ARTUR GABRIEL
SILVESTRI – SPIRITUL și FASCINAȚIA SCRISULUI
„Când Dumnezeu a
creat Omul, i-a dat Valahului muzica drept
limbă
de har diferită de toate celelalte limbi pământene!”
(VALAHIEL MONAHUL)
Opera Magistrului meu Artur Gabriel
Silvestri este deopotrivă diversă, vastă și mult mai lungă decât scurta sa
viață, care pășește alături de părintele ei spiritual către nemurirea valahă. Imensitatea și vastitatea Operei sale ca un
mare urcuș carpatin de Neopatrologie creștină, ne arată că Mântuitorul Iisus
Hristos – Logosul și Învățătorul grăirii absolute din punct de vedere teologic
– filosofic și literar, din toate punctele de vedere, l-a înzestrat cu un DAR
deosebit pe deasupra celorlalți talanți de aur și anume: SĂ FIE O CONȘTIINȚĂ vie
a Patriei-Maicii Domnului.
Să fie o Conștiință vie, arzătoare ca un Rug
Aprins ațâțat de o altă Conștiință vie, un ilustru cărturar și un erudit al
scrisului Ieroschimonahul martir Daniil Sandu Tudor și ca mulți alți Corifei ai
Patriei – Dacia Mare, ai Bisericii Mântuitorului Hristos și a Maicii Sale –
Fecioara MARIA, fiindcă s-a născut în plămada acestei binecuvântate GLII, a
crescut și s-a desăvârșit în Sânul Bisericii Ortodoxe Române Apostolice, pe
care le-a slujit și slăvit cu toată viața și ființa sa spirituală prin puterea
cuvântului scris, iar pe deasupra a creat și o ȘCOALĂ Literară în spirit
creștin, care să rămână peste vreme adăugându-se astfel Pantheonului României
Tainice!
Opera sa e cotată în general ca o literatură
sistematică, dar are foarte multe aspecte de Istorie dacică veche, de neopatrologie,
de apologetică ortodoxă a Românismului, înmiresmată în COROLA eseistici creștine,
îmbinând strălucit întru aurora vieții, filiația credință și cultură, în
„MĂRTURISIREA de CREDINȚĂ LITERARĂ”,ca o ICOANĂ
a spiritualității filocalice și liturgice.
Vastitatea Operei eminentului Filosof al
Culturii – Artur Gabriel Silvestri ne arată, evident bogăția imensă a
sensibilității ființei sale de excepție, a persoanei sale înrâurită de
multiplele calități cu care Duhul Sfânt l-a înzestrat cu mult har prin natura
scrisului ce fascinează, prin fidelitate și suplețe, prin responsabilitate și
mărturisire, prin talent și crez pe care le-a coliturghisit continuu în Altarul
PATRIEI și în cel al dreptei BISERICI, răspunzând astfel menirii pentru care a
fost chemat și ales: cel al iubirii de Patrie și al dragostei de Dumnezeu!
Marea iubire a scriitorului de geniu Artur
Gabriel Silvestri pentru Patria sufletului geto-daco-român a răspuns și
răspunde covârșitoarei dragoste a lui Dumnezeu, care este infinită, absolută,
bogată, imperială, mereu proaspătă, pururea divină, nouă și continu
izbăvitoare, adeseori purtătoare de har,
necontenit dătătoare de lumină, de adevăr, de creație, de farmec și de viață!
Privită cu multă atenție, cu fidelitate și
cu sensibilitate, întreaga Operă a marelui Gânditor Artur Gabriel Silvestri,
pare a fi o simfonie sau poate chiar o liturghie a gândirii alese literare.
Dacă, în Liturghia ortodoxă epicentrul
spiritual se circumscrie IUBIRII lui Dumnezeu față de omenire ori taina
mântuirii arătată în și prin Mântuitorul HRISTOS, la fel există o centralitate
a Tainei lui Hristos în cuvântul scris al cărturarului Artur Gabriel Silvestri, care prin Școala sa Literară,
asemeni odinioară Academiei Literare de la Tomis, cu 7 veacuri î.Hr., ilustrată
magistral de apologetul argeșean, prolific scriitor Mihail Diaconescu, s-a
purces la o restaurare prin merit, prin valoare a Omului binevoitor a cunoaște,
a iubi, a ierta, a dărui, a mărturisi, a se desăvârși.
Eu sunt unul dintre ucenicii Magistrului
Artur Gabriel Silvestri, alături de poeta Mariana Gurza, Măicuța Domnului s-o
ocrotească în ceruri, de Ion Măldărescu, fondatorul revistei elitiste Art-Emis,
Cezarina Adamescu, scriitoare cu har, Ion Marin Almăjan, Dimitrie Grama și de
alți câțiva mai deosebiți, care ne-am asumat cu fidelitate și autoritate pe
lângă Mărturisirea plenară a Credinței ortodoxe strămoșești și Mărturisirea de
Credință Literară – Artur Silvestri.
Punctul de plecare și de sosire, punctul
luminos, central vital al Operei
filosofului Artur Gabriel Silvestri este DACOROMÂNISMUL în esența sa:
creștinismul ortodox valah pururea. În al doilea rând, aprofundând Opera
Înaintașului nostru constatăm, ca într-o respirație spirituală, ritmarea erudită a cultului ortodox în sânul
larg și primitor de Mamă a Românismului, știind că sub aceste sacre ENTITĂȚI se
pot săvârși toate lucrările de geniu, artă, știință, educație mântuitoare,
sfințitoare și de viață a continuității și dăinuirii Neamului pelasgo-traco-geto-dac.
Pendularea spiritului său fierbinte întru
fascinația cuvântului scris prin aproape permanenta referire la Iubirea de
Moșie – Patria și Dragostea întru Dumnezeu, a făcut și face ca spiritul și
fascinația scrisului său erudit să devină și să rămână pururea FRUMUSEȚEA
IUBIRII SALE!
Tocmai de aceea, ca toți Marii ÎNAINTAȘI ai
Neamului nostru valah și pravoslavnic, Mântuitorul Hristos și Maica Domnului –
Maria, l-au hărăzit să rămână în
nemurire ca MODEL și IZVOR din care susură firicelul de viață veșnică pentru
omenirea cultă, doar cultă.
Privită cu atenție îndelung, cu încredere,
admirație, fidelitate Opera filosofului gândirii românești contemporane, Artur
Gabriel Silvestri se prelinge din izvorul de înțelepciune al Școlii eleate
(elitiste) traco-elene reprezentată prin cel mai de seamă filosof get al ei PARMENIDE
(c.540 – încep. sec.VI î.Hr.), care a
creat doctrina despre „EXISTENTUL”unitar, imobil și invariabil, ce se
revarsă ca un torent nesecat de lumină asupra Omului, împodobindu-l în bine și
frumos, pentru ca el să devină „o
expresie ultimă a vieții prin care însăși existența progresează.” (Ernest
Bernea, Îndemn la Simplitate”)
Față de expresia eruditului filosof Ernest
Bernea vine replica paradoxală a ilustrului Cavaler al demnității daco-române,
Magistrul PETRE ȚUȚEA, care agrăia limpede, tumultos și imperativ: „Omul fără Dumnezeu vine de nicăieri și
merge spre nicăieri.” (Între Dumnezeu
și Neamul meu)
Opera
lui Artur Gabriel Silvestri este conformă cu Tradiția ortodoxă, cu Datinile geto-daco-române,
cu Obiceiurile valahe de-a lungul curgerii spirituale a vremii, confirmând astfel,
plenar o FILOSOFIE a Culturii în toată plenitudinea ei de spirit ce susură de
la pelasgi spre noi românii!
În Opera magistrului Artur Gabriel Silvestri, ne întâlnim cu
spiritul protopatriarhal din Zorii Creației, cu Aura înțelepciunii celor mai
iluștri gânditori traci, cu Apoteoza religiozității monoteist-zamolxiane, cu
Corola Marilor BĂRBAȚI ai Cetăților
traco-geto-dacice, cu mireasma și dulceața Evangheliei Iubirii a Învățătorului,
Profetului și Arhiereului divin Iisus Hristos, cu purtarea de grijă a
Preamilosârdei Fecioare-Mamă MARIA, cu pildele încrustate în legende ale
Nemuritorilor daci din toate timpurile care au fost deasupra vremurilor, pentru
a epura curgerea spre continuitate și înspre dăinuire a Neamului nostru
CRUCIFICAT, dar și ÎNVIAT!
Ca toți Corifeii spiritului nostru de genă
religioasă din toate timpurile, fiindcă așa ne-a binecuvântat TATĂL ceresc
obârșia, filosoful Artur Gabriel Silvestri, a refuzat să gândească și să scrie
singur sau doar împreună cu contemporanii săi, fiindcă Ei – ALEȘII – ÎNAINTAȘII
au fost contemporanii Epocilor de înflorire eminesciană, de rodire hașdeiană și
de mireasmă țuțeiană!
Artur
Gabriel Silvestri nu a fost doar o gândire aleasă, ci GÂNDIREA chemată, nu a
scris o Carte, ci o întreagă Bibliotecă, nu a inițiat un curent anume, ci a
fondat o ȘCOALĂ a regândirii
ROMÂNISMULUI, precum înaintașul său de aur eminentul scriitor, vestitul dascăl,
academicianul, întemnițatul religios Nichifor Crainic – Părintele „GÂNDIRII”, rescriind anticipat cu
sufletul, ca poeta noastră de astăzi amazoana-vâlceancă Eliana Popa – O, Tomirys a Lirei
și-a Slovei cu suflet românesc, a cărei Poezie nu e închisă în labirintul rațiunii, „ci
trece dincolo de ea, fiindcă în acele momente, sufletul este cel care ține
condeiul, în acele momente sufletul transcende timpul, transcende spațiul...
trece de orice este limitat... atinge divinul și-l gustă.” (Eliana
Popa, Cântec Luminii, Ed.Grafix, Craiova, 2025)
Filosoful culturii contemporane Artur
Gabriel Silvestri are meritul nu de a repeta doar ceea ce au spus-scris marii
săi Înaintași, ci, în duhul lor, el continuă apologia Românismului lor și arată
actualitatea lor printr-o interpretare care pune în cadență marșul lor triumfal
în mod fascinant și atrăgător ceea ce este veșnic în întreaga Auroră boreală a
scrisului valah frumos și cult.
Așadar, Artur Gabriel Silvestri se asumă
unei gândiri valahe neopatristice care este spirit, și descendență aristocrată,
fiind și un permanent apel la Tradiția zamolxiană și hristic-creștină, făcând
astfel nu doar un pod de flori, ci și o COROLĂ înmiresmată întru FILOCALIA
românească.
Grație descinderii și deschiderii sale
interdisciplinare, dar și printr-o capacitate dialogică fascinantă, reînvie
dialogul Teologiei cu Filosofia, Literatura, Arta, Știința, cu cultura de azi,
creind capodoperele: „Cuvinte pentru
Urmași – „Modele” și „exemple” pentru Omul Român, Ed. Carpathia Press-2005,
îmbrățișându-se astfel cu o pleiadă de Corifei contemporani: mitropolitul-cărturar-scriitor
de esență tare, Antonie Plămădeală, nașul meu spiritual întru Teologie, acad.
Zoe Dumitrescu Bușulenga, Dan Zamfirescu, Theodor Codreanu, Dumitru Abrudan,
părintele meu prorector de la Academia Andrei Șaguna-Sibiu, Nicolae Dabija,
Andrei Vartic, Calinic Argatu, Arhiepiscop de Argeș, Grigore Vieru, George Anca,
George Roca ș.a.
„Cuvintelor
pentru Urmași” (2 vol.), le-a urmat „Mărturisirea
de Credință Literară” (2.vol.) În volumul al II-lea am apărut cu eseul „Luptă pentru Învierea Neamului Tău! ”: „Prima motivație de a gândi, de a scrie
este aceea că ne aflăm geneza în CUVÂNT, în LOGOSUL – DUMNEZEU.” Apoi, alte
zeci de lucrări de referință, între care și ATHANOR, 2 vol. Citez din Athanor vol. II Din Caietul Bunului Grădinar”, eseul „Un Breviar de „Autohtonism”, Postfață la volumul „Privire sub Coroană. Preliminarii la o
analiză a „noului jaf regal” de GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU.
„Eseistica, de
mare forță intelectuală, a lui Gh. C. Nistoroiu se întemeiază pe o erudiție
ieșită din comun care însă nu-i o „cunoaștere de carte rară” ce conduce
adeseori la sterilitate și la studii de tematică minoră ci, fiind știința
însușită care lucrează la formula intelectuală, produce un fel de „contribuție” cu gen indefinit, deopotrivă filosofie
a culturii și îndrumare cu aspect tradițional. Cărturarul, căci un cărturar
autentic este acest autor despre care abia mai recent a început să se știe mai
mult, înaintează pe o direcție care altădată a fost ilustrată de „autohtonismul
profetic” al lui Hașdeu și N. Densușianu iar, mai încoace, de Constantin Noica,
Paul Anghel și Petre Țuțea”. (Artur Silvestri, ATHANOR, vol. II Din „Caietul Bunului
Grădinar”, Ed. Carpathia Press –
2008)
Citise câteva eseuri creștine în anii 2007 -2008,
care însumau fiecare cel mult 10-12 pagini și lucrarea istorică „Privire sub Coroană”. Eu am început să scriu de când exist dar am
început să public în 2007. După volumul „Privire sub Coroană” , aceste eseuri de
referință, „Taina scrisului”, alături de „Luptă
pentru Învierea Neamului Tău!” și „Privire
sub Coroană”, cred că l-au bucurat mult
pe Magistru, încât mi-a predestinat misiunea gândirii integral ortodoxe, respectiv
Calea-Urcușul Scrisului frumos.
Opera
sa erudită, nemuritoare a netezit astfel Calea ca peste tot, lumina lui Hristos
Cel răstignit și înviat din morți sau lumina Sfintei Treimi ori lumina Crăiesei
Cerului și a Pământului – Fecioara MARIA-VLAHERNA-CARPATINA, să aducă sensul
ultim al existenței noastre ca împlinire a Creației divine în iubirea veșnică a
Atotcreatorului, sub Aurora unei Elegii Socratice.
ELEGIE
SOCRATICĂ
„M-ai înțeles,
Diotima, când inima eu ți-am deschis-o/ Și vorba ta liniștitoare ca roua
cerului mă scaldă/ Lumina-mi plânge-n suflet toamna, surâde primăvara caldă,/
Și bucuria, și tristețea, și voluptatea dureroasă/ Se-mbrățișează simplu-n
mine, ca elementele naturii,/ Pe firul gândului cuprinse, cum legi în firul de
mătasă,/ Sfioase, florile pădurii.// O lacrimă ai plâns și-ntr-însa își varsă
cerul nostalgia./ În ea-și găsesc toți visătorii, sclipind abstractele himere,/
Iar neuitatul Parmenide și-a pus în sfera-i de lumină/ Nemișcătoarea lui
durere.// Neliniștile dorm uitate, iar patosul în urmă moare,/ Tăcerea cosmică,
seninul, cu pacea tragic mă-mbie/ Ca să-ți ridic în verb olimpic, spre necuprinsele
hotare,/ Cuprinzătoarea Elegie.” (Constantin Oprișan, Cărțile spiritului și alte poezii, Ed.
Christiana, București-2009)
Cu dragoste și pioasă mereu aducere aminte
MAGISTRE ARTUR!
30 Noiembrie 2025 + Sf.Ap. ANDREI cel întâi chemat, Ocrotitorul
DACIEI Mari; Sf.Ier. Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu