cântec
arctic
~*~
te
așteptam
clipa
brumată doare până la os
până
la călcâiul lui achile
viața
aproape se rupe
aproape
se moare
nu
poți muri fără mine
nu
zilele
de peste patruzeci de dealuri
cu
coame de vulpi arămii
începuseră
să
scadă ori să albească
de
singurătate
de
frigul arctic
surâdeai
să
nu mă pierzi
pe
sub pălăria de mușchetar
lunecând
în lumea de gheață
înotai
prin nisip
în
absența cutumelor din sate pustii
marile
întrebări ale lumii
îți
atârnă precum sacii de box
printre
mirări
lipite
de tălpi
bandaj
pe cosmica rană a inocenței
în
pierdere
a
nu se pierde
trăisem
cea mai cruntă înstrăinare
mai
vinovată
și
decât marxismul
vae
victis
nu
te da bătut
auzeam
de
după patru continente
gândesc
o
fericire cum n-a mai fost alta
pe
o bancă ruptă
din
grădina spitalului de psihiatrie
voci
de pe satelit
înfipte
în inimă
aidoma
jungla umană
și
pedeapsa de a fi râvnit
și
-n hybris
jocul
penumbrelor în soare orbitor
vesel
dureros
dacă e octombrie
fără început
fără
sfârșit
doar
lacrima ta pe frunză flamandă
~*~
cătălin
afrăsinei
Superb poem!
RăspundețiȘtergereFrumos!
RăspundețiȘtergere