Andrei Pleșu: Stigmatul etnic !?!

Andrei Pleșu: Stigmatul etnic !?!

O sa spuneti ca si Plesu e...si a fost comunist etc, noi romanii suntem buni in a-i categorisi pe toti dupa origine...tiganu’, bozgoru’,muscalu’, jidanu’, machedonu’...samd, . pe toti cei  ce nu sunt romani de vita sau romani sadea . Suntem putin sau cam mult rasisti chiar fara sa vrem!

Andrei Pleşu

Stigmatul etnic!

21 noiembrie 2019, 10:43, in adevarul.ro

După catastrofa degradantă a Holocaustului, ne-am fi aşteptat ca incriminarea cuiva după criterii etnice să nu mai funcţioneze niciodată în dezbaterea publică.  Sau, să fie amendată prompt, mergînd pînă la soluţii penale!

Ei bine, de la o vreme, apartenenţa la o etnie sau alta a revenit, impertinent, grosolan, în ringul confruntării electorale, ca un cap de acuzare mereu la îndemînă.

Nu-ţi vine să crezi!

Vrei să dai în Siegfried Mureşan, te revolţi, ţanţoş, că îl cheamă Siegfried. Cioloş e şi el Julien, de Clotilde Armand nu mai vorbim…

Dar marea lovitură de campanie e „neamţul“ ! Klaus Iohannis !

Excelentă materie primă pentru caftangiul politic autohton!

Se folosesc gaze lacrimogene pe 10 august împotriva protestatarilor?

Cine vorbeşte! Neamţul ! Specialist, prin naştere, în procedeul gazării din lagărele de concentrare!

O cuconiţă nărăvaşă (olteancă, deh!) adulmecă şi ea primejdia.

Neamţul vrea să facă noi lagăre de concentrare, în care să fie exterminaţi pesediştii.

Cuconiţa cu pricina are antecedente semnificative. Se cunosc foarte bine apucaturile domniei sale !

La 16 ani a intrat, sedusă, în Partidul România Mare, al cărui preşedinte, Corneliu Vadim Tudor, propunea adunarea tuturor opozanţilor de la începutul anilor ’90 pe un stadion cuprinzător şi împuşcarea lor patriotică.

Tot lui i se datorează oftătura patetică: „Evreii sînt mereu la putere în ţara asta amărîtă“.

Să fi fost Vadim neamţ?

Mai nou, şi un impozant filosof ardelean face asociaţii crase între Iohannis, pe de o parte, şi Mussolini, Hitler & Company, pe de alta.  De la un metafizician fin ne-am fi aşteptat la analize ceva mai subtile.

E drept, domnia-sa ne-a mai făcut unele surprize candide: de pildă, şi-a intitulat un capitol de carte „Trialogul religiilor“, crezînd că „dialog“ înseamnă doar o vorbire în doi.

O elementară cunoaştere a termenului, ar fi trebuit să-l prevină că „dia-“ nu are legătură cu „doi“ şi că „dialog“ poate fi şi o discuţie în trei, în patru, în cîte cîţi vrei…

Dar la noi (la „români“?) poţi ajunge gînditor de elită, rector şi ministru chiar dacă ai mici carenţe de abecedar…

„Rrromânii verzi“ care, în furor-ul lacom şi oportunist al luptei pentru putere, recurg prea uşor la atacul etnic, îşi ignoră propria istorie şi nu-şi onorează „tradiţionala“ ospitalitate.

Pentru ei, nu poţi fi, simultan, cetăţean de sorginte germană şi loial ţării de adopţie.

Aşa să fie?

Să privim în urmă:

În cap de listă îl voi aminti pe regele Carol I, neamţ get-beget, dedicat însă României fără ezitare şi fără concesii (ca si Ferdinand I).

E cel care a modernizat radical ţara după unirea Principatelor şi cel care i-a obţinut independenţa, după secole de dominaţie otomană.

Uităm prea uşor şi de Karl Storck, fondatorul şcolii româneşti de sculptură modernă, în succesiunea căruia a apărut Brâncuşi (pe al cărui profesor „bucureştean“ îl chema Hegel…).

Nu vom întîrzia, acum, asupra unui inventar complet.

Dar putem invoca oricînd contribuţiile decisive ale unor etnici germani la evoluţia culturii autohtone, de la Oskar Walter Cizek, critic de artă de anvergură, sprijinitor al avangardei româneşti din anii ’20 ai secolului trecut, pînă la un muzician ca Wilhelm Berger sau la scriitori ca Wolf von Eichelburg, Eginald Schlattner, Oskar Pastior, Herta Müller, ca să nu pomenim decît cîteva nume.

De neocolit este uriaşul patrimoniu de cultură şi civilizaţie lăsat, în Ardeal, de minoritatea saşilor în cei 800 de ani de convieţuire cu noi.

E teribil, de altfel, ce de „străini“ bîntuie prin partea locului!

Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu.

Trebuia să începem curăţenia mai demult !

Trebuia să nu luăm modelul primei noastre Constituţii (cea din 1866) de la belgieni.

Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine“:

Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni sau Hotelul Athénée Palace (azi Hilton).

Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d’Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac).

Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer.

Am zis Kiseleff?

Da, „străinul“ care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor.

Mai departe: cum de-am acceptat să se instaleze în biata, obidita noastră ţărişoară primii pictori post-bizantini din Principate (Schiavoni, Livaditti şi Chladek), ultimul dintre ei profesor essential al lui Nicolae Grigorescu ? ca si Theodor Aman ( cu tatal Dimo, aroman poreclit Aman), intemeietor de scoala.

Dar „ghinioanele“ noastre nu se opresc aici.

Lingvistica şi folcloristica românească sînt opera unor fondatori „alogeni“ : Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Heimann Hariton Tiktin.

Imnul naţional („Deşteaptă-te, române!“) a fost compus de Anton Pann, născut în Bulgaria de azi, cu numele de familie Petrov.

Ce să mai spunem de românii celebri, cu unele antecedente nu tocmai româneşti:

Vasile Alecsandri (cu un bunic evreu botezat), Alexandru Xenopol (un nume care, în traducere, ar însemna „fiul străinului“), cu un tată englez de origine evreiască, sau B.P. Hasdeu, cu o genealogie greu de sistematizat…

Rosetteştii şi Ghiculeştii erau cam greci, de Cantacuzini nu mai vorbim. Ion Luca Caragiale era aromân (greco-albanez?) cu un tată născut la Constantinopol, marele Nicolae Iorga se trăgea, după mamă (Arghiropol), din greci bizantini şi după tată din munţii Pindului, iar Constantin Noica avea drept străbunic pe un anume Gigantis.

Iată tot atîtea motive să cer scuze, în numele poporului român, compatrioţilor noştri de toate etniile pentru cuvintele proaste ale cîte unei nulităţi autohtone.

Românii normali nu gîndesc ca ei!

În rest, rămîne cum am vorbit: m-am săturat de derbedei, de proşti şi de ţoape !

Sursa: Vasile Menzel