Melania Rusu Caragioiu - DRAGOSTEA DE NEAM ȘI ȚARĂ

 

DRAGOSTEA DE NEAM ȘI ȚARĂ

de Melania Rusu Caragioiu

 

 

~*~

 

Cine-a crezut că exilat,

Românul s-a astâmpărat

S-a înșelat în sinea lui

Părerea să-o țintească-n cui!

 

Românu'-i întreprinzător,

E harnic și e plin de zor.

Nu poate sta o clipă, nat,

Lucrează, scrie, ,,apucat”,

Prinde din zbor un fir, un ce

ȘI zvârrr, e aci și nu mai e.

 

Dar dintre toate ce le știe,

Ori te zidește-n poezie,

Ori dă cu tine de pământ,

De  și pământul cade frânt!

 

Așa e firea de român,

Pe gândul lui este stăpân

Și nu îl scoți dintre-ale  sale

Nici cu vin,   nici cu sarmale.

 

Dar într-o zi un înțelept,

Luă o hotărâre-n piept

Si spuse tot, de la obraz-

Fire-ar să fie de necaz-

,,Voi fraților ce-aveți în voi,

,,Râcă, pornire sau război,

,,Că vreți  mereu să vă-nfruntați

,,Voi între voi, cu -ai voștri   frați

,,Făcuți de-ocară, de nimică,

,Fiindcă i-a luat gura în  pripă!    

,,De-această mare slăbiciune,

,,Vor profita alte popoare

,,Iar tu vei paște pe răzoare!!!

,,Mai mult!!!  ,,Nobel” o ia ,la trop

,,Zicând, ,,Cuvântul echivoc

,,E via analiză-n faptă,

,,Nu le dăm Nobelul! Asteaptă... ”

 

Asteaptă deci, române-un veac,

Până vine mintea la cap

Si să cinstești, nu în alean,

Să  lauzi tu -ntâi al tău neam

Așa mi-a scris un om de bine,

De undeva din țări străine

Unde coboară anual.

Ploaie de ,,Nobeli”, vezi jurnal!

Iar noi, ce trăim hârâind,

Numărând muștele pe grind,

Primim un premiu într-un veac,

Când înși-ne ne-am dat de hac.

 

N-a fost destul că am pierdut

Floarea culturii din trecut ,

Sub  Eminescu mai săpăm.

Să dăm pierzării tot ce-avem!

 

Faceți, vă rog, rocada zilei

Suntem eroi, nu plânși ai milei...

Stați drepți, cu suflet, mintea sus,

Drepți, în credința lui Iisus!..

 

~*~

Semnează,,

Melania Rusu Caragioiu,

(Diaspora, Canada, România, Timișoara)