sâmbătă, 12 octombrie 2024

Ion Măldărescu - Cad frunzele la Cotroceni

 



Cad frunzele la Cotroceni

Ion Măldărescu

13 Octombrie 2024

 

Toamna a năvălit peste noi parcă mai guralivă ca niciodată. Din copacii nădejdilor în care poporul român și-a pus încredea au picat aproape toate frunzele speranței! De cavalcada alegerilor locale s-a ales praful. Acum au intrat în scenă jalnicii prestigitatori ai circului de la Cotroceni, în care totul e permis.

 

Când Adrian Năstase a mers peste marea gârlă pentru a-și lua firmanul de bulibașă de guvern, la întoarcerea pe meleagul dâmbovițean n-a pregetat, a executat porunca primită de la Înalta Poartă a „Marii Resetări”. A emis Ordonanța de Urgență a Guvernului (care i-o fi fost urgența?) O.U.G. 31/2002. De atunci, textul fără-de-legii a fost modificat nefiind pe de-antregul pe placul înstelaților cu șase colțuri. „Pas cu pas”, toate versiunile ulterioare ale acestui act antiromânesc de re-condamnare a valorilor naționale ale românilor au mai plasat câte un pachet de simtex pentru aruncarea în aer a tot ce-a mai rămas românesc între Nistru și Tisa.

 

Legea 157/ 2 iulie 2028 (Legea Vexler) „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. Zvastica nu e simbol fascist ci simbol jainist-hinduist, deci poate fi afișat? Ce dacă l-a împrumutat și Führerul celui de-Al Treilea Reich?

 

Faptele comise de actualul Președinte al României, nenumărate de altfel, printre care și aruncarea țării într-un război care nu este al românilor se încadrează lejer în faptele condamnate de această lege „cosmetizată” sub bagheta aceluiași personaj introdus ilegal în ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.). Același personaj aflat de-a dreapta Ciolacului în „vizita” din 5 septembrie 2024 a delegației Guvernului României în Israel - pentru a aduce osanale și a primi ordine de la un șef de guvern acuzat de Curtea Penală Internațională de crime de război și crime împotriva umanității… De parcă n-am mai avea și alte minorități naționale la fel de „egale” cu cea a personajului în discuție. C.N.A.D. tace ca mutu-n păpușoi, trecând cu vederea discriminarea. Acum, când se recondamnă valorile naționale, cum să nu-mi vină în minte nemuritoarea „Doina” lui Eminescu: „Cine-au îndrăgit străinii,/ Mâncă-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia!”?

 

Campania pentru noul hengher al teritoriului aflat - de facto - sub ocupație militară străină a permis admiterea pe lista „catindaților” unui generos amalgan de caractere (mai bine zis, de lipsă a lor) cu excepțiile de rigoare: Elena-Valerica Lasconi - U.S.R.; George-Nicolae Simion - A.U.R.; Ion-Marcel Ciolacu - PSD; Nicolae-Ionel Ciucă - P.N.L.; Hunor Kelemen - U.D.M.R.; Mircea-Dan Geoană - candidat independent; Ana Birchall - candidat independent; Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru - Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională; Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Românie; Ludovic Orban - Forța Dreptei; Călin Georgescu - candidat independent; Cristian Diaconescu - candidat independent; Cristian-Vasile Terheș - Partidul National Conservator Român; Silviu Predoiu - Partidul Liga Acțiunii Naționale.

 

Până de curând, pe listă se afla și controversata Șoșoacă, dar i-au copt-o serviciile via C.C.R.  Era prea periculoasă pentru „numărarea voturilor „á la Clotilde Armand”. Nu mă dau în vânt după ieșirile de mahala ale doamnei Șoșoacă, dar nimeni nu poate contrazice realitatea. Este singura figură din pleiada politică a țării, conduse cândva de români patrioți, care în circul postdecembrist a spus lucrurilor pe nume:

 

- a rostit adevărul despere românii aflați sub ocupație ucraineană (nordul Bucovinei, Ținutul Herța și părți ale Basarabiei), care nu au voie nici măcar să vorbească limba mjaternă;

- l-a izgonit pe milogul zelkievian din parlamentul României și pentru că acesta a declarat în cadrul discursului oficial susținut cu ocazia Zilei Unității și Libertății Ucrainei că „în 1918 România a ocupat nordul Bucovinei”;

- a strigat adevărul (chiar dacă nu a spus-o „diplomatic”) în Parlamentul European și a descris-o pe Ursula van de Lien așa cum este: ca pe o infractoare;

- a protestat împotriva implicării României în războiul Rusia-Ucraina și a predării comenzii Armatei române trupelor aliate (N.A.T.O.);

- l-a acuzat pe actualul chiriaș de la Cotroceni - căutător de ocupații viitoare - de înaltă trădare de țară, de abuzuri în încălcarea Constituției României prin cedarea sistemului de apărare „Patriot” Ucrainei, la comandă externă;

- a criticat susținerea oficială de către prim-ministrul și Guvernul României a crimelor de război de care se fac vinovați  prim-ministrul și guvernul statului Israel, ceea ce  echivalează - sine die - cu trecerea inevitabilă a României - ca țară - și a Guvernului României în poziția de complicitate la crime de război. Asta vrei, popor român?

Pentru îndrăzneala supremă, n-au iertat-o pe Șoșoacă. C.C.R. a eliminat-o de pe lista candidaților la Președinția României. Mai nou, din lista „catindaților” se desprind vocalizele unei arătări bipede cretinoide care afirmă: „Armata (Română - n.n.) nu are nevoie de buget mărit, dar să vină mai multe trupe N.A.T.O. în România!”. Oare declarația  s-o fi născut din dorința prezenței unor specimene masculine mai virile decât cele prezente la Kogălniceanu, Deveselu și celelalte baze militare din țară? Fiindcă Dincă, monstrul din Caracal e în „vacanță” impusă - o variantă oficializată asemănătoare cumva cu camuflatul arest la domiciliu al lui Coldea. - Îi recomand hahalerei doritoare de trupe străine traseul pe unde bântuia Dincă și victimele sale. Că nu degeaba se fredonează pe internet noua variantă a imnului oltenesc: „M-a făcut mama olten cu-n sergent american!”…

 

Se impune ca fiecare dintre solicitanții prezidențiabili să fie examinați medical - în special, psihiatric,  înainte de a i se acorda avizul. Totodată, mă întreb de ce oare Guvernul în funcție, inițiator a unei salbe de impozite, taxe, majorări aberante de prețuri și alte „beneficii” ale creșterii economice declarate pentru astupat ochii proștilor, nu oficializează impozitul pe prostie? Cred că ar acoperi toate împrumuturile lui Orban, Cîțu, dar și dezastrul financiar-economic al Guvernului Ciolacu.

 

Altă bombă lansată recent de perciunii „partenerului strategic” - de care S.R.I. declară că nu știe nimic - anunță atacuri teroriste asupra locașurilor de cult din România, altele decât cele creștine (sinagogi, moschei, etc.). Bomba seamănă ca două picături de apă cu atacul Hezbolah din iulie 2024, (creația Mossad copiată după Pearl Harbor), când acesta a penetrat invincibilele zone de acces ale zidului construit de Israel. Ce-a urmat? Se cunoaște: răspunsul armatei israeliene la „atac”, genocidul, crimele de război și crime împotriva umanității comise de guvernul și armata statului Israel. Știri toxice cât cuprinde, doar ne aflăm în plin război dezinformațional, nu? Gura târgului - și nu numai -, strigă repetat că după vizita din 5 septembrie 2024 a delegației Guvernului României în Israel „perciunații” aduși de Ciolacu cu avioane militare românești  fac dezastru pe unde trec. O fi vorba de noua colonizare a României? Întreb.

 

Dacă ar mai trăi, Constantin Tănase ar avea material inepuizabil pentru cupletele sale, dar, păcat! Și marii actori români, speriați de binefacerile guvernelor postdecembriste, ale apartenenței la N.A.T.O.,  la U.E. (nu și la Schengen - că nu vor olandezii, austriecii și alți escroci și asasini economici occidentali) și de pomana de care beneficiază militarii trupelor de ocupație, pe cheltuiala și strânsul curelei românilor, au plecat într-o lume mai bună. Ici, acolo, doar câte un răzvrătit notoriu precum Mihai Mălaimare o spune cu haz de necaz în povestirea cu bătrânica ce se ruga la icoana lui Iisus Hristos. Iohannis, certând-o, a întrebat-o  de ce nu se roagă la el, fiindcă-i poate îndeplini orice dorință. Băbuța i-a răspuns: „M-aș ruga și la tine dacă te-aș vedea răstignit!”…

 

Aranjament grafic - I.M









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu