Previziune
á la Alvin
Marian
Ioan
31
Iulie 2024
Circulă pe net și a ajuns și la mine un material cu
niște previziuni ale unui cetățean numit Alvin și mai nu știu cum. Se zice că
acest Alvin ne spune cum va fi peste vreo 40 de ani. Se mai zice că toate
previziunile anterioare ale lui Alvin s-au adeverit, car’va’zică și ce a
prevăzut acuma că se va întâmpla în următorii 40 de ani se va împlini.
N-am studiat previziunile lui Alvin, nu știu dacă s-a
referit și la meleagurile astea pe care, cândva, locuiau români, dar am eu
curaj să prevăd. Mă ajută chiar românii și, de ceva timp, și ucrainencele care
ocupă toate tramvaiele cu care circul eu, de parcă m-ar pândi când mă urc și
atunci năvălesc și ele.
Într-o vreme, pe aceste meleaguri, se vorbea limba
română. Era limba reprezentativă pentru locuitorii acestor meleaguri.
De o bună bucată de timp, limba română a fost
înlocuită chiar de români cu limba romgleză, limba română fiind scoasă din
circuitul internațional chiar de cei pe care românii i-au ales să-i reprezinte…
Și, îi reprezintă bine căci, într-adevăr, românii nu mai au o limbă proprie.
După maniera în care se comportă cei aleși de români
în relația cu Ucraina, după tratatele semnate de întâiul ales al românilor în
profund dispreț față de cei pe care-I reprezintă, îndrăznesc a prevedea că,
peste cei 40 de ani ai lui Alvin, pe aceste meleaguri se va vorbi limba
romamerineană. Probabil, din limba română se vor păstra „Da, șefu!”, „Săru’mâna
șefu!”, iar în rest se vor folosi numai cuvinte din limbile „americană” și din
ucraineană.
Nu știu cât de tare crede Alvin în previziunile lui,
dar eu am curaj să fac pariu că așa se va întâmpla cu limba locuitorilor
acestor meleaguri, peste 40 de ani. Cu un mic amendament. Nu se pot înscrie la
pariu copiii din anii ăștia, pentru că ăștia, săracii, nici n-au mai apucat
limba română, ci numai romgleza, deci ei nu vor putea sesiza evoluția prevăzută
de mine. Și nici cei tineri. Doar cei maturi, care au crescut în limba română,
au făcut școala în limba română și mai târziu s-au dat și ei după șefi și au
trecut pe romgleză, iar până la termenul pariului, o vor da și pe ucraineană,
că-i vor obliga toate tratatele și angajamentele asumate de conducătorii pe
care și i-au ales.
Nota redacție
„Schimbările din viață ajută viitorul să ne invadeze
prezentul” (Alvin Toffler)
„O nouă
civilizaţie este pe cale de apariţie în vieţile noastre, şi peste tot oamenii
orbi încearcă s-o oprească. Această civilizaţie nouă aduce cu sine noi tipuri
de familie, alte stiluri de muncă, de iubire şi de viaţă, o nouă economie, noi
conflicte politice şi, dincolo de toate acestea o conştiinţă modificată.
Elemente ale acestei civilizaţii noi există de pe acum. Milioane de oameni îşi
acordă vieţile cu ritmurile de mâine. Alţii, îngroziţi de viitor, preferă fuga
disperată şi zadarnică în trecut şi încearcă să restabilească lumea muribundă
care le-a dat naştere. Zorile acestei noi civilizaţii sunt cel mai exploziv
fenomen din cursul vieţilor noastre.” (Alvin Toffler, „Al treilea val”, 1980)
Atunci când au fost lansate de „Toffler Associates”,
În 2010, Previziunile lui Alvin Toffler pentru următorii 40 de ani au făcut
înconjurul internetului:
- femeile vor dispune de o putere de decizie fără
precedent, vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor
aflate în posturi de conducere urmând să atingă un nivel de neimaginat;
- migraţia musulmană către Occident se va amplifica,
iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate;
- multe dintre previziunile lui Alvin Toffler,
referitoare la rapiditatea transmiterii de informaţii, acceptarea mariajelor
homosexuale şi accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice,
s-au adeverit în anii care au urmat;
- Africa de Sud va beneficia de o creştere economică
susţinută, în timp ce Orientul Apropiat va deveni „un amestec de religii,
mişcări religioase şi etnii”, se afirmă în studiul realizat de Toffler
Associates, un cabinet de consultanţă înfiinţat de scriitorul şi futurologul
american Alvin Toffler;
- Alvin Toffler a declarat că ştiinţa şi tehnologia se
vor dezvolta într-un ritm atât de rapid, încât cei mai mulţi oameni nu vor
putea să „digere” acest aflux de informaţii şi vor fi tentaţi să se
„deconecteze” de la acest ritm de viaţă mult prea trepidant;
- pentru următoarele patru decenii, Alvin Toffler
afirmă că un număr tot mai mare de oameni îşi vor cultiva propriile legume şi
îşi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai puţin de marii
producători şi distribuitori din industria alimentară;
- internetul de mare viteză va deveni o veritabilă
normă în domeniu, iar videoconferinţele, devenite deja o practică curentă în
zilele noastre, le vor permite angajaţilor din viitor să nu mai meargă la birou
şi să lucreze din orice colţ din lume;
- doar câteva ţări vor mai fi considerate în viitor
„state poliţieneşti” - în principal Coreea de Nord şi Iran;
- China îşi va consolida statutul de putere economică
majoră, se va alia cu Brazilia şi cu India pentru a influenţa ratele de schimb
ale monedelor, dar şi cu Venezuela şi cu câteva state africane pentru a-şi
asigura necesarul energetic;
- Statele Unite ale Americii vor depinde de China
pentru a se aproviziona cu şapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea
unor bunuri de larg consum, dar şi a unor dispozitive şi produse specifice,
precum radarele, armamentul, instalaţiile eoliene şi automobilele hibrid;
- dezvoltarea unor forme alternative de energie va
crea „perdanţi într-o lume post-hidrocarburi”, precum Arabia Saudită, Iran,
Irak, câteva state din zona Golfului Persic, dar şi Rusia şi Venezuela;
- Creştinismul se va extinde în ţările din emisfera
sudică, iar musulmanii vor emigra în număr mare către ţările din Occident;
- schimbările climatice vor genera o serie de
conflicte, iar topirea gheţarilor va conduce la descoperirea unor noi zăcăminte
minerale şi petroliere. Creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor va
provoca o deplasare masivă a populaţiei din zonele de coastă;
- fenomenul de îmbătrânire a populaţiei va conduce la
creşterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile şi cu
îngrijirile acordate persoanelor în vârstă, iar sistemul american al
asigurărilor de sănătate va înceta să existe în forma sa actuală;
- Rapiditatea cu care vor fi transmise informaţiile va
determina omenirea să intre în era „petabyte-ului”, o unitate de măsură de
stocare şi de putere informatică superioară deja mult uzitatului gigabyte.
---------------------------------------
Surse:
- en.wikipedia.org/wiki/Alvin_Toffler
- „The New York Times”
- Alvin Toffler – „Al treilea val” – Ed.
Antet şi LUCMAN
- Alvin Toffler – „Şocul viitorul”, Ed.
Politică, 1973
- Alvin Toffler – „Puterea în mişcare”,
Ed. Antet
- www.academia.edu
- www.historia.ro
- www. evz.ro
- articol „Alvin Toffler şi Al Treilea
Val” - Marcel Gherman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu