marți, 9 iulie 2024

FLORICA și IOAN MICLĂU-GEPIANU - Amintiri de neuitat

 



FAMILIA ESTE CRAȚIA LUI DUMNEZEU

(Amintiri de neuitat)

 

NUNTA DE AUR ÎN MUNȚII ALBAȘTRI(BLUE MOUNTAINS-N.S.W)

FLORICA ȘI IOAN MICLĂU-GEPIANUL la 50 de Ani de Căsătorie!

1965-2015

 

Prin bunăvoința fiicelor și ginerilor noștri, care au ținut să ne prelungească bucuria ”Nunții de Aur”-50 de Ani de la Căsătorie” cu o excursie în Munții Albaștri, ne-au creat o mare satisfacție! Așadar pe data de 25 iulie, dimineața, ne aflam în drum spre frumoșii Munți ai statului N.S.W. Aerul curat dar și frigul montan se simțea crescând pe măsură ce ne apropiam de localitățile Katoomba și Leura, localități turistice deosebite. Sus de tot, pornind de la creasta muntoasă a așezării Leura, ni se desfășura o panoramă fantastică, cu imense păduri ce acoperau crestele de munți. Imediat de la șoseaua asfaltată, prăpăstiile abrupte aproape verticale, prelungindu-se apoi pe depresiuni de mii de kilometri, deasemeni acoperite de păduri, se mărgineau cât se putea privi cu ochii de munți stâncoși, cărora abia le deosebeam culorile roșiatice ale stâncilor. Depresiunile, dealurile și munții ridicau și o ceață albastră la orizont, asemenea unei mari picturi naturale, de unde cu siguranță că li se atribuie munților și numele!

Ajunși la Jamison Valley, aici am putut vedea vestita frumusețe naturală- cele trei stânci înalte ridicate din baza depresiuni, și scluptate ca de o daltă de vremile timpilor încalculabili trecuți peste ele, cunoscute istoric cu numele de ”Cele Trei Surori” (The Three Sisters).

Peșterile și grotele sunt peste tot, în special în zona ”Jenolan Caves”, cu vechimi de peste 340 milioane de ani.(N.S.W-Tourism Awards-2013). Mistere, legende și aventuri despre underground au făcut faima multor povestiri. Dacă mai amintesc și câteva nume ca de exemplu: ”The River Cave”(Pestera cu râu) underground, numit și River Styx, peștera având mari cristale, minareturi, dă spatiului o fantastică prezentare. Peștera ”Pool of Cerberus”, peștera ”Temple of Baal”, ”Peștera Imperială”, și multe altele, amintesc despre miturile si mitologiile lumii antice! Dacă aducem în relație si miturile și legendele aborigene, atunci pătrundem adânc în vremi întinse pe milenii de istorie și preistorie a omeniri! Cascadele de la Leura, cad prin adevărate grădini multicolore ale Florei muntoase! De fapt o grădină naturală peste tot cât cuprinde munții si localitățile zonei! Am vizitat și o veche galerie minieră, care avea la intrare monumentul unui miner, acesta îndemna un cal ce tragea vagonetul cu cărbune! Totul în mărime naturală!




Aci m-am oprit și m-am pozat cu minerul, punându-mi mâna pe umărul lui, așa frățește! Mi-am adus aminte de filmele lui Ben Todica din Melbourne, cu minele din Ciudanovița, Oravița, Anina, fapt ce m-a înviorat, fiindcă mai era și frigul, cu un vânt rece și pătrunzător!

Mare ne-a fost bucuria să mergem cu telefericul, ce din creasta muntelui circulă peste Jamison Valley. De asemenea o coborâre cu trenul din vârf de munte până la baza acestuia pe o linie aproape verticală, te face să ți se facă părul măciucă, vorba noastră românească. Nevastă-mea avea teamă să nu cadă peste cei din față!

Să mai amintesc, despre faptul că am fost găzduiți la Hotelul ”The Mountain Heritage”, o noapte, dar unde nu prea am dormit, pentru că era în zonă, tocmai o sărbătoare care ne-a creat multă satisfactie dar și admirație! In localitățile din Munții Albaștri - N.S.W, există o tradiție creștină, de a ține așa numitul ”Crăciunul din Iulie”.

Fiindcă luna Iulie aici este lună de iarnă, locuitorii vroiau să aibă acel Crăciun de iarnă european, probabil! Oricum, in luna Iulie, e acolo săptămânal, Crăciunul din Iulie!

A venit Moș Crăciun(Santa Claus), cu colinde și cadouri. A făcut poze cu lumea din hotel, iar nevastă-mea Florica a ținut să-și facă și ea o poză cu Moș Crăciun din Iulie.

O altă bucurie pe care nu o vom uita degrabă, am avut-o cu întreaga familie, vizitând o galerie de artă din orășelul Leura, ”QUIDDITAS – Creative Arts Gallery”, unde erau expuse lucrări de artă din mai multe țări ale lumii, dar de unde nu lipsea nici covorul românesc moldovenesc! Mie mi s-au umezit ochii privind peisajul acestuia, iar nevastă-mea îmi zice: ”Tu ești gata să plângi Ioane!”

Am schimbat câteva vorbe cu patroana, care ne-a spus că se poate cumpăra ce dorim.

Fiica mea Elena, deja cumpărase un covor moldovenesc ca să-l aibă amintire din România. Doamna Patroană încă ne-a mai explicat și originea cuvântului ”quidditas”, care este cuvânt Latin, însemnând esența unui obiect care îl face să fie ceea ce este!

Am rămas înmărmurit din nou, vizitând o nouă ”Galerie de artă” cu denumirea de ”Bygone Beautys”, un adevărat muzeu, dar și cu vânzări. Un ceai bun pentru vizitatori este intotdeauna pregătit!

În câteva minute am înțeles eu că ceaiul reprezenta însăși produsele de artă specifice servirii ceaiului! Și, că toată galeria era numai cu ”teapots”. Camere și rafturi pline de teapots!

Această galerie cuprinde peste 3000 de ceainice, bineînțeles, extrem de artistic lucrate. Dar nu am văzut in rafturile din cele câteva încăperi, două ceainice identice!

 

Doar unicate!

Colectarea lor începuse cu zeci de ani in urmă, iar o sintagmă pusă pe cartea de vizită a galeriei notează: ”Quality is timeless”, adică această calitate artistică nu are timp, este nemuritoare, din origine spre infinit! Mi-am amintit, privind toate acestea, de măiestria traco-dacilor noștri, care fuseseră primii olari în emanciparea civilizatiei omenești, prelucrători de vase din aur și argint, găsite pe întregul teritoriu european de către arheologi! Chiar mi-au venit in minte niste versuri din poezia mea dedicată cu ani în urmă olarului din Leheceni-Bihor: ”El, olarul, e artistul / Geniu civilizator / Căci, de nu făcea el oala / Trăia omul râmător/”.

Această frumoasă zi de excursie in Munții Albaștrii, în care sărbătoream cei 50 de ani de căsătorie, ne va rămâne în amintire mie și nevestei mele pentru totdeauna!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru acestă frumoasă vârstă, si a iubirii Sale de a ne îngădui a mai vedea încă frumusețile Lucrărilor Sale!

In după amiaza zilei de 26 iulie, 2015, ne pregătirăm să ne reîntoarcem spre locurile și casele noastre de pe coasta de Est al Pacificului, la frumosul oraș Wollongong, și a suburbiei noastre Cringila, N.S.W.

 

Cu drag,

 

FLORICA și IOAN MICLĂU-GEPIANU

7/22/2020










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu