„Trianon” sau consacrarea juridică
internațională a României Mari
Col.(r) Dr. Mircea Dogaru, Istoric
militar
21 Mai 2025
Privită în lumina dreptului internațional, având
caracterul unui adevărat plebiscit, național și reprezentativ, menit să permită
manifestarea voinței colective (fundamentul cel mai puternic și titlul de drept
necontestat al oricărei alcătuiri statale), Adunarea de la Alba-Iulia a
consacrat ca act juridic cu valoare de drept internațional, cu aceeași valoare
așadar ca și Tratatul de Pace de la Trianon, istorica de unire”. Astfel
calificată pe plan juridic, internațional, Adunarea apare ca o formă populară
de consultare neprescrisă de vreun act juridic internațional, având o valoare
sporită, în ordinea morală și juridică față de simpla consultare la o zi
determinată și impusă printr-un angajament prealabil.
Caracterul de drept public al Adunării de la
Alba-Iulia nu este precizat prin Rezoluția de unire a acestei adunări; se
desprinde însă cu claritate din dispozițiile curpinse în articolele II și IX
relative la autonomia provizorie și la instituirea Marelui Sfat Național, a
cărui competență era stabilită în art. IX. Acest organ înzestrat cu toate
atributele suveranității naționale, urma să-și exercite aceste atribuții până
la întrunirea Constituantei.
Caracterul de drept public al Adunării de la
Alba-Iulia a fost în întregime admis și de dreptul internațional public, de
Conferința de pace și de stipulațiile tratatelor de pace.
De aceea, Conferința Păcii de la Paris nu a fost în
situația de a „crea” un stat român întregit. Acesta fusese deja realizat, ca
operă a națiunii române. Conferința a fost chemată să dea doar consacrare
juridică internațională noului statut teritorial și politic al statului român,
prin recunoașterea în speță a principiului naționalităților și al
autodeterminării popoarelor.
Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, între
Puterile Aliate și Asociate pe de-o parte și Ungaria pe de altă parte, a fost
inspirat de principul călăuzitor ce a stat la baza tuturor tratatelor de pace –
principiul naționalităților. Si cum Ungaria era și ea, în cadrul Imperiului
dualist, un mozaic de naționalități, în care națiunea „maghiară” nu avea
majoritatea, era natural și logic, prin clauzele teritoriale stipulate, ca
tratatul de pace să-i schimbe radical fizionomia georgrafică și să desăvârșească
opera de creare sau întregire, pe baze naționale a statelor succesoare.
De aici seria textelor prin care Ungaria „renunță la
toate drepturile și titlurile” asupra teritoriilor „situate în afară de
noile frontiere ale Ungariei”, în „favoarea statelor cesionare” (Tratatul
de la Trianon, Partea a II-a, Art.27) și stipularea din Articolul 45 că
„Ungaria renunță la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor vechii
monarhii austro-ungare, situate dincolo de frontierele Ungariei... ca făcând
parte din România”.
Sursă: Dr. Mircea Dogaru, „Între Alba-Iulia și
Trianon - Ungaria tuturor cauzelor și războaiele de Succesiune”, Editura
Mureș, 2019, via Certitudinea Nr.187/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu