România ne mai aparţine ?
Teo Palade
Duminică, 26 August 2018 17:02
La 100 de
ani de la Unire, trăim tot mai intens sentimentul că România nu ne mai
aparţine. Ca stat, am atins stadiul în care nu mai putem lua hotărâri
importante cu privire la soarta poporului român, nici măcar decizii cu impact
periferic, fără a cere permisiunea cuiva. Înainte de a adopta o lege, oricare
ar fi ea, aşteaptăm cu înfrigurare, uneori tremurând de frică, reacţiile celor
pe care i-am acceptat, deşi nu am declarat-o vreodată oficial, ca fiindu-ne
stăpâni. Şi, aproape fără nicio excepţie, acţionăm în funcţie de cât de tare
strâmbă din nas Bruxelles-ul sau Strasbourg-ul sau cât de urât se uită spre noi
vreun secretar al secretarului nu ştiu cărui minister din America, Germania ori
Franţa. Iată, apar ca de nicăieri tot mai multe ţări ce se socotesc a ne fi
superioare, tocmai pentru că noi, la nivel statal, ne-am comportat cu ele ca
fiindu-le slugi. Acestea, direct sau prin ambasadorii acreditaţi la Bucureşti,
se amestecă cu nonşalanţă în treburile noastre interne, îşi permit să ne dojenească
cu asprime dacă nu facem legi aşa cum vor muşchii lor, ne critică modul în care
ne organizăm justiţia, ridică din sprâncene a supărare când parlamentul
naţional votează ori se îngrămădesc la forurile internaţionale să propună
sancţiuni antiromâneşti atunci când nu le este pe plac cât de mult ne iubim
homosexualii ori dacă le deranjează cumva modul „non european" în care ne
călcăm aici, în România, câinii pe coadă. Iar noi, ca „stat naţional, suveran
şi independent, unitar şi indivizibil", lăsăm ochii în jos, oftăm în
surdină şi tăcem. Condamnabilă tăcere!
Ca şi cum România ar fi fost un
minuscul land federal austriac
Mai nou,
profitând de sfiala naţională românească, s-a ajuns până acolo încât cei care
deja cred că România în întregul său le aparţine sunt deranjaţi şi de modul cum
se desfăşoară mitingurile noastre de protest. Ei consideră că este dreptul lor
de stăpâni să ne impună cum şi când să aplicăm legile noastre, să stabilească
modul în care Jandarmeria noastră îşi organizează dispozitivele de luptă cu
protestatarii furioşi, inclusiv cât de departe sau cât de sus să arunce jetul
de gaz iritant lacrimogen jandarmul bucureştean atacat cu pumnii, cu bâtele,
lovit cu pietre şi încins la piele de sticle incendiare. Ca exemplu, Austria.
Dacă nu s-ar socoti stăpânii României, ar fi un act de nepermis în relaţiile
interstatale, un condamnabil amestec în treburile interne ale altui stat, ca
secretarul general al partidului de guvernământ din Austria, Karl Nehammer, să
afirme la câteva zile după manifestaţia publică din 10 august: „In România,
faptele sunt distorsionate şi se aruncă vina pe demonstranţi [...]. Au existat
ameninţări incredibile împotriva celor care se opun guvernării, cum ar fi
participanţii la protest. In mod şocant si alarmant, S.P.O. (Partidul Social
Democrat din Austria - n.n), prin tăcerea de care dă dovadă, devine pur şi
simplu un partid în care nu poţi avea încredere dacă tolerează astfel de
condiţii inacceptabile". Aţi înţeles? El, Partidul Social Democrat
austriac, conform gândirii de stăpân a domnului Nehammer, ar fi trebuit să nu
„tolereze" şi să ia măsuri drastice în România (ca şi cum România ar fi
fost un minuscul land federal austriac!), admonestând executivul de la
Bucureşti fiindcă a permis intervenţia forţelor de ordine contra celor care
atacau sediul guvernului... Mai mult, parcă pentru a sublinia acelaşi atribut
intangibil de stăpân, imediat după acest acces de impertinenţă, însuşi
cancelarul Austriei cere imperativ guvernului român să deschidă „o anchetă
serioasă" întrucât un cameraman austriac aflat între demonstranţii din
Piaţa Victoriei a fost bruscat şi (culmea violenţei!) chiar şi corespondentul
O.R.F. (Radiodifuziune publică austriacă - n.n.) de la Bucureşti „A fost împins
la perete de un jandarm cu scut"... Din partea oficialităţilor române,
linişte. O linişte asurzitoare. Să râzi, să plângi?
Condamnabila tăcere
Da, în mare
măsură pe bună dreptate, Austria se consideră stăpână a României. De ce spun
„pe bună dreptate"? Fiindcă Austria este aceea care, de decenii, bazându-se
pe sprijinul nostru slugarnic, taie după bunul plac, în mod sălbatic, pădurile
seculare româneşti. Azi, ei, austriecii, controlează floarea fondului forestier
naţional. Adică, dau iama în pădurile din judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea,
Prahova, Buzău, Neamţ, Suceava. Şi nimeni nu-i spune Austriei: „Stop! Tăiaţi-vă
pădurile voastre. Aceste păduri ne aparţin nouă, românilor!"
Fiindcă ea,
Austria, exploatează zăcămintele de petrol ale României fără niciun fel de
control din partea noastră. Tot ea face exact ceea ce vrea cu produsele brute
ori finite ale ţiţeiului românesc şi ne vinde apoi nouă, românilor, la un preţ
uriaş, benzina rezultată din petrolul românesc. Austria se consideră stăpână pe
subsolul României întrucât nu se găseşte nimeni în ţara asta mare care să-i
spună: „Huooo! Noi, cei de deasupra zăcămintelor de ţiţei, noi românii pe care
voi vă faceţi că nu-i vedeţi, suntem aici! Este petrolul nostru! Daţi-ne
drepturile noastre şi respectul cuvenit!".
Fiindcă,
aceeaşi Austrie, prin puternicele bănci austriece prezente în România
manevrează după bunul ei plac banii noştri, aplicând metode şi mecanisme
financiare care îi dezavantajează pe români. Şi nimeni, nimeni n-o condamnă, nu
o opreşte!
Fiindcă
pentru Austria nu suntem un partener de afaceri, o ţară egală în drepturi.
Pentru Austria am devenit, deja, doar o „piaţă". O piaţă şi nimic altceva!
„Investitorii austrieci văd România ca pe o destinaţie excelentă pentru
investiţii şi cea mai mare piaţă din Sud-Estul Europei (sn)" declara, cu
emfaza specifică stăpânului, domnul Gerd Bommer, Consilierul Comercial al
Ambasadei Austriei la Bucureşti. În luna mai 2017 operau pe teritoriul nostru
naţional, aproape după bunul lor plac, 7200 de companii austriece, operand cu
preponderenţă în sectoarele: sistem bancar, asigurări, transport, imobiliare,
exploatarea lemnului. Din nefericire, nu numai despre Austria ca stăpân este
vorba. La fel se poartă, cu România şi cu românii, S.U.A., Germania, Canada,
Suedia, Olanda, Franţa, chiar şi Ungaria vecină. Tot ca şi cum România le-ar
aparţine se comportă arabii care ne cumpără pe nimic pământurile cele mai
mănoase, Ucraina care muşcă din teritoriul strămoşesc cu contribuţia făţişă şi
sub semnătura guvernanţilor români ori Marea Britanie care ne socoteşte o naţie
de hoţi şi cerşetori demni de tratamentul desconsiderant pe care îl aplicau
odinioară în propriile colonii. Aţi auzit, din partea României, vreun sunet de
protest? Doar tăcere slugarnică. Aceeaşi condamnabilă tăcere!
Pe când aşa ceva şi în România?
Citeam zilele
acestea despre (şi admiram) verticalitatea politicienilor polonezi care, ca
unul, confruntaţi cu sancţiunile abuzive ale Uniunii Europene pentru măsurile
luate pe plan national, au afirmat prin vocea preşedintelui partidului de
guvernământ, Jaroslaw Kaczynski (fratele geamăn al fostului preşedinte Lech
Kaczynski, marele patriot polonez dispărut dintre noi acum opt ani în tragicul
şi controversatul accident aviatic de la Smolensk): „Programul de schimbări
profunde în ţara noastră nu va încetini, dimpotrivă - nu se poate vorbi despre
ajungerea la un acord cu puteri care de ani de zile au tratat Polonia ca pe o
proprietate a lor". Şi, culmea din punct de vedere românesc, nu s-a găsit
niciun reprezentant al opoziţiei poloneze care să-l dea în judecată pe Kaczynski
pentru înaltă trădare şi nicio fostă ministresă poloneză a justiţiei care să
ceară Comisiei Europene alte şi mai aspre sancţiuni pentru îndrăzneala Poloniei
de a avea o conduita verticală... Pe când aşa ceva şi în România?
Viitorul depinde de demnitatea cu
care ne comportăm cu cei ce ne vor slugi
Când, popor
şi politicieni, în loc să ne batem între noi ca nebunii, în loc să fim orbiţi
de cearta sterilă dintre palate, vom fi în stare să spunem cu voce tare, nu în
şoaptă pe la colţuri de cabinete luxoase, că nu ne mai supunem ruşinos celor
care ne consideră proprietatea lor? Când vom înţelege, popor şi politicieni, că
România are (încă!) un viitor şi că acest viitor depinde de demnitatea cu care
ne comportăm cu cei ce ne vor slugi? Când vom pricepe, popor şi politicieni, că
ţara asta va mai exista sau nu în funcţie de respectul de sine cu care noi,
împreună cu conducătorii vremelnici ai României, ne adresăm azi acestor
indivizi infatuaţi care se învârt pe aici ca nişte vechili, desconsiderându-ne?
Cât timp mai trebuie să treacă şi cât va trebui să mai avem de suferit până să
înţelegem, noi - popor şi politicieni că, purtându-ne ca nişte slugi ce stau cu
capul plecat şi cu mâna întinsă la câţiva arginţi, vom fi trataţi ca nişte
vasali impotenţi, jalnici şi tocmai buni de jumulit?
Răspunsul?
Îl ştim cu toţii, dar, din nefericire, fără consecinţe directe. El, răspunsul,
este: depinde de noi, numai de noi, popor şi politicieni, ca momentul în care
vom avea puterea să afirmăm apăsat, în faţa oricui: „România este a
noastră!" să fie cât mai aproape sau să nu fie niciodată. Şi, atingerea
acestui deziderat nu impune cheltuieli financiare, nici sacrificii umane
suplimentare. Cere doar Demnitate. Atât!
Subtitlurile - extrtase din text -
aparţin redacţiei
Grafica - I.M.
http://www.art-emis.ro/analize/5013-romania-ne-mai-apartine.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu