cătălin afrăsinei - sub semnul golemului

 

sub semnul golemului

 

 

~*~

 

și eu am trăit sentimentul sărbătoresc al lumii

și am primit cu aplauze fiecare tiradă a omului sincer

fiecare zi avea aceeași culoare se mergea pe aceleași trotuare

pentru ca nimeni să nu cunoască ideea de înfrângere

oameni în alb dădeau binețe celor care nu se născuseră

se iubea chiar în avans pentru ca melancolia să plece să plece

fiecare se simțea răsplătit pentru existența sa abisală

eu nu am crezut niciodată că voi avea o existență abisală

plonjând ca spiderman dintr-o realitate într-alta

trebuind să aprind candele de zăpadă

pentru cei care nu știu să patineze în orizontul palid

pentru cei care n-au băgat de seamă cum piatra

din capul unghiului acoperă lumea și-o strânge la sine

sub semnul golemului primordial trăiesc metafizic

numai din flacăra imaginației și trec pe roșu aprins

ca deplasarea spre sine însuși a omului singur

aidoma yoghinului în meditația transcedentală

anihilat de cunoașterea de sine câteva sute de ani

niciodată nu mi-am imaginat

că va trebui să fac salturi atât de bruște

încât să se schimbe după mine

starea vremii ori fenomenele cosmice

aflând mai multe despre mine de pe pânza

în culori pastelate a unui pictor expresionist

dând ceasul mai înainte sau mai înapoi

pentru ca fiecare meridian să treacă exact

prin inima desăvârșită a omului nerenascentist

care-și respectă cuvântul dat cu o mai mare punctualitate

decât s-ar așeza în șezlong să citească ultimele știri despre sine

geometria sentimentului nu poate fi explicată prin formule alchimice

neputând explica viața păstoasă din pomul sacru

trăiesc fiecare zi ca pe ultima zi

în care mai pot fi condamnat la moarte

am fost cerșetorul care-ți repetă adevărul din ceașca de cafea

și de când nu mai există zaț în ,,nova brasilia’’nu mai există adevăr

cuvintele se pierd în moina atemporală

în liniștea deasă iarba se rărește

lumea pășește cu atenție și cu teamă

peste straturile cu mărar și de pătrunjel

ca și când s-ar fi afla în permanentă amenințare

pe un câmp minat în expansiunea și rivalitatea imperiilor

lumina palidă poposește pe chipuri tremurate

se îmbracă în haina tristeții de copil

singura rațiune de a fi

este revelația jocului printre oamenii mari

toți vor să câștige

toți vor să intre prin ușa lui apollo

metalică

de la templul din vis zidit

între mine și lume

și să crească acolo

 

~*~

cătălin afrăsinei