duminică, 28 iulie 2024

Marin Neacsu - Strugurii acri de la Casa Albă

 



Strugurii acri de la Casa Albă

Col. (r) Marin Neacsu

28 Iulie 2024

 

Românul are un proverb legat de vulpea care nu ajunge la struguri spunând că ar fi acri. Cam așa se întâmplă și în cazul „retragerii” lui Biden din competiția prezidențială care a fost și va mai fi comentată în fel și chip dar nicăieri nu se pune punctul pe „i”. Eu nu cred în poveștile spuse nici de democrați, nici de republicani, nici de media internațională sau „localnică”. Chiar dacă unii spun despre un complot al democraților împotriva lui Biden, acest complot nu este unul răzleț ci unul comandat. Tot așa, retragerea lui Biden din cursă nu este decizia lui, nici a „echipei lui” ci  a celor care conduc America și lumea. Și o altă teză este falsă, aceea că Biden ar fi schimbat pentru că a performat prost în confruntarea cu Trump sau că acuma și-ar fi dat seama democrații că nu mai este apt să conducă S.U.A. Să fim serioși, oricum nu el le conducea el și toată lumea știe că nu e în stare de așa ceva. Adevărul este că atentatul, sau eșecul atentatului asupra lui Trump a făcut ca cei care trag ițele să decidă înlocuirea lui Biden. De ce ? Simplu: pentru că au realizat că democrații nu mai pot câștiga alegerile cu furtul voturilor ca la precedentele alegeri, pentru că :

 

- Trump după atentat a câștigat voturile multor americani neafiliați politic;

 

- Biden a pierdut votul multor democrați după prestațiile din ultimul timp, atât cea din confruntarea cu Trump cât și de la întâlnirea șefilor membrilor N.A.T.O., unde l-a confundat pe Zelensky cu Putin sau viceversa. Nu mai exista nicio îndoială că Biden nu mai e în stare să stea pe scaunul încălzit de Monica;

 

- Nu mai era posibilă o altă încercare de înlăturare a lui Trump fără a îndrepta toate privirile spre democrați. Dacă pentru atentatul de pe 13 iulie (ce ghinion pentru democrați !) s-a putut da vina pe un „răzleț” după care s-a așternul liniștea cosmică. Nimeni nu mai întreabă nimic, nimeni nu încearcă să caute eventuali complici, deși serviciul secret, poliția și „autoritățile” au acționat toate, „întâmplător” mizerabil, dacă s-ar mai apela la un altul, nu s-ar mai îndoi nimeni că democrații sau „deep state” au un amestec și atunci ar izbucni un război civil. Deși atât democrații cât și adevărații păpușari doresc un război cât mai mondial posibil, nu doresc unul pe homelandul lor.

 

Totul se reduce sau se concentrează pe câștigarea alegerilor pentru a asigura continuitatea conflictelor din Ucraina, Gaza, și eventual deschiderea altor focare, pentru că industria de armament americană are nevoie de finanțare. SUA fără conflicte, fără baze militare în afara granițelor și vînzări de armament, fără resursele pe care le exploatează din țările în care și-a implementat „democrația”, cu tot controlul și traficul de stupefiante și carne vie, intră în colaps.

 

Așadar  Biden nu s-a retras pentru că a decis el să dea o șansă tinerilor sau să salveze America, ci pentru că așa i s-a ordonat și este vizibil faptul că nu-i convine. El credea că va mai fi lăsat să se joace de-a președintele, pentru că era păpușa potrivită. Numai că stăpânii au realizat că el nu mai avea nici 30% șanse să câștige și chiar așa de mult nu puteau fura la numărătoarea voturilor, iar Trump nu mai putea fi înlăturat fizic, doar dacă, cine știe, „se îmbolnăvește” brusc de vreo boală necruțătoare…, la cât de disperați sunt păpușarii, nu m-ar mira să se ajungă și aici.

 

Acum e musai ca democrații să propună un candidat care să pară, de ochii lumii,  că are șanse în fața lui Trump, chiar dacă nu prea ar avea cine, dar măcar „să facă o față frumoasă” adică să pară în fața lumii că poate fi președinte, și nu ar deveni atât de evident furtul voturilor dacă ar câștiga.

 

Care ar fi variantele ?

 

Kamala Harris cea nominalizată de Biden, are cele mai mari șanse. De ce ? Unii spun că ar fi proastă, nu o spun eu,  au spus-o cei din interiorul SUA. Alții spun că ar fi coruptă.  La noi mister Hartman a comparat-o cu maimuța lui Bansky spunând că e gata să apese pe butonul detonatorului atomic. De fapt, ca și în cazul Biden, ca și în cazul altor capete înscăunate, nu doar din „Lumea Nouă” ci și din Europa, Asia, Africa dar mai ales din România, suspiciunea de corupție și intelectul limitat,  sunt nu piedici, ci condiții ale eligibilității, deci din aceste puncte de vedere Kamala pare candidatul ideal. Nimeni nu vrea un John Kennedy la conducerea S.U.A..

 

O altă doamnă, madame Michelle Obama - despre care gurile rele spun că nu ar fi tocmai doamnă, dar ce mai contează asta acuma când sexul nu mai definește persoana -, se vehiculează ca potențială candidată a democraților. Chiar dacă familia Obama are oarece putere și influență în partid și nu numai, nu e momentul și nici nu se dorește, căci toată lumea știe că nu ea va dirija în Alba Casă ci scumpul ei soț. E adevărat familia este legată strâns de deep-state, care l-a pus președinte și pe Barak, dar am eu un feeling că nu se va impune.

 

Nancy Pelosi ar mai fi fost o variantă, însă aceasta s-a pronunțat, chiar dacă oarecum târziu, poate a fost convinsă, că o sprijină pe Kamala. Dar să vedem, dacă ar fi vorba cu adevărat de o „revoluție” în fieful democraților, atunci ar fi normal ca propunerea să o ocolească pe Kamala. Desigur, nu democrații vor alege, ci păpușarii care sunt deasupra partidelor.  

 

Una peste alta, păpușarii au nevoie de o păpușă gata să pună în aplicare și să execute orice ordin, inclusiv să apese pe butonul roșu, o păpușă suficient de lipsită de  importanță, luciditate, conștiință, personalitate, susținere, încât să poată fi sacrificată apoi când lucrurile vor degenera. Persoana care va fi desemnată candidat al democraților va trebui să îndeplinească aceste condiții. Doamna Obama nu îndeplinește condiția sacrificiului, căci nu cred că Obama, care este conștient de rolul pe care va trebui să îl joace eventualul  președinte democrat, va fi de acord să își sacrifice partenerul de viață.

 

Cam așa văd eu problema candidatului democrat. Să vedem ce ne va rezerva viitorul. Să nu uit, este pur și simplu incredibil cât de „neinspirați” sunt democrații în campania lor anti-Trump. După ce au susținut cu o încăpățânare măgărească candidatura senilului Biden până a devenint clar și pentru un nenăscut că acesta nu are nicio șansă să câștige, acuma, după ce obligați de realități și ordinele păpușarilor l-au retras, se leagă de vârsta lui Trump, care este ceva mai mic decât Biden, dar oricum în deplinătatea facultăților mentale, deși unii mai bârfesc că nici el n-ar avea toate țiglele pe casă, Dar măcar el știe cu cine vorbește și știe pe unde e ieșirea de pe scenă, chiar și împușcat.

 

Despre aceste „retrageri”, susținătorii retrașilor spun că s-au retras cu onoare, „pentru binele națiunii”. Poate, dar cu dinții strepeziți.

 

Bonus : Toți românii așteaptă retragerea lui Iohannis din viața lor, din viața politică, din ecranele televiziunilor, dar Iohannis nu și nu, el se vrea în continuare în lumina reflectoarelor și pentru asta e în stare să vândă orice, orice nu îi aparține. Cu ce ți-am greșit Doamne ?

 

Notă - Titlul original: „Onoarea strugurilor acri”.

Aranjament grafic – I.M.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu