Ileana Costea - Arhitectul Dino Tudor din Los Angeles

 

Arhitectul Dino Tudor din Los Angeles

 

Soarta a fãcut ca Dino Tudor sã lucreze ca architect mai mult în afara tãrii, în SUA, Europa, Africa si Arabia Suaditã. A fost architect si designer sef (‘Principal Arhitect’ si ‘Chief Designer’) la Ralph M. Parsons (RMP), a 3-a companie de constructie si management din SUA; a lucrat si în proiecte nucleare de cercetare, si apoi, 23 de ani, pe un post federal ca architect al Serviciilor de Postã al SUA (USPS) in Los Angeles. Lista lucrãrilor lui este lungã. Am ales sã mentionez doar câteva dintre ele: A fost architect sef de proiect la proiecte de apãrare – Navy – Seaferer program, MX, Missile Site, clãdiri legate de Space Shuttle Program în Palmdale, CA (NASA), clãdiri de depozitare a materialelor radioactive, laboratoare de cercetare a carburantilor de mare eficacitate (HTGR, MHD), recuperarea plutoniumului, Rocky Flats, CO, clãdiri de suprafatã pentru extragerea minereurilor în Colorado, fabrici pentru echipament industrial – Ingersoll-Rand, Algeria si Bell Helicopter în Iran, Turnul III de birouri si parcare Jacobs Center Pasadena, CA. A fost angajat consultant de DMJM, una din cele mai mari firme de arhitecturã din California de Sud, pentru un proiect militar în valoare de peste $250 Mil. în Algeria, pentru interpretarea codurilor franceze de constructie, analiza conceptului partiurilor de arhitecturã a diverselor clãdiri si verificarea documentelor de constructie pentru executie. A fost trimes de Parsons sã prezinte pentru aprobare comisiei regale a Arabiei Saudite propunerea de restructuare a noului terminal Haj si serviciilor de support ale aeroportului din Jeddah, al cãrui design original fusese fãcut de Skidmore, Owens, & Merril (SOM) din New York. Faptul ca propunerile de restructurare create si propuse de Dino au fost acceptate de comisia regalã, a reprezentat un succes spectaculos pentru firma Parson. Cãci SOM, cu trecut foarte bogat, înfiintatã in 1936, e cunoscutã ca fiind una din cele mai mari si influente firme in domeniile de arhitcturã, design de interior, inginerie si urbanism din lume. Acum, la 75 ani, Dino continuã sã isi aplice logica si creativitatea lucrând ca consultant.

 

Dino Tudor face parte dintr-o familie cu traditie arhitecturalã. El este a 3-a generatie de arhitecti: bunicul, Marin Teodorescu, a fost constructorul Pavilionului Principal din Parcul Carol, al Galeriilor Lafayette din Bucuresti, a fãcut multe lucrãri în colaborare cu arhitectul Gheorge Simotta; iar unchii lui, Ilie Teodorescu si Stefan Cãlugãreanu, sunt mentionati în Istoria Arhitecutrii Românesti scrisã de Grigore Ionescu.

 

Dino a terminat Institutul de Arhitecturã la Bucuresti în 1961 si în 1969 a plecat din tarã într-o excursie de 7 zile, la Viena, unde a rãmas. La Viena a fost angajat la firma Victor Gruen, cea mai importantã firmã europeanã de urbanism (cea care a fãcut, de exemplu, Rond Point’ul de la Defense în Paris). Dupã 3 luni de lucru la Viena, Victor Gruen (cel care a adus ideia ‘Shoping Mall’ în USA), îi propune o pozitie la Paris. Dar Dino îsi doreste sã ajungã în SUA. La Los Angeles este angajat de firma Gruen International, unde Partenerul la Deparatmentul de Design era cunoscutul arhitect american Cezar Pelli (care a desenat, printre altele Petrona Towers, Kuala Lumpur).”

 

Întrebat de cât de usoarã i-a fost integrarea în profesie în SUA Dino rãspunde “Am venit aici cu idea cã sunt ‘doctor în meserie’ dar în fond a trebuit sã iau meseria de la început. În tarã materialele de constructie erau cimentul si cãrãmida. Aici, mai ales în Vestul Americii, sunt otelul si lemnul. Epoca actualã este de schimbãri radicale în stiintã si technologie. Ca architect esti intr-o continuã transformare, încerci mereu sa îmbunãtatesti … este greu sa te opresti. Dupã trei ani în America mi-am luat, prin examen, licenta de architect, care îti dã dreptul de liberã practicã. De fapt am trecut prin repetitia examenelor din tarã inclusiv Schita de Schitã. Baza pentru mine au fost studiile la Mincu în România, o excelentã scoalã de arhitecturã si urbanism unde am învãtat istoria si teoria arhitecturii, importanta detaliului, materialele de constructie, logica (împletirea între Beaux Arts si Bauhaus). La aceasta s-a adãugat experienta în tarã, la IPIA (Institutul de Proiectãri al Industriei Alimentare), unde am lucrat cu somitati în inginerie. Am înteles sã aplic si mai bine logica, SÃ SLEFUIESC, sã simplific, sã aplic principiul ‘LESS IS MORE’ (‘Mai putin este mai mult’). Sigur la acestea s-a adãugat ce am învãtat din cãlãtoriile pe care le-am fãcut analizând incontinuu tot ce vedeam construit pentru a întelege cum sã aplic mai bine ‘VALUE ENGINEERING’, evolutie si adaptare. Acest VE este secretul succesului - îmbinarea tuturor componentelor, ceea ce pânã la urmã se vede în cost si survabilitatea proiectului, cum ‘îmbãtrâneste’, cum rezistã timpului. Aceasta este amprenta pe care am lãsat-o la USPS prin proiectele fãcute de mine care s’au construit în Los Angeles timp de 23 de ani. Succesul meu în carierã, toate realizarile mele in domeniul arhitecturii, toate le datorez bazei pe care mi le-a pus Scoala ‘Ion Mincu’ din România.”

 

Un coleg de facultate de la ‘Ion Mincu’, Claudius Panaitescu, architect si actionar la firma Perry-Weber din Luxemburg scrie: “Dinu … este, pentru noi cei mai tineri (promotie 1982, diplomã cu prof. Ascanio Damian) care am plecat din tarã, un stimul si un exemplu precum un alt arhitect …, Dan (Tucu) Hanganu din Canada …” Si dacã cunoasteti cât de apreciat si realizat este ca architect Dan (Tucu) Hanganu veti întelege ce mare compliment este acesta.

 

 

Dino identificã trei creatori care l-au inspirat: “Pentru clãdirea Morii, pe când lucram în tarã la IPIA, inspiratia a fost la volume de THE LEVER HOUSE de SOM – Gordon Bunshaft, Park Ave, NYC. Apoi ‘si-a pus amprenta asupra mea’ Mies Van De Rohe, cu adevãrul în care credea cã ‘nu descoperi arhitectura în fiecare zi’. Dela el m-am inspirat pentru designul Turnului III al clãdirii de birouri a firmei Jacobs Center din Pasadena, California. Apoi Brâncusi, pentru faptul cã toatã viatã a “rafinat” aceeasi formã în cãutarea perfectiunii si simplitãtii. Si eu, am cãutat simplitatea si cred cã am reusit s-o creez în fatada clãdirii Halei de Autobuze din Hollywood (Rapid Transit District - Bus Maintenance Facility), al cãrui designer am fost pe când lucram la Parsons. Am încercat sã aplic în partiul de arhitecturã convingerea mea cã ‘LESS IS MORE’ si sã realizez ‘un tot’ expresiv si functional. Pentru aceastã clãdire creatã de mine mi-a fost înmânat Premiul de Merit (‘Award of Merit’) în Noiembrie 1980 din partea Institutului Arhitectilor Americani - American Institute of Architets (AIA) pentru excelentã în design si executie. Sunt singurul architect român care a fost onorat cu o astfel de diplomã din partea AIA-lui." Despre reusita acestei lucrari vorbeste Serban Andronescu, în articolul despre arhitectura lui Dino Tudor din revista "New York Spectator", New York, Mai 1990: ” Ideiile pe care (arhitectul Dino Tudor) le-a avut si le executã, conceptia în general si detaliul în particular, au fost recunoscute atât de organele de avizare ale orasului cât si de colegii profesionisti si anume amplasarea unei clãdiri industriale în mijlocul Hollywoodului! Adaptarea la teren a constructiei, jumãtate inclusã în diferenta de nivel dintre bulevard si incintã, retragerea dela stradã, tratarea simplã a exteriorului, expunera rampelor de acces la diferite nivele ale clãdirii, alegera materialului de constructie, betonul armat, fac ca aceastã clãdire sã fie inclusã la scara comunitãtii si sã nu fie un conflict estetic si vizual, clãdirea ca volum nu obstrueazã vederea cãtre oras a zonei de locuinte la Nord de teren ...”

 

Dino Tudor are meritul de a fi tratat arhitectura ca stiintã si nu numai ca artã, doar pentru ‘ce se vede’. În clãdirile create de el ca arhitect, Dino a împletit cu dibãcie si talent, nevoia programului, a clientului – fie cã era vorba de Guvernul Federal sau de companiile particulare, private.

 

Iatã ce scrie arhitectul sef Anthony (Tony) Josh în Noiembrie 1981 în momentul când Dino si-a anuntat decizia de a pleca de la firma Parsons. “Plecarea ta va avea un impact puternic asupra departamentului de design pentru o vreme bunã de acum încolo. Sfera largã a experientei pe care ai adus-o tu ca designer sef pentru Parsons poate fi numai un vis pentru alti arhitecti, si mã refer în special la complexul premiat RTD si la “aventurile” tale (arhitecturale, de success) în Arabia Sauditã (cu noul TERMINAL HAJ din Jeddah). În numeroase ocazii clienti pentru care ai lucrat si-au exprimat aprecierea despre tine.” Cu mult mai târziu, unui coleg de breaslã, acelasi Tony Josh îi va spune “Mi-au trebuit 10 ani ca sã înteleg ce ne explica Dino.”

La începuturile anilor ‘70 Dino Tudor s’a împrietenit cu arhitectul român Haralamb (Bubi) Georgescu**. Acesta reusise sã se facã cunoscut pentru creatiile lui arhitecturale în ‘stil modernist’ – clãdiri de resedinte si clãdiri medicale în Los Angeles si Palm Springs. Discutiile între cei doi au fost lungi în domeniul profesional cât si despre colaborarea arhitectului Georgescu cu arhitectul Horia Creangã. Dino si Bubi au devenit asociati înainte de plecarea lui Bubi pentru a lucra în Australia – Dino, urmând sã continuie proiectele începute în California sau care trebuiau sã se definitiveze. Moartea tragicã a lui Bubi în 1977 a fost o loviturã pentru Dino.

Dino nu s-a sfiit sã îsi facã cunoscutã originea ca român–american. În biroul lui, peste tot unde a lucrat, a avut expus motto-ul: “My country America - My Heritage România!” (“Tara mea - America si Trecutul meu/Mostenirea mea - România”). Dino este convins cã “poti smulge Românul din România, dar nu vei smulge niciodatã România din inima Românului!” Dupã Revolutia Românã din 1989 împreunã cu fratele lui, Marin Tudor, MD FACS, doctor chirurg în New York, membru al Colegiului American de Chirugie, a fãcut donatii pentru Spitalul de Copii din Bucuresti. Iatã ce spune Dino despre cu ce crede cã se poate mândri: “Cã în viatã si în activitatea mea profesionalã nu mi-am fãcut de rusine tara, familia si meseria! Si nu sunt singurul.”

 

 

Ileana Costea