Spionajul
românesc - trecut și prezent (1)
Prof.
univ. dr. Corvin Lupu
17
Decembrie 2023
De ce nu se dorește să se afle despre operațiunile de
spionaj de succes ale României, mai ales din perioada socialistă?
Curiozitatea opinie publice este justificată, în
condițiile în care, în ultima vreme, o mare parte a populației a conștientizat
faptul că serviciile secrete sunt cele mai influente instituții din societate
și ele influențează într-o foarte mare măsură evoluțiile fenomenelor și
evenimentelor. În general, serviciile secrete nu doresc ca activitatea lor să
fie una cunoscută. Practic, serviciile secrete și rețelele lor sunt o altă
lume, o lume paralelă cu societatea vizibilă. Regulile serviciilor de spionaj
sunt unele care nu țin cont de legislație, de precepte morale, sau de alte
norme după care se ghidează majoritatea societății. Ele trebuie să facă tot
ceea ce este nevoie ca să se atingă obiectivul stabilit de comanda operativă a
serviciului. Aceste obiective nu sunt totdeauna aceleași cu obiectivele pe care
le urmăresc decidenții politici.
Ca să mă refer strict la întrebarea dvs., trebuie să
spun că actualmente nimic din ceea ce a fost de succes în timpul regimului
socialist de stat din România nu mai este recunoscut și rememorat. Actualul
regim politic falimentar din România, neputându-se valida în nici un fel,
neavând nici o performanță, caută să arunce doar cu noroi peste realizările din
perioada socialistă, să le minimalizeze sau să le ignore. În ceea ce privește
spionajul, după al doilea război mondial, nu s-a valorificat experiența noastră
anterioară, cu toate că în noile servicii secrete au fost menținuți câțiva ani
unii dintre experții SSI, putem afirma că în 1949, la înființarea Securității,
s-a pornit de la zero. Spun asta pentru că până în 1944 principala țintă a
spionajului românesc a fost pericolul bolșevic, în general și Uniunea
Sovietică, în special. Or, după ce România a fost ocupată militar de
iudeo-bolșevici, S.S.I.-ul a avut interesul să-și șteargă toate urmele
activității sale anterioare.
În 1949, când s-a înființat Securitatea, sovieticii
exercitau întregul control asupra instituției. Erau mai mulți consilieri
sovietici în Securitate. Cel mai important și șeful lor a fost faimosul
Alexandr Saharovski, unul din marii ași ai spionajului mondial. A stat la noi
timp de trei ani de zile, după care a devenit director adjunct al
Directoratului I al K.G.B., iar din 1955 în 1970 a fost director al
Directoratului I, cel care se ocupa de spionajul U.R.S.S. în întreaga lume. Era
un colos. După ce a ajuns în culmea gloriei și influenței, Saharovski s-a
mândrit mereu cu Securitatea din România, pe care o considera cea mai mare
reușită a carierei sale. Securitatea a devenit un serviciu aservit total K.G.B.
Până în 1952, cât a lucrat Saharovski la noi, toate angajările în Securitate se
făceau cu recrutarea în folosul K.G.B. al ofițerilor din România, majoritatea
fiind din rândul minorităților naționale, mai ales evrei.
Dar atenție! În istoriografia Securității circulă tot
felul de evidențe privitoare la numărul de ofițeri pe criterii etnice. Dar
evidențele etniei se făceau după cum se declarau angajații Securității.
Majoritatea evreilor își luau nume românești și se declarau români. Alți evrei
se declarau unguri, germani, polonezi, ucraineni sau ruși. O istorie întreagă
mulți evrei s-au deghizat în români și în alte etnii decât a lor. În fruntea
Securității, din 1949 în 1967 s-a aflat Timofei Bodnarenko, zis „Pantiușa”, cum
îl porecliseră comuniștii încă din închisoare. În România este cunoscut sub
numele adoptat de Gheorghe Pintilie. Fusese spion parașutat în România, prins
și întemnițat. În 1943, fiind în penitenciarul Caransebeș, o serie de
comuniști, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, au făcut greva foamei și au
intrat într-un conflict major cu gardienii și cu conducătorii închisorii.
Stalin a fost informat și i-a transmis lui Bodnarenko să nu-și riște situația
personală, să renunțe la grevă și să facă totul ca să supraviețuiască pentru că
el va trebui să conducă România. Comuniștii, inclusiv Dej, au crezut că el va
fi alesul lui Stalin pentru a deveni conducătorul Partidului Comunist din
România. Dar Stalin l-a avut în vedere pentru funcția de șef al Securității, pe
care o considera ca fiind cea mai importantă funcție în stat. Ulterior, Stalin
avea să spună că în ciuda faptului că minoritarii etnici erau majoritari în
Partidul Comunist, funcțiile de șef al partidului și de prim-ministru al țării
trebuie să fie atribuite unor etnici români.
Adjunctul lui Gheorghe Pintilie a fost evreul Boris
Grünberg, care și-a luat numele de Alexandr Nikolschi, iar toți cei opt șefi de
direcții din aparatul central al Securității erau minoritari etnici,
majoritatea evrei. Aceștia au introdus regimul iudeo-bolșevic în România, ei și
mulți dintre subordonații lor au fost torționarii și criminalii elitelor
poporului român. Ei au creat și condus gulagul iudeo-bolșevic al anilor
1948-1964.
Acțiunile Securității erau coordonate de consilierii
sovietici care beneficiau de toate informațiile care se colectau. Până în 1962,
Securitatea a fost doar în subsidiar în slujba României, în principal slujind
KGB-ul. Și după 1962, când conducerea colectivă a României a interzis cadrelor
Securității să mai colaboreze cu serviciile sovietice, legăturile cu URSS-ul
urmând a fi atributul exclusiv al conducerii Partidului Comunist, Securitatea a
continuat să întrețină în secret relații foarte strânse cu K.G.B.-ul, încălcând
grav ordinele date de decidentul politic. Această încălcare a ordinelor
politice a durat până în 22 decembrie 1989, încheindu-se cu marea trădare a
României, lovitura de stat și prăbușirea țării.
Revenind strict la întrebarea dvs., această realitate
a încălcării legislației și ordinelor conducătorilor politici de către
comandanții Securității și acțiunile Securității împotriva conducerii țării au
fost cele mai ascunse secrete din istoria instituției. Securiștii au crezut că
adevărurile nu vor ieși la lumină și trădarea lor va rămâne ascunsă.
Desigur, au fost și alte operațiuni care s-au dorit a
fie ascunse. De altfel, orice serviciu secret ar dori să-și ascundă toate
faptele, dar acest lucru nu este posibil, nicăieri în lume. După 1945, cadrele
din SSI au încercat să-și ascundă acțiunile pe care le-au întreprins împotriva
U.R.S.S. și a bolșevismului. După 1964, cadrele Securității au încercat să-și
ascundă crimele din anii iudeo-bolșevismului. După 1990, cadrele Securității și
ale S.R.I. au încercat să-și ascundă operațiunile de spionaj pe care le-au
desfășurat în Occident. Mă aștept ca în viitor, când „regimul ticăloșit” (citat
Băsescu - n.a.) și „statul eșuat” (citat Johannis - n.a.) se vor prăbuși și vor
ajunge la lada de gunoi a Istoriei, cadrele militare din serviciile secrete de
astăzi să dorească să-și ascundă operațiunile de trădare de țară și de punere a
lor în slujba jefuitorilor României, faptele de poliție politică represivă
îndreptate împotriva românilor, faptele de corupție gravă, faptele de implicare
directă în falsificarea unor alegeri și altele.
Rolul jucat de Emil Bodnăraș în spionajul românesc
Unul dintre cei mai de seamă agenți ai S.S.I. a fost
Emil Bodnăraș, fost șef de promoție în școala de ofițeri, care, fiind jumătate
ucrainean și jumătate german, cunoscând foarte bine limbile ucraineană, rusă și
germană, a fost trimis în URSS, în Ucraina, sub aparența de dezertor din armata
română, cu misiunea de a se infiltra în serviciile sovietice de informații și
de a deveni agent al acestora. Vă dați seama că în 1934, când Bodnăraș „a
fugit” în Ucraina, acolo era în curs de desfășurare cumplitul holodomor. Se
murea de sărăcie lucie și de foamea indusă intenționat de sovietici. Liderii
iudeo-bolșevici ai P.C.U.S. și ai N.K.V.D. pedepseau naționaliștii ucraineni
care nu acceptaseră să se supună iudeo-bolșevismulului. Ce „Rai” și bunăstare
să caute Bodnăraș în Ucraina holodomorului? Doar nu era nebun să vrea să se
stabilească unde se murea de foame.
De altfel, prin analogie cu holodomorul deceniului al
IV-lea al secolul trecut, conducerea 80% Khazaro-evreiască a Ucrainei de astăzi
pedepsește naționaliștii ucraineni și îi trimite pe post de carne de tun în
fața armatei ruse. Astăzi are loc un alt holodomor, pe care lumea neavizată nu
îl vede!
Activitatea de spion a lui Bodnăraș era coordonată de
Florin Becescu, nume profesional Georgescu, un adversar înverșunat al
iudeo-bolșevicilor. Florin Becescu l-a trimis pe Bodnăraș în misiune în
U.R.S.S., cu ordinul de a se infiltra în serviciile secrete sovietice și de a
le sluji și a le câștiga încrederea deplină. Mama lui Bodnăraș a fost o
filo-nazistă înfocată, ca și un frate al său, care a luptat în Waffen-SS. Un
alt frate al său, Aurel, a fost legionar. Emil Bodnăraș, deși nu avea deloc
sânge românesc, a fost toată viața un patriot român. Mai târziu, când Partidul
Comunist a cucerit puterea, el s-a postat pentru toată viața în tabăra
naționaliștilor socialiști care au reușit să împingă România pe linia
independenței naționale și a dezvoltării. A fost apreciat și respectat de atât
de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât și de Nicolae Ceaușescu, cu toate că amândoi au
știut că el a fost agent al SSI și a spionat împotriva U.R.S.S. și a regimului
iudeo-bolșevic. Ei au considerat că el a făcut aceasta din patriotism.
În U.R.S.S., Emil Bodnăraș a fost recrutat ca agent de
serviciile de informații militare și trimis la Școala „Karol Szerewicz” a
G.R.U., de spionaj, sabotaj și luptă partizană, din orașul Astrahan, unde a
fost coleg de clasă și prieten cu Kang Sheng, care avea să devină
vicepreședinte al CC al Partidului Comunist Chinez, șeful serviciului de
Securitate al Chinei (Gongambu), răspunzător pe linie de partid de problemele
de securitate și de informații al Chinei. Kang Sheng și Emil Bodnăraș au fost
colegi și prieteni și cu conducătorul Coreei de Nord, mareșalul Kim Ir Sen.
Kang Sheng fusese unul din conducătorii delegației Chinei pe lângă Comintern și
a fost nelipsit din anturajul permanent al lui Mao Zedong. Relația și
încrederea deosebite dintre Bădnăraș și Kang Sheng, ca și prietenia lor cu Kim
Ir Sen, au fost decisive mai târziu, pentru recunoașterea României ca mediator
între China și U.R.S.S.
Politologul Vladimir Tismăneanu, ai cărui părinți,
Leon Tismenițki și Hermina Marcusohn, militanți comuniști evrei din perioada
ilegalității P.C.d.R., l-au cunoscut bine pe Emil Bodnăraș, susține că acesta
era dezgustat de Hrușciov și hrușciovism și privea maoismul ca o formulă
teoretică menită să salveze unitatea mișcării comuniste mondiale. Emil Bodnăraș
a fost, probabil, cel mai pro-chinez dintre înalții demnitari din România.
Mai doresc să vă spun că Florin Becescu, șef al
spionilor români, a fost asasinat în 1946 pe șoseaua București-Ploiești.
Emil Bodnăraș a avut un rol foarte mare în a-i
determina pe sovietici să-și retragă armat de ocupație din România, în 1958.
Garanțiile pe care le oferea Bodnăraș, în calitatea lui de înalt demnitar de
partid și de ministru al Forțelor Armate, a fost extrem de importantă. Doar
după retragerea armatelor străine din România, țara și-a putut recăpăta
suveranitatea și s-a dezvoltat miraculos, „frizând imposibilul”, ca să-l citez
pe marele gânditor legionar și patriot Petre Țuțea.
Împreună cu Ion Gheorghe Maurer, cu care a făcut mereu
o echipă bună, amândoi fiind sprijinitori convinși ai politicii de independență
națională promovată de Nicolae Ceaușescu, au avut și un rol negativ,
contribuind mult la propulsarea Elenei Ceaușescu la conducerea României. Ei
sunt cei care l-au sfătuit pe Ceaușescu: „Ia-o Nicule lângă tine, să mai ai un
om de încredere în conducerea partidului”. Elena Ceaușescu a fost piaza rea a
României Socialiste, cea care a contribuit mult la izolarea de popor a lui Nicolae
Ceaușescu și la rigidizarea regimului social-politic din țară. Este posibil ca
și acesta să fi fost un motiv pentru care cei doi înalți demnitari ai României,
cu contribuții foarte mari la dezvoltarea țării să se fi decis să-și ceară
ieșirea la pensie. Plecarea lor a fost o mare pierdere.
Imediat după preluarea puterii de către regimul
pro-sovietic și până în anul 1947, când a devenit ministru al Forțelor Armate,
Emil Bodnăraș a preluat conducerea S.S.I. și pus acest serviciu pe alte șine,
respectiv l-a îndreptat înspre susținerea noului regim politic. Gulagul
românesc a fost inițiat și dezvoltat după plecarea lui Bodnăraș de la
conducerea serviciilor de informații. Principalii artizani ai gulagului
românesc au fost N.K.V.D.-ul, care avea curând să devină KGB și comandanții
torționari și criminali evrei ai Securității din România, care a fost multă
vreme stat în stat și nu a dat socoteală decât consilierilor sovietici. Unii
dintre specialiștii din SSI, care nu au fost identificați că ar fi desfășurat
operațiuni împotriva comuniștilor și a U.R.S.S., sau care chiar i-au ajutat pe
comuniști, au fost păstrați în Securitatea Poporului și după înființarea
acesteia, în anul 1948.
- Va urma –
Notă - Adaptare după dialogul dintre Prof. univ. dr.
Corvin Lupu și jurnalistul Tudor Urse[1].
Aranjament
grafic – I.M.
---------------------------------------
[1]
https://culturaromana.ro/corvin-lupu-spionajul-romanesc-trecut-si-prezent-i/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu