RAZBOIUL
ADULTILOR IMPOTRIVA COPIILOR
Aprilie
3, 2025
Ostilitatea împotriva copiilor, fie născuți, fie
nenăscuți, este reală în unele țări din lume, greu de înțeles și în întregime
barbară. Trebuie să înceteze. Astfel de societăți sunt destinate morții și,
dacă nu se îndreaptă, nu merită mila nimănui. Un exemplu recent discutat
într-un articol lung (34 de pagini) este Coreea de Sud („Coreea”). Articolul
are un titlu care nu doar atrage atenția, dar și înspăimântă, The End of
Children / Sfârșitul copiilor. Publicat în februarie, în The New Yorker,
articolul poate fi citit în engleză aici:
https://www.newyorker.com/.../03/03/the-population-implosion
Copiii ca binecuvintare de la Dumnezeu
Până acum câteva decenii copiii erau văzuți ca o
binecuvântare din partea Creatorului, un dar, un aspect social normal și
natural. Mii și mii de ani părinții abia așteptau să li se nască copii, sa ducă
înainte viața, iar cei care nu puteau avea copii erau triști și deprimați. Dar
acest proces natural se apropie de sfârșit acum, la început de Mileniu
III. A fost o vreme în Europa, în Evul
Mediu și înainte, când femeile își făceau confesiunea finală înainte de a naște
copii, știind că își riscă viața în procesul nașterii. Un preot era în standby
să intervină, atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Citeam cu puțini ani în urmă că mamelor și moașelor li
se dădea autoritatea să boteze micuțul nou născut în caz că el sau ea se lupta
să rămână în viață, pentru a se asigura că copilașul intră încreștinat în
Împărăția lui Dumnezeu.
Opiniile noastre teologice privind această realitate
istorică sunt irelevante. E relevant că părinții și ființele umane, în general,
se gândeau la bunăstarea duhovnicească a copiilor lor, își luau în mod serios
obligația de a aduce pe lume copii și a le transmite identitatea creștină încă
din momentul nașterii în cazuri de nașteri dificile. [Apropo, aceste detalii se
afla si in articolele excelente și de bun simț ale Irinei Dumitrescu, publicate
în London Review of Books: https://www.lrb.co.uk/contributors/irina-dumitrescu,
Irina fiind profesor de literatură engleză a Evului Mediu în Bonn]
Sanctitatea procreării era o prioritate și la romani.
În anul 9, Cezar August (Octavian) a emis un edict care prevedea că dacă un
bărbat nu era căsătorit până la 25 de ani, i se interzicea moștenirea. Roma
avea nevoie de copii, soldați, meșteșugari, fermieri, dar procrearea era și
dovada unui respect față de înaintași, zicea Cezar. Negarea imortalității
liniei de familie prin descendenți, spunea el „este mai rău decât omorul”.
Europenii au dus sentimentele creștine privind
valoarea copiilor în Lumea Nouă. Puritanii, stabiliți în Noua Anglie, aveau
mulți copii. Până în anii 1730 constituiau cel mai prolific grup demografic din
America de Nord, cu 9,7 copii de familie, în medie. [Link:
https://www.thepublicdiscourse.com/2025/03/97308/]
Vremurile când societatea avea respect pentru copii,
fie născuți, fie nenăscuți, au trecut. Barbarii progresiști, feministele,
„înțelepții acestei lumi”, mișcările extremiste de tot felul (de la climă la
mediu, specieism etc.) s-au intersectat în acest început de Mileniu pentru a ne
spune, pentru prima dată în istoria umanității, că copiii nu mai contează, că
ne putem descurca și fără ei.
Chiar?
Nepăsarea față de generația viitoare e crasă în
Occident și în lumea dezvoltată. În 2024, în Estonia s-au născut mai puțin de
10.000 de copii, la o populație de 1,4 milioane. Indexul fertilității acolo e
de 1,6, ceea ce înseamnă că în două generații populația Estoniei se va reduce
la jumătate. Nu e exclus ca unii dintre cei care citesc aceste rânduri să vadă
cu ochii lor fie dispariția unui întreg grup etnic, fie dispariția limbii
estonienilor. În Japonia, indexul e de 1,3%, ceea ce înseamnă că dispariția Japoniei
va mai lua câteva secole, dar în acest ritm, dispariția e inevitabilă. Dar ce
se întâmplă în Japonia se întâmplă în toată lumea: fertilitatea e în declin.
Dar țara cu cea mai mică fertilitate din lume, Coreea,
și pare-se ireversibil destinată dispariției, nu doar că are indexul cel mai
pronunțat al declinului demografic, dar posedă și cea mai acută agresivitate și
repulsie față de copii. O țară dezvoltată care efectiv a lansat un război crunt
împotriva fertilității și a copiilor.
Specia umană se sinucide
Indexul fertilității în Coreea de Sud este de 0,7, un
index de 2,1 fiind necesar pentru menținerea unui nivel demografic stabil. E
cel mai scăzut index al fertilității din lume și din istoria umanității. În
acest ritm, populația Coreei scade cu o treime de la o generație la alta (tot
la 20 de ani). Cu alte cuvinte, 3 familii în Coreea produc doar 2 copii și 100
de coreeni în viață astăzi (în categoria de vârstă a celor fertili) vor avea
doar 12 nepoți.
Înspăimântător, nu?
Cum s-a ajuns aici? Care vor fi consecințele dacă ce
se întâmplă în Coreea se va întâmpla în alte țări dezvoltate și, în final, în
fiecare țară din lume? Dar în România? Coreea de astăzi este produsul unui
proces lung de ostilitate față de copii. Acum 100 de ani, însă, nu a fost așa.
În 1970 s-au născut 1 milion de coreeni. În 2023 s-au născut mai puțin de un
sfert, 230.000. În afara orașelor mari copiii sunt cvasi-inexistenți. În 2023,
în 157 de școli nu a început clasa I din lipsă de copii. A fost și anul în care
într-un sat s-a născut un singur copil. În alt sat nu s-au născut copii de fel
din 1988. În alt sat, acum două generații, școala elementară avea peste 1000 de
elevi. În 2024 avea doar 5. În unele școli clasele au ajuns la doar 2 elevi de
profesor. Acești copii, se îngrijorează psihologii, părinții și sociologii, nu
vor învăța arta socializării. Toți coreenii sunt conștienți că viitorul lor
demografic e profund periclitat, dar aleg să nu se gândească la viitor. O
astfel de atitudine, fără îndoială denotă resemnare și așteptarea în tăcere a
extincției.
Cum a ajuns Coreea aici? Ideile anti-familie și
anti-procreare au prins repede în Coreea, o țară care după războiul mondial era
una dintre cele mai sărace din lume. Se împământenise ideea că mulți oameni
înseamnă multă sărăcie și că prosperitatea e facilitată de reducerea drastică a
numărului gurilor care trebuie hrănite. În 1961, militarii au prins puterea
politică și au lansat o campanie anti-copii pentru reducerea sărăciei. La
vremea aceea Coreea era mai săracă decât Haiti.
În 20 de ani, indexul fertilității în Coreea a scăzut de la 6 la 2,
adică de la 6 copii de familie la doi. În aceeași perioadă Coreea a devenit un
miracol economic. Copiii născuți în anii 40 și 50 au devenit forța de muncă
transformatoare a Coreei în puterea economică de astăzi. Dar autoritățile nu
s-au mulțumit, lansând sloganul că „doi copii [de familie] sunt prea mulți”.
Coreeni au răspuns cu nesăbuință, reducând numărul
copiilor și mai mult. În cinci ani, între 1981 și 1986, indexul fertilității a
scăzut de la 2 la 1,6. De atunci scade continuu, ajungând la 0,7% la începutul
deceniului nostru.
Speriați de efectul politicii anti-copii, politicienii
au lansat un program de 250 de miliarde de dolari pentru stimularea
natalității, inclusiv concedii lungi pentru mame, tați, stimulente financiare
pentru fiecare copil. Totul, însă, în zadar. Odată înfiptă mentalitatea
anti-copii a coreenilor în psihicul și cultura națională, va lua mult timp
pentru revenirea la o atitudine socială și cultură pro-copii și pro-natalitate.
Anti-copii, anti-viitor
Mentalitatea anti-copii a coreenilor e manifestată în
atitudini cu totul bizare. Mamele sunt disprețuite. În Coreea de Sud „people
call moms parasites or bugs / oamenii numesc mamele paraziți sau gândaci”,
scrie autorul articolului The End of Children / Sfârșitul copiilor. [Link:
https://www.newyorker.com/.../03/03/the-population-implosion] „Norma este să nu
ai copii”, spunea un sociolog coreean. Alții spun „nicio problemă, putem merge
și mai jos de 0,7” în indexul fertilității. În unele cafenele și restaurante
accesul copiilor este interzis. Afișe pe ferestre și uși anunță că
restaurantele sunt „kids free zones / zone interzise copiilor”. „People hate
kinds here / oamenii urăsc copiii” în aceste restaurante, spunea o altă
persoană. Vecinii se răstesc la vecinii de bloc care au copii care fac gălăgie.
Unii afișează pe ușa vecinilor note de tipul „I can’t stand your childern
anymore / nu vă mai sufăr copiii”.
Femeile Coreei preferă cariera în locul copiilor.
Căsătoria și familia nu sunt idealuri pentru tinere. Jumătate din femeile
tinere din Coreea nu sunt căsătorite și nici nu vor să se căsătorească.
Crescute în familii odinioară tradiționale, gândirea
generației curente a fost deturnată de feminism. Coreenii vor o societate „după
chipul și asemănarea Occidentului”, ceea ce implică o mentalitate anti-familie,
anti-viață, anti-copii. Pe lângă asta,
ideologia climei e răspândită la generația tânără, inclusiv în Coreea. Sloganul
și formula de definire a mișcării The BirthStrike Movement este „not having
children is the most impactful decision that a person can make to reverse
climate change / a nu avea copii este decizia cea mai eficientă posibilă pe
care o poate face o persoană pentru a preveni schimbarea climei”.
La rândul lor, tinerii se plâng că sunt respinși de
femeile tinere și s-au retras în lumea pornografiei. Ori își aduc neveste din
Vietnam, neveste care sunt tratate cu dispreț de femeile coreene. Războiul
dintre bărbați și femei înseamnă și războiul împotriva copiilor, înstrăinare și
singurătate. Cauza principală a deceselor la tinerii coreeni este suicidul.
Suicidul tinerilor este un simptom a suicidului Coreei. Politica nu poate
repara o civilizație ori cultură care marginalizează copiii. Aproape jumătate
din populația Coreei locuiește în Seul. Într-o generație sau două copiii vor fi
vizibili, spun demografii, doar în Seul, zonele rurale fiind secate de copii.
Viitorul nu le surâde în mod special celor care în următoarea generație vor
intra la pensie. Se anticipează că costurile lor medicale vor fi de 160 de
miliarde de dolari. De unde acești bani?
Tinerii încep să devină revoltați, știind că din munca
lor vor beneficia cei în vârstă și că, foarte probabil, ei nu vor primi pensii
tocmai din cauza penuriei curente de copii. Se aud voci răzlețe care propun ca
cei care nu aduc pe lume copii să nu primească pensie.
Consecințele se vor produce repede și în cascadă,
peste tot în lume. Mai puțini tineri de acum în 10 ani înseamnă mai puțini
copii, care la rândul lor vor da naștere la și mai puține ființe umane capabile
să aducă pe lume copii. Se pare, deci, că direcția Coreei e unisens. În
articolul din The New Yorker, autorul redă o conversație cu un sociolog
finlandez care își propune să facă un sondaj printre finlandezi cu întrebarea
„have you ever held a baby in your arms / ați tinut vreodată un bebeluș în
brațe?”Răspunsul tentativ pe care sociologul îl anticipează este „I think in
Finland it’s a sizable portion that hasn’t / cred că în Finlanda o proporție
mare de finlandezi vor răspunde „nu”.
România nu stă la fel de rău demografic ca și Coreea.
Dimpotrivă, stăm mai bine ca majoritatea țărilor europene, cu un index de
aproape 1,8. Am fost și noi la 1,6 dar, spre deosebire de Coreea, începem de
câțiva ani să ne revenim. Pentru a ajunge unde am fost în 1990, însă, ne va lua
cel puțin 100 de ani. Pentru asta e nevoie nu doar de politici pro-nataliste,
dar mai ales de o cultură pro-familie și pro-copii. Doar valorile creștine ne-o
pot da.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR
OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si
femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia,
au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie
elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din
partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile.
Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi.
Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu