi credinţa. Soluţiile de mijloc nu
pot depăşi crizele existenţei, tragedia omului.
- Fapt e că credinţa e o asceză a raţiunii.
- Lepădarea de lume are două trepte.Întâi ne
lepădăm de lumea din afară şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. În al
doilea rând ne lepădăm şi de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. Acestea
sunt patimile, năravurile şi toate slăbiciunile noastre personale. Să
desăvârşim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. Lepădarea de lume e o
convingere, pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând, precum poţi să n-o
ai în adâncul pustiei petrecând.
- Mântuirea
se lucrează numai pe ruinele egoismului.
- Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice
fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.
-Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele
tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
- Dreapta socoteală îi mai mare ca postul, dar
cu ascultare de duhovnic… Iar dacă va veni asupra ta vreo furtună şi vreo
clătinare, acestea vor fi pe măsura neascultării tale. Căci pe cel ce ascultă
cu adevărat, nici diavolul însuşi, spun Părinţii, nu-1 poate vătăma.
- Când eşti împrăştiat, nu-i bine.
- Păstrarea capacităţii de încadrare în
disciplină a unui suflet, face dovada armoniei şi valorii sale.
- Un organism topit cu postul nu mai are
putere să schimbe convingerile conştiinţei.
- Mai bine de jumătate din numărul patimilor
sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora.
- Să-mi ţină Dumnezeu credinţa de copil.
- Să căutăm Ierusalimul din noi, nu cel din
Israel.
- Cel cu un talant, din Sfânta Evanghelie, are
numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez, dar cu fapte.
Vindecări şi sfaturi
„De acum să nu mai păcătuieşti“
Eram la Mănăstirea Râmeţi şi aşteptam un
autobuz. Mai erau doi bătrâni lângă mine. La un moment dat am scos buletinul să
caut ceva. Pe o copertă a buletinului aveam poza Părintelui Arsenie. Doamna mai
în vârstă m-a întrebat imediat: „L-aţi cunoscut pe Părintele Arsenie? Dragule,
eu 1-am cunoscut. Omul acesta m-a salvat, m-a scos din moarte sufletească…
Aveam boli ale glandelor endocrine. Ani întregi am stat prin spitale şi
sanatorii din toată ţara. Într-un.final mi-au zis să mă duc acasă că în 2-3
luni voi muri. O soră medicală, înainte de a ieşi din spital mi-a spus:«Degeaba
tot iei medicamente şi-ţi pui nădejdi în medici şi spitale. Du-te şi roagă-te
lui Dumnezeu. Am auzit că este un om al lui Dumnezeu, Arsenie. Du-te şi roagă-te,
poate îl găseşti.»
Dar ea nu
credea în Dumnezeu, credinţa era pentru ea o prostie. Stând acasă şi văzând cum
moare încet-încet, slăbise în greutate foarte mult, începuse să se gândească cu
groază la moarte. La un moment dat s-a gândit că nu se poate ca omul să moară
şi să dispară pur şi simplu. Trebuie să se întâmple ceva cu el. Începuse să
gândească cu sufletul, care e nemuritor, care nu poate accepta moartea. Îşi
spunea apoi, repetat: «Nu se poate să nu existe Dumnezeu. Nu se poate să mor şi
să nu mai existe nimic cu mine», o spunea aproape disperat.
Începuse să se roage cu ce cuvinte ştia. Îşi
aduse aminte de numele Părintelui Arsenie şi se ruga: Cine eşti Părinte
Arsenie? Ajută-mă! Nici nu ştia dacă trăieşte sau dacă a murit, nici unde este.
Şi în noaptea aceea a avut un vis: „Am visat un Părinte într-un anteriu alb,
care mi-a zis: „Femeie, te scoli dimineaţă , te sui în trenul acesta (în vis a
văzut exact trenul), în vagonul acesta, cobori la staţia cutare; acolo te duci
la autogară şi te sui în autobuzul acesta (şi a văzut şi şoferul şi atobuzul),
cobori în staţia asta, o iei pe drumul acesta şi mă găseşti la biserica asta”.
Toatc
reperele din traseu le-a văzut în vis. Şi a făcut întocmai. Dimineaţa însă
bărbatul i-a zis: „Ce.faci? Ai înnebunit? Bolnavă cum eşti vrei să o iei pe
coclauri după visele tale!?” Până la urmă a lăsat-o: „Dacă vrei să mori, mori!”
Într-o
staţie, un cerşetor s-a rugat insistent de şofer să-1 ia şi pe el fără bani.
Dar şoferul a zis: „ Dacă n-ai bani, jos!” Femeia, deşi cheltuise o avere pe
medicamente, i-a zis şoferului: „Lasă-l să urce, că-i plătesc eu” şi i-a dat
bani pentru bilet. Cerşetorul a urcat şi i-a mulţumit. După un timp însă femeia
a observat că cerşetorul nu mai era în autobuz.
Când a ajuns la biserica din vis, l-a văzut
rezemat de zidul bisericii pe omul din vis, pe Părintele Arsenie. Când s-a
apropiat, Părintele i-a zis: „Ei, vezi că dacă ai crezut, ai ajuns?” şi se juca
în mână cu biletul de autobuz dat cerşetorului. Femeia săraca a căzut în
genunchi. El a dus-o în biserică, a făcut o rugăciune şi i -a zis că se va face
bine, dar să-şi schimbe viaţa. Şi şi-a schimbat viaţa din temelii. Nu ştiu dacă
acum mai trăieşte. Erau din Alex andria. (Pr. Ciprian Negrean)
Odată a venit un om şi a zis cu mare supărare,
plângând: “Părinte am o fată, singurul copil pe care-1 am şi are epilepsie. N
-am putut s-o aduc căci e prea mare”. Părintele Arsenie 1-a întrebat de la ce
vârstă are epilepsie şi acela i-a spus: “De la 6 ani (acuma are 16). Noi am
fost la sapă şi acolo era un pârâu mai mare. Fetiţa se juca în pârâu şi deodată
am auzit că ţipă. Când m-am dus lângă ea am găsit-o încremenită şi cu spumă la
gură. Am fost cu eu pe la mănăstiri, prin biserici, prin spitale, prin toate
părţile. Dar acum nu o mai pot duce căci e prea mare. Ce să, fac, Părinte?”.
Părintele a spus să ţină post şi să facă rugăciune pentru ea şi Sfântul Maslu
cu 7 preoţi. Dar să caute pe preoţii care crede că sunt mai buni, mai
credincioşi. Şi dacă o să-i spună o dată unui preot să vină şi zice că nu
poate, să nu insiste. Să vină numai cei care vor să vină. Am auzit apoi, că nu
mult timp după Maslu fata a murit. Spunea Părintele: “Fericiţi cei ce au
epilepsie, căci osânda şi-o fac pe lumea asta şi merg direct în rai… numai să
nu moară înecaţi sau în foc”.
Era la
mănăstire unul Dumitru, tot cu epilepsie, pe care îl trăgea satana la apă, la
fântână sau la lacuri. Odată i-a smuls crucea cu care îmbla în mână şi i-a
aruncat-o în fântână ca să meargă după ea. De aceea era legat cu lanţuri la
picioare ca să nu poată fugi repede. Spunea Părintele: “Uitaţi-vă la Dumitru să
vedeţi şi voi ce face satana”. Făcea ca o cloşcă atunci când îşi cheamă puii,
făcea ca toate animalele. Odată a început o numărătoare: 1, 2,… 18. “18 păuni
se bagă în mine”. Şase oameni mari îl ţineau în pat. Se zbătea de mişca patul
cu toţi şase. Dar a dat Dumnezeu şi 1-a vindecat Părintele. Umbla Dumitru cu crucea
în mână şi spunea: “Părintele m-a scăpat de boala grea pe care am avut-o!”.
Altădată a venit un tată cu băiatul său bolnav
de epilepsie şi 1- a apucat boala chiar acolo la mănăstire. A venit Părintele
cu o carte şi cu patrafirul şi i-a citit din ea. Î1 ţinea tatăl său şi un
băiat, dar i-a doborât cel bolnav. A apucat cu dinţii un colţ din patrafir.
“Mi-l rupe”, a zis Părintele. Au sărit cu toţii şi i-au pus un lemn în gură ca
să nu-şi muşte limba. “Uite ce face satana!“, a zis şi a intrat în mănăstire
(erau în faţa mănăstirii). Bietul epileptic luase o piatră mare de jos şi a
aruncat după Părintele. A lovit uşa chiar în momentul în care Părintele a
închis-o. “Vedeţi ce face satana? Dacă mă lovea mă omora cu bolovanul ăla!”
(Paraschiva Anghel, Dejani)
Socrul meu a
fost bolnav, dar prin rugăciunile Părintelui şi după dezlegări s-a făcut
sănătos. A fost ca stricat de cineva şi n-a mai fost normal la cap. I-a spus
aşa Părintele – că socru mergea duminica la crâşmă: “Să laşi prietenii şi dacă
bei un pahar de rachiu să-l bei aşa, ca medicament, dacă crezi că te poţi ţine,
iar dacă nu, să nu-1 bei! Să nu lipseşti la sfânta biserică duminica şi de
sărbători”.
Când a
început să vină la biserică, dânsul era primul pe treptele bisericii. S-a făcut
sănătos. Dar nici nu 1-am văzut vreodată să mai fie nervos sau să zică un
cuvânt rău. Nu 1-am auzit în 38 de ani cât am trăit cu socrul, să înjure, să
drăcuiască sau să clevetească pe cineva. El era numai cu rugăciunea în gură.
Cred că ştia aproape jumate de Psaltire şi Acatiste. Era tot timpul cu cartea
în mână. Părintele îi spunea, de câte ori îl întâlnea, să ţină credinţa mai
departe.
Eu am văzut când Părintele a făcut bine un
băiat bolnav de epilepsie. Acela era de la Constanţa şi a venit la Prislop. I-a
dat Părintele o carte cu Patimile Mântuitorului, dar o carte foarte groasă,
aproape ca Scriptura, şi nu ştiu câte zile au citit: ba citea el, ba maică-sa,
ba o mătuşă şi înainte de a termina cartea i s-a făcut rău şi după aceca s-a
liniştit. Apoi a venit Părintele şi i-a spus: „No, de acum încolo să ştii că nu
o să mai fii bolnav” şi s- a pus băiatul în genunchi în faţa lui şi plângând îi
săruta picioarele. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani)
Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de
Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl
aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era
bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se
gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la
mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă
lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti
bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a
adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut
imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi,
surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica –
Făgăraş)
Odată, când
spovedea în biserică, era şi un cetăţean orb de multă vreme. La un moment dat
l-a spovedit, după aceea 1-a împărtăşit şi i-a zis să iasă afară din biserică.
Şi lumea a vrut să-1 ajute, fiind orb, dar Părintele a zis să-l lase singur. Şi
când a ajuns la uşă a zis: „Măi fraţilor, eu văd!”. Şi de atunci a văzut.
A fost şi un
paralizat la pat, l-a dus cu căruţa la mănăstire şi i -a zis Părintele să se
dea jos din căruţă. Şi el s-a dat jos şi de atunci a umblat. (Greavu Toma, 55
ani)
Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi
cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit
toţi din biserică, Părintele Arsenie 1-a luat pe orb afară şi i-a zis să se
uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva.
A doua zi, după vecernie, din nou 1-a luat şi i-a zis să privească spre cer,
iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În
circa o săptămână orbul s-a vindecat.
O fată de 13
ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire.
Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în
faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în
Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel
i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a
zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci
Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la
mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre
Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume
la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu.
Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt
timp fata a murit.
Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul
din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de
mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până
acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în
credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice
boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta
de Sus)
Înainte de căsătorie ne-am dus amândoi la
Mănăstirea Prislop pentru a primi de la Părintele Arsenie binecuvântare pentru
căsătorie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Odată cu noi a venit la
mănăstire şi un băiat de vreo 25 de ani, olog. Patru oameni 1-au dus în braţe.
Sâmbătă seara 1-a spovedit, iar duminică oamenii 1- au dus în biserică. Când
ne-am împărtăşit cu toţii, acel olog a rămas în urmă. Oamenii s-au apropiat
să-1 ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis unuia: “Nu-l lua de braţ, Gheorghe …
Ridică-te în picioare”. “Dar, Părinte de patru ani de zile nu am mai umblat!”.
“Ridică-te în picioare şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă! Dai un pas,
mai dai un pas şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfânta
Împărtăşanie să pătrundă în toate încheieturile mele, în toţi rărunchii mei şi
să mă fac sănătos”. Şi l-a împărtăşit şi a ieşit din biserică la braţ cu acei
oameni. S-a mirat toată lumea, iar mama lui plângea de bucurie de uda pământul.
(Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)
A fost un neam de-al nostru din Bucureşti care
nu putea merge şi ne-am dus cu el cu maşina până acolo, la Părintele. Fetele cu
nevasta lui au intrat în biserică, iar el stătea în maşină şi fuma în acest
timp. Între timp înăuntru se ţinea slujbă de către preotul satului, părintele
Bunescu. La un moment dat ruda noastră din maşină n-a mai simţit nici o durere,
n-a mai simţit nici o răceală, parcă era în aer şi plutea şi dându-se jos a
mers în biserică. El nu mai fusese niciodată în biserică şi la nevasta lui nu-i
venea să creadă. A intrat în biserică şi s-a aşezat lângă nevastă-sa şi a
trecut Părintele pe lângă el. L-a întrebat nevastă-sa: „Ce-i cu tine, mă
Nicule?”; -„Parcă nu mai aveam nici o durere, trebuia să mă dau jos din maşină
şi să intru în biserică; parcă cineva m-a dat jos din maşină, se mişca maşina
cu mine”. Apoi am plecat şi am spus Părintelui că mai venim. (Şerban Ioan –
Voila)
Părintele
cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne
funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea
remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de
ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-1 clătim cu oţet de mere.
Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate. (Ana Riţivoiu, Sibiu)
Eu, din
nefericire, numai o dată am mers la dânsul dar m-a impresionat enorm de mult.
Eram foarte bolnavă şi nu aveam nici o şansă să stau la rând. Ştiu că îmi
doream din tot sufletul să vorbesc cu dumnealui; era seară se făcuse 20:30 şi
spunea că nu mai ia pe nimeni. Vă daţi seama câtă dezamăgire era în sufletul
oricărui om de acolo! Şi a ieşit Părintele afară şi a zis: „Hai, vino
înăuntru”. Ştiu că atunci m-am pierdut. Nu mai găseam cuvinte, nu mai ştiam
nici de ce m-am dus. La un moment dat am zis că-s bolnavă. El a zis: „Să ştii
că era să mori de multe ori”, dar eu în naivitatea mea am zis: „Părinte, eu
sunt bolnavă, dar nu chiar de moarte”. Sfatul lui a fost să particip la Sfânta
Liturghie, care face mult.
De abia după
ce am plecat de acolo mi s-a luminat mintea şi am început să mă trezesc la
realitate, să cred în Dumnezeu, nu în doctori. (Maria Nicolescu, Sibiu)
Altădată a
venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere
de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să
lipească o piele ruptă”. (Streza Nicolae, 83 ani)
Altădată
venise la Părintele un inginer cu fiica lui şi cu fotografia soţiei lui,
bolnavă fiind în spital. Acest om îi spune Părintelui: “Părinte, acum un an pe
soţia mea am internat-o în spital pentru o intervenţie chirurgicală la stomac.
Acum, după un an de la intervenţia chirurgicală, am internat-o iarăşi că nu se
simte bine; ce ne sfătuiţi să facem?”. Părintele Arsenie îl întreabă: “Şi ce au
zis doctorii cu are la stomac?”. Omul îi răspunde: “Ulcer, Părinte”. Părintele
privindu-1 îi spune: “Nu are ulcer, mă, cancer are. Să nu o opereze. Dacă o
operează, moare. Dacă nu o operează, o mai duce un an”. Omul în toată firea a
început să plângă ca un copil şi aşa a ieşit din biserică.
Mersese la
Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea
probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce
a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi
răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă :
“N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse:
“Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”.
Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te
operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la
operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o
sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva
picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”.
După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de
intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de
vie, precum îi spusese Părintele.
O femeie din Făgăraş, Victoria D., a fost la
mai multe spitale mari din ţară (Braşov, Cluj, Tg. Mureş, Bucureşti) şi toţi
doctorii i-au dat acelaşi rezultat: cancer. Toate analizele medicale arătau că
este în stadiu avansat. Femeia îl cunoştea de mult pe Părintele Arsenie, de
când era la Mânăstirea Brâncoveanu. S-a dus la Drăgănescu când avea deja dureri
mari şi i-a povestit Părintelui toate. Atunci Părintele i-a spus: „Lasă mă, nu
mai plânge, că n-ai cancer”. A intrat în sfântul altar, a ieşit cu un măr şi
i-a spus: „Ia mărul acesta şi să-l mănînci numai când ajungi acasă. Când ai să
te duci la control la doctori şi te vor întreba ce ai mâncat, tu să le spui că
ai mâncat de toate. Să nu te temi, că nu ai cancer şi nu vei muri. Când vei mai
imbătrâni te vei îmbolnăvi de o boală grea, îţi va curge apă din corp, prin
piele”. Când a ajuns acasă femeia a mâncat mărul. După câteva zile a simţit o
ameliorare în toată fiinţa ei, i-au dispărut durerile, i-a revenit pofta de
mâncare şi se simţea plină de viaţă. A venit şi timpul să meargă la control, la
Braşov, apoi Cluj, Tg. Mureş şi Bucureşti, căci era în evidenţa lor. I-au făcut
din nou analizele şi filmele. Comparând cu filmele dinainte toţi au exclamat:
„Nu se poate. S-or fi schimbat filmele sau altceva nu este în regulă”. Nu mai
avea nici urmă de cancer. Acum, femeia a ajuns la bătrâneţe şi -aşa cum i-a
spus Părintele- a început să-i curgă apă prin piele (Bogdan Juncu – Făgăraş)
La un moment dat intră în biserică o bătrână
la braţ cu o altă femeie. Părintele, cum o vede, îi spune: “Tu ai scleroză în
plăci”. Ea nu ştia de boală, aşa că-i enumără simptomele şi observând un domn
în apropiere, Părintele îl îndeamnă să zică mai departe simptomele bolii;
domnul s-a blocat, nu a putut scoate un cuvânt – se gândea de unde ştia
Părintele că este medic! Femeii i-a spus că dacă nu făcea scleroza era pe cale
să devină desfrânată. (D-na Prof. C. F.)
Ne povestea
maica Teodosia Laţcu (poeta Zorica Laţcu) că a ajuns să-1 cunoască foarte bine
pe Părintele, căci în perioada în care împreună cu părintele Stăniloae traducea
Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul. Apoi, o vreme destul de
îndelungată a întrerupt legătura cu Părintele – probabil perioada cât a fost închis
şi când a fost dus la Canal. În acest timp însă, maica s-a îmbolnăvit de
cancer, care avansase până la faza de metastaze şi internându- se în spital îşi
aştepta, după spusa medicilor, sfârşitul vieţii. La un moment dat însă, a
apărut Părintele aievea lângă patul ei şi i-a spus pe numele dinainte de
călugărie: “Zorica, am venit să te vindec!”, după care a dispărut la fel cum
apăruse. În următoarele ore a început să elimine tot răul din ea, după care s-a
ridicat din pat şi a doua zi a fost găsită de medic pe coridorul spitalului,
plimbându-se. După externare s-a dus la Părintele să-i mulţumească, Părintele
reproşându-i de ce nu l-a mai căutat:“Dacă s-ar fi întâmplat ceva între timp
[dacă ar fi murit], ai fi fost lipsă la apel”(se referea la apelul turmei sale
de păstoriţi). A mai trăit câteva zeci de ani, murind după vârsta de 80 de ani
în mănăstirea unde-şi avea metania şi care s-a redeschis după 1989 –
Vladimireşti. (Maica Adriana – Schitul Cornet)
Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele
Arsenie:
- Bolile
încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la
dezechilibrul mintal.
- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui
de avere şi poate fi moştenită.
- De obicei pătimesc de cancer cei care nu
postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii,
decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se
pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.
- Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim
la necazuri.
- Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi
mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.
- Cei
bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post
Sursa: Pr ALEXANDRU STANCIULESCU
BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu