Melania Rusu Caragioiu - 120 DE ANI AU TRECUT CA O ZI

 

120 DE ANI AU TRECUT CA O ZI

Baladă de emigrant

de Melania Rusu Caragioiu

 

Românca din Boian, Prima emigrantă în Canada, destăinuie Durerea emigranrului dezrădăcinat

care nu mai are nimic din vatra străbună în țară decât dragostea de neam, limbă , datină, glie,

:

 

~*~

 

Venit-am  peste mări și țări,

Ne mai aducem vag aminte,

Cum, am cuprins aceste zări,

Cu frică, cu drag și aminte.

Se tot spunea la noi prin sat

Că ar fi undeva pe lume

Un loc bogat și minunat,

Dar nu știam unde anume.

 

Am auzit despre Columb

Și despre lumi îndepărtate,

Dar noi aveam aripi de plumb

Deși visam la libertate.

Copiii ne plângeau ades

De foame, frig, multe nevoi,

Lipsiți eram, n-aveam de-ales

Și nimeni nu ținea cu noi.

Tot auzeam despre bătăi,

Despre răscoale-n foc mocnit,

Mai veneau vești din cele văi...

Ziceam că-așa ne-a fost menit...

Până-htr-o zi un călător

A poposit aducând vești

De pe pământu rotitor,

Despre o țară de povești.

Seara,  la un opaiț ședeam

Și plănuim , cănd alegeam

Din grîu neghina, de rău neam,

 

Aveam speranțe, dar...oftam...

Aveam din iarnă doi juncani

Și-ii  îngrijeam - ochii din cap,

Să-mi înfirip cu ei un plug...

Fire-ar să fie de câsap,

Că tot mereu mă întreba

De-or mai crescut, că i-ar lua

Pe câțiva zloți, că știe el

Că traiul nostru e mișel...

Dar nu i-am dat și uite-așa,

lucrând, spetit am adunat

Brumă de bănuți în chimir,

Și boii-n iarmaroc i-am dat...

Cu bruma ce-am luat pe casă

Și ce aveam agonisit

Tot n-aveam, mai nimic pe masâ-

Spre alte zări noi am pornit.

Vaporu’ acela, cât un sat

Ne-a dus încet și legănat

Unde-avea drum domn căpitan,

Peste al largului ocean

Așa ajuns-am în Canada

Și ne uitam în liung si-n lat,

Dar debarcarăm jos, cu graba,

Deși ne luase cu bănat...

Și dacă el, bătrânul Noe

A poposit  și-a ,,înviat”

Scoate-ne Doamne din nevoie,

Am făcut cruce și-am plecat.

Am luat surcică și surcică

Și-am încropit o așezare,

Ziceam că-i mare, era mică,

Dar aveam loc de fiecare...

 

Trăiam aicea între oameni

Mai buni, mai drepți și fără pată

Și ne considerau buni semeni

Zicănd  că va fi bine-odată.

 

Și astfel mănă de la mănă,

Cu sfat și claca de acasă,

Ne-am încropit gospodăria

Și-aveam pâine albă pe masă.

Lucram din zori și până seara

Pentru o leafă la patron

Apoi petreceam iarna, vara,

Copiii pretindeau ,,bon ton”

Am clădit și-o bisericuța

Din lemn precum aveam acasă,

Odăjdii a cusut măicuța

Din cusătura ei aleasă.

Eram acuma-n depărtare

De draga noastră țărișoară,

Dar închinăndu -ne-n altare

O vedeam ca odinioară

 

Am prosperat pe-aceste plaiuri,

Dar dorul ne-a chemat în țară,

Ne-am dus cu dragoste în suflet,

Era război, cu foc și pară.

Am ajutat  căt ne-a dat măna

Cu bani de aur, cu dolari,

Dar boierimea, tot hapsâna,

Tot oprima cu biruri mari.

Am plâns de dor și de alean

Și ne-am înlănțuit în horă

Zvăcnea în noi sânge din e neam

Aveam acum și-o țară-soră

I-am luat cu noi pe cei ce-au vrut

 

Să vadă zările-nghețate,

Să uite căt mai este timp ,

Că li s-a făcut nedreptate.

Și am revenit iar pe tărâm,

Mai veseli și încrezători.

Sperând s-ajutăm drag român

Din spor făcut sub alte zări

 

~*~

MRC

COMENTARII:

Dragii Noștri,

Să transmitem distinsei Scriitoare Ing.Melania Rusu Caragioiu, ANI FRUMOȘI DE VIAȚĂ să ne mai desțelenească frumuseți din Istoria Emigrației Românești, pe unde români adevărați în suflet, au lăcrimat și lăcrimează și azi prin amintirile lor după glia, locul natal și a copilăriei lor fericite de altădată.

IUBITEI SCRIITOARE, POETE, ARTISTE MELANIA RUSU CARAGIOIU: LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE SPRE ÎMPODOBIREA CU FLORILE VII ALE LIMBII ROMÂNE!

ROMÂNII VĂ IUBESC!

Ioan Miclău-Gepianu

Australia