Când
înotam în spații
Cât
de mare poate fi distanța dintre trăirea creatorului și transpunerea ei în
viziuni insolite, fără relaționare aparentă
cu spațiul inițial?
În
poezie, depărtarea aceasta poate fi nemărginită.
~*~
nu
prea de mult când înotam în spaţii
şi
deseori mă deghizam în peşte
simţeam
sub aripi solzul dur cum creşte
şi
salutam delfini mi-erau ca fraţii
nu
mi-au găsit inel de pus pe deşte
cei
ce în soare-mi aduceau ovaţii
mărunţi
curteni ai mării sau bărbaţii
ţinuţi
în puf şi răsplătiţi regeşte
iubita
mea prin aerul acesta
nu
se vedea de peştii translucizi
dar
rămânea printre curenţi celesta
împătimire-n
sânii ei avizi
în
timp ce eu strângând pe şale vesta
ţineam
în pumni un cârd de iuţi guvizi
~*~
Adrian
Munteanu
(din
volumul Paingul Orb)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu