Scrisoare
pastorală
Foaie
periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025), nr. 541(1 –15 Mai)
Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!
Între Mithra şi Hristos. În una din zilele trecute, ascultam o emisiune
la postul de radio ,,România-Cultural”. Un românaş de-al nostru stabilit
într-o ţară nordică îşi prezenta o teză de doctorat, pe care o realizase
şi o susţinuse de curând în străinătate. Teza fusese apreciată şi notată cu
calificativul maxim. În teză era tratată tema cultului lui Mithra la români.
Facem precizarea că Mithra a fost o zeitate cinstită în cadrul unui cult
necreştin în spaţiul sud-est european în primele veacuri ale mileniului
întâi. Românul de care vorbeam făcea o serie de afirmaţii mai mult decât
aberante, revoltătoare chiar. Două dintre ele ar fi destul să ilustreze acest
lucru. Susţinea sus şi tare că religia creştină a fost impusă de către
autorităţile politice româneşti poporului român începând din secolul al
XIV-lea, odată cu înfiinţarea statelor româneşti. Până atunci românii ar fi
avut religia lui Mithra, respectiv cultul mithraic.
O gogomănie mai mare decât asta
nici că se putea afirma. Oare, românul nostru nu auzise el că aici a
propoveduit Evanghelia unul dintre primii Apostoli ai Mântuitorului,
respectiv Sfântul Apostol Andrei în secolul I? Oare, n-a auzit stimabilul
de sutele de martiri creştini din secolele I-XIV, care şi-au dat viaţa pentru
că L-au mărturisit pe Hristos, pentru că au recunoscut că sunt creştini şi nu
şi-au lepădat credinţa în ciuda tuturor persecuţiilor? Nu auzise, oare,
stimabilul de nenumăratele urme de biserici şi mânăstiri datând dinainte de
formarea statelor româneşti descoperite de arheologi pe teritoriul românesc?
N-a citit istoriile vechi, mărturiile cronicarilor străini despre creştinismul
nord-dunărean şi reprezentanţii lui de seamă? N-a aflat că la sinodul I de la
Niceea din
A doua dintre gogomăniile spuse de stimabilul era aceea că toate
colindele noastre româneşti nu sunt altceva decât cântări de cult mithraic. O
prostie mai mare decât asta nici că se putea! Oricine ar cerceta colindele
noastre, ar putea vedea cu uşurinţă că peste 90% din ele au conţinut creştin.
Am putea spune că ele sunt o adevărată Biblie versificată. Că există şi colinde
cu conţinut istoric, social, moralizator etc., e foarte adevărat, dar toate
sunt în spiritul învăţăturii creştine, adânc înrădăcinate în conştiinţa
poporului român, creatorul acestor nestemate.
E foarte adevărat, că în
folclorul românesc se mai găsesc reminiscenţe ale unor vechi religii care au
existat înainte de apariţia creştinismului. Acestea sunt foarte importante,
pentru că ele vorbesc despre vechimea şi continuitatea neîntreruptă a poporului
român pe aceste locuri. Sunt adevărate relicve de arheologie spirituală. Cu ani
în urmă am cules folclor din nordul judeţului Mehedinţi. Numeroase materiale au
privit Cântecul Zorilor. E vorba de bocetele sub formă de versuri cântate la
înmormântări. Sunt nişte creaţii extraordinare. Ei bine, într-un astfel de
bocet am găsit un element interesant. Se spunea acolo că Mântuitorul Iisus
Hristos umblă călare pe cal mohorât şi adună de la porţi sufletele celor morţi
spre a le duce în lumea de dincolo. Nicăieri în Sfintele Evanghelii şi în
învăţătura noastră creştină Mântuitorul nu apare călare pe cal şi nu are acest
rol de a transporta sufletele morţilor dintr-o lume în altă lume. Am înaintat
ipoteza că e vorba de o reminiscenţă a cultului Cavalerului Trac, o zeitate
care a fost cinstită în părţile noastre prin secolul IV. Iată, că o frântură
din acea religie s-a păstrat în cântecul nostru funebru, dar a fost creştinată
de către autorul anonim. În felul acesta putem să vorbim de fărâme ale religiilor
vechi necreştine păstrate în folclorul şi etnologia românească, dar nicidecum
că acestea au predominat la români până în secolul al XIV-lea, când noi am fi
fost creştinaţi.
Gogomăniile spuse pe post de acel ,,doctor” mi-au lăsat un gust amar.
Ascultându-l, mi s-a zămislit în minte imaginea unui copil, care strigă după
mamă-sa că este curvă, încurajat de râsul şi aplauzele derbedeilor de pe
marginea drumului.
*
Hristos a înviat!
Redăm mai jos o poezie cu acest titlu semnată de Domnul Mircea Dorin Istrate. Sperăm să vă placă!
Hristos a Înviat! Au spus cu bucurie
Din adâncimi de suflet smerite neamuri toate,
Știind că pentru-a noastră promisă mântuire
EL însfințit-a crucea, ne spele de păcate.
Născut dintr-o Fecioară, al Domnului trimis
Venit a fost în lume ne-arate dreapta cale,
Povețe să ne deie, ca raiul cel promis
Să-l merităm la urmă, cu toate ale sale.
Și-n cele ce făcut-a în viața-i pământeană
Credința EL a pus-o la toate temelie,
Ca noi să știm de-a pururi, ca leac la orice
rană
Aceasta e și fi-va, de-acum până-n vecie.
Că toate celelalte, minciuna și trădarea,
Trufia, lașitatea, necinstea de pe lume,
Înalță pentr-o clipă averea și mărirea
La cela care fi-va vremelnic, doar un nume.
De viața am trăit-o în bună rânduială
În dragoste și-n cinste cu sufletul curat,
La dreapta judecată al nostru nume dară
Va veșnici în raiul, de-atâtea lăudat.
Urmați-i așadară porunca pentru care
EL, Jertfitorul nostru, atâtea-pătimit,
Din moarte către viață urcat-a ce-a cărare
Ca-n noi să reînvie, de-acum pân-la sfârșit
*
Obiceiuri de
Paști(II)(Continuare din numărul trecut). Din
textul ce ni l-a încredințat cu câtva timp în urmă Domnul Prof. Univ. Dr.
Theodore Bucur din Douai(Franţa), mai redăm un fragment: ,,După
slujba de la miezul nopţii de Paşti(la sfârşitul căreia, la ortodocşi, se
înconjoară biserica pe ritm de cântece religioase şi cu lumânări aprinse în
mână), lumea se strânge pentru a lua ,,Paşti”, distribuite de angajaţii
bisericii/mânăstirii: cuburi de prescură înmuiate în vin sfinţit de preot.
Odată ajunşi acasă, stăpânul casei distribuie ,,Pasti” fiecărui membru al
familiei, pe inima goală, după un ritual precis: cel care primeşte, rosteşte
,,– Hristos a-nviat!” la care stăpânul casei îi serveşte ,,Paşti” cu replica
,,– Adevărat ca-nviat!” Doar după ce toţi din familie(şi invitaţii eventuali)
au luat ,,Paști”, toată lumea se poate aşeza la masă. Se începe cu rugăciunea Tatăl
nostru rostită în general de tată sau de
persoana cea mai în vârstă, urmată de ritualul ciocnitului ouălelor, alese de
fiecare comesean din coș. Ouăle se ciocnesc în părțile mai alungite. Cel care
ține oul rostește : – Hristos a-nviat ! iar celălalt lovește sec, replicând : –
Adevărat ca-nviat ! În general, rămâne un singur învingător la masă, adică unul
cu oul nevătămat, deci în imposibilitate de a-l gusta, doar dacă i se dă un alt
ou pe care-l sparge singur. Se decojesc ouăle, se mănâncă cu cozonac, ridichi,
ceapă verde, slănină, telemea, măsline, șuncă, drob de miel (făcut din
măruntaie de miel cu multă verdeață). După ciorbă se servește friptură de miel,
vin și deserturi, îndeosebi prăjituri realizate de amfitrioana casei, ajutată
de fetele sale. În Ardeal, în a 2-a, a 3-a și chiar în a 4-a zi de Paști,
tinerii se perindă din casă în casă, pe la colege de școală/muncă și mai ales
pe la fetele îndrăgite, pentru a le ,,uda” cu parfum sau cu apă de colonie.
Este un bun pretext de a face cunoștință (dat fiindcă viața cotidiană și
timiditatea sunt obstacole firești unei interpelări spontane), de a conversa,
de a se veseli. Odată ajuns la ușă, tânărul întreabă : “– Voie la udat?” La
afirmativ, el pronunță, adresându-se părinților fetei, o poezie de genul : “-
Am auzit c-aveți un trandafir frumos, și-am venit să-l ud să nu se vestejească,
mulți ani să trăiască!” În timpul acesta stropește fata, în creștet sau pe
decolteu, cu parfum. În semn de recunoștință, gazda invită tânărul la masă, la
un pahar de băutură și o prăjitură, iar câteodată, în funcție de ora sau de
considerația de care se bucură tânărul, chiar la masă (cozonac, ouă roșii,
aperitive, ciorbă, drob și friptură de miel, uneori sărmăluțe și prăjituri de
casă, ceea ce semnifică o mare considerație, încredere și intimitate din partea
gazdelor). Înainte de a părăsi gazda, i se oferea tânărului, spre alegere, un
ou roșu sau vopsit de fată. Prichindeilor li se dădeau ouă și bani. Este un
adevărat spectacol să-i vezi pe puștani, cum își etalează bățos, ca un trofeu,
pungile pline cu ouă adunate după ,,cuceririle” matinale, cum își numără banii
adunați, se iau la întrecere la ciocnit ouă sau la aruncatul cu monezi și ouă
la țintă: în cazul în care moneda pătrunde în ou, traversând coaja, oul
aparține învingătorului; dacă nu, moneda este recuperată de proprietarul oului.
În majoritatea satelor udatul se practica spontan și în grup, cu găleata, pe la
fântâni situate în vadul satului.
În unele sate săsești, în noaptea de Paști, există
obiceiul plantării unui mesteacăn de către tineri în curtea/grădina fetei pe
care o simpatizează sau o îndrăgesc. Cu cât dragostea ce i-o poartă fetei este
mai arzătoare, cu atât mesteacănul trebuie să fie mai vânjos. Sunt fete
frumoase, care au privilegiul să descopere dimineața mai mulți mesteceni
plantați de tineri concurenți. Dar ce lecție de ecologie, când fetele mai
urâțele sau fără ,,căutare” află în curtea lor dimineața o întreagă pădure de
mesteceni, încropită cu trudă noaptea de tatăl/frații ei pentru a ,,spăla
rușinea” familiei. Oricum, sărbătorile de Paște ortodox sau Paști la catolici
și protestanți sunt o ocazie neprețuită de bucurie, sub razele de soare din ce
în ce mai blânde, zile în care oamenii merg cu plăcere la biserică. Această
sărbătoare strămoșească a devenit treptat un pretext de schimbare a garderobei,
de înlocuire a încălțărilor obișnuite cu papuci negri de lac. Ți-e mai mare
dragul să-i vezi pe oameni zâmbind, ca și când ar anunța primăvara, pe vecinii
cei mai ursuzi vorbindu-și cu respect, pe copii alergând și zbenguindu-se pe
ulițele măturate și proaspăt udate pentru a îndepărta colbul, pe fete rimelate
și rujate, frumos coafate cu fundițe în păr, cu fuste colorate și cu flori în
mână: zambile puternic mirositoare, lăcrămioare sau lalele și mai ales
liliac(numit boroștean în Ardeal, dacă-i vorba de liliac sălbatic).
În literatură. Ouăle de Paști
au inspirat creația fecundă a multor scriitori și poeți autohtoni. Mă opresc
doar la poezia hazlie La Paști
a lui George Topârceanu :
,,Astăzi
în sufragerie,
Dormitau
pe-o farfurie,
Necăjite și
mânjite,
Zece ouă
înroșite.
Un ou alb,
abia ouat,
Cu mirare
le-a-ntrebat :
– Nu vă
ninge, nu vă plouă,
Ce vă este,
frățioare, ce vă doare ?
Stați
gătite-n haină nouă,
Parcă,
Dumnezeu ca să mă ierte,
N-ați fi ouă
… – Suntem fierte !
Zice-un ou
rotund și fraise,
Lângă pască
cu orez.
Și,
schimbându-și brusc alura,
Toate-au
început cu gura :
– Pân’ la
urmă tot nu scap !
Ne gătește
de paradă.
– Ne
ciocnește cap în cap,
Și ne zvârle
coaja-n stradă …
– Ce rușine,
ce dezastru !
Preferam să
fiu omlet.
– Eu, de
m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos
un pui albastru …
– Și eu,
unul violet …
– Eu, mai
bine-ar fi să tac :
Așa galben
sunt, că-mi vine,
Să-mi
închipui că pe mine,
M-a ouat
un cozonac ! …”
*
,,S. O. S.” pentru vremea noastră. Un text extraordinar, semnat de Doamna Judecător Adriana Stoicescu, ar trebui să ne dea de gândit
fiecăruia dintre noi și tuturor laolaltă:
,,Marea dramă a omenirii nu este nici covidul
și nici ciuma.
Nu este nici HIV și nici măcar un război.
Toate sunt depășite, ca intensitate și
consecințe, de imensa, fabuloasa, de nepătruns prostie.
Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști.
Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau,
dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea
omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta.
Nu o vom salva. Suntem prea mulți și,
desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea
avea grijă de biata planetă.
E incredibil cum prostia a devenit
pandemică, reușind să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul
mai de preț.
Generația decrețeilor, cea care a crezut că
poate schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând,
lăsând în urma sa un ultim și de neacoperit gol.
Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub
plapumă, furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei.
Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe
de rost pasaje întregi din La Medeleni
și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett…
Suntem ultimii care am scos din minți
străzi întregi cu strigăte de ,,nenea, ne dați mingea” și ,,tanti mama lui
Arpi, vine Arpi jos?” cu joaca până noaptea târziu, când acasă ne aștepta fie o
scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura insuportabilă a
locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate cuptoare că, de, nu
știam nimic de reabilitare..
Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel
,,sărumânaaaaa” aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului,
cunoscut sau nu. Azi e suficient să arunci un ,,bună” din vârful buzelor
țuguiate, cu ochii dați artistic pesta cap, în genul ,,ce favoare îți fac,
bro…”
Pleacă în curând generația ce asculta,
alături de părinți, ascunși în colțul bucătăriei, ,,Europa liberă” cu urechea
lipită de un radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav tbc ist, înțelegând, pe cât
se putea, că trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a
dreptul frecventabil.
Am fost copiii deprinși cu respectul,
maturizați înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că ,,doar
așa poți răzbi”, auzeam țipând de pe marginea bazinului…
Am fost adolescentele leșinate de emoție că
ne-am pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la
un dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu…
Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care
trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil
și demn de dispreț.
Că a fi educat și cu un minim de cărți
citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor
care decid soarta lumii.
Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii
țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social.
Am devenit niște biete marionete ale unor
indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a
cincea doar de milă.
Planeta întreagă este condusă de cei care
nici să copieze corect nu erau în stare.
Iar noi suntem în top…
Și asta pentru că nu ne pasă de nimic.
Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru
pentru că nu ne pasă de mizeria din noi.
Devenim din ce în ce mai limitați,
sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din
telefon.
Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze.
Pe măsura ce prostia se înscăunează,
transformăm în bășcălie tot.
Pentru că nu mai citim, ne lăsăm
influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie
vocali, să ne promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop.
Am ajuns mult mai jos decât votanții pentru
o găleată de plastic și pentru asta nu e Europa de vină.
Ne batem joc de țara asta zi de zi, de
trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și
Coca Cola.
Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină
cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la
parter.
Vom pleca și odată cu noi va pleca
generația care asculta Pink Floyd și Led Zeppelin, dar dădea iama și la
filarmonică și operă, îmbrăcați la patru ace, cu muieri ce arătau și se
comportau ca niște doamne, cu bărbați cel puțin încălțați corect.
Se vor duce, în curând, ultimele bastioane
ale simplității și firescului.
Lăsăm lumea pe mâna celor care au, totuși,
un scop comun.
Viața fără Dumnezeu!”
*
Oaia lui
Dumnezeu. La
Sfodea trăia o familie de oameni simpli, dar foarte deosebiţi între ei.
Maria era o femeie credincioasă, care nu lipsea niciodată de la biserică în
duminici şi sărbători, indiferent dacă era slujba la Sfodea sau la Balta. Ea se
angajase să asigure prescurile necesare pentru Sfânta Liturghie şi părintele se
îngrijea ca la câteva luni să-i dea câte un sac de făină pentru aceasta. Maria
îşi făcea cu regularitate rugăciunile, ţinea posturile cu sfinţenie şi ducea o
viaţă de adevărată femeie creştină. Ion era mai lumesc. ,,Uita” întotdeauna că
este zi de post sau sărbătoare, ,,uita” întotdeauna că este slujbă la biserică,
la mânie înjura şi drăcuia de trosneau încheieturile cerului; era unul din
obişnuiţii cârciumii şi, din când în când, mai sărea şi gardurile încoaci şi
încolo.
Într-o sâmbătă seara au venit copiii cu vitele de la câmp, dar, ajunşi
acasă, au observat că le lipseşte o oaie. Imediat Ion a dat alarma. A mobilizat
pe toţi ai casei, a chemat vecinii şi alţi vreo câţiva şi au plecat după oaie.
Maria i-a spus:
,,-Ioane, eu nu pot să merg! Mâine este slujbă la Balta şi eu trebuie să
fac prescurile. Altcineva nu le face şi eu nu-l pot lăsa pe părintele fără
prescuri şi să nu poată face slujbă! Eu zic să nu te alarmezi, că are Dumnezeu
grijă şi de oaia noastră!”
Atât i-a trebuit lui Ion. O rafală de înjurături a lansat asupra
femeii sale şi a plecat după ceilalţi. Au căutat până târziu în noapte, dar
n-au găsit-o.
Dimineaţa, Maria a plecat dis-de-dimineaţă spre biserica de la Balta cu
cele cinci prescuri într-un coşuleţ de nuiele, iar Ion a plecat aiurea să caute
oaia cu copiii. N-a uitat însă ca să mai sloboadă încă o rafală de înjurături
la adresa soţiei. Pe la prânzul cel bun, Maria s-a întors de la biserică şi a
pus masa. A venit şi Ion din pădure cu o falcă în cer şi cu alta în pământ,
supărat şi obosit şi iarăşi a luat-o la înjurături pe Maria. Ea tăcea şi-şi vedea
liniştită de treabă. Când el s-a mai potolit, i-a spus iarăşi:
,,- Lasă, Ioane, că ne dă Dumnezeu oaia înapoi! Ştie El unde este oaia
noastră!”
Lui Ion îi venea să înnebunească, auzind-o cu câtă linişte şi
siguranţă vorbeşte. Destul umblase el şi nu găsise oaia, nici vie, nici moartă.
După ce au mâncat, Ion s-a culcat. Maria a luat-o prin grădină,
fără să ştie nici ea încotro vrea să meargă. La un moment dat a
auzit o oaie zbierând înfundat. S-a uitat în toate părţile şi a priceput.
Într-un colţ al grădinii era groapa în care astâmpăraseră var pentru
casă. Varniţa rămăsese o groapă uitată, peste care crescuseră rugii an de an.
Oaia ajunsese acolo, mâncase frunze de rugi şi la un moment dat căzuse în
groapă. Cu cât încercase să scape din capcană, cu atât se înfăşurase în rugi. Maria
a văzut-o, a zâmbit fericită, s-a închinat şi în sinea ei I-a mulţumit lui
Dumnezeu, apoi s-a dus acasă. L-a trezit pe Ion şi i-a spus:
,,- Ioane, du-te şi ia oaia din varniţă! Ţi-am spus eu că ne-o dă
Dumnezeu înapoi, nu ne lasă El să avem pagubă! Apoi, Ioane, de acu’ să n-o mai
dai răului, că asta-i oaia lui Dumnezeu, să ştii!”
Peste tot căutase Ion, numai în varniţă nu. A plecat ruşinat şi poate a
înţeles şi el că nimic nu trebuie să facă fără Dumnezeu.
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații,
astfel: Domnul Hermeneanu Vasile din Constanța: 320 lei; Domnul Cazacu Ion din Galați: 300 lei; Doamna Mârza Simona din
București, fiică a satului Malovăț: 270
lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg(Germania): 245 lei; Doamna Luca Marieta și Domnul Tătucu Grigore din Malovăț: câte 200 lei; Doamna Drăgan Liliana din București: 110 lei; Doamna Rolea
Violeta din București, fiică a satului Bârda, Doamna Leonte Daniela din
Buzău, Domnul Hurduc Constantin din
Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Doamna
Caragea Veronica din Tr. Severin: câte 100
lei.
Pentru sinistrați a mai donat: Doamna Giurescu Lucreția din Malovăț: 100 lei și alții sume mai mici.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Firma ,,Scand” din Tr. Severin a reparat cele trei
aparate de condiționat aerul ale Azilului de la Vânjuleț. Le-am dus înapoi la
azil și un specialist s-a deplasat la fața locului, a montat aparatele respective și le-a pus în funcțiune. O persoană care nu
vrea să i se știe numele a achitat costul lucrării în valoare de 2.100 lei. Dumnezeu să-i răsplătească!
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs.
a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 538,
în ,,Observatorul”, Toronto-Canada,
13 apr. 2025, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); ,,Scrisoare pastorală” – 540, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 17 mai 2025,
ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com);
în ,,Magazin critic”, Tg. Jiu, 18 mai
2025, ediție și on-line(https://magazincritic.ro); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 19 mai 2025,
ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare,
19 mai 2025, ediție și online (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com).
*
Excursii. Parohia noastră
organizează pe 5 iunie o excursie pe
următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr.
Severin-Mănăstirea Vodița – Orșova
(Mănăstirile ,,Sf. Ana” și Mraconia), Valea Dunării – Mănăstirea Nera –
Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea Călugăra – Munții Banatului – Bozovici –
Mănăstirea Putna – Cascada Bilgăr – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Excursia
costă 80 lei/persoană. Așteptăm
înscrieri.
*
Zâmbete. ☺În
sala de operații, asistenta, alarmată, îi spune medicului: ,,- Domnule Doctor,
totu-i pregătit pentru operație, dar bolnavul a dispărut!” ,,- Nu-i nimic, zice
medicul calm, începem și fără el!” ☺,,- Domnule Doctor, mă doare capul când mă
dau jos din pat!” ,,- Încercați să coborâți întâi picioarele!”☺Pacientul: ,,-
Doctore, mi-e frică! E prima mea operaţie!” ,,- Nu vă neliniştiţi! Și eu sunt
tot la prima...!” ☺Pacientul: ,,Domnule Doctor, am
început să-mi pierd părul! Ce pot să fac?” Doctorul: ,,- Puneți-l într-o
pungă!”☺ ,,- De ce, în timpul operaţiilor, chirurgii
poartă mănuşi de cauciuc?” ,,- Ca să nu rămână amprente!”☺
Pacientul:
,,- Credeţi că operaţia asta e absolut necesară? O să mă coste cam mult, se
pare...!” Chirurgul: ,,- Preferaţi cheltuielile de înmormântare ?...” Pacientul:
,,- Nu, nu, dar n-aş vrea să le plătesc pe amândouă!...”☺,,- Domnule Doctor, mă doare rău
spatele, când mă trezesc dimineața!” ,,- Atunci treziți-vă după-amiază!”
*
Licitație. În ziua
de duminică, 1 iunie, ora 11, în
incinta bisericii de la Bârda, va avea loc licitația publică pentru anul 2025 a
următoarelor terenuri ale bisericii: curtea bisericii, cimitirul din Bârda,
Dealul Corbului, Bucium, Govăra; în ziua de duminică, 8 iunie, ora 11, în incinta bisericii de la Malovăț, va avea loc
licitația publică pentru anul 2025 a următoarelor terenuri ale bisericii:
curtea bisericii din Malovăț, cimitirul
din Malovăț, Ogașul Barbului.
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de 3 Mai am oficiat Taina
Sf. Botez pentru Cârjoi Patrik-Andrei, fiul
Domnului Cârjoi Cosmin-Gabriel și al
Doamnei Cârjoi Mădălina-Gheorghița din
Tr. Severin. Să le trăiască! În ziua de 10 Mai am oficiat slujba înmormântării
pentru Iordache Mihai(93 ani) din
Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Anunț. Cineva are purcei de vânzare. Cei interesați pot lua
informații de la preot.
*
Program. În cursul lunii Iunie avem următorul program de
slujbe: 1 Iunie(Bârda); 7 Iun(Bârda-Malovăț);
8 Iun.( Pomeniri la Bârda, la ora 7;
slujbă la Malovăț); 9 Iun.(Malovăț-Bârda);
14 Iun.(Malovăț-Bârda); 15 Iun.(Bârda); 21 Iun.(Bârda-Malovăț); 22
Iun.(Malovăț); 24 Iun. (pomeniri la Bârda, la ora 7; slujbă la Malovăț); 28 Iun.(Bârda-Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 1 Pomeniri la Bârda, la ora 7; slujbă la Malovăț 2). În
restul timpului, la orice oră din zi sau
din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Hristos a înviat!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu