Alexa Visarion - Amintindu-mi-l pe Liviu Ciulei

 

Amintindu-mi-l pe Liviu Ciulei

 

„Când frumusețea moare se întoarce negru haos”

Shakespeare -Venus și Adonis

 

----------------------------

 

***

 

2009. ..

Ne-am întâlnit în spatele Teatrului Național. Era trist... obosit.

-Bunã ziua, domnule Ciulei.

-A! Bunã ziua...

-Ce faceți?

-Nimic... Dar tu ce faci, ce lucrezi?

-Am terminat mai demult o Livadã de vișini la Craiova, iar acum voi avea premiera unui nou film, Luna verde.

Mergeam alãturi de el pe trotuar... în fața casei sale.

-M-au înjurat cu Hamlet-ul de la Bulandra.

Am tãcut. M-a privit apoi și fãrã sã vrea s-a împiedicat ușor de o dalã a trotuarului.

-Picioarele...

În depãrtare se auzea sirena unei ambulanțe.

-Mi-aduc aminte, cã atunci când ați lucrat la Munchen, într-o altã salã a teatrului Ingmar Bergman monta Tatãl lui Strindberg.

-A, da... Așa e... ne întâlneam în timpul pauzelor de prânz.

-D.R. Popescu mi-a spus cã Macbett-ul dumneavoastrã pe care l-a vãzut acolo la premierã, a avut peste 20 de ridicãri de cortinã. Iar Bergman... mult mai puțin...

-Nu mai țin minte... se poate...

-știți fraza asta: Începuse întunericul, iar eu nu-l vedeam - pe care Bergman a scris-o în Lanterna magicã?

-Da, parcã îmi amintesc... la mine a început, dar îl și vãd... știi, mi-am rupt mâna, și stând în gips acasã, mã plictiseam... și atunci m-am întors la teatru. Trebuia sã mã întorc.

-Ana Maria Narti mi-a spus cã Hamlet-ul lui Bergman cu Peter Stormare a fost fãcut praf de criticã în Suedia.

-Nu știu. Nu am auzit.

-E mult de atunci, au trecut anii. Uite, mergem de 10 minute pe câțiva metri pãtrați și ne fuge prin fațã viața.

-„Când un înțelept aratã spre stele, doar un prost se uitã la deget”...Confucius.

-A, bine spus!... zâmbește. Sã publici programul acela de reformã a Teatrului Național.

-Cine are nevoie?

-Nimeni... Dar, mai știi? Poate cândva... sã aibã ecou... la alții.

Ne-am oprit în fața porții din Tudor Arghezi 14. La geam apãruse distinsa doamnã Helga, minunatã partenerã de viațã și creaþie. Am tãcut câteva clipe amândoi. Mașini grãbite treceau pe lângã noi...

Arta este o nãframã ispititoare de magie albã așezatã întâmplãtor pe respirația vieții. Tãceam...Într-un târziu:

- Vã mai aduceți aminte, atunci când am mâncat borșul acela rusesc la New York mi-ați spus ce ar trebui sã spun actorilor americani pentru a mã înțelege.

Am zâmbit, am zâmbit amândoi. A deschis poarta, a urcat scãrile și înainte de a intra în casã, a spus:

-HANG LOOSE !

 

În stradã rãmãseserã amintirile, darurile harului sãu... Spectacolele.

 

 

 

 

Alexa Visarion

 

Sursa:

https://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=25216