Mircea Dorin Istrate - ,,Gustat-am mierea dulcilor iubiri,, partea a II a

 

 

Mircea Dorin Istrate

Poezii pentru sâmbăta seara

Din volumul în curs de apariție

 

,,Gustat-am mierea dulcilor iubiri,,

partea a II a

 

 

~*~

 

Îți amintești iubit-o….

 

Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam

Şi-a timpului secunde cu grijă număram,

Să fim copiii clipei norocului cerşit,

Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.

 

Îţi aminteşti iubito cum încă număram

Ferice zile-n care iubirilor ne dam,

Ne ducă în urcare spre lumile de sus,

Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.

 

Îţi aminteşti iubito cât însetat eram

De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram

Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,

Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.

 

Îţi  aminteşti iubito de nopţile-nstelate

Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,

Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam

Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.

 

***

De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus

Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,

O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere

Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.

 

Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână

Să simţi iar bucuria că suntem împreună

Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,

Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.

 

***

 

 

 

Două suflete și-o taină

 

Unde aş putea iubito, să-mi întorc tăcutul gând

Când rămân cu mine însumi în a nopţii feerie?

În afundul minţii mele, unde-n lacrimi suspinând,

Stau ascunse mii de taine, renăscând melancolie.

 

Unde aş putea iubito să-nfior a mea simţire

Dintr-o vară moleşită în căldurile solare?

Doar în umbra răcoroasă unde fără de-ngrădire

Tu sub streaşina pădurii îmi dădeai o sărutare.

 

Unde aş putea iubito să mă-nvălui în iubirea

Ochilor ce mă mângăie ca o aripă de dor?

Doar în sufletu-ţi smerelnic, unde e ademenirea

Nopţilor ce dăruit-au clipa dulcelui amor.

 

Unde aş putea iubito să te-ascund de răul lumii,

Să rămâi necunoscuta tuturor ce ne-nconjoară?

Doar în mintea mea ce-ndură toată mârşăvia hulii

Preaştiind că am răsplată, a ta inimă uşoară.

*

Deci rămâi, rămâi iubito, înger născător de vis,

De iubire care leagă două inimi ce îmi cheamă,

Mierea vremii, când o clipă am trăit în Paradis,

Două suflete ce fost-au, caldă lacrimă, sub geană.

 

***

 

 

 

Taină

 

Vino! Spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă rugătoare,

Să ne pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,

Tu încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare

Ca răsplată, ş-apoi nimeni taina noastră n-o să afle.

 

Mai la vale, mură neagră vom culege de pe maluri

Să-ndulcim clipita zilei încărcată de fior,

Apa-n vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri

Spună lumii că doi tineri se îmbată cu amor.

 

Iar de-o fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare,

Un luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,

Eu ţi-oi spune jurăminte şi cu inime uşoare

Ne vor pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.

 

Iar când luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri

Cu-a sa rază mângâia-va lumea dusă la culcare,

Noi, ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină

Nimănui şi sub un nour, să ne-ascundă-n desfătare.

 

***

 

 

 

De-oi fi o clipă cu noroc

 

Neștiut rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,

Când aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,

Când în vraja unei clipe te țineam îmbrățișată

Și-atunci Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.

 

Nu erau pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,

Le lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,

Ne înfiora divinul cel ascuns în sărutări

Și topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.

 

Gând curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,

Parcă noi eram Adamii lumii toată în trăiri,

Sufletele amândouă își făceau voit plăcerea,

Desfătându-se în voie, după cum le era vrerea.

*

Oare unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?

Și de ce așa de iute a secat și a apus?

Nu putea să țină încă toată viața, pân’ la moarte?

Ori de nu e cu putință, fie doar și jumătate?

 

De ce pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere

Care ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?

Cred c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,

S-o râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.

**

De-aș putea să iau vre-odată viața de la început,

Mi-aș trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,

Nu mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,

Și-o clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.

 

Și  ne lase vremi la rândul să le trecem în iubiri

Să ne sature dorința și simțirile-n vroiri,

Ca la urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,

Să putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.

 

***

 

 

 

Tăinuitele iubiri

 

Tăinuitele iubiri

Poartă miere-n amintiri,

Iar pe suflet, picurate,

Lacrimi multe, înfundate,

Neştiute, neuitate,

Doar de tine-s numărate.

 

Petrecutele iubiri

Fă-le vis de amintiri

Şi le lasă-n voia lor

Să colinde călător,

Iar la porţile ştiute

Să oprească, să-mi sărute

Ochii ceia-nlăcrimaţi

Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.

 

Când uitatele iubiri

Scormonesc în amintiri,

Fă din ele vin-pelin

Şi mi-l picură puţin

Peste sufletu-mi târziu

Să-nfioare-al meu....pustiu.

***

Îndulcitele iubiri,

Frământatele-amintiri,

Foste-s viaţă şi trăire,

Nestemate-n nepieire,

Leac la suflet, mângâiere,

Căzătoare arse stele.

 

***

 

 

 

Așteaptă-mă

 

Aşteaptă-mă că vin din nou diseară

Să umplem cu iubire nopţi de jar,

Să-ţi fac divine clipe, că afară

Se zvârcoleşte iarna-n Făurar.

 

Cănd vom aprinde focu-n şemineu

Şi caldul său ne va topi-mpreună,

Îmbrăţişaţi pluti-vom, tu şi eu

Prin lumi ce au luceferi în cunună.

 

Ne-om îmbăta cu şoapte de iubire

Şi-om pătimi ca doi amanţi focoşi,

Ca să păstrăm în dulcea amintire

Nebunii ani trăiţi, nemincinoşi.

*

Nu suspina cănd dimineţi se crapă

Că fi-vor încă seri nenumărate,

Când însetatul vine şi se-adapă

Cu ale tale toate lacrimi neuscate.

 

Vor fi aceste nopţi de catifea

În cele vremi ce încă or să vină,

Licoare aburindă de cafea

Şi-o amintire tainică, divină.

 

***

  

 

Patimă și lacrimă

 

Pune-ţi doru-n lacrimă

Şi iubirea-n patimă ,

Şi m-aşteaptă c-am să vin

În cel vis, dulce-pelin .

 

Pune-ţi doru-n patimă

Şi iubire-n lacrimă ,

Şi mă iartă , n-am să vin

Visurile să-ţi alin .

 

Pune dor şi patimă

În iubirea-lacrimă ,

Şi mă-nchide pe deplin

În iubirea ta, de chin.

 

***

Şterge-ţi dulcea lacrimă ,

Uită de cea patimă ,

Fă din ele vin-pelin

Că-i tarziu, şi nu mai vin,

 

***

 

 

 

Picuri de lacrimă

 

Picuri de lacrimă

Rouă-s ce pier ,

Nopţile-n patimă

Stele-s pe cer .

 

Vreau  reîntoarcerea

Zilei ce-aştept ,

Dulce-i renaşterea

Visului drept .

 

Fie-ţi cărările

Câmpuri cu flori ,

Facă-ţi iubirile

Nopţi de nesomn .

 

Arse-ţi-s buzele

După sărut ,

Mari îs cuvintele

Gestului mut .

 

Tainic durerile

Fost-au ce-au vrut,

Iar împăcările

Nou început .

 

***

 

 

 

Târziu

 

În gând, în vis, în lăcrimate şoapte,

Te-aştept iubire-n fiecare noapte

Să-mi stai o clipă-n inimă ascunsă,

Aminte să-mi aduci, de viaţa-mi scursă,

De ce-am trăit odată-n desfătare,

De ce-am pierdut acuma şi-i uitare.

 

Să-mi aminteşti c-a fost cândva o fată

Cu suflet cald, cu inima curată,

Ce visul mi-a-nălţat spre ‘nalte stele

Şi pironit acolo printre ele,

M-a-nfiorat c-o dulce sărutare

Şi sclav i-am fost, pe-a vieţii ei cărare.

 

A fost iubire pură, ne-ntinată,

In focul tinereţii arsă toată,

Cu zbucium, cu tumult, cu aşteptare,

Cu vieţile trăite în urcare

Curate ca o lacrimă de rouă

Ce ne-a făcut o inimă, din două,

 

Şi ne-a-noptat sub stele tremurânde,

Ne-a răscolit simţirile flămânde

Ca un pârjol nestins de nici o apă,

Ca un izvor ce-un însetat adapă,

Ca un pojar ce-n trup ţi se întinde,

Te-văluie-n plăceri şi te cuprinde.

 

Cum am jurat atunci că nu-s pe lume

Puteri să ne despartă-n stricăciune,

Că fi-vom împreună pe vecie

Aleşii sorţii, dulcea ei solie

Spre vremuri ce-or să ţină pân’ la moarte

Şi mai apoi spre cerurile ‘nalte.

 

Mă-ntreb acum, de ce perfida viaţă

Ne-a înşelat cel vis de dimineaţă,

Când am crezut că soarele răsare

Să vadă de-om putea, să fim în stare

Să umplem cu iubire, ca-n poveste,

Ce sufletul atinge şi-nfloreşte.

***

Târzie-i viața şi pe-a vieţii cale

Prea multe ape curs-au către vale,

Prea line şi domoale mi-s de-acuma,

Prea duse-n vânt, odată cu furtuna

Spre marginile vremii în uitare,

Si-n lacrima fierbinte, din visare.

 

***

 

 

 

Când ai trecut iubit-o...

 

Când ai trecut iubito prin somnul meu din gând

Şi gingaşa-ţi făptură a mângâiat cărarea,

Îmbietoarea-ţi gură şi şoapta-ţi aţâţând

Topitu-mi-au simţirea, cum se topeşte ceara.

 

Eu sărutat-am urma rămasă la plecare

Iar umbra-ţi tremurată ce s-a pierdut uşor,

M-a îmbătat cu vise şi cu păcatul care

Mă dăruia clipitei şi dulcelui fior.

 

Pe unde tu călcat-ai crescut-au roi de stele

Şi roze ce păstrează parfumul tău discret,

Un lac cu apa-n tremur şi graţioase iele

Sunt ochii-ţi care-n lacrimi, vrăjitu-m-au încet.

 

Acuma eşti departe, şi-n colţul tău de lume

Îţi duci sortita-ţi viaţă cum ştii şi poţi mai bine,

Şi doar aşa-ntr-o doară, când vremile-s mai bune

Nostalgice clipite te-ndreaptă către mine.

 

Eu simt că tu mă cauţi în vremea depărtată

Chemându-mă la tine cu suflet rugător,

Să fim pentr-o clipită cum fost-am altădată

Doi tineri ce se-mbată cu dulcele  amor.

 

Şi-atunci, a noastre gânduri, de-acuma întâlnite

Se vor iubi fierbinte de nimenea ştiute,

Şi-acolo-n cuibul cela, tăcută şi cuminte

Vei lăcrima iubito, în colţul tău de minte.

 

Rămasă-n  amintire eşti taină nevăzută,

Clipită veşnicită ce niciodat’ nu moare,

Eşti lacrima din suflet de nimenea ştiută,

Speranţa strânsă toată în lunga aşteptare.

 

***

 

 

 

Din tainițe de inimi

 

Din tainiţe de inimi, pierdutele iubiri

Ne cern pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,

Să ne-nfioare clipa iertatelor păcate,

Purtând mirosul fraged de vieţi neîntinate.

 

Când cele inimi pure, necunoscând minciuna

Topite în săruturi făcutumi-s-au una,

În vis plutind pe aripi de doruri legănate,

S-au îndulcit din mierea iubirilor curate.

 

Şi-au ars apoi trăirea din clipele divine,

În focuri pârjolite din nopţile senine,

Şi înălţaţi la ceruri pe scară de lumină

Sperau ca veşnicia le ierte a lor vină.

 

De ce nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână

Acele inimi care jurat-au împreună,

Tu ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi

Şi-atunci avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.

 

De-i laşi viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc

Tu ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,

Le umple cu aceia la-ntâiul lor iubit

Şi nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.

 

De-ai să le dai Mărite putere, bogăţie,

Avere doar la unii, la alţii sărăcie,

Iar pe deasupra încă şi suferinţi din ele,

Puţini mai aduna-vei în raiurile cele.

*

Că cea dintâi iubire e lacrimă curată

Sfinţită-n puritate, trăită-adevărată,

De-aceea şi rămâne în suflet tăinuită,

Bănuţ dintr-o avere, de-acuma risipită.

 

***

 

 

 

Anii tinereții

 

În anii tinereţii, din patimi şi trăire

Am strâns în urna vieţii cenuşă de iubire,

Şi-n tainiţe de suflet am pus-o îngropată

Aminte să-mi aducă, de cum a fost odată.

 

Comoara neştiută va sta în veşnicie

Sub lespedea uitării, în dulce reverie,

Carate aduna-va în vremuri mergătoare

Împrospătându-mi gândul, mereu să mă-nfioare.

 

Avere nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani

Să cumpărăm în parte nepreţuiţii ani

Avuţi în punga vieţii, prea iute risipiţi

În clipe de plăcere, în nopţi secătuiţi.

 

Mi-aş vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare

Ce m-a ţinut vremelnic în timpuri de visare,

Sau dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori

În nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.

 

Aş cere de la Domnul fărâma de vecie

Şi-n ea de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,

Ne şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,

Şi înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.

 

Vom arde ca-nainte în focuri de iubire

Să ne-mbătăm simţirea cu visele divine,

Cuvintele rostite din patimă şi dor

Ne poarte prin înalturi ca fulgul cel uşor.

 

Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee

Le-om umple cu vecia iubirilor perene,

Şi-acol’ vom face Raiul trecutelor iubiri

Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.

 

***

 

 

 

Martori

 

Las cariul, martorul din grindă,

Să spună despre ceea noapte,

În lacrimi stinsă şi în şoapte ,

Ce-n mreje-a vrut  să ne cuprindă ,

Şi-apoi, cu totul să ne-aprindă

Plăcerii, pentru mii de ani .

 

Mai am ca martor, stele-ascunse

Ce tainic ne păzeau cărarea,

Şi-apoi, ne cufundau în marea

Dorînţelor ce n-au fost spuse

Şi care s-au jertfit răpuse

Iubirii, pentru mii de ani .

 

Şi-un ultim martor, luna mută,

Care sub mantia de nori

Ne-nvăluia în dulci fiori ,

Şi prinşi în faldul ei din cută

Ne-a dat plăcerilor pierdută

Şi-uitării, pentru mii de ani

 

***

 

  

De ce-ai plecat ?

 

De ce-ai plecat ca hoţul nevăzut

Lăsând iubire caldă-n aşternut ?

De ce-ai voit să nu mă mai trezesc

Ca lăcrimând să-ţi spun că te iubesc ?

 

De ce mă laşi mereu în aşteptare

Să tot cerşesc plăcere şi iertare ?

De ce mă laşi cuprinsă-n întrebări

Să-i pun speranţei aripi de visări ?

 

De ce mă laşi în chinuri să mă frâng

Şi-n îndoieli ce sufletul mi-l plâng ?

De ce mă amăgeşti c-o sărutare

Ca să-nfiori plăceri pentru uitare ?

 

De ce te joci cu mine-n mii de chipuri

Răpindu-mi clipe, ore-n nesfârşituri,

Ca să-mi areţi că tu eşti cel stăpânul

Ce-mi rânduieşte viaţa şi destinul ?

 

Nu-s jucărie, sclavă ori metresă,

Ci suflet pur visându-se prinţesă,

De vrei iubirea fie-ţi meritată

Iubeşte-mă, cum ai iubi o fată,

 

Cu patimă cinstită, unsă-n miere

Ca leac pe rană pusă la durere,

Ca rug aprins cu ’naltă vălvătaie

Ca un pustiu ce-mi cere veşnic ploaie.

 

Aşa voi şti că tu eşti cel sortitul

Să facem împreună împlinitul,

În doi să fim o singură fiinţă

Cu-acelaşi gând, topiţi într-o dorinţă.

 

***

De ce-ai plecat uşor şi nevăzut

Lăsându-ţi cea iubire-n aşternut,

Vei regreta amarnice tâlhar,

Că ai pierdut iubire de cleştar.

 

***

 

 

Sărutul

 

Mă-nvăluie-n iubire, mă urcă pân’ la stele

Şi picură-mi în simţuri durerile de miere,

Mă poartă în tărie, mă-mbată în cuvinte

Şi spune-mi jurăminte, ce n-au mai fost rostite.

 

În Rai vei fi cu mine muşcând acelaşi măr,

Şi chiar de-s mincinoase şi goale de-adevăr

Topindu-ne-n iubire om săvârşi păcatul

Plăcerilor divine şi ne-o-nghiţi neantul.

 

Pe lume nu-s cuvinte ce-s vrednice să spună

Simţirile trăite sub vraja cea nebună,

Când gura ta fierbinte atins-a pe a mea,

M-ai prefăcut în noapte, tu urcătoare stea.

 

M-a-nfiorat clipita căldurii din adâncuri,

Şi-am ars în rugul celor înalte începuturi

Candide, pure toate, atunci adevărate

Din inimă pornite, necoapte, nepătate.

 

***

Din cerul vieţii anii s-au tot cernut de-acuma,

S-a domolit aprinsul, s-a potolit furtuna,

Dar n-am uitat sărutul ce-ntâiul mi l-ai dat,

Tu, taina vieţii mele şi îndulcit păcat.

 

***

 

 

 

Când datu-mi-ai sărutul

 

Când datu-mi-ai sărutul ‘nălţată pe călcâi

Ai săvârşit cuminte păcatul cel dintâi

Şi-atunci, în foc de iaduri topitu-m-ai în chin,

Tu înger fără pată, sămânţă de divin.

 

Sorbitu-m-ai cu ochii albaştri cum e marea

Şi-n cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,

Făcând din cele clipe un dulce Rai ceresc,

Iar eu un rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.

 

Din vremi în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă,

Mereu mai însetată, mai dornică s-aprindă

În mine vâlvătaia, să-ntindă focul care

Un scrum mă lase-n urmă pe-a timpului cărare.

 

Aşa că-n veci dorit-am iubirea ta de fată,

Din inimă pornită, mereu adevărată,

Din sâmburul fiinţei în toate pătimit,

Cu cela drag alături, doar fie-ţi împlinit.

*

Prin trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,

Iar din vecia clipei luat-am fiecare

Un bob de timp pe care să-l trecem împreună,

Cu dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.

 

Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral,

Să fim aleşii lumii pe coama unui val,

Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire

Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire.

 

***

 

 

 

Primul sărut

 

Tremuri toară-n fierbinţeală,

Că guriţa-ţi vinovată,

Doritoare şi-n sfială,

Un sărut, de foc şi pară

A primit, întâia oară

Astă seară, ne-ntrebată.

 

Şi aşa ca niciodată

Îndulcită cu ceva,

Înima în piept îţi saltă,

Gata, gata, să ţi-l spargă,

Şi, strigând spre lumea largă,

Tot îţi spune, c-ar mai vrea.

 

Dusă eşti cu gând depatre

Înălţată spre ceresc,

Treci prin lumile deşarte

În clipite ce-nfioară,

Iară sufletul îţi zboară

Spre ceva, Dumnezeiesc.

 

*

S-a-nserat, şi tainic luna

Luminează din înalt,

Şi-i urează noapte bună

La ce-a tainică vergină

Ce se zbate şi suspină

Având somnul, agitat.

 

*

Când din somn va fi sculată

Întreba-va cea oglindă,

Dac-a fost adevărată

Ziua care s-a-ncheiat,

Şi-apoi primul ei păcat

Însemna-l-o, sus pe grindă.

 

Şi-n visări până la cină

Sta-va-nsuflet lăcrimat,

Iară dragul de-o să vină

S-o lăsa înduioşată,

Şi-nc-o dată sărutată,

Îndulcindu-se-n păcat.

 

***

 

 

 

Însfințit-a

 

Te-am răstignit pe crucea visărilor din noapte,

În mutele cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,

In clipa veşnicită ce vine din trecut,

În fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.

 

În calda-mbrăţişare atâta aşteptată,

În tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,

În ruga-n sfiiciune la Maica Născătoare,

În tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.

 

În toate tu de-apururi eşti veşnica icoană,

Jertfelnica durere ce geme într-o rană,

O aripă de înger ce în tării se-nalţă,

Divinul care-nvie grăuntul cel de viaţă.

 

Uleiul ce-mi adapă a candelei feştilă,

Cuvântul ce mângâie iertarea pusă-n milă,

Luceafărul ce cheamă spre lumile cereşti

Şi tainica minune din toate câte-mi eşti.

 

Eu, fi-voi doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,

Ce-a ramă de icoană-n altarul de iubire,

Iar pentru câte toate ce încă îmi vei da,

Te-oi săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea

 

***

 

 

 

Poveste

 

Du-te! Spusu-me-ai în şoaptă

Îndulcită de iubire,

Şi pe pleoapa-ţi tremurată,

Bobi de lacrimi în neştire

Picuratu-ţi-au de-odată.

 

Până mâine doar aşteaptă

C-am să vin mânat de dor

Şi-am să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă

Să-ţi stârnesc plăcut fior

În ce-a inimă ce-aşteaptă.

 

Nu vor fi pe boltă stele

Câte datu-ţi-oi săruturi,

Tu, fura-vei dintre ele

Câteva, şi cu-mprumuturi

Le-i schimba cu ale mele.

 

Uite-aşa o noapte-ntreagă

Târgui-vom sărutări,

Eu ţi-oi spune că-mi eşti dragă,

Tu, în strânse-mbrăţişări

Îmi vei da a gurii fragă.

 

Şi vom fi copii în visuri

Rătăcind prin Raiuri sfinte,

Colinda-vom necuprinsuri

Adăpându-ne cuminte

Din iubire şi eresuri.

 

***

Şi-n cel timp care va trece

Cu frânturi din paradis,

În uitare vom petrece

Vraja nopţilor de vis

 

***

 

 

 

Amor îmbietor

Motto:

„Din visul nopţii-n picurat/ Pe iarba lăcrimată-n rouă,

Tu urmă laşi, ca un păcat,/Iubirii dată, pe din două.”

 

Aseară, când în mare grabă

Înfiorată ai plecat,

Rămas-a-n pat, parfum de damă,

Plătită vamă, la păcat.

 

Şi gândul tău pe perna moale

Şi frământatul aşternut

Şi umbra trupurilor goale

Înlănţuite-ntr-un sărut.

 

De-acum cărarea încâlcită

Pe unde paşii ţi-au călcat,

Aşteaptă iar să vii grăbită

Înveşmăntată-n preacurat.

 

Eu ştiu că-n gânduri nerostite

Cu ochii plânşi şi-nlăcrimaţi,

Făcut-ai calde jurăminte

Icoanei, ca să fim iertaţi.

 

Iar la-nsfinţitele altare

Promis-ai tot ce nu se poate,

Cerşind smerită cea iertare

La îndulcitele păcate.

 

Şi-n post ţi-ai pus lungimea zilei

Şi-ai dat la mulţi din greu pomană

Şi-acuma stai la mâna milei

Iertări să pună pe-a ta rană.

 

A meritat ce tot dorit-ai?

A meritat prelungul chin?

A meritat ce-n foc iubit-ai

În clipa dulce de divin?

 

*

Când viaţa noastră-i schimbătoare

Şi-n a norocului destin,

De-i faci iubirii sărbătoare

Va merita plătitul chin.

 

Păstrăm în minte doar clipita

Divinului înălţător,

Şi-n veci cădea-vom în ispita

Îmbietorului amor.

 

***

Pe visul nopţii picurat

Cărarea despărţită-n două,

Păstrează urma-ţi de păcat

În taina lacrimii, din rouă.

 

***

 

&