duminică, 28 iulie 2024

Parohia Malovăţ-Mehedinţi - Scrisoare pastorală nr. 521

 



Scrisoare pastorală

Foaie periodică,    gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 521(1 –15 Iulie)

 

 

Dragii mei enoriași!

Sfintele Moaşte. De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri din ţară şi din străinătate se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Este o tradiţie veche, românească şi creştinească. Numeroşi creştini străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul. Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti şi lista ar putea continua. Este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă  sau de învăţătura creştinească de unde găsim noi, românii, atâta evlavie şi putem să acordăm atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti. Din păcate, am întâlnit chiar români botezaţi în legea creştinească, ortodoxă, care s-au pronunţat că aceste pelerinaje şi însăşi venerarea(cinstirea) Sfintelor Moaşte nu ar fi altceva decât prostie şi lipsă de cultură. Respectivii  ştiu că nu erau proşti, ba chiar oameni foarte deştepţi, dar că nu aveau cultură teologică sunt sigur. O dovedeau cu prisosinţă. Am întâlnit chiar românaşi de-ai noştri - tot botezaţi! - care, vezi Doamne, ca mari cunoscători , au reproşat că noi, preoţii, ţinem, nici mai mult nici mai puţin, decât oase de morţi pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Exemple din acestea am putea să mai aducem, dar nu ne sunt ziditoare. Vom aminti câteva repere ale credinţei noastre, pentru a nu mai cădea atât de uşor victime unor contestatari de genul celor menţionaţi mai sus.

Sfintele Moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi. Aceştia au suferit moarte pentru că L-au mărturisit pe Domnul Hristos şi nu au renunţat la credinţa lor. Pentru credinţa şi viaţa lor, pentru mărturisirea lui Hristos, sfinţii nu au primit salariu sau beneficii de la stat sau de la oameni, nu s-au bucurat de privilegii, ci dimpotrivă. Ei au fost dedicaţi trup şi suflet unor idealuri  la care n-au renunţat în ciuda tuturor greutăţilor şi suferinţelor. În paginile cărţilor dedicate vieţilor de sfinţi aflăm că au fost bătuţi, întemniţaţi, iar alţii au suferit moarte de martir de o barbarie greu de înţeles pentru omul zilelor noastre. Au fost îngheţaţi, bătuţi în cuie, arşi cu fier înroşit şi cu făclii, li s-a sfâşiat trupul cu gheare de fier,  au fost sfâşiaţi de fiare în circuri, li s-au tăiat capetele, fecioarelor li s-au tăiat sânii, au fost răstigniţi, zdrobiţi cu roata, îngropaţi de vii, ucişi cu pietre, ori jupuiţi de vii. Trupurile celor ucişi au fost lăsate neîngropate, spre a fi mâncate de câini şi de păsările de pradă. Te înfiori citind asemenea pagini şi te ruşinezi în acelaşi timp, văzând credinţa lor şi ştiindu-ţi credinţa ta; văzând izbânzile lor asupra păcatului şi ştiind uşurinţa cu care tu săvârşeşti păcatul. Asemenea oameni sunt sfinţii, care au devenit, prin jertfa vieţii lor, prieteni ai lui Hristos. În lumea de dincolo sunt apropiaţi ai Lui, se roagă pentru noi oamenii şi rugăciunile lor sunt ascultate. Rămăşiţele pământeşti ale acestor sfinţi, pentru a fi Sfinte Moaşte, trebuie să îndeplinească trei condiţii: să nu fie putrezite,  să  aibă miros frumos, nu ca osemintele obişnuite şi să facă minuni(vindecări, învieri din morţi etc.) prin atingerea de ele. Fie că este cunoscut, fie că nu este cunoscut sfântul ale cărui oseminte se descoperă, dacă acestea îndeplinesc cele trei condiţii enumerate mai sus, sunt socotite de Biserică Sfinte Moaşte şi sunt păstrate cu deosebită grijă. Părticele din ele se împart la biserici şi se păstrează în Sfântul Antimis, pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Fără Sfântul Antimis, respectiv fără Sfintele Moaşte, un preot nu poate săvârşi Sfânta Liturghie.

Creştinii noştri cunosc importanţa Sfintelor Moaşte şi de aceea le aduc atâta cinstire, fiindcă astfel înţeleg că şi pe această cale Îi aduc de fapt cinstire lui Dumnezeu.

*

Nevoia de comunicare. Grea e singurătatea! Cât de grea ar fi viaţa, dacă nu eşti singur, răzbaţi mai uşor. E grea singurătatea şi la durere şi la bucurie. Dumnezeu Însuşi a spus că ,,nu e bine să fie omul singur pe pământ!”  Numai când cunoşti mai de aproape drama atâtor bătrâni singuri şi bolnavi, cărora nu are cine să le aducă un pahar cu apă, cine să-i întoarcă de pe o parte pe alta, care nu au cu cine să schimbe o vorbă, înţelegi ce greu e să fii singur. În tinereţe te descurci mai uşor, dar la bătrâneţe e cumplit să fii singur.

Am avut prilejul, în urmă cu patruzeci de ani, să simt pe propria mea piele ce înseamnă singurătatea la vreme de bucurie. Şi la durere e greu să fii singur, dar şi la bucurie e cumplit!

În toamna lui 1967 am dat examen de admitere la seminarul din Craiova. Îmi doream mult să reuşesc. Aglomeraţia era mare. Paisprezece candidaţi erau pe un loc. Eu m-am dus singur. Majoritatea celorlalţi candidaţi veniseră însoţiţi de părinţi, fraţi, alte rude, ori de preoţii din satele lor. Când am plecat, m-a dus un unchi la gară şi atunci am urcat pentru prima dată într-un tren. Mi-a arătat  unchiu-meu  cum trebuie să-mi caut locul, cum se deschid uşile, cum se trece dintr-un vagon în altul. Timp de o săptămână cât au durat examenele am trăit emoţii greu de descris în cuvinte. M-am prezentat bine la examene, dar niciodată nu ştiam cum s-au prezentat ceilalţi. La sfârşitul săptămânii, vineri pe la chindie s-au anunţat rezultatele. Era curtea seminarului plină de lume. În balconul de la etajul întâi l al seminarului de atunci a apărut preşedintele comisiei, consilierul cultural Gheorghe Nicolaescu, însoţit de directorul seminarului şi câţiva profesori. Consilierul a  rostit câteva cuvinte, după care îmi amintesc că a spus: ,,Circulă printre dumneavoastră zvonul că s-au făcut tot felul de aranjamente pentru ocuparea acestor locuri şi că s-a plătit mită de către cei reuşiţi. Afirm cu mâna pe inimă că nu-i adevărat. Şi, ca să fiu mai convingător, pot să vă spun că un copil venit dintr-un sat din Mehedinţi, singur, neînsoţit de nimeni, a reuşit pe locul întâi. E vorba de …”

Când mi-am auzit numele, am simţit mai întâi un fior din creştet până-n tălpi, apoi mi-a venit o stare de leşin. Mă uitam la cei din jur, dar nimeni nu mă sprijinea, nimeni nu se sinchisea de mine. Fiecare şedea cu ochii aţintiţi pe comisia de la balcon, sperând că, poate-poate, va auzi şi  numele unuia sau altuia dintre ceilalţi candidaţi. Atunci am simţit pentru prima dată ce înseamnă singurătatea. Să nu ai cu cine împărtăşi o bucurie! Am plecat de acolo val-vârtej, pe jos, până la gară. Trenul trecea abia pe la ora  zece seara. N-am mai avut răbdare. Am pornit-o spre bariera Severinului.  Parcă zburam. Am ajuns la barieră şi am luat-o pe şosea, spre Severin. Aveam impresia că voi ajunge înaintea trenului. De fiecare dată când se apropia câte o maşină din spatele meu, mă răsuceam şi-i făceam disperat cu mâna. Nu a oprit nimeni să mă ia. Am ajuns până la Işalniţa pe jos, cale de aproape zece kilometri. Acolo n-am mai putut şi am intrat în gară. Trebuia să aştept tot trenul  la care renunţasem în Craiova. Am auzit, în schimb, că pleacă un marfar spre Filiaşi. M-am strecurat să nu fiu văzut de ceferişti şi m-am urcat între două vagoane, pe tampoane. Şi astăzi mă înfior când îmi aduc aminte. A pornit trenul. Îmi era frig. Aveam doar pantaloni scurţi şi cămaşă cu mâneca scurtă. A oprit de două sau de trei ori trenul în câmp sau în staţii. Eu coboram repede ca nu cumva să mă găsească ceferiştii. Când trenul se punea în mişcare, urcam repede pe scări la tampoanele mele. Numai Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a dat putere să  nu cad sub roţile trenului! În Filiaşi am coborât, fiindcă trenul am aflat că mergea la Târgu Jiu. Am aşteptat acolo trenul din Craiova. Am ajuns  în Severin noaptea şi am luat-o pe jos spre casă. În răsăritul soarelui intram pe poartă şi aduceam vestea cea mare părinţilor. Abia atunci simţeam cu adevărat bucuria, fiindcă aveam cu cine s-o împărtăşesc!   

*

Vremuri apocaliptice.  Tot mai des am nefericitul prilej să văd şi să aud tot felul de nebunii ale lumii acesteia, care mă fac să cred că trăim vremuri  apocaliptice, de sfârşit de veac. Parcă dracul a luat în stăpânire lumea lui Dumnezeu şi o călăreşte cum îi place şi-şi bate joc de ea cum i se năzare. Nu se termină un război şi începe altul; zilnic auzi de tot felul de crime şi de acte teroriste; cataclisme naturale, precum cutremure, inundaţii, alunecări de teren, erupţii vulcanice, tornade, incendii fără precedent şi multe alte nenorociri se abat în mod obişnuit peste noi. Boli de tot felul, care mai de care mai periculoase, seceră milioane de vieţi omeneşti şi medicina rămâne fără putere în faţa lor; nedreptăţi  strigătoare la cer, falsuri şi excrocherii în toate straturile sociale te întâmpină la tot pasul. Mita, nepotismul, favoritismul, şantajul şi interesul fac ca să fie promovaţi spre vârfurile piramidelor sociale şi instituţionale tot felul de pămpălăi şi de popândăi. Nu mai întâlneşti oameni, care să lupte pentru interese sociale şi naţionale măreţe; atât de puţini îşi mai închină viaţa ştiinţei, culturii şi artei.  Tot felul de  interese meschine şi de mahala, tot felul de îmbârligături  şi de păienjenişuri  îţi întunecă orizontul.

Multe din biserici sunt goale în duminici şi sărbători. Atâţia credincioşi sunt nemulţumiţi de prestaţia unor preoţi, care şi-au uitat demult rostul pe lume. Presa îi disecă pe  ierarhi, precum studenţii de la medicină broaştele în laborator. Copiii nu mai au motive să înveţe carte; mulţi profesorii  uită adesea de misiunea ce le-a încredinţat-o societatea. E destul ca vreunul să se remarce prin muncă şi cinste  şi de îndată sar asupra lui  dulăii şi-l sfâşie. Nu e nevoie de modele, nu e nevoie de repere morale. Cu cât bâjbâie mai mult mulţimea în bezna inculturii, cu atât e mai uşor de manevrat şi de prostit.

Pline sunt cârcimele zi şi noapte! Până către zi  creştini botezaţi  oficiază acolo slujbă lui satan. Licori de toate felurile, culorile şi preţurile se scurg pe gâtul ,,vitejilor” noştri. Alcool, tutun, muzică infernală, dansuri fără noimă, înjurături  şi tot felul de vorbe grele sunt doar câteva dintre ,,jertfele” ce le aduc cei de acolo lui satan. Atâţia tineri de-ai noştri ca bradul au rămas o amintire; atâţia alţii se clatină pe drum ca nişte stafii. Atâtea familii s-au destrămat cu vremea din cauza băuturii; atâţia copiii nevinovaţi au rămas pe drumuri!

La toate cele de mai sus s-a adăugat zilele acestea, asemenea unei bomboane  pe colivă, o ştire, care m-a lăsat fără replică: nunta căţelii. Un indian s-a căsătorit cu o căţea, după tot ritualul tradiţional. Era semiparalizat şi  un vrăjitor i-a dat leacul: căsătoria cu o căţea!  Apărea jigodia la televizor şi pe internet gătită ca o mireasă!  Lumea era entuziasmată de comedie. Dracul putea să-şi frece ghearele fericit!  Reuşise încă o dată (pentru a câta oară!) să-şi bată joc de regele creaţiei lui Dumnezeu: Omul!  Doamne, Doamne, mare e răbdarea Ta!      

*

Căciula lui Tudor. Mare pişicher era nea Nache. Îi plăcea cheful, muierile, voia bună şi trândăveala. De muncit nu muncea, dar de câştigat câştiga. Nu-şi făcea palat, nu-şi cumpăra avere, n-avea vite, n-avea griji, dar în cârciumă era mereu prezent. De unde făcea rost de bani, puţini ştiau, dar aceia la alţii nu spuneau. Se fripseseră, se arseseră ei înşişi, iar după aceea simţeau parcă nevoia să mai lase şi pe alţii s-o plătească. Se simţeau mai bine dacă nu erau ei singuri păcăliţii. Cu cât erau mai mulţi în acea stare, cu atât li se părea mai onorabil. Nea Nache îi înşelase ba cu una, ba cu alta, le luase banii, le dăduse de băut şi lor. Nici nu - 1 puteau urî. Nu mai era vorba de bătaie, de răzbunare. De altfel, nea Nache era un zdrahon cât toate zilele şi la o adică ar fi fost în stare să - 1 strângă pe oricare să - i trosnească oasele. El însuşi se numea când Tarzan, când Hercule, când Rasputin şi pe mulţi îi treceau fiori pe şira spinării când nea Nache le arunca vreo săgetătură din privire.

Într-o zi s-a dus la Baia de Aramă. Era agent agricol. Nici el nu ştia bine ce are de făcut în funcţia respectivă, dar îi plăcea mai ales când venea ziua salariilor şi trebuia să semneze ştatul de plată. Îl cunoşteau mulţi din multe sate. În ziua aceea, nea Nache avea o căciulă de astrahan brumărie, bine plămădită, care-i da înfăţişare de domn. De pe unde o şterpelise nimeni n-ar fi putut şti decât doar păgubaşul. Fusese chemat la raion la o şedinţă. Trecuse pe acolo, făcuse prezenţa, apoi se oprise în prima cârciumă să se răcorească. Era iarnă, dar nu prea frig şi cârciumile gemeau de clienţi. Dintr-o privire a ochit un loc liber la o masă şi s-a dus acolo. Cunoştea pe cei de la masă, aşa că discuţia s-a închegat repede. Toţi admirau căciula lui nea Nache şi oricare şi-ar fi dorit o aşa podoabă. Un alt agent agricol şedea la o masă vecină. Tocmai luase salariul şi venise să ciocnească o cinzeacă. În partea muntelui agenţii agricoli se ocupau cu orice pe lângă primării, numai de treaba pentru care îi plătea statul nu prea aveau vreme. De altfel, nici nu prea ştiau bine care-i obiectul muncii !or. Doar la un pahar de vorbă îşi şopteau unul altuia cu voioşie: „Luna trece, leafa merge, noi cu drag muncim!" şi lucrurile mergeau strună.

Nea Gigel, mai tânăr şi mai slab de înger, nu-şi mai lua ochii de pe căciula lui Nache. O sorbea, nu alta! Ce-ar fi zis Ileana lui, dacă ar fi avut şi el una la fel!! He,  he! Şi-a tras scaunul mai aproape de Nache şi i-a zis rugător: ,,- Măi, nea Nache, fă-mi, mă, şi mie rost de o căciulă ca a mata! Îţi dau cât îmi ceri pe ea!” ,, - Gigele, nană, zise Nache calm, sfătos, îţi fac şi ţie rost de una. Chiar acum o jumătate de oră mă despărţii de omul care era cu căciulile. Mai avea una aşa cum ţi-ar place ţie. Cred că n-o vându. Cerea pe ea şaptezeci şi cinci de lei!”

Prin 1959, când se petreceau lucrurile, suma aceasta era foarte mare. Lui Gigel i-au sticlit ochii. Mai ales că se aghesmuise binişor. ,,- Nea Nache, am banii la mine! Hai cu mine la omul acela, până n-apucă s-o dea la altul! Te rog, nea Nache! stăruia el. ,, - Se rezolvă, Gigele, se rezolvă! Eu însă nu plec de aici, până nu dai şi tu o sticlă de ţuică, să bem adălmaşul!” ,, - Dau, nea Nache, ce, aşa mă crezi?”

...Şi omul chemă chelnerul, comandă două sticle măricele de ţuică şi cheful se puse pe roate. Au băut binişor. Apoi Nache a zis bănuitor: ,,- Mă, colega, nu cumva să n-ai banii, să mă faci de râs! Ăla e om serios. Eu am bani la mine, dar nu pot să te împrumut, că am şi eu treburile mele! Asta s-o ştii!” ,,- Nea Nache, ce dracu, aşa mă crezi? Uite banii ici! I-ai dumneata, să fii sigur!”

Şi Gigel i-a dat banii lui Nache, încrezător că a realizat o afacere bună. Nache a băgat banii în buzunar, a făcut semn chelnerului şi i-a zis: ,,- Măi, băiete, ia dă tu câte o ţuică mare la toţi prietenii mei de aici, să ştie şi ei că e de la mine, că azi e ziua mea!”

Şi toţi cei 15-20 de clienţi din cârciumioara aceea au primit câte un pahar mare cu ţuică de la nea Nache şi i-au cântat „Mulţi ani!" şi i-au urat de sănătate. I-au rămas şi datori,
bineînţeles! Gigel şedea ca pe ghimpi şi abia aştepta să-şi facă Nache damblaua şi să meargă cu el după căciulă. La un moment dat, Nache s-a oprit din chef, a pus mâna cât o lopată pe umărul lui Gigel şi i-a zis hotărât: ,,- Şi acum, colega dragă, după ce făcurăm chef pe cinste, hai să-ţi iei căciula şi s-o porţi sănătos!”

S-au ridicat de la masă şi au plecat. Gigel se ţinea după Nache în pas alergător. Era tare fericit. Au mers ba pe o stradă, ba pe alta, până au ajuns în faţa statuii lui Tudor Vladimirescu. Acolo Nache s-a oprit şi s-a adresat lui Tudor ca unui bun prieten: ,, - Mă, Tudore, ăsta-i omul care-ţi cumpără căciula. Dă-i-o! Îmi dădu mie banii, aşa cum am vorbit. Băurăm şi adălmaşu’, acu' dă-i căciula! Rămâne cu tine aci s-o probească, să nu-i vină nici prea largă, nici prea strâmtă. Să nu cumva să mă faci de râs! Şi las', că oi mai trece eu pe la tine şi ne-om descurca noi! Să trăieşti, Tudore!”

Şi nea Nache a plecat mai departe, clătinându-se niţel şi 1-a lăsat pe Gigel buimăcit, să discute cu Tudor. Cu Nache nu se putea pune, căci ştia el ce ştia, aşa că a lăsat-o moale şi a-nghiţit găluşca. Nache câştigase şi de data aceasta şi multă vreme s-a făcut mare haz de isprava lui!

*

           Cuvinte duhovnicești. I. Vom reda mai jos câteva reflecții ale regretatului Părinte Arhim. Iustin Pârvu despre minciună: ,,În vremea noastră cuvântul s-a degradat. Omul este măsura a ceea ce spune. Îmi amintesc legăturile acestea, realizate prin cuvânt, între oameni, erau totul în satele noastre, în așezările noastre din alte vremuri. Buna vecinătate era ca o fixare temeinică a omului pe pământ, între ceilalți oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunică, nu se cunosc între ei, necunoscându-se nu se mai iubesc și nu se mai prețuiesc unii pe alții. Lipsa de comunicare îi face nefericiți, nesociabili, nu se mai influențează unii pe alții în bine, să aibă unul rușine față de celălalt, să aibă respect tânărul față de bătrân. Minciuna a venit pe lume odată cu adevărul. Omul trebuie să treacă încercarea asta, să aleagă. Dacă alegi adevărul, alegi viața. Dacă alegi să trăiești în minciună, te supui diavolului. Cu fiecare minciună spusă, omul se îndepărtează de rai. Și Adam a încercat să-L mintă pe Dumnezeu când a fost prins păcătuind.

          Acum, industria minciunii a luat o dezvoltare foarte mare. În mincinos minciuna vorbește. Ca și hoțul. Hoțul de hoț se teme. Omul cinstit este cel care știe rostul adevărat al societății. Dar vedeți? Oamenii s-au influențat unii pe alții, adică eu te șicanez pe tine ca să obțin ceva, ca să-mi plătești cinstea. La rândul tău tu vei șicana pe altul, pe care îl obligi să  fie necinstit. Oamenii s-au obișnuit, în societatea noastră, că cinstea se cumpără, ca orice marfă, ca și adevărul. Societățile de acest tip, în care cinstea e disprețuită, sunt jalnice. Dar până și tânărul nostru, altădată cu frică de Dumnezeu și de lege, a devenit și el așa, duplicitar, mincinos și asta pentru că intelectualul l-a învățat. Vina grea și povara grea revine și în acest caz intelectualului.

          Românul minte că nu l-a convins nimeni că minciuna e urâtă, că îl face pe om urât de toți cei din jur. Omul simplu minte și din cauză că politicienii din frunte mint la rândul lor. Se face așa, un circuit al minciunii, nimeni nu mai crede pe nimeni. Minciuna este pedepsită aspru și de Dumnezeu; ar trebui pedepsită aspru și de lege. Dacă îi iei drogul minciunii, omul se simte dezorientat, suferă, se dă legat numai să-l minți mai departe. Ne dăm nemulțumiți de cum sunt copiii și tinerii din ziua de azi? Dar cine îi împinge la televizor, cine îi îndeamnă să stea toată ziua în mediul mincinos al calculatorului, al filmelor? Avem ceea ce creștem, avem roada a ceea ce am semănat.

           Și-atuncea când mai spune adevărul? se întreabă tânărul nostru. Ce ne-a spus până acum, sau ce ne spune de aici încolo, că nu există Dumnezeu? Că astea sunt povești ale trecutului, că Dumnezeu a murit, că Dumnezeu este o înșelăciune a burgheziei și multe alte lucruri, încât omul, săracul, a fost complet dărâmat. Ca și un copil în casă, când tata îi spune una, mama îi spune alta, la frățiorul cel mare vede alta, copilul acesta nu știe ce să mai facă. Ei bine, de atunci merge poporul ăsta în minciună. Și crede minciuna, o caută, se lasă mințit. Omul nostru caută senzaționalul, dacă un lucru nu i se prezintă ca ieșit din comun, umflat, mincinos, nu-l ia în seamă. Aaaa! O să fie cutremur, fiți atenți, de 7 grade! O să fie cutremur, se dărâmă Thailanda! Oceanul Pacific a intrat în Africa, s-a dus în America, domnule! Se-ntâmplă lucruri extraordinare! O cometă, fiți atenți, mai are cinci metri până la planeta noastră! Și așa, bieții oameni, săracii, sunt înnebuniți, uită de toată mizeria și greutățile, umblă să-și conserve pielea. Da, minciuna! Mă-ntreabă oamenii: ,,- Părinte, oare, e adevărat că o să fie cutremur, că așa anunță la televizor tot felul de indivizi?” ,,- Măi băieți, vedeți-vă de liniște, stați în bloc, acolo, nu coborâți, nu dormiți pe străzi, că nu-i nimic!”  ,,- Da, dar uite că ne spun de două săptămâni la radio și…”  ,,- Măi, stați liniștiți că nu se-ntâmplă nimic. Profeți mincinoși, dar este o industrie foarte bogată și rentabilă!"

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații astfel: Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg(Germania): 245 lei; Doamna Dr. Pușcaș Mihaela din Cluj-Napoca,  Domnul Voican Nicușor-Marian și Domnul Popescu Dumitru – Adelin, amândoi  din Italia, fii ai satului Malovăț: câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei; 

Doamna Căprioru Maria din Malovăț a achitat 200 lei pentru contribuția de cult pe acest an, totalizând până acum 220 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În ziua de 11 iulie am efectuat o deplasare la al doilea azil de la Gura Văii. Acolo sunt internate 50 persoane cu diferite afecțiuni trupești și sufletești. Am dus masa de prânz  pregătită de firma de catering ,,Costea”, constând din 50 porții(ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, friptură cu garnitură), 24(douăzeci și patru) litri suc divers;50(cincizeci) cearșafuri de pat; 50(cincizeci) cearșafuri plapumă/pătură; haine și lenjerie veche. Costul mâncării și sucurilor l-a suportat Domnișoara Bordeiașu Rodica-Ecaterina din București cu mama sa pentru pomenirea tatălui său Victor recent decedat; costul  cearșafurilor l-a suportat un enoriaș care nu vrea să i se știe numele, iar hainele și lenjeria veche le-au donat enoriașii din parohia noastră. Cearșafurile au fost executat la comandă, după dimensiunile solicitate de către Magazinul Dedeman. La această acțiune, preotul a fost însoțit de Domnul Dima Vasile și Domnul Vasile Crumpei, consilieri parohiali.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!  

*

La începutul lunii august  vom efectua o vizită la Azilul de la Cujmir. Am luat legătura cu directorul acelui azil și ne-a spus că au nevoie de 30 de costume de pijama și 30 cearșafuri de pat. Nu vor mâncare. Probabil le este teamă de căldura, care ar putea să deprecieze alimentele în timpul transportului. Orice donație pentru această acțiune este binevenită.

*

Excursii-pelerinaje. În data de 2 iulie am efectuat o excursie pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Orșova – Caransebeș – Hațeg - Aiud - Alba Iulia – Sibiu – Valea Oltului - Mănăstirea Cozia - Rm. Vâlcea - Tg. Jiu – Malovăț – Bârda - Tr. Severin. Au participat 54 credincioși din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Dudașul Schelei, Cocorova și Colibași.

Au fost parcurși aproape 1.000 km.  A fost impresionant momentul vizitării mausoleului și mănăstirii de la Aiud dedicate deținuților politici anticomuniști. Într-o râpă erau aruncate trupurile celor decedați în închisoare. Acolo s-a construit acum mausoleul, cu o sculptură foarte sugestivă deasupra. În interiorul mausoleului sunt table imense de marmură, pe care sunt incizate numele celor decedați în închisoare.  Alături de nume și pronume este scrisă și ocupația. Găsești acolo de la ministru la simplu țăran. Foarte mulți intelectuali, foarte mulți preoți.  Pe marginile mausoleului sunt vitrine cu oseminte ale celor ce au murit acolo. Ghidul ne spunea că s-au identificat peste 2.500 morți în penitenciarul de la Aiud în perioada 1944-1964. La poalele dealului s-a construit o mănăstire imensă, înconjurată de clădiri compacte până la nivelul acoperișului mănăstirii. Privită de sus, mănăstirea are aspectul de pușcărie.

Am vizitat în Alba-Iulia catedrala, orașul, am văzut cetatea. N-am putut ajunge la Mănăstirea Oașa, fiindcă ni s-a spus în Alba Iulia că e traseul întrerupt de o alunecare de teren. Am schimbat itinerariul și ne-am dus la Sibiu, unde am vizitat centrul orașului. Am luat-o apoi pe Valea Oltului și am poposit la câteva mănăstiri, inclusiv la Cozia. Pe Rm. Vâlcea și Tg. Jiu ne-am întors.

*

După 15 august, la o dată pe care o vom stabili ulterior, vom efectua o excursie la Curtea de Argeș. Vom vizita mănăstirile de pe traseu, cum ar fi: Polovragi, Horezu, Bistrița, ……., municipiile Rm. Vâlcea și Curtea de Argeș și ce s-o mai putea, în funcție de timp. Mai avem câteva locuri. Costul: 80 lei/ persoană.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 518, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, ediție on-line(https:// moaraluigelu.blogspot.com, iun,  2024); Cina Împăratului, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1235(27 iun.), p. 12; Oferta de carte – iulie, în ,,Armonii culturale, Adjud, 3 iul. 2024, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 520, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 16 iul. 2024, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Rugă pentru Țară, în ,,Națiunea”, București, 20 iul. 2024, ediie on-line(https://ziarulnatiunea.ro/ category/religiespiritualitate);  ,,Scrisoare pastorală” – 521, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 22 iul. 2024, ediție și on-line(     http://www.observatorul.com); Asemănarea cu Dumnezeu, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an . XXVI(2024), nr. 1236(4 iul.), p. 12; Speranțe și neliniști, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1237(18 iul.), p. 12; 

Parohia noastră a republicat cartea Părintelui Pr. D. Bălașa, Țara Soarelui.

*

Zâmbete. Am găsit pe internet o relatare foarte sugestivă privind birocrația lumii de astăzi. Povestirea e brodată pe motive biblice. Iat-o: ,,În anul 2010, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniștit în ... și-i zice:,,- Noe, pământul s-a umplut de răutate și oamenii M-au uitat. Vreau să-mi construiești o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să iei din fiecare specie câte un exemplar mascul și femelă. Ai la dispoziție șase luni de zile!” După șase luni se uită Dumnezeu pe pământ și-l vede pe Noe plângând în grădină. ,,- Noe!!! Sunt pe cale să încep Potopul, unde este Arca???” ,,- Iartă-mă, Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat între timp ....!  Am nevoie de autorizație de construcție! Mă tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru că am încălcat planul de urbanism, construind Arca în grădina mea și nu am respectat normele de înălțime. Apoi compania de electricitate a cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport și de mutare a liniilor de înaltă tensiune, ce trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut. Să fac rost de lemn, a fost o altă problemă. Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate, deoarece acolo trăiește bufnița cu pete, care-i o specie protejată. Am încercat să-i conving pe ecologiști că tai lemnul tocmai pentru a salva bufnița, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine.
 Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activiști pentru protecția animalelor. Ei susțineau că țin animale sălbatice sechestrate împotriva voinței lor și, de asemenea, au susținut ca să pun atâtea animale într-un spațiu atât de mic, înseamnă cruzime asupra lor. Apoi Ministerul Mediului a spus că nu am voie să construiesc Arca până când reprezentanții lor nu fac un studiu de mediu și implicațiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului. Încă am un proces în derulare  cu Ministerul Muncii, deoarece nu m-am hotărât câte minorități ale grupurilor etnice să angajez pe șantier. Blocul Sindical nu mă lasă să fiu ajutat de proprii copiii la construcție, deoarece aceștia nu fac parte din Sindicat și nu au certificare ISCIR pentru construcția de Arce. Ca sa fie totul și mai rău, fiscul mi-a confiscat toate posesiile, deoarece ei susțin că vreau să părăsesc țara cu specii de animale pe cale de dispariție. Deci, Doamne, iartă-mă, dar, îmi  trebuie pe puțin 10 ani ca să fac tot ce mi-ai zis!!

Dintr-o dată cerul se lumină, norii dispărură, iar soarele apăru din nou strălucitor pe cer. ,,-Doamne, să înțeleg că nu ne mai distrugi lumea?” ,,- Nu, Noe, se pare că mi-a luat-o guvernul înainte...!”

*

Nunți. În ziua de  6 Iulie am oficiat cununia Domnului Diaconu Mădălin din Malovăț cu Domnișoara……………. Dumnezeu să le ajute!

             *

            Program. În cursul lunii August avem următorul program de slujbe: 3 Aug.(Malovăț – Bârda); 4 Aug.(Malovăț); 6 Aug.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 10 Aug.(Malovăț-Bârda); 11 Aug.(Bârda); 12 Aug.(spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat); 13 Aug.(spovedit și grijit adulții în Malovăț, la biserică și acasă); 14 Aug.(spovedit și grijit copiii la Malovăț); 15 Aug.(slujbă la Malovăț; pomeniri la Bârda, la ora 7); 17 Aug.(Malovăț-Bârda); 18 Aug.(Malovăț); 24 Aug.(Malovăț – Bârda); 25 Aug.(Bârda); 29 aug.(pomeniri dimineața la Bârda și Malovăț; slujbă la Mănăstirea Schitul Topolnița); 31 Aug.(Malovăț – Bârda). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

          Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu