luni, 25 decembrie 2023

Miron Manega - Shalom Akbar!

 



Shalom Akbar!

Miron Manega, Jurnalist, membru U.Z.P.R.

24 Decembrie 2023

 

Nu, nu este nicio intenție de blasfemie în această combinație a unei expresii evreiești cu una arabă, chiar dacă acestea țin de zona sacralității specifice. Și sper să nu mă mai blesteme vreo evreică (așa cum mi s-a întâmplat), și nici să pățesc ceva în genul celor de la Charlie Hebdo. Vreau doar să atrag atenția că „Shalom Aleihem” și „Alahu Akbar” sunt două expresii a două popoare surori (semite): evreii și arabii. (Îi exclud din asociere pe evreii așkenazi, care nu sunt nici evrei, nici semiți: sunt khazari iudaizați). Și mai vreau să atrag atenția asupra semnalelor lingvistice ale identității profunde, ale frăției deturnate în fratricid…

 

 „Shalom” este un cuvânt ebraic care înseamnă pace, armonie, deplinătate, prosperitate, bunăstare și liniște și poate fi folosit idiomatic atât ca salut de întâmpinare, cât și de despărțire.

 

În cartea „Not the Way It’s Supposed to Be: A Breviary of Sin”, autorul creștin Cornelius Plantinga a descris conceptul biblic de „Shalom”: „Legătura dintre Dumnezeu, oameni și întreaga creație în dreptate, împlinire și desfătare este ceea ce profeții evrei numesc shalom. O numim pace, dar înseamnă mult mai mult decât simpla liniște sufletească sau o încetare a focului între inamici. În Biblie, shalom înseamnă înflorire universală, întregime și încântare - o stare bogată de lucruri în care nevoile naturale sunt satisfăcute și darurile naturale folosite cu rod, o stare de lucruri care inspiră uimire plină de bucurie în timp ce Creatorul și Salvatorul său deschide ușile și primește creaturile din Biblie. pe care îi încântă. Shalom, cu alte cuvinte, este așa cum ar trebui să fie lucrurile”.

 

„Shalom aleihem”  este o formulă de salut care înseamnă, „Pace asupra-ta/voastră”, sau „Pacea să se pogoare asupra voastră”. Se răspunde cu „Gam Aleika Shalom!”, adică „Pace și asupra ta!”.

 

Expresia este înrudită cu cea arabă „As salam Alaikum” (sau „Salam Alecum”), care înseamnă, practic, același lucru. Răspunsul frecvent (cel mai scurt) este „Alaikum as Salam”.

 

Cât privește cealaltă expresie arabă „Allahu Akbar” aceasta este asociată, unilateral și greșit, cu strigătul de luptă al teroriştilor islamişti. Specialiştii susţin însă că a înţelege acest „Allahu Akbar” exclusiv în acest sens este doar o dovadă de proastă înţelegere, ba chiar o probă a islamofobiei celui care aderă la o astfel de interpretare. Sergiu Mişcoiu, profesor la Facultatea de Studii Europene, din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai“, explică sensul adevărat al expresiei: „Allahu Akbar, care înseamnă «Allah e mare!», este folosit în lumea arabo-musulmană ca o expresie curentă, simbolizând fervoarea religioasă, recunoştinţa, dar şi bucuria, împlinirea, satisfacţia la aflarea unor veşti bune pentru persoana sau familia în cauză. Este pronunţat ca primă frază de către muezini pentru a anunţa ora rugăciunii zilnice”. Sensul pe care încerc să-l atribui acestei expresii-hibrid inventate, alcătuită dintr-un cuvât evreiesc și unul arab, „Shalom Akbar”este , așadar, „Pacea e mare! Sau așa ar trebui să fie, atât semantic, cât și existențial, la nivel de popoare și de specie. Din păcate nu este, în niciunul din sensuri. Fratricidul face ravagii devastatoare iar umbra lui Cain și Abel s-a întins peste tot Pământul. Dar cine-i Cain și cine-i Abel? N-o să știm niciodată cu adevărat, nici în cazul conflictului israeliano-palestinian, nici în cel ruso-ucrainian. N-o să știm niciodată, pentru că, în cazul războaielor fratricide, fiecare popor pare blestemat să devină, succesiv, când Cain, când Abel. O spirală a genocidelor „frățești” care pare că nu se mai termină.

 

Sursa - „|Certitudinea” Nr. 150/2023








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu