Ben Todică - OMUL NATURAL E NORMAL (E normal să fii natural?)

 

OMUL NATURAL E NORMAL

 

E normal să fii natural!

 

18 Mai, 2024

 

Eram pregătit să ies când sună telefonul. E domnul Ioan Miclău din Cringila.

De la întâlnirea noastră cu ocazia serbării zilei Naționale a României la Ambasada din Camberra, am rămas prieteni nedespărțiți prin colaborările noastre jurnalistice și culturale.

„Te-am sunat să nu te uit, frate Benule!”

„Mulțumesc, frate Ionică! Așa e bine să ne reînvigorăm unul pe altul, în special acum, la bătrânețe. Da, am început cu toții să uităm. Într-o zi soția și-a uitat telefonul în frigider.”

„Așa și a mea, dar nu mă las pană nu-l găsim împreună.”

„Dar știi de ce uităm la bătrânețe?”

„Da?”

„Ca să se facă loc îngerilor să contribuie la mesajele noastre literare. Salutări doamnei și mai vorbim. Pa! Mă strigă o doamnă din stradă”

„Era vecina. Mi-a adus niște flori.”

 

Am ajuns la intersecția dintre piața Dandenong și parcarea de la Coles. Nu pot intra încă așteptând un târâit de „4x4 in V” care abia se mișcă ținând în urma lui întreaga coloană de mașini, bot in bot. Ăsta e unul din acei Bătrâni încăpățânați și arțăgoși, îmi zic. Și atunci, mă trag și eu în spatele său că mergea în aceeași direcție, după parcare. Era tare enervant, se comporta precum un copil neajutorat. În sfârșit, găsește un loc și scăpăm de el. Dumnezeu ne dă lecții încontinuu. Nimic nu e la voia întâmplării. De când cu inteligența artificială s-au desființat toate școlile profesionale. De asemenea și meseriile. Nu știi ce să mai înveți, ce să mai faci!

Dacă am studiat tâmplăria, voi încerca să inventez ceva în funcție de cunoștințele pe care le dețin plus experiența vieții ca să supraviețuiesc. Meseria de tâmplar a dispărut. Și atunci, după o perioadă de frământare și analiză voi inventa un produs. O piesă de artă. Mi-ar lua un an de gândire, în schimb, inteligența artificială educată și încărcată în domeniul tâmplăriei, plus trăirile mele inventează acel produs în câteva secunde. În schimb dacă eu mai învăț o meserie atunci invenția mea va fi o combinație dintre cele două profesii plus trăirile mele, însă timpul de gândire se va dubla iar invenția va fi o combinație a celor două meserii. Într-o viață, un om poate învață bine 5 meserii (și să le practice). Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ar trăi 900 de ani? Va inventa produse speciale multe, însă totuși puține în comparație cu I.A. Dar dacă va învăța 20 de meserii? Șah mat, I.A.

Inteligența artificială învață toate meseriile lumii și își însușește majoritatea experiențelor vieții omului. Va putea inventa la fiecare secundă un produs nou și nu va obosi niciodată ÎNSĂ NIMIC DIN SUFLET ȘI PRIN IUBIRE!

Dar cu ce folos dacă nu e nimeni să se bucure cu tine pentru că tu ca I.A. nu ai inventat produsul ci l-ai concluzionat matematic în urma informațiilor deținute. Nu ai făcut-o din entuziasm, curiozitate și mândrie că nu le ai. Ești o mașină. O mașină nu poate adăuga divinul și taina în invenție pentru că ea, ca mașină, le consideră greșeli de funcționare.

Omul lacom și viclean se va răzbuna din egoism, va programa mașina și va extermina omul de pe pământ împreună cu toate celelalte viețuitoare și nerealizând se va autodistruge și apoi I.A. într-un final se va OPRI, prin epuizarea/absența motivului de a exista. Dorința de a trăi e o taină.

Viața e mult mai complexă decât suntem noi capabili să o înțelegem.

Să luăm doar taina și misterul. Nu mai vorbesc de iubire și mândrie, curiozitate și interesul pentru frumos și cunoaștere. Sunt doar câteva din multitudinea darului divin cunoscute nouă.

Omul natural e împlinit și îndestulat. Dacă încearcă să-și iasă din normal merge înspre eroziune. De ce vreți mai mult? Nimeni nu se uită la sfârșitul vieții tuturor campionilor lumii, a olimpicilor. Cum sfârșesc? In ce chinuri de epuizare fizică și psihologică? – situație valabilă în toate exagerările artificiale impuse de om.

Oamenii se omoară între ei de mii de ani pentru niște idei nenormale. Pentru ce trebuie să omori alți oameni când e loc pentru toți pe pământ. Pământul are grijă de el însuși, omul e parte din proces. Zborul unui avion supersonic militar sau o explozie nu sunt naturale precum hrănirea orătăniilor în curte. Natura nu poluează, însă deciziile ignorante și inutile ale omului, DA. Un avion produce pagube într-un zbor mai mult decât o fabrică de pantofi într-un an. Nu trebuie permis ca omul să decidă ecologia vieții pământului. El e o ființă vie, trăiește în armonie. Natura are grijă de ea de milioane de ani. Nu trebuie să-i spună omul când să tușească.

Mergând prin natură trec pe lângă un pom fructifer sau o floare. Mă pot opri, culege poame și mirosi floarea. Ce credeți că se întâmplă în acest moment? Nu suntem singuri. Îngerii sunt în dialog cu sufletul nostru în inspirație, înălțare, încântare și euforie a conștientului. Și această sinergie construiește. Chiar am trage un pui de somn și chiar o horă (dacă suntem în grup) pe întinsa câmpie înmiresmată. Însă ce se întâmplă dacă nu-mi cunosc limitele. O iau razna?

Pe măsură ce evoluăm tehnologic poate mai pot culege din mersul căruței câteva poame, pot adulmeca din mers aroma florilor fără să le mai pot atinge, însă din mersul trenului doar dacă le mai văd și pot desena/fotografia și îmi pot imagina mirosul trandafirilor din zare. Dar când trenul va alerga cu o sută, două, o mie de km/h o să văd doar o perdea de umbre și linii continue, trecând prin fața ferestrei fără a mai putea să deslușesc peisajul sau mireasma. E adevărat că voi ajunge în câteva momente din camera stației din Melbourne în cea a vagonului și apoi în Sidney însă voi pierde experiența trăirii de câteva zile de călătorie naturală printre semeni, prin natură, relief, localități cu diferite construcții și relaționarea cu oamenii din drum. Astfel, natural mi se va întări conștiința și imunitatea. Așa se nasc poveștile.

Prin povești ne deosebim de animale. Dacă trecem dintr-o cameră în alta printr-un „clic” atunci ce rost are să mai plecăm din pădure, dintre maimuțe?

Vreau să punctez faptul că noi ca oameni e bine să rămânem așa cum am fost creați de natură, cu respect pentru ea, iar restul invențiilor și modernizării să le folosim ca accesorii în servicii. Pot folosi glonțul ca rezolvare a problemei, însă eu nu trebuie să mă întrec cu el. Există un infinit de curiozități rezervate omului și e păcat să nu le trăim. Am fost dăruiți. Bucurați-vă! Dar să nu ni se urce la cap! Vorba românului: Nu te întinde mai mult decât ți-e pătura că-ți rămân picioarele afară!

Și iată, zăresc o parcare, un spațiu care se eliberează. Cum pleacă, virez spre locul de parcare și un claxon intens urlă. Ies din mașină și afară e un Mitsubishi roșu care semnaliza să intre în parcarea deja ocupată de mine. Avea aripa de sub semnalizator lovită și capota întredeschisă trei degete. O fi lovit-o cândva și țipă la mine că el a fost primul. Cum de nu l-am văzut. Eram într-o parcare de câteva sute de mașini.

„De unde să știu că tu erai acolo unde nu te-am văzut?”

„Cum nu m-ai văzut?”

Mă uit la el. Nu știu ce să-i zic. Tot el:

„Mincinos bătrân, te iert că ești în vârstă.”

Se urcă în mașină și pleacă printre rânduri după altă parcare. Eu am peste 70 de ani el e undeva lângă 30. Nu mi-a ieșit din gând întâmplarea cu cel pe care mai devreme l-am numit Bătrân târâit in 4x4 Rover. Divinul și taina au vorbit.

 

„Dumnezeu e plin de umor, nea Ionică!”

„Cu ploile astea a venit apa peste mine și mi-a rupt gardul, asigurarea nu plătește dezastrul natural.”

„Of..” 

Înainte pășeam azi imi țin echilibrul. E normal să fii normal?

 

Ben Todică