80
de ani de la „Atentat la Mareşal”
Ion
Măldărescu
28
Iulie 2024
La 28 iulie 2024 se împlinesc 80 de ani de la mai
puțin cunoscutul atentat la viața marelui patriot român, Mareșalul Ion
Antonescu. Cu acest prilej vă supunem atenției un text publicat în Revista
ART-EMIS în anul 2015 (Redacția).
Olăneşti. O mică localitate aflată sub umbra pădurilor
şi a muntelui, binecuvântată cu ape tămăduitoare. O localitate unde şi-au găsit
loc de popas, linişte şi alinarea suferinţelor nenumăraţi oameni anonimi, dar
şi personalităţi istorice. La începutul anilor ’60, bariera de cale ferată care
despărţea Râmnicul de trecerea peste Olt s-a lăsat în faţa a două maşini; un
„Зил” negru şi o „Волга”, dacă nu mă înșeală memoria. În „Зил” era Gheorghe Gheorghiu-Dej care venea deseori
la Olăneşti să se trateze, iar în „Волга” se afla garda personală a celui care
scosese trupele sovietice din România. La atât se rezuma garda personală a lui
Gh. Gheorghiu-Dej.
Unul din ofișerii însoțitori a coborât din maşină şi a
mers la cabina cantonierului somându-l să ridice bariera. Acesta l-a refuzat
categoric. Circulația trenurilor în acea zonă era intensă. Riscul era enorm,
iar Tribunalul C.F.R. era considerat al doilea ca rang de severitate, după
Tribunalul Militar. După ce trenul a trecut, maşinile au plecat lăsându-l pe
bietul om cu teama că fie va fi arestat, fie îşi va pierde slujba. A doua zi a
fost chemat la şeful gării, care i-a înmânat din partea lui Gheorghiu-Dej suma
enormă pe atunci de 3.000 de lei (echivalentul a cca. 10 salarii ale unui
muncitor), drept recompensă „pentru că şi-a făcut datoria!”. Vă închipuiţi cum
s-ar petrece lucrurile astăzi, când trece actualul excursionist al statului
român? Geamurile fumurii ale maşinilor blindate - nu două, ci nouă -
girofaruri, sirene, surle şi trâmbiţe... Ar fi în stare să pună barierele
invers - pe calea ferată - ca să treacă Neica Nimeni cu convoiul însoțitor,
aflat în „misiune la nevastă”, „misiune” care blochează deseori circulația pe
Valea Oltului... nu doar pentru trecerea „discretă” a convoaielor militare.
In urmă cu opt decenii, la Olăneşti, unde ctitorise şi
o bisericuţă (dărâmată după instalarea regimului de după 23 august 1944),
poposea uneori şi Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu. Fără tam-tam,
aproape pe neştiute. Nu este niciun secret că Mareşalul avea o gardă personală
simbolică: câţiva ofiţeri şi câţiva militari cu grade inferioare care-l
însoţeau şi care-i asigurau paza. Nu s-a pus niciodată problema suplimentării
efectivului acestei mici echipe de gardă de corp. Dimpotrivă, Şeful S.S.I.,
Eugen Cristescu fusese atenţionat şi avertizat de Mareşalul Antonescu că „dacă
nu-şi retrage oamenii puşi să-l apere, va da ordin să fie arestaţi şi trimişi
pe front”. Desigur, Cristescu nu i-a îndepărtat pe agenţii de pază personală a
Conducătorului Statului, ci i-a atenţionat să fie mai discreţi. Mareşalul se
deplasa în public (pe timp de război - s.n.) în maşină deschisă şi nimeni nu a
manifestat vreodată un act agresiv.
Să nu ignorăm faptul
că în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, împotriva altor şefi
de state - Hitler, Churchill - au avut loc mai multe tentative de asasinat. Pe
de altă parte, este o certitudine faptul că Mişcarea Legionară a fost
penetrată, la un moment dat, de N.K.V.D., ceea ce l-a îndreptăţit pe Păstorel
Teodoreanu să enunţe cunoscutele versuri: „Camarade, nu fii trist/ Garda merge
înainte prin partidul comunist !”. De altfel, şi profesorul Ion Coja aminteşte
în „Marele Manipulator şi Asasinarea lui Iorga, Ceauşescu, Culianu” de 3.000 de
uniforme de legionari, venite de la Moscova, cu care au fost imbrăcaţi tot
felul de infractori.
In vara anului 1944, timp ce Mareşalul Antonescu se
afla la Olăneşti, în noaptea de 27 spre 28 iulie 1944 cinci legionari racolaţi
de N.K.V.D. (Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin,
Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru) au fost paraşutaţi în
apropierea Olăneştiului, misiunea lor fiind aceea de a-l suprima pe
Conducătorul Statului Român care urma să vină la tratament în această
localitate.
După căderea lui Mussolini, Ion Antonescu devenise al
doilea om al Axei, după Hitler, prestigiul său ca militar şi seriozitatea sa
erau bine cunoscute ceea ce l-a determinat pe Stalin să afirme că „Mareşalul
Antonescu este singurul cu care se poate trata şi singurul care poate garanta
condiţiile unui armistiţiu”.
În acea perioadă,
Mareşalul purta - prin
ambasadorul nostru la Stokholm, F. Nanu şi reprezentanta U.R.S.S., doamna
Kolontay - tratative cu sovieticii. Atunci cum poate fi explicate tentative de
asasinat? Simplu: se căutau căi paralele de rezolvare a contraofensivei
sovietice, soluţia venind o dată cu marea trădare naţională a regelui Mihai I,
de la 23 august 1944. Există „voci” -
care afirmă că actul fostului suveran nu ar fi fost străin de
„sugestiile” N.K.V.D., supoziţie care poate fi asociată cu misiunea generalilor
Aldea şi Racoviţă din acel august, supranumită neoficial „Poarta Iaşilor”,
adică intrarea trupelor sovietice pe teritoriul românesc fără opunerea
rezistenţei de către Armata Română, în contextul „Operaţiunii Iaşi-Chişinău”.
Revenind la atentatul împotriva Mareşalului Ion
Antonescu, acesta a fost tratat la momentul producerii cu o discreţie absolută
din partea S.S.I. şi a organelor de cercetare, toate documentele fiind secrete,
direcţionate spre serviciul special şi ascunse accesului public. Meritul
dezgropării acestui caz îi aparţine în întregime dezvăluirilor fostului şef al
Siguranţei vâlcene, Serghie Iandola, care, în 1992 a scris în presa locală
despre acest caz. Precizez că în arhivele locale nu există documente sau referirI
la atentatul în cauză. Ulterior, la 12 ani după decesul lui Serghie Iandola
relatările fostului şef al Siguranţei au fost prelucrate şi brodate cu
suplimente literare de un profesor de istorie[1], comentate şi de istoricul
Cristian Troncotă. De necontestat este însă faptul că, după cum relatează chiar
domnia sa, dr. Florian Bichir: „Şansa mea a fost să descopăr, după doi ani de
trudă şi cercetări încrucişate în dosarele din Arhiva Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii (A.C.N.S.A.S.), adevărul despre
Atentatul de la Olăneşti. Iar Arhiva C.N.S.A.S. are nu mai puţin de 28 de
kilometri liniari. Cu toate «periajele» făcute de sovietici, tot au rămas urme!
Adevărul nu dispare niciodată! Acest demers ştiinţific ridică o întrebare
fundamentală pentru istoriografia românească, la care de acum încolo va trebui
să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii,
de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o
şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară?”[2]. Aşa a apărut volumul
documentar „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta
paraşutiştilor sovietici”[3].
Pentru o mai corectă şi complexă documentare, vă invit
să citiţi un fragment din volumul „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944.
Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici” (Florian Bichir, Bucureşti,
Editura RAO, 2015). „Primul cercetător
care abordează în istoriografie subiectul acestui atentat este Cristian
Troncotă, care, în revista „Dosarele Istoriei” publică câteva rânduri dedicate
acestui episod[4]. Reputatul istoric al serviciilor secrete va reveni ceva mai
pe larg în volumul Glorie şi tragedii - momente din istoria serviciilor de
informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944).
Cristian Troncotă a găsit cel puţin primele indicii
ale acestui fapt absolut incredibil, dar eludat timp de decenii, însă
cercetările sale s-au finalizat în două pagini pe care le dedică acestui moment
crucial al istoriei noastre. Iată ce avea să consemneze acesta: „Un atentat
politic, mai puţin cunoscut şi analizat de istoriografie, fusese planificat şi
urma să se producă la sfârşitul lunii iunie 1944. Ţinta acestuia era mareşalul
Ion Antonescu, adică persoana care, la acea dată, îndeplinea funcţia de conducător
al statului român. În noaptea de 28 spre 29 iunie 1944, a fost lansată o echipă
formată din şapte legionari (3 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 radio-telegrafişti)
în apropiere de staţiunea Olăneşti-Vâlcea, într-o zonă muntoasă, prielnică unei
astfel de operaţii. După lansare, membrii grupului au reuşit să-şi ascundă
toate materialele cu care fuseseră dotaţi, şi anume: armament, explozibili, mai
multe rânduri de acte false şi bani (aproximativ 3.000.000 de lei).
Unul dintre
membrii echipei, îmbrăcat în uniformă de căpitan al armatei române, s-a
deplasat la Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar - soţia unui
preot din Râmnicu Vâlcea. Intrând într-un restaurant şi aşteptând să-şi
contacteze legătura, ofiţerul român a consumat o cantitate mai mare de băutură,
ajungând într-o stare avansată de ebrietate. Ca urmare, a fost reţinut şi dus
la postul de jandarmi. La acea dată, măsurile de ordine, precum şi vigilenţa autorităţilor
româneşti din zonă fuseseră sporite, întrucât în staţiunea Olăneşti se afla
pentru tratament mareşalul Ion Antonescu.
Starea de spirit s-a precipitat, iar organele de
ordine au intrat în alertă atunci când unuia dintre ofiţerii de jandarmi,
«intrat din întâmplare» în camera în care se afla reţinut «căpitanul
turmentat», i s-a părut că-l cunoaşte, fiind convins că mai avusese de-a face
cu el în timpul rebeliunii. Suspiciunile s-au clarificat în urma studiului
atent al fizionomiei, al comportamentului şi a vocii arestatului, ofiţerul de
jandarmi dându-şi seama că avea în faţă pe nimeni altul decât pe Tudor Djonat,
comandant legionar, despre care şi-a amintit că fusese trimis pe front cu
gradul de sublocotenent, iar în registrele militare figura ca dispărut în
luptele de la Don. Cel care a reuşit identificarea a dovedit perspicacitate,
întrucât Djonat «trecuse printr-o transformare fizică», modificându-i-se,
printr-o operaţie estetică, configuraţia obrajilor şi a bărbiei «spre a-l face
de nerecunoscut». S-a procedat imediat la o cercetare informativă mai amplă. La
postul de jandarmi s-a deplasat locotenent-colonelul Almăşanu - şeful Biroului
de Control Militar -, însoţit de o echipă de ofiţeri, care a ajuns la Olăneşti,
cu două automobile, în jurul orei 2 dimineaţa.
Tudor Djonat
s-a arătat cooperant în perioada anchetei, iar informaţiile furnizate de el au
dus la identificarea şi apoi la arestarea celorlalţi 6 membri ai grupei de
legionari. Au fost anunţate imediat autorităţile de la Bucureşti. Încă de la 6
dimineaţa şi-au făcut apariţia în Olăneşti generalul Constantin (Pichi)
Vasiliu, şeful Jandarmeriei, generalul Nicolae Diaconescu, directorul general
al Poliţiei, şi Eugen Cristescu, şeful S.S.I., însoţit de echipe de agenţi şi
jandarmi. Cercetările informative şi investigaţiile făcute în acest caz au
confirmat informaţiile aflate deja în bazele de date ale S.S.I. şi ale
Siguranţei. Astfel, Tudor Djonat era cunoscut ca unul dintre comandanţii
legionari, «al şaselea membru în faimoasa echipă a spărgătorilor de fronturi de
sub conducerea legionarului terorist Ovidiu Găină, şef al poliţiei secrete
legionare, fost chestor la Prefectura Poliţiei Capitalei în regimul legionar,
ajutor al lui Ilie Stângă, implicat în asasinatele de la Jilava, din noiembrie
1940, asasinarea evreilor, iniţiator a numeroase jafuri şi unul dintre
conducătorii rebeliunii din ianuarie 1941», trimis pe front ca sublocotenent şi
«dispărut în luptele de la Don».
Ceilalţi doi
ofiţeri ai echipei erau şi ei cunoscuţi cu «zestre la dosar»: I. Al. Miron,
îmbrăcat în uniformă de locotenent, fost conducător al legionarilor terorişti,
şi Cristu Costache Gheracostea, care purta uniformă de sublocotenent, şi el
fost comandant legionar, «un fanatic» care îndeplinise «rolul de organizator al
grupelor teroriste macedonene». Cu toţii s-au dovedit cooperanţi pe parcursul
anchetei, recunoscând scopul pentru care fuseseră paraşutaţi: acela de a-şi
face legături şi de a lua apoi contact cu Moscova, prin aparatele de
radio-recepţie, urmând să indice un loc de aterizare pentru şeful organizaţiei
care-i instruise în U.R.S.S. şi care urma, la rândul lui, să fie paraşutat
lângă Olăneşti la finele lunii iulie, data «când trebuia să se declanşeze
acţiunea din interior». În momentul arestării lui I.Al. Miron şi a unuia dintre
subofiţerii legionari ai echipei s-a produs un accident neprevăzut: «Când Miron
s-a aplecat să bea apă (dintr-un izvor - n.n.), a fost împuşcat mortal de
subofiţer».
Pe baza rezultatelor cercetării, dar şi a asasinării
lui Miron de către un comandant de-al său, Eugen Cristescu şi generalul Pichi
Vasiliu au formulat ipoteza că echipa celor 7 legionari fusese lansată în
scopul asasinării mareşalului Ion Antonescu. Suprimarea lui Miron - probabil,
conducătorul grupului - s-ar fi produs tocmai pentru ca în anchetă, acesta să
nu divulge şi alte detalii privind adevăratul mobil al acţiunii. Ulterior,
directorul S.S.I. «i-a luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-a dus la Conducătorul
Statului». Documentele S.S.I., aflate în unitatea arhivistică pe care am
consultat-o, nu ne mai dezvăluie şi ce a discutat mareşalul Ion Antonescu ori
ce era interesat să afle de la cei doi atentatori legionari pregătiţi în
U.R.S.S.. Se menţionează doar că agenţii de siguranţă, echipele de jandarmi şi
ofiţerii Biroului de Control Militar, deplasaţi la Olăneşti, «au primit ordine
să înceteze activitatea», întrucât «colaborarea a fost terminată».
Probabil că
mareşalul Ion Antonescu a intenţionat să nu dea amploare acestui caz, pentru el
fiind suficiente informaţiile care demonstrau că o serie de legionari cochetau
cu Serviciile Secrete sovietice, aspect pe care-l sesizase şi în timpul
rebeliunii (şi care fusese evidenţiat şi în lucrarea „Pe marginea prăpastiei”.
21-23 ianuarie 1944, publicată de Preşedenţia Consiliului de Miniştri)”[5].
În ciuda faptului că arhivele române au fost „periate”
în repetate rânduri de către sovietici după 1944, după cum mărturiseşte şi
Cristian Troncotă, dar şi alţi cercetători în domeniu, norocul ne-a surâs. După
ani de cercetări în arhive suntem în stare să dezvăluim exact cum s-a
desfăşurat atentatul. Până atunci, ca o scurtă observaţie asupra celor
consemnate de Cristian Troncotă, trebuie să semnalăm două confuzii. Troncotă
crede că evenimentul s-ar fi petrecut în luna iunie 1944. În realitate, el a
avut loc în iulie 1944, după cum se va vedea mai departe. De asemenea, în
articol (şi în cele două volume) se vorbeşte de o echipă de şapte legionari
paraşutaţi (trei ofiţeri, doi subofiţeri şi doi radio-telegrafişti). Un alt
cercetător, Sorin Oane, susţinea numărul a patru legionari. De fapt, după cum
reiese din documentele descoperite, au fost cinci: sublt. Miron Nicolae, sublt.
Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi
fruntaş Buţă Dumitru. Sorin Oane a publicat în presa vâlceană mai multe
articole pe acestă temă (unele inspirate și după articolele publicate după 1990
de fostul șef al Siguranței de la Râmnicu Vâlcea, Serghe iandola). Dintre
acestea, reprezentativ este studiul intitulat „Atentatul dejucat de la Olăneşti
contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”. „Arhivele vâlcene nu au
păstrat niciun document despre acest incident”, scrie prof. Sorin Oane[6]. În
ciuda celor afirmate, documente există, cu toată sortarea care a fost efectuată
de către sovietici.
Un alt cercetător care s-a ocupat de subiect este
colonelul Mircea Tănase, un istoric specializat în paraşutism şi care, în
volumul „Eroi ai nimănui”, în subcapitolul „Mareşalul Antonescu vânat de
paraşutişti”, reia practic informaţiile lui Cristian Troncotă. La Olăneşti apar
Eugen Cristescu, şeful S.S.I., şi generalul Piki Vasiliu (subsecretar de stat
şi Comandant al jandarmeriei - n.n. I.M.). Ancheta desfăşurată indică o faptă
de mare vitejie la prima vedere. Mână în mână, Siguranţa şi Jandarmeria ar fi salvat
viaţa conducătorului statului, mareşalul Antonescu. Cercetări ulterioare
amănunţite vor arăta că altfel au stat lucrurile. Câteodată anchetele nu
seamănă cu faptele.
Tudose P. Iorgulescu, un băiat de 13 ani, elev la
Şcoala Primară cl. VII-a din Comuna Cheia, satul Gurguiata, va declara
anchetatorilor: „În ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., a venit la casa tatălui meu
un căpitan decorat (este vorba despre Tudor Djonat - n.a), care a cerut mâncare
şi ţuică de băut. A băut o litră de ţuică şi a plătit 500 lei. S’a îmbătat şi a
cerut tatei să mă lase să-l duc peste deal la Călimăneşti, dar fără să trecem
din Băile Olăneşti. Când să intrăm în Băile Olăneşti, m’a ameninţat cu pistolul
pentru a mă speria, eu am fugit. Am spus tot acasă. Tot în ziua de sâmbătă pe
la ora 3 după masă am plecat la oi la tata, pe coastele Gurguiatei, pe deal am
văzut doi indivizi îmbrăcaţi în haine de culoarea armatei. Când am fost văzuţi
de aceşti indivizi s’au luat după mine şi au tras focuri de revolver, eu am
fugit şi m’am ascuns, apoi am plecat la tata la oi. Tata a povestit jandarmilor
care patrulau pe acolo cele întâmplate, am fost luat şi am dus pe jandarmi, la
locul unde au fost ei”.
O altă localnică, Smaranda D. Drăghici, de 15 ani, din
comuna Olăneşti, „lengereasă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, a povestit
anchetatorilor: „în ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., pe la orele 14 după masă, am
văzut pe un ofiţer care sta de vorbă la scară la vila Liviu, cu o doamnă cu
părul cărunt. Acest ofiţer l-am auzit cerând o adresă unde ar putea să găsească
o maşină particulară să meargă la Călimăneşti unde are pe cineva bolnav. Doamna
aceia a spus că ar putea găsi la hotelul Băilor din maşinile Domnului Mareşal,
iar eu i-am spus să meargă la Primărie că poate găsi mai repede o maşină. El a
spus că vrea repede şi o maşină particulară. Apoi a plecat spre hotelul băilor,
eu l-am urmărit, el se uită iscoditor cercetând în toate părţile, apoi s’a
întors înapoi şi a mers până dincolo de cartierul vilelor. Văzându-mă la casa
D-lui Buzagiu, care l-a întrebat dacă nu este din cei cu paraşute, după vorba
ce am avut-o eu cu ea înainte, el n’a răspuns, au venit doi copilaşi atunci
ofiţerul acesta a scos 500 lei şi le-a spus că le dă bani dacă-i aduce o
maşină. Noi ne-am vorbit să anunţăm un jandarm sau din garda D-lui Mareşal şi
Elena Barbu a găsit doi subofiţeri de la Dl. Mareşal şi l-a arătat, apoi a fost
ridicat de jandarmi şi poliţia din parc”.
Elena Barbu de 42 de ani, din comuna Olăneşti,
„băişiţă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, confirma cele spuse de Smaranda D.
Drăghici. „A venit un ofiţer la noi care ne-a spus să-i găsim o maşină că ne dă
bani. Dar eu cum vorbisem cu Smaranda despre paraşutişti l-am întrebat «Eşti
din cei cu paraşute» el m’a întrebat imediat dacă mai sunt paraşutişti în Băi,
eu nu am răspuns, atunci a văzut doi copii şi le-a spus că le dă 500 lei dacă
aduc o maşină pentru el. A plecat cu copii iar eu am anunţat trei subofiţeri
din garda Dlui Mareşal, care l-au înconjurat şi acest ofiţer a stat pe o bancă
la intrarea în parc. Subofiţerul a anunţat şi acest ofiţer a fost ridicat de
jandarmi dela garda Dlui Mareşal şi poliţie”[7].
La 10 ani de la eveniment, Securitatea îi interoghează
pe participanți
Într-o primă declaraţie dată Securităţii, Iandola
Serghie, comisar, şeful Biroului Poliţiei de Siguranţă din Poliţia Oraşului
Râmnicul Vâlcea, nu-şi prea aducea aminte ce se întâmplase şi care era
implicarea sa în acest caz. Era şi cazul să se ferească! „Cazul paraşutiştilor
de la Olăneşti. În această chestiune nu am avut nici un fel de legătură după
cum se constata din raportul meu către Direcţiunea Generală a Poliţiei, ci în
mod întâmplător mă găseam la Olăneşti la restaurant, când s’a produs arestarea
unui ofiţer la distanţa de 200 m. de mine, ce era paraşutat şi care mergea la
postul de jandarmi ca să se predee şi m’am dus şi eu să văd cum s’a petrecut
cazul şi am asistat la predarea lui postului de jandarmi Olăneşti împreună cu
suma de 100.000 lei, un revolver şi o busolă. Ofiţerul era român şi se numea
Djonat Theodor, nu am schimbat nici o vorbă cu el şi nici relaţiile nu mi s’a
dat cum stau lucrurile deşi am cerut Comandamentului de jandarmi a Legiunei
Vâlcea”[8].
Ulterior, arestat în urma interogatoriului de la 2
martie 1954, comisarului Iandola Serghie avea să-i revină memoria. Nu mai avea
nimic de pierdut!
„Întrebare: În procesul verbal de interogatoriu din 1
Martie 1954, ai arătat că în Iulie 1944, în com. Băile Olăneşti-Vâlcea au fost
lansaţi un număr de 4-5 paraşutişti de un avion sovietic. Care a fost
activitatea Dtale în cadrul acestei acţiuni?
Răspuns: În cadrul acestei acţiuni eu nu am desfăşurat
nici un fel de activitate.
Întrebare: Detaliază tot ce cunoşti în legătură cu
cele de mai sus?
Răspuns: În luna Iulie 1944, am primit dela Legiunea
de Jandarmi o notă telefonică prin care mi se cerea să iau măsuri de
identificare şi arestare a unui număr de circa 4-5 paraşutişti ce au fost
lansaţi de un avion sovietic în jurul com. Băile Olăneşti, în cazul că aceştia
îşi vor face apariţia pe raza oraşului Rm. Vâlcea. După 2 zile dela primirea
acestei note telefonice a venit la Rm. Vâlcea numitul Anton Vulcan fost comisar
ajutor şi agentul Sava Ţurcanu, ambii din Direcţia Generală a Poliţiei, cari
erau detaşaţi la Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi cari la aceea dată
făceau parte corpul de pază al poliţiştilor de pe lângă Mareşal Antonescu -
care se găsea la Olăneşti.
Aceştia mi-au cerut să le pun la dispoziţie fişierul
Siguranţei fără a-mi spune despre ce este vorba. După ce au căutat în fişier au
plecat la Olăneşti, şi mi-au spus că vor mai veni a doua zi cu maşina să mă ia
la Olăneşti pentru a sta de vorbă cu Eugen Cristescu - Şeful S.S.I. A doua zi a
venit o maşină şi am plecat la Olăneşti. Am aşteptat la hotel până la ora 12,30
pe Eugen Cristescu - însă acesta nu a venit. - În timp ce aşteptam pe Eugen
Cristescu - am discutat cu Ştefan Teodorescu fost Şef de Poliţie, care era
Şeful echipei de pază şi cu Anton Milcan. - Dela ei am aflat că la punctul
Comanca s’au lansat 5 paraşutişti - îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri români -
cari erau legionari. Că după ce au fost lansaţi s’au luat la ceartă cu care
ocazie unul dintre ei a împuşcat pe unul din acel grup după care cel care
săvârşise crima a plecat şi s’a predat Postului de Jandarmi. Mi-au mai spus că
unul din cei lansaţi se bănueşte că ar putea fi găzduit de o studentă din Rm.
Vâlcea, în care sens urmam să mi se ceară relaţii de Cristescu Eugen.
La orele 12,30 împreună cu cei doi am plecat să luăm
masa la restaurant, unde am găsit la o masă mai mulţi ofiţeri împreună cu Eugen
Cristescu şi Generalul Pichi Vasiliu - Ministru de Interne. În timp ce luam
masa cu cei doi arătaţi mai sus a trecut prin faţa restaurantului un cetăţean
îmbrăcat în uniformă de cpt. de artilerie (uniforma armatei române) cu bonetă
în mână şi cu nasturii desfăcuţi la haină. Anton Milcan văzându-l s’a adresat
şefului de Poliţie Teodorescu spunându-i că ofiţerul îmbrăcat în uniformă de
căpitan este legionarul Djonat Teodor pe care el l-a filat timp de 6 luni în
Bucureşti când făcea serviciu la Dir. Generală. Atunci Teodorescu Ştefan l-a
întrebat de circa 2-3 ori pe Anton Milcan dacă nu greşeşte, iar acesta
susţinând cele arătate mai sus am plecat amândoi în urma ofiţerului căpitan pe
care l-am oprit, iar căpitanul nevoind să se supună s’a petrecut o busculadă
între ei.
Ofiţerii cari erau la masă cu Eugen Cristescu, văzând
busculada dintre doi civili şi un militar au fugit întracolo cu care ocazie am
plecat şi eu în acel loc. Ajungând acolo am auzit discuţia violentă dintre
căpitanul arestat şi Colonelul de Jandarmi Ionescu al cărui nume l-am aflat
ulterior. Căpitanul adresându-se colonelului i-a spus: «că nu stă de vorbă cu
nimeni decât cu Generalul Şteflea sau Mareşalul Antonescu pentru că a venit
într’o misiune». Cu aceea ocazie am văzut la cei doi poliţişti un pistol Bereta,
mai multe bancnote de 500 lei şi o busolă. Colonelul Ionescu a ordonat să fie
dus la Postul de jandarmi, iar căpitanul a spus că refuză să meargă la postul
de jandarmi şi că merge cu cei doi poliţişti pe care îi cunoaşte.
Eu împreună cu cei doi poliţişti şi cu căpitanul am
plecat la Postul de Jandarmi Olăneşti unde Teodorescu Ştefan a încheiat un
proces verbal de predare a sus numitului Postului de jandarmi împreună cu
corpurile delicte şi obiectele găsite asupra căpitanului (suma de 105.000 lei).
Proces-verbal pe care l-am semnat atât eu cât şi Milcan Anton ca martori.
Predarea s’a făcut Plut. Popa. După aceasta a venit la Postul de Jandarmi
colonelul Ionescu care ne-a cerut să părăsim postul şi astfel noi am plecat.
După 30 minute am plecat la Râmnicu Vâlcea şi am
raportat inspectoratului cele de mai sus menţionând că jandarmii au refuzat
să-mi dea relaţii amănunţite în acest sens. Mai târziu am aflat că ei au venit
ca să atenteze la viaţa Mareşalului Antonescu. După ce am citit cuvânt cu
cuvânt prezentul proces-verbal de interogatoriu şi am constatat că corespunde
întocmai cu cele declarate de mine susţin şi-l semnez”[9].
Mărturia comisarului, confirmată de declarația lui
Tudor Djonat. Comisarul de siguranţă nu minţea. Chiar Tudor Djonat recunoştea
în prima declaraţie scrisă cum a fost arestat:
„Ajuns în sat am găsit nişte ţărani cosind fân pe care i-am rugat să-mi
dea explicaţii cum să ajung la Călimăneşti sau Râmnicu Vâlcea; ei mi-au spus că
imediat merg şi ei. Mergând am ajuns la un şopron unde am cerut unui om un pic
de apă şi acesta mi-a spus că nu-i bine să beau apă şi mi-a dat ţuică. De acolo
am luat un băiat să mă conducă; ei mi-au spus că e mai bine să merg la Olăneşti
şi de acolo să iau cursa spre Râmnicu Vâlcea. Am mers circa vre’o două ore şi
am ajuns la Olăneşti. Aci ajuns am văzut că era armată multă adică jandarmi şi
se află Dl. General Vasiliu. Eu atunci m’am întors înapoi spre centrul băilor
Olăneşti şi aci am văzut de departe nişte civili care veneau spre mine; imediat
i-am recunoscut că erau poliţişti din Prefectura Poliţiei Capitalei şi atunci
am fost bucuros că voi putea să-i rog să mă ducă la cei în drept; ei s’au
apropiat de mine şi au strigat Dl. Djonat, da el în persoană şi atunci au
tăbărît asupra mea vre’o patru subofiţeri de jandarmi, cărora le-am spus d-lor
fiţi vă rog puţin mai tacticoşi şi nu faceţi din aceasta un spectacol şi nici
un act de bravură pentru Dvs. Au asistat la aceasta şi mai mulţi ofiţeri de
jandarmi şi au văzut cât de paşnic şi liniştit eram. Ceiace mă determină să mă
duc la Călimăneşti sau Rm. Vâlcea era faptul că voiam să mă predau unor
autorităţi care să înţeleagă adevărata situaţie şi să nu caute să-şi bată joc
de mine şi pe spatele meu să-şi facă un titlu de glorie înscenând o întreagă
poveste, căci ştiu felul cum procedează şefii de post şi modul barbar cum se
comportă”.
Tot acest demers ştiinţific de cercetare a tentativei
de atentat asupra mareșalului Ion Antonescu ridică o întrebare fundamentală
pentru istoriografia românească. Întrebare la care de acum încolo va trebui să
se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de
ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o
şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară? Prin descoperirea acestor
documente, atentatul de la Olăneşti devine o bornă de neocolit în istoria neamului
românesc.
Mărturiile arhivistice confirmă comentariile
profesorului Sorin Oane (preluate din articolele fostului şef al singuranţei
vâlcene, Serghie Iandola apărute după 1990 - n.n. I.M.), care susţine în
„Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de
lucru”: „Unul dintre legionarii paraşutaţi, Tudor Djonat, s-a deplasat şi el la
Băile Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar, soţia unui preot
din Râmnicu Vâlcea. Până a-şi întâlni legătura, Djonat a intrat într-un restaurant
din staţiune, unde a consumat o cantitate mai mare de băutură. În stare de
ebrietate, Djonat a plecat apoi spre locul întâlnirii. Din nefericire pentru el
a fost însă recunoscut de comisarul Milcom, aflat pe terasa unui restaurat din
centrul staţiunii. Milcom stătea la masă cu Serghie Iandola, şeful Siguranţei
vâlcene şi cu Ştefan Theodorescu, poliţistul care urma să răspundă de
securitatea mareşalului Antonescu la Băile Olăneşti. La celelalte mese se aflau
Piki Vasiliu, Eugen Cristescu, cât şi avocatul Radu Liveazeanu. Milcom vorbea
tocmai despre... Tudor Djonat, având informaţii despre el de la Gheracostea,
legionarul care se predase. Iandola îi povestea că îl cunoştea pe fratele
acestuia, pe Ion Djonat, refugiat basarabean din Soroca, stabilit la Râmnicu
Vâlcea şi a cărui soţie era evreică. N-au trecut 30 de minute de când se
aşezaseră la masă, când Milcom a observat că din direcţia vilei mareşalului,
vila Scarlat, cobora un ofiţer în uniformă de căpitan, mergând puţin legănat.
Avea vestonul descheiat la gât, iar chipiul era ţinut în mână. Comisarul s-a
sculat în picioare ca fulgerat, l-a fixat cu privirea şi a spus perplex: «D-le
şef, acesta este Djonat!». El s-a repezit la Djonat, l-a apucat pe la spate de
ambele mâini, iar în acelaşi timp şeful de poliţie Ştefan Thedorescu i-a ieşit
în faţă, Djonat fiind astfel complet imobilizat.
Djonat a fost recunoscut de comisarul Milcom cu
destulă greutate, totuşi, datorită unei operaţii estetice, care i-a modificat
fizionomia obrajilor şi a bărbiei. Milcom îl ştia însă foarte bine din perioada
rebeliunii legionare din 1941, Djonat fiind şi unul dintre participanţii la
asasinatele de la Jilava, din seara zilei de 27 noiembrie. Comisarul îl filase
şi după aceea. Dar, după reprimarea rebeliunii legionare, Djonat fusese trimis
pe frontul rusesc. De fapt, Antonescu îi trimisese în prima linie a frontului
pe toţi legionari prinşi după rebeliune. Piki Vasiliu i-a pus o întrebare, dar
Djonat a răspus obraznic: «Domnule general, cu dumneavoastră nu stau de vorbă!
Vin într-o misune specială şi nu iau contact decât cu dl. general Şteflea!». Acesta era şeful Marelui
Stat Major al Armatei. La acest răspuns
a intervenit colonelul de jandarmi Ionescu, care l-a înjurat pe Djonat. Acesta
a replicat tăios: «D-le colonel, nu mă înjura, sunt ofiţer român ca şi
dumneata!»”.
Atentatul din iulie 1944 impotriva Mareşalului,
coroborat cu rebeliunea legionară, ambele dirijate de Moscova, dar şi cu actul
de trădare naţională de la 23 august 1944 capătă sens, volumul domnului dr.
Florian Bichir fiind, în egală măsură oportun şi important prin documentele -
elementele de noutate - prezentate în volum.
Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în
cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA
şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015 şi prezintă
citate din volumul Dr. Florian Bichir, „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie
1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici”, Bucureşti, Editura RAO,
2015.
---------------------------------------------------
[1]
http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/atentatul-dejucat-de-la-olanesti-contra-maresalului-antonescu/
[2] Dr. Florian Bichir, Membru al
Colegiului C.N.S.A.S.,
http://www.evz.ro/cum-au-vrut-sovieticii-sa-l-asasineze-pe-maresalul-antonescu.html
[3] Florian Bichir, Atentat la Mareşal.
Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici,
bucureşti, Ed. RAO, 2015, 256p
[4]
Cristian Troncotă, „Atentate dejucate”, în „Dosarele istoriei”, nr. 5/2000, pp.
51-53.
[5] Cristian Troncotă, Glorie şi tragedii
– momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe
Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, 2003, pp. 122-125.
[6] Sorin Oane, „Atentatul dejucat de la
Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”, Revista Buridava,
Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, Vâlcea, nr. 7, 2009, pp. 226-232.
[7] A.C.N.S.A.S. Fond Informativ I 375802
[8] A.C.N.S.A.S., Fond Informativ D I
310033, Vol. 1.
[9] A.C.N.S.A.S., Ibidem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu