INDIANA LA ȘAH
Leg indiana
de rocada rajei, ca un memento vizirului. Partenerii mei indieni o folosesc de
predilecție. A Game at Chess de Thomas Middleton, liber de alb-negrul
anglo-spaniol. Văd episoadele de ex-șah, mutările alegorice. Dincolo totuși de
simultaneitățile vieții cu șahul, mă simt în singura realitate simbolică
posibilă, indiferent la conflictul retoric. Animarea dinăuntru a unor fantoșe
solide consumă toată viața la îndemână. Un șah-înviere, derutant și
înstrăinător, care modelează nu conștiința, nici plăcerea, cât teroarea unei
sorți fantasmagorice.
Drama nu e
în piesele aparent vii, nici în singura întruchipare, de prolog - Loyla -,
poate nici încă vreun participant oarecare: nu lumea e o tablă de șah, dar nu
există nicio lume, doar tabla de șah. Eroarea - maya - regizează, e partea ei,
încet-încet singularizată. Psihanaliza șahului e și a coroanelor. Teatrul
șahului nu există, cavalerul negru intră ori iese de formă, el își rezervă un
avatar emfatic, fără răgaz - piesele zac în eternitate unele contra altora
determinând mișcarea lumii: doar nu apar jucători și oricum ei nu sunt Ignatius
și Eroarea.
A juca după
A Game at Chess pare periculos psihologic, cum fiecare epocă își are
deschiderile ei, iar generalizarea lor la Middleton scoate șahul din realitate:
dar ar însemna prea mult pretext de prea puțină dramă, și, în a fapt,
"masca", "auto"-ul, play-ul au ceva pentru omul de
pretutindeni și oricând, de nicăieri și niciodată. Sunt opere în care, cu
autorii chiar, nu poți vorbi de metafore, de alegorii, de produse și principii,
oricât acestea ar evoca perfecțiunea, dar față de eternitatea formelor, ai
deodată parte de a trăi într-o viață nouă, personală, a lor, odată cu artistul
ce le-a refăcut: pionița reginei albe, suspectată de extremă naivitate, putea
avea și paranoia, chemându-l, nu numai în oglinda egipteană, dar în stil direct
în vreun local improvizat în palat, de nu chiar foarte departe în vecinătatea
junglelor tropicale, pe însuși pionul iezuit devenit bărbatul predestinării ei,
ghicite fie și din complot, din conspirația împotriva viitorilor ei copii,
eventual înainte de a se naște, aneantizată înainte de a fi umbrit, necum
convertit în negru, imacularea casei albe, în care cavalerii și episcopii mai
aveau loc de duci și de cuplul regal, cât că oamenii de dincolo dacă mai
existau ca tâmplari și masoni ai iadului, neînsuflețiți de mult.
Middleton
face mai mult decât literatură, ori politică, ori mister. Sub-conflictelor
anglo-spaniole, precum și mereu imprevizibilelor combinații șahistice li se
adaugă supracon-flicte admițând, până la providență, conflictualitatea pură.
Separate, bucuria ori firescul popular alcătuiesc un dublu perfect față de
soarta ermetică a pieselor. Un spectacol ultradublu. Model utopic și de
știință. Dar parcă umanitatea preferă șahul nemetaforic, până în infern, pentru
puterea gloriei de a juca. Ignia-Agnia al lui Middleton trimite la Vede.
Albele-engleze,
ale lui Sudeep, eu cu spaniolele. În cartea asta, dragă prietene, jocul are
doar deschidere - gambitul damei declinat (îl pornim și noi fără fasoane) - și final - mat prin
descoperire, mai mult parabolic. Altfel teatrul are legi de intrare și ie]ire
de mai multe ori, și poate fiecare mutare i le echivalează - machiavelicul cal
negru pierde cel mai spectaculos. Mi-l aduc aminte într-o combinație de intrigi
cu episcopul iezuit, grasul și mâncăul. Așa, să mișcăm pionii femei ai celor
două regine, cu vraja de amor înscenată de partea neagră și dincolo naivitatea
scandalizând editorul, în fine, onoarea lui Middleton, albele câ]tigă. Sudeep
n-are decât să se bucure cu adevărat de cărticica de culoarea focului,
elizabethană.
Rândul
următor m-am declarat indian cu albele, el tot englez, cu o cucerire temporară,
și chiar am norocul a merge în iadul jocului următor neînfrânt. Încă două jocuri
mi-au revenit, egalând situația din întâlnirea precedentă, dar de-a lungul
acestora nu-mi mai era gândul la Middleton ci numai la șah, fie și la șahul lui
- jucase înnebunit, Greco îl putuse inhiba, trăise o dramț de jucător, până la
obsesie, avusese insomnii, își refăcuse cronica după refulări nebănuit de
adânci, astfel încât, ireperesibil, s-a răpus ultimul, trăind într-un joc fără
jucători, în personaje fără nume dar cu identități de șah.
Mai suferea
o dată, cât Platon, și se trezea scriindu-și mutări în timp, pe nisipuri
asurzitoare și întunecoase înghițind flota de diplomați și curteni. Thomas
jucase zilele acelea destul de multe jocuri, absolut, din ce în ce mai absent,
parcă ațipit, cât să se trezească în pușcărie cu Galileu și o scrisorică, nici Anglica,
nici Germanica, nici Hispanica, deodată nici Șahica - orice joc avea să
reînceapă, n-o putea face după gratii, știu că a mai trăit, Globus mai
trăiește.
Iar colomba
violetă cu sariul de pene mulat ca un costum de gimnastic nu de dans, acum
înzorzonat, îmi aruncă o privire și parcă-mi spune de Revana: ai visat-o numai
tu, Thomas; tot Lesbosul pălește la o ocheadă incașă; doarme răpus și
Kirhasivala; o să te caute sfântul din altă lume, aici toți sunteți unul, acolo
el singur umple poienile unui munte împreună cu fânul și poamele sălbatice,
asta e să peregrineze el, în zadar am porni-o noi după avatarul lui de
odinioară, nicio urmă nu ni se va ivi, dar el o are în sân și o să te vadă
surâzând și povestindu-ți de Revana.
Era la Tomi,
mai mult răpită de jucătorii de cărți strecurați pe ascuns din polițiile de la
apus - nu se mai plătea în grâu, în neveste, în tablouri. Kirhasivala se spune
că se îndrăgostise nebunește de femeia aia în ultima vreme, cobora din munte,
călătorea cu trenul, se apucase și de jocuri, doar asista în tăcere, ceea ce se
cheamă că le juca. Colomba o fi fost o mesageră a Revanei, bine, dar ce se
întâmpla cu Sisvala, cu părăsitul lui pian și lăcomia de un ceai necunoscut, de
un fum, de o carne. Să fi răzbătut încoace, dar dincotro?
Cu iluzia
raționalității pe care ne-o dă șahul, ne facem rocada mică în mare grabă. De
data asta, parcă pentru prima oară în India, mi-am sacrificat un nebun pentru
pionul fostei ture acum strămutate în rocadă. Frontul gol al regelui, ea l-a
acoperit cu un cal apărat de un nebun, celălalt cal lăsându-l să umble pe
partea dimpotrivă. Sunt la mutare de vreo cinci ore, de când a venit Mina,
aparent să se împace cu soțul, e a doua zi, va dura luni, nu îndrăznește să
meargă în propriul ei cămin, ci s-a abătut pe la noi - totdeauna nebunii au
fost atrași de unul dintre noi, nu mai trebuie să fie a noastră lumea, e destul
să fim judecați după companie.
Traduc,
schițez prospectul cărții de poetică, un imn ceaiului, iar traduc, pot avansa
pionul și cum regina mea e pe linie cu regele lui Nansi și voi lua calul
neputându-l muta pentru a fi rămânând în șah, astfel îmi recuperez din
pierdere, poate și bat, când vom juca însă, Nana întârzie la școală, cuplul
regăsit discută alături în hindi, Nansi a plecat în întîmpinarea Nanei, sunt
numai cu piesele, așa cum se găseau când ne-am întrerupt, eu în pierdere, acum
gata de recuperare, dacă jucăm.
Deschiderile,
finalul și chiar filmul jocului nu epuizează șahul. Fanteziile lui sunt momente
extra-raționale, ale hazardului vieții, numai aluziv ordonate prin șah. În
fiecare joc se strâng situații cu durată de mii de ani, așteptări imposibil de
observat într-o singură existență. Mă simt exclus și din propria fantezie și
suferință până nu avansez, fiindu-mi rândul, pionul, în semn că lucrurile s-au
mai liniștit, cei doi s-au apropiat, Nana și-a scurtat întârzierea, eu am
vizitat iar pentru un tratament superkafkian Health Centre. Aș putea dărâma
piesele, dar pot? Aș încerca o rațiune fără joc. Dar singura rațiune îmi apare
jocul. Piesele astea pocite respiră certitudini - cuvântul nu-mi place, poate
nici lor, cine știe care le e lumea, cu ce vorbe. Ne amestecăm temerile cu
necunoscutul din ele. Ceaiul joacă. În a cui pierdere? Interlocutorii de
dincolo beau din același ceai. Cel mai fericit voi fi când voi auzi ușa
trântită de Nana, în genul ei - ea joacă șah cu copii mai mari și adulți și se
face nelămurită de ce obișnuiesc indienii să ia și regele.
O pocnitură.
Tăcere. 1.2.3.4.5. or 6. (7.) (8.) Cei de alături nu mai vorbesc. Jos, voci. O
fi venit. S-o fi întâmplat ceva. Nu se mai întâmplă odată. Aștept. Nu mai număr
cioara (). S-a și oprit. Ciripituri de vrăbii împânzesc zidurile. De-ar curge
firesc ziua asta către știuta mare, pe sub munții cei mai înalți care nu sunt
și cei mai bătrâni. Un scaun scârțâie, s-o fi ridicat careva - mă gândesc și
mai mult să vină Nana, cu nițică magie să se împace iar toată lumea, doar la
Holika s-a întors roata și se vede că suntem buni prieteni, de-am ajuns unii să
ne înțelegem și să nu ne mai vorbim. Ușa se zguduie. Nansi se scuză la musafiri
că plecase. E numai Nansi, n-a venit nici Radha.
Esha și
Nansi se vor duce la școală, unde telefonul e defect. Apatie, rămân cu piesele.
Nansi nu va mai juca - n-am schițat doar mai nici un gest, chiar dacă mi-e frică,
frică de eterna ei frică. Nana e în formă bună, are opt ani peste o lună, am
dormit în balcon, sub cer și țânțari, aseară a mâncat mai bine, de dimineață a
condus-o Nansi, șoferul e bun - Nana spune că sardarul lor ce-i mai ferește și
pe alții de accidente. Samuel le-a plecat la Bombay - dacă se apucă de film
acolo nu-l mai recunoaște nimeni la întoarcere, zisese Nana. Poate doamna
Elisabeth, autoritară cum e, să fi reținut copiii pentru sfârșitul anului, vreo
nouă dramă cu Christos. M-aș îmbrăca, dar nu știu unde să ies. Și dovedesc
astfel cel puțin lui Nansi că nu sunt bun de nimic - se va revolta cumplit pe
toată India ăi viața și șahul nostru. Vin ore și zile aiurea. Nana, ca și
Radha, și toți copiii sunt la școală. Cei de alături au amuțit. Cu ei ce-am vorbit și eu ieri, altfel numai
cu Nansi și Nana.
Școala e
departe. Nansi n-a fost niciodată acolo. E cu Esha că altfel n-are experiență
nici cât Nana, Nana are multă, să se deplaseze prin Delhi. Nu pot să mă mișc,
dar simt că Nana o să vină prima și o să-i ducem amândoi grija lui Nansi Aud
claxoanele din tot Mallroadul.
Iar ușa - se
zguduie, scârțâie, s-a deschis. Să fi plecat careva din cei doi și atât? Atât,
că Nana nu-și face apariția, nu salută. Aud poarta de jos, s-au despărțit. Plec
oriîncotro. Dar nu știu cu cine am rămas în casă. Am gânduri negre, joc cu
albele, mi se ascute auzul, mă asurzește o tingire bătută jos cu ciocanul -
femeia trebuie să fie aceea care a rămas alături. Radha a pictat ieri cu Nana.
Nansi va sfărâma șahul, n-are decât să-mi crape și capul tot de lemn. Nana e
sigur în formă. Piesele de șah îmi apar din prăpastia tablei pline de cruzime.
Tingirea bate jos. Un zgomot și alături. Aceeași neîntrebuințare a oamenilor în
folosul ieșirii din panică. Ușa? Care? A început cioara. Tăcere. Sahib, apă.
Iar scârțîie ușa la plecarea celui care a băut apă.
Iar ușa. S-a
întors.
Apoi poarta de jos - cuplul s-a
reunit în propria lor casă - de-ar fi un pretext întârzierea Nanei pentru
împăcarea lor.
Ușa, pleacă
Lal, ușa, doi scuteriști, ușa, uua, Nana: ni s-a stricat spătarul taxiului și a
venit alt sardar la 3 în loc de 1.
Îi explică
în hindi lui Lal, probabil și femeii. Le-au făcut acolo și sirop. Femeia râde.
O s-o rog pe Nansi să continuăm partida de șah, niciodată nu vom fi în stare să
renunțăm la joc. Iar piesele astea într-o partidă puerilă se închipuie ceea ce
nimeni nu e cu adevărat poate niciodată. Ciocanele bat nervos în tingire, întru
o nouă formă de energie. Nana conversează alături cu femeia. Venind acasă a
făcut cruce cu Nansi. Văd regii, reginele, elefanții, caii și soldații care pe
unde sunt. Reîncep să traduc. E miercuri, nu marți. Toată ziua, cu ușile
închise. Jur că am dărâmat din greșeală piesele albe, ale mele, singurele
cărora nu le învățasem exacat poziția. Le închipui la loc, le judec, dar Nansi
nu va fi încântată de povestea asta. Puidepuf-Kanika, precizează Nana, a spus
și public când a întrebat-o doamna Elisabeth, a dat pe jos telefonul școlii
acum vreo două zile și l-a stricat, chiar dacă Baloo (îl cheamă pe hindi și
vorbe]te hindi) a spus că nu l-a stricat. Azi-dimineață Nana n-a citit anunțul
pentru că nu era în hindi. Le-a făcut bătrâna doamnă niscai sirop și le-a dat
și câte-o feliuță de pepene. Nansi cu Esha au găsit-o la masă cu cumnatul ei și
a dat vina pe copii, că și anunțase, iar dacă le dă bilețele, ei tot le pierd.
După masă,
pe care o luăm împreună cu Mina, pe tăcute, Nana stă de vorbă cu mine, Nansi, alături, cu Mina.
Fata ar vrea să jucăm șah, dar e de acord să termin cu mama partida întreruptă.
Îmi
povesteăte de prin școală, iar la un timp, cu gândul la Dharamsala, vrea să
urce la Triund, să-și pună schiuri și să vorbească de acolo de sus la programul
unu' al televiziunii române - schiurile erau concurența Măriucăi, televiziunea. Invitația lui Nawiug.
Îmi cere să-i povestesc din copilăria mea. Un copil a suflat într-un foc.
Prietenii lui puseseră în foc o grenadă. Ne-am întâlnit la spital, unde ne-am distrat, la film, când o femeie turna
unuia o găleată cu apă în cap. De la spital m-am întors acasă cu căruța. Îmi
dai voie să-ți povestesc de câte ori am mers eu în viața mea cu căruța? - Eu
n-am mers niciodată. - Voi, în ziua de azi, mergeți cu taxiul. - Nu, spune cum
te-ai întors de la spital, da, cu căruța. - Păi cu căruța îmi plăcea si mă ia și
pe mine la oraș, 13 kilometri, de la 1 noaptea, de ziceam bună seara în loc de bună dimineața la toată lumea și la boierii de la
oraș, care văzându-mă copil serios îmi și răspundeau, știind ei că unii nici în
engleză nici în hindi nu prea zic, vedeam coastele și crângurile, erau și brazi
într-un loc. Odată ne apucase o ploaie, trăgeau vacile la jug, nu se
înțelegeau, podul de pe Sâmnic se stricase, am trecut prin vad și ne-am făcut
ciciulete. Acum mă întorceam pe scut, învins, de la spital, dat tot îmi plăcea
în căruță. În Punjab, când plecaseți voi în țară, am mers cu Nawiug într-o
căruță trasă de boi și nambardarul îi bătea de fugeau cum fug caii și mie
mi-era milă de ei, dar erau boi de curse.
Între
acestea Nansi vine, ca de obicei, si-mi spună că Mina vrea numai să-și ia la
revedere. Mă înființez luând partea bărbaților, ca-n Ramayana, otravă pentru
ea. Femeile sunt și nebune: uite, Nana a întârziat două ore, un fleac, mai
dureros însă pentru noi decât toată povestea lor. În scurt timp reluăm partida,
recuperez, Nansi e impasibilă, Nana asistă și ea. Piese isterice. Începem alte
jocuri. Mina a fost totdeauna alungată, n-a plecat ea, copilului i s-a interzis
să stea măcar o dată numai cu ea, a fost bătută dacă totuși a venit și nu e de
mirare că nu știe cine îi e mamă. Lakshmi e la mijloc, nu Sita.
Ne apucăm
iar de jucat. Partide scurte, Sani deschide ușa, după o țigară beedi - i-o
oferi, scriu romane, dar îi spun că personajele mele sunt nefericite, îl bat în
șase mutări, îmi spune că a fost un joc foarte clar și că el nu e un jucător,
ceea ce e foarte limpede.
Recolta de
anul ăsta a fost împuținată de efectele musonului de iarnă, la grâu, bumbac și
sarson. De pe cele 30 de bigas ale lor, nambardarul și fratele său Harbans au
cules abia cât să-ți fi împărtășit sentimentul celui de-al doilea, de pe când
avea 16 ani, că, prin cele 3 hectare ale lor, ei dețin, cu adevărat, o parte
din lume, oricât investițiile la oraș, de trei lakhs, cât costă pământul, ar fi
de o sută de ori mai avantajoase, iar astfel ar lăsa baltă numele lui Marx pus
dintr-un politicianism mitologic alături de cele al lui Krishna ori Govind
Singh printre submijlociii și mijlociii de jos ai vastei țări, adică s-ar abate
de la economism chiar în materie de proprietate și sentimentele ei. I-am urat
cele bune lui Gurbana cu ocazia nașterii fiului său aseară, stând de vorbă în
camera asta în care funcționează, din când în când, un aparat de aer
condiționat. Băiatul său s-ar fi născut prin luptă, ca Julius Caesar, în
special zilele trecute, așa că locul necompletat din certificatul de naștere
eliberat de spital, în Delhi, va fi scris cu "Cel Puternic", Balwant,
fie cu "Lumina cea Nouă", Nawdeepț Este, evident, de față și Nawiug,
însemnând, la nașterea sa, "Era Nouă", după gustul acum bătrânului său
tată.
Chiar dacă
masa și casa pentru tot poporul sunt până la obsesie principiile dintâi,
musafirilor mei părându-li-se socialmente într-adevăr paradisuri pe pământ, cum
asertează demonstrând contrariul și Mircea, convenim spre sfârșit că nașterea
fiului încă fără nume al lui Gurbans este și o poveste spirituală, de speranță
nu numai politică - și-așa, Nawiug aruncă vestea că spot-news-ul pentru mâine
este asasinarea președintelui unei țări învecinate, al altei țări învecinate,
cum ar veni, să-l lăsăm pe prunc în plata ursitoarelor, bune, și a dragostei
noastre, a bucuriei de sărbători fără bani în chiar ziua zeiței banilor,
Lakshmi. Parcă dinadins părăsesc și eu noaptea camera cu aer condiționat.
Citesc în căldura tropicului înnoptat, cu țânțarii fidalgi, sardari. Citesc
despre împu]carea în somn într-o camer` de oaspeți, cu aer condiționat, a
tânărului președinte.
Mă feresc
dimineața de camera noastră și joc șah în altă parte, dar sunt obosit ca de
moarte după certuri și jocuri, vise neînsemnate de iluzie mediterană într-o
lume desfundată, încât într-un târziu mă tolănesc pe scândură - salteaua și
orice fibră se încălzesc ucigător, au dreptate prostituatele de aici să-și
primească clienții direct pe lemn - în chiar camera cu aer condiționat, a
patra, a cincea oară și știu că nu e vorba de somn ori de vis, nici de sexele
acelea cu părul rase zilnic, dar de o repetare întocmai a mișcărilor,
tristeților. Cu cât stau mai mult în aerul condiționat cu atât mă exclud din
nenorocita de viață reală. Sunt tocmai invitat astă-seară să-l văd în persoană
pe noul-născut, fiul lui Harbans. Și nu știu dacă mă voi putea dezlipi din
camera asta cu piesele de lemn ale șahului vraiște.
Nawiug
admite ca o femeie să se rujeze ori parfumeze, astă-seară, dar e de acord cu
Manu - femeile și animalele să fie puse în cușcă, hippies-ii cuceritori ai
Manali-ului îi sunt odioși, ar fi copii ilegitimi fie și ai unor milionari
imorali, Rajneesh nu e decât un afemeiat care-și schimbă americanca în fiecare an, bine fac țările
care nu primesc străini și nu ca a lui care i-ar primi pe toți; Sani se
înființează să umfle țigări beedi din care deodată ar fi fumat regii - n-o fi
existând nici un acces cât de amărât al săracilor care să nu fi fost al
regilor, mă plâng a nu mai ști să râd și voi, ca unul, îmi recomandați râsul
automatic ca la yoga, și iar mă plâng de râsul sanscrit uitând pe vidushaka.
Dacă am
înțeles bine, puja aceea în barcă, pentru Lucian Blaga, prilejuia o depărtare
de fumătorii lui Ghai și începutul concentrării asupra propriei teze, cât că
vrăjile fostului guru te inițiase întru secretul tantrei de mâna stțngă -
pentru început numai în serile cu lună plină - aveau să îndemne poparlele să-și
muște carnea în dreptul chakre-lor de seamă, spre creștet, inimă și degetul
mare al unui picior și așa s-a și întâmplat, răspunzând, nu chiar în zadar, cu
tantra retragerii conștiinței, ceea ce te-a aruncat, nopți, în lacuri de sânge,
probabil în somn Îți gâlgâia, ai dedus, alunița din naștere de deasupra tot a
inimii. Ți-ai dat drumul în viața lui Shiva dar ai încercat să-ți amintești
câte ceva de prea de dinainte. M-am temut, cu gândul la sindromul
persecutatului persecutor, dacă nu pornisei, târziu, în căutarea unui
interlocutor împotriva căruia să se îndrepte vrăjile lui Gopal.
Știu că
Vasile refuzase serios mutarea vieții lui în viața altuia; acum vedem pe Liviu
în chipul posibil al reîncarnării într-unul din noi doi, născuți după moartea
lui, dar puja lui Lucian arată că acela ți s-ar fi putut inspira
substituirilor, moartea deja petrecută a maeștrilor să poată face loc, fără a-i
chinui, răzbunărilor unor învățători dezamăgiți? Doar pe același sfânt Gange
câinii lingeau fețele cadavrelor jupuind fâșii din piele, iar pâlcuri de
vulturi așteptau la rțnd să se hrănească. De două ori, și interpretarea îți
aparține, anume că nu aveau bani pentru cremațiune și tot ritualul, un japonez
își aruncase câte un copil mort închis într-o valiză pe apa fluviului. Puja nu
spui decât că ai făcut-o și, asemenea, supraviețuind printre ciudații din
Benares, ai experimentat cu trupul și mintea inițieri și întâlniri fără număr,
închipuindu-te un shaivit de când lumea, deslușitor al lui Abhinavagupta. Să fi
fost și numai o intenție ori un artificiu de conversație, puja demonstra
cumințenia dezgustului de lumea aceea, dacă nu euforia ucigătoare a
personajelor ei, niciunul întreg, până și cei cu picioarele pe pământ fumând
ori injectându-se mai cu măsură, oferindu-ți surprize psihopatice în ziua lor
de tăcere, refuzând să-și
răspundă dar
scriind la toată lumea că ei se află în ziua lor de tăcere, ori punând
însoțitoarele să propage asta.
Musonul a
început ieri. Plouă continuu. Fulgere în depărtare. Umiditate, 97. Insectele
ne-au ancorat în sânge. Ne slăbesc ochii și mâinile. Jucăm șah pe tăcute. Ne
gândim la cei ce dorm pe străzi, la nenorociții acestui tropic. Ganglioni și
măsele umflate. Se mai luminează. O turturică face dragoste cu musonul.
Mă uit deci
la turtureaua de pe sârma de telegraf și mă gândesc la Veneția, a reînceput
ploaia, stă un timp destinsă în arc, iar
mai apoi se așează poate să clocească ori să doarmă, nu și-a schimbat privirea
de la începuturi, profilul doar i-a coborât apăsat de nori, se pornește într-un
târziu să se ciugule prin pene mișcându-și capul ca în yoga, își duce și câte o
gheară la gușa netulburată de vrăbiile la fel de venețiene, poate ar și dansa
și, da, își ritmează pașii dar, vai, își aduce aminte să zboare coborând pe
altă sârmă ca într-un portativ ori într-o frescă de Tizian și n-o mai văd
scriind-o și nu de zbor mă speriasem dar că odată n-o să o mai văd și parcă a
stat și ploaia, ba nu, varsă iar, pe gol, fără Veneția, iubiți sadhakas,
uitați-vă că s-a întors cât s-a întețit sodomul și atunci n-a mai răbdat și s-a
pogorât dragonul în arborele puilor ei, i-aș fi jurat și poate asta am făcut că
i se răzlețiseră dușmanii și nici această ploaie nu-i întrupa să-i care peste
aripile-nchise, o văd din nou, iubiți isai, pe sârmă, mi s-a apropiat cu o
credință, dar ploaia mă gonește în rafale și-i răvășește aripile către cer în
timp ce iar clocește anotimpul, vedeți dar cam cum plouă-n Delhi la începutul
musonului, nu mai intru nici eu în clipa asta nicăieri, tună, Nana-mi spune că
e unu' jumate, iar maică-sii, "plouă de mama focului", o țigară și
lui mama, ne pomenim în casă, apa a ajuns la ușă dar turturica tot acolo
stă cât nici n-o vedem, mai hotărâtă
decât marinarii naufragiați în clipele astea spălătorese, guguștiucii înalță
salve de viață separată, se luminează-n toate frescele ce deodată-și mută umbra
în imputabila turturică pe sârmă, o văd din obscuritate prin ușă în pași de
zboruri și în rase ale capului, fac tot posibilul să mă plictisesc ca într-un
somn din care te tot treze]ti pe nevrute, când colo îmi simt inima cu adevărat
un pic îmbătrânită, piperul înghițit mă preface într-un doge, o scrisoare din
Benares se delatinizează deși îmi scrie Catullus în devanagari, cafeaua indiană
o beau incaș în văzduh paralel cu pasărea telegrafului acum vibrându-și aripile
desfăcute ca atunci când face dragoste între așteptările de caravane ale
vremurilor prea însorite, sfârșind cerneala mă întâlnesc cu ființe dragi de pe
pământ, Nansi întoarce lucrurile la loc, Nana o să plece la joacă, turtureaua
acolo mereu, nemuritori părinți, trece ploaia, turturica își ia valea,
claxoanele se revarsă pe Mallroad, mă uit la locul gol de pe sârmă, de pe altă
sârmă, de pe altă sârmă, un stol de locuri goale, o matematică a aceleiași
foste băiașe, dansatoare, preotese, mame și copile, dar, frați copii, doar s-a
ascuns, atât, pe crucea stâlpului de telegraf, eu o privesc din nou din plin,
mi-aud și ciorile, bye-bye, zice Nana, la Bulbul, acolo presimt...
sunt
lacrimae rerum
http://georgeanca.blogspot.com/2018/08/indiana-la-sah.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu