MIHAI EMINESCU - COLINDE, COLINDE

 

MIHAI EMINESCU: COLINDE, COLINDE

 

~*~

Colinde, colinde!

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde,

Asemeni oglinzilor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea- de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur copiii,

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Ș-a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului

 

*

ÎNVIEREA

 

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;

Un singur glas îngână cuvintele de miere,

Închise în tratajul străvechii evanghelii.

 

C-un muc în mâini moșneagul cu barba ca zăpada,

Din cărți cu file unse norodul îl învață

Că moartea e în luptă cu vecinica viață,

Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

 

O muzică adâncă și plină de blândețe

Pătrunde tânguioasă puternicele bolți :

”Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,

Înveninând pre însuți izvorul de viețe.

 

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,

Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,

În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase

A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.

 

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială

Și negrul întuneric se sperie de șoapte…

Douăsprezece ceasuri răsună...miez de noapte…

De-odată-n negre ziduri lumina dă năvală.

 

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…

Colo-n altar se uită și proți și popor,

Cum din mormânt răsare Christos învingător,

Iar inimile toate s-unesc în armonie:

 

”Cântări și laude-nălțăm

Noi, șie, unuia,

Primindu-l cu psalme și ramuri,

Plecați-vă, neamuri,

Cântând Aleluia!

 

Christos au înviat din morți,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte călcând-o,

Lumina ducând-o

Celor din morminte !”

 

*

RUGĂCIUNE

 

Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie;

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară,

O, maică prea curată,

Și pururea fecioară,

Marie!

 

Noi, cei din mila sfântului

Umbră facem pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor;

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce clară,

O, maică prea curată,

Și pururea fecioară,

 

Marie!

*

RĂSAI ASUPRA MEA…

Răsai asupra mea, lumină lină,

Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;

O, maică sfântă, pururea fecioară,

Ân noaptea gândurilor mele vină.

 

Speranța mea tu n-o lăsa să moară

Deși al meu e un noian de vină;

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare-asupra mea coboară.

 

Străin de toți, pierdut în suferința

Adâncă a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic și n-am tărie,

 

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credinșa

Și reapari din cerul tău cu stele:

Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

 

~*~

Bibliografie:

De la Biblioteca ”Mihai Eminescu” Australia- Trimite: Ioan Miclău-Gepianu