CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU – ORA 25
„Consider ORA 25 una din
cele mai mari cărți ale
generației
noastre, din toate țările.”
(Mircea
Eliade)
Desigur că aprecierea savantului în Istoria
Religiilor Mircea Eliade și unul dintre cei mai prolifici și iluștri scriitori români
universali, este demnă de „magna qum
laudae”, dar nu atât trunchiul romanului filosofului-teolog Constantin
Virgil Gheorghiu este de excepție privind particularitatea sa față de
particularitatea celorlalte opere care au primit girul de universalitate, ci
mai ales prin florilegiul filosofic în care s-a țesut cromatica teologică-profetică a OREI 25 de a se împlini
MISIUNEA SA și se va împărtășii tuturor celorlalte popoare marele său mesaj
precum că trecutul și viitorul geto-daco-românilor și al celorlalte ramuri din
Trunchiul sacru trac fac un singur tot.
Constantin Virgil Gheorghiu a avut
privilegiul valah de a se naște în 1916 pe tărâmul filocalic al PETRODAVEI – Cetatea nemuritorilor daci,
în vatra familiei RĂZBOIENI de Neamț –
arealul sacru al istoriei moldave, unde cel mai strălucit Voievod Ștefan cel Mare a purtat bătălia de la Valea Albă, ridicând întru cinstirea martiriul
eroilor săi Biserica de la Valea Albă în anul 1476, dar și în vatra slujitorului
lui Dumnezeu, tatăl său părintele Constantin
Gheorghiu, care mai avea 3 mărgăritare de fete și un băiat, adăugându-se
ulterior vocației sacerdotale, care a încununat șirul preoților și pe linie
maternă.
Viitorul teolog, filosof, poet și scriitor
și-a petrecut Dumbrava copilăriei teologice, gravitând în jurul bisericii din
satul său de munte și a figurii legendare a tatălui său, preotul Constantin
Gheorghiu (1893-1974), descendent dintr-un veritabil șir dinastic de diamante
sacerdote ortodoxe. Inițial sărăcia socială a părintelui Constantin l-a
împiedicat pe micuțul Virgil să urmeze lanțul preoției prin seminar și
facultatea de teologie, lanț refăcut peste ani în afara Patriei, la Paris.
Învăluit în duhul teologic al tatălui său,
tânărul Virgil a urmat liceul militar din Chișinău între anii 1927-1935,
singurul care oferea oblăduire copiilor săraci, dar dotați cu mult har,
întrezărind precoce vocația literară în revista Colegiului Crai nou, apoi în 1936
s-a stabilit în București unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie,
desfășurând în paralel o intensă activitate publicistică în calitate de
secretar literar, poet, reporter și gazetar. Volumelor de poeme Viața de toate zilele a poetului, 1937 ; Caligrafie
pe zăpadă, 1940 și Ceasul de
rugăciune, 1942 l-au pregătit pentru primul roman: Ultima oră.
Se pare că destinul marelui român a fost
pecetluit de Orele astrale ale
Orologiului său cosmic! Mobilizat în anul 1940, devine reporter de
război, scriind reportaje incendiare de pe front, reluate în două volume
celebre Ard malurile Nistrului, 1941
și Am
luptat în Crimeea, 1942, an în care a fost numit atașat cultural în Zagreb-Croația.
A refuzat
să se întoarcă în țara sa făcută cadou sovieticilor de vândutul rege Mihai de
Hohenzollern și, alături de soția sa Ecaterina
Burbea-Gheorghiu, fiica Eleonorei Schenk Burbea, directoarea gazetei „Galații
noi”, de origine evreiască, trece printr-un stagiu de 4 ani în 14
lagăre americane, ajunge în 1948 la Paris, unde va studia teologia. Pe 23 mai 1963, la două zile de la onomastica
sa și a tatălui său, a fost hirotonit preot pentru biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din capitala
Franței. În Iulie 1966, cel mai mare Patriarh al românilor, olteanul Justinian
Marina i-a conferit rangul de iconom stavrofor, pentru ca în Aprilie 1970, să-l
ridice pe treapta de protoprezbiter al Patriarhiei Ecumenice din
Constantinopol.
După aventura sinistră a războiului proiectat
de Oculta sionistă ce, bulversează lumea de la un capăt la altul și a trecerii
sale prin șirul de lagăre și închisori, după începutul carierei militare, apoi
a celei literare și a celei preoțești, cununa nemuririi a căpătat-o prin
vocația literară, care vine însă ca un preaplin al chemării și alegerii sale
întru misiunea de sacerdot ortodox.
Opera
sa de ilustru scriitor, nu numai că-i încununează slava sa pământească, dar îl
leagă testamentar și de nemurirea cerului!
Celebrul roman ORA 25 l-am recitit „După 20 de ani” – expresie celebră
a romanului cu același nume al ilustrului romancier francez care mi-a prelungit
primăvara vieții, Alexandre Dumas-pere (1802-1870), carte primită de ziua
mea de naștere – 24 Aprilie 2025, la
reședința mea de la Brusturi-Neamț, de la însetatul cititor și zelos
patriot Bazil Vasile Stan, ocazie cu
care am și comentat-o primind și binecuvântarea marelui Stareț al Mănăstirii
Secu, Candelă a Ortodoxiei și Străjer al Neamului, Arhimandritul Vichentie Amariei.
ORA 25 – este romanul cu o precizie aritmetică de ceasornic, mai
exact un mare Orologiu care bate secular și astronomic în uriașul Turn al
omenirii, asemeni odinioară Calendarul
solar de la Sarmisegetuza-Oracolul universal al geto-dacilor. Marele
arhitect-artizan Virgil Constantin Gheorghiu a așezat între limbile Orologiului
său, armonia sonoră a pendulei timpului, oscilație care fixează poziția de
echilibru a trecerii și curgerii vieții personajelor-eroi întru dimensiunea lor
sacră și socială, definind totodată ORA
25, ORA DACICĂ – ORA COSMICĂ A OMENIRII!
Plecând de la înțelepciunea scrisă a celui
mai mare Părinte geto-dac, apologet al Bisericii lui Hristos și a Maicii Sale –
supravenerată de Luceafărul dacic Mihail Eminescu, Crăiasa Maria, Ioan Gură de Aur, precum că: „Nu societatea în care trăim ne mântuiește, ci felul în care trăim în ea... Adam
piere în Rai, iar Lot se mântuiește în Sodoma.” (Ioan Hrisostom, P.G. 49
col..334), autorul nostru Constantin Virgil Gheorghiu cuprins în vâltoarea
apocaliptică a vremii sale, a surprins profetic gongul Pendulei Creației de la ORA
VEȘNICĂ a Facerii la ORA 25 și retur.
Marele dramaturg și filosof francez Gabriel
Marcel a prefațat ORA 25, ca „acest frumos
roman, acest teribil roman”, (Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Amintire dintr-o copilărie
teologică, Ed. Deisis, Sibiu-2008, p. 7), dar ulterior „grație”, revistei oculte „Lettres
Franqaises”, supervizată pentru a găsi „nod
în papură”, marilor personalități scriitoricești naționaliste, și-a retras
elogiul său fariseic, neluând în calcul invitația cordială a președintelui
Peron în Argentina, care e deasupra oricărui elogiu, gratulat de revista „Siete Dias ca, „El maior critico de los sistemas materialistas y totalitaros.”
Așadar, ORA
25, va deveni un fulminant succes de librărie, peste un milion de exemplare vândute, un veritabil „best-seller” mondial, după traducerea cărții în toate limbile de
circulație universală și mai ales după ecranizarea hollywoodiană din 1961, care
îl va avea ca protagonist - star pe marele Antony
Quinn.
Lagărele americane de prizonieri în care va
sta alături de consoarta sa Ecaterina Burbea, vreme de 4 ani, fără a i se
explica motivele arestării și privării sale de libertate și fără a fi chemat
fie măcar la un singur interogatoriu, îl vor face să conștientizeze că, deși
ororile nu puteau fi comparate cu cele din lagărele de concentrare naziste și
din gulagurile sovietice, pentru Omul veacului al XX-lea începea o nouă eră.
Hrănit cu asperitățile acelei „internări” în lagăr părând fără
sfârșit, sufletul l-a încălzit ca pe un imn al libertății într-un exil sfâșiat
de istorie, iar mintea sa aplecată în inima rugăciunii, i-a aprins flacăra OREI 25, întețită de mărturiile culese
din discuțiile zilnice cu deținuții și din propria experiență, țesând romanul
în care Omul își vede tăgăduite și păcatul și mântuirea individuale.
(Constantin Virgil Gheorghiu, L-Homme qui
voyagea seul, Plon,1954)
ORA 25, descrie într-o succesiune
rapidă de evenimente și situații odiseea europeană a unui țăran român prins în
vâltoarea totalitarismelor care s-au încleștat în anii celui de-al doilea
război mondial; aruncat dintr-un lagăr în altul prins de cătușele multor etnii,
evreu, ungur, neamț, francez. Savantul Istoriei religiilor Mircea Eliade sesiza
cu remarcabila sa profunzime de spirit, detașarea autorului înveșmântat în sumanul
personajului Traian Korugă, privind descrierea diverselor forme ale terorii
absurdului concentraționar, rasial și ideologic, revărsate din abundență asupra
personajelor de ideologiile și instituțiile istoriei contemporane.
„Mai
mult decât de păcatele unor guverne sau de excesele unor națiuni, e vorba de desființarea omului de
către o societate mecanizată în spirit, în sânge și carne.” (Cf. Articolul „Ora 25” Martie 1949, în: Împotriva
deznădejdii, Ed. Humanitas, București-1992, p. 35)
Banalitatea, teroarea și fărădelegea Răului sunt
instaurate de totalitarismele cumplite, grație zelului funcționarilor mediocrii
și a politicienilor demagogi, lași, atei și trădători hrăniți doar prin interesul
propriei lor parveniri și înavuțiri din sângele mereu oropsitului și
jertfitului popor.
Omul
va fi ecranizat în romanul său sub chipul unei forme de maximă dezumanizare,
identic cu cel al prezentului-azi: „aceea
de criminal al Aproapelui său, dar și în cea de impostor metafizic care,
deturnând semantic eshatologia creștină, pune în locul Raiului celest, raiul
colhozist al sovietelor.” (Virgil Gheorghiu, Marele exterminator și Marele Sinod Ortodox, Ed. Agaton, Făgăraș -
2008, p. 5)
Birocrația, armata, guvernul, parlamentul,
organizarea statală, administrația, sinodul B.O.R., Academia din România,
marile O.N.G.-uri, toate concernele străine pripășite , au contribuit la
sufocarea omului, la sufocarea națiunii,la sufocarea poporului. Societatea de
astăzi, în general întreaga omenire se află în robia ultrabogaților lumii, în
sclavia tehnicii arhiavansată care manipulează aproape totul, condamnând
Cosmosul la axfisiere.
Omul a fost doborât după piedestalul
spiritului său pentru a avea doar un preț social, fiindcă societatea tehnică la
scară globală a acutizat disprețul față de chipul divin al omului.Occidentul
prin progeniturile sale neoliberale, neodemocrat-sociale, neoanarhiste,
privește omul doar prin ochii tehnicii, fiindcă a creat o societate asemănătoare mașinii, obligând
oamenii să trăiască în sânul acestei societăți și să se adapteze legilor
mașinii, uniformizându-i pentru manipularea ideologică generală, neținând cont
de unicitatea persoanei consacrată Omului de Mântuitorul Hristos, de Sfântul
Apostol Pavel, de toți Profeții, între care și înțeleptul Jawaharlal Nehru:
„Oamenii
nu sunt la fel... Popoarele nu sunt asemănătoare. Nimeni nu e la fel ca
celălalt, Nici la fel de deștept, nici la fel de puternic.”
„Occidentul privește omul prin ochii
tehnicii. Omul în carne și oase, capabil de bucurie și de suferință, e
inexistent. De aceea faptul că ne-au arestat, ne țin în închisoare și poate
mâine ne vor executa nu este considerat o crimă. Ar fi o crimă dacă aceasta
ar privi oamenii în carne și oase. Dar societatea occidentală este
incapabilă să ia act de prezența omului viu. Când ea arestează ori ucide pe
cineva, această societate nu arestează, nici nu ucide pe cineva viu, ci o
noțiune. În consecință, crima nu-i poate fi imputată, căci nici o mașină nu
poate fi acuzată de crimă. Și nimeni n-ar putea să-i ceară unei mașini să-i
trateze pe oameni în funcție de trăsăturile individuale.”(Constantin Virgil
Gheorghiu, Ora 25, Ed. Sophia, București,2022,p.11)
Tehnologirarea, ultratehnologizarea
societății actuale a creat în sânul omenirii, în locul procentului stârpit
spiritual dintre oameni o nouă specie devoratoare numită cetățenii, care „s-au născut din încrucișarea omului cu
mașinile. E o specie bastardă. Cea mai puternică rasă din zilele noastre de pe
întreg pământul, astfel că oamenii nu mai au forme, nu mai au spirit, nu mai
sunt decât spasm. Carnea, sângele, aerul, timpul, gândul – toate sunt doar
spasm” (op. cit.,300)
Agorele oricărei Cetății nu se mai primenesc
prin spirit fiindcă le-au acoperit murdăria ideologică, sectară, doctrinară.
Întreaga omenire este întinată, pângărită, și și-a pierdut și valoarea și
libertatea. De aceea trebuie să urmăm cu rugă și curaj îndemnul simbolistului
poet-eseist american laureat al Premiului Nobel în anul 1948, Thomas Stearns
Eliot (1888-1965):
„-
Curățați aerul! Curățați cerul! Spălați vântul! Scoateți piatra din piatră.
Desfaceți brațul din pielea sa. Smulgeți mușchiul de pe os și spălați-le!
Spălați piatra, spălați osul, spălați creierul, Spălați sufletul! Spălați-le!
Spălați-le!” (C.f., ibid., p. 301)
Omului haric creștin ortodox nu i se mai
permite să urce Golgota purificării sale prin jertfa suferinții și a iubirii
sale întru Hristos și Neam, ci prin mijloace tehnice. Mântuitorul nostru Iisus
Hristos a urcat pentru mântuirea omenirii Golgota Calvarului Său între doi mari
tâlhari.
„- De
ce a fost răstignit Iisus între doi tâlhari”?, ne întreabă arhitectul OREI
25 și ne răspunde tot el: - „Pentru a
pedepsi un NEVINOVAT, judecătorii au obiceiul de a-l încadra între doi
vinovați. Trucul este unul clasic. Evreii n-ar fi îndrăznit să-L răstignească
pe Iisus de unul singur. Și L-au înconjurat cu doi tâlhari vestiți, cu scopul
de a atrage atenția mulțimii în timpul execuțiilor. Astăzi zece mii de nevinovați
sunt flancați de doi vinovați. E același truc de pe Golgota... De îndată ce
execuția a luat sfârșit, mulțimea nu mai vorbește despre cei doi vinovați care
au fost răstignit în același timp cu Iisus. Nu-și mai amintesc decât de Iisus.
Numai de Iisus. E ceea ce s-a întâmplat întotdeauna. Și ceea ce se va întâmpla
și astăzi.” (ibid., op. cit., p. 303)
Astăzi, cel care se asumă Evangheliei
Iubirii a Mântuitorului HRISTOS, urmând „CALEA – ADEVĂRUL – VIAȚA!”, adică Mama, Eroul, Profetul, Geniul, Martiriul,
Conducătorul, Misionarul, Mărturisitorul sunt de fapt cei mai VINOVAȚI
nevinovați. Ei sunt responsabili de tot răul Cetății, Națiunii, Bisericii,
Poporului, într-un cuvânt față de întreg Cerul și Pământul și de aceea toți
oamenii ar voi, vor să-i ucidă, fiindcă mulțimea robotizată, pulverizată
mondialist nu se va liniști atâta vreme cât ei vor trăi sau se vor mai ivi
urmași asemenea lor, fiindcă ERA apocaliptică prin fără de legile ei
ateist-tehnice VOR INTERZICE OAMENILOR
SĂ-ȘI TRĂIASCĂ PROPRIA VIAȚĂ.
„Ființele umane care
nu erau vinovate puteau fi și erau legal arestate, torturate, înfometate,
jefuite și exterminate.” (ibid., op. cit., p.
326)
Victoria oricare ar fie ea fizică,
hegemonică, vasalică, materială, diplomatică prin jertfa nevinovaților nu
atinge frumusețea armoniei religioase dobândită prin biruința spiritului!
„Nici
în Victorie nu există Frumusețe/ Și cel care o numește frumoasă/ Este dintre
cei care își află fericirea în masacru,/ Și cel care află bucuria în masacru/
Nu va izbuti în ambiția sa de a stăpâni lumea./ Bocete de doliu ar trebui să
însoțească mulțimile măcelărite/ Și victoria ar trebui sărbătorită prin
rânduielile îngropăciunii.” (Lao Zi, C.f. Constantin Virgil
Gheorghiu,p.335)
Viața omului în general are întotdeauna un
scop veritabil și real, dar subiectiv, dăinuind însă doar prin cei aleși spre
scopul ca sens obiectiv doar prin moarte întru înviere!
Societatea tehnică de astăzi a transformat
omul în sclavul tehnic, în robotul tuturor scopurilor, determinând oamenii în
care mai pulsează flacăra spiritului religios, respectiv ortodox să se ascundă.
Alminteri, sunt obligați să acționeze după legile tehnice, după legile mașinii.
„Manipularea
ideologică a acestei energii a atomului social care este individul, poate
schimba dramatic capul compas al direcțieii eshatologice, orientându-l pe
acesta, nu biblic spre cer, ci
umanist spre un pământ care și-a
asasinat îngerii.” (Pr. Ioan Neculoiu, „Marele
exterminator sau căderea din
itinerarul eshatologic în cel terestru”, în Virgil Gheorghiu, „Marele exterminator și Marele Sinod
Ortodox”, Ed. Agaton, Făgăraș-2008, p. 8)
Astăzi în societatea noastră, în omenire în
general, viața omenească ar mai avea sens doar în întregul trăirii ei care este
absolut intim, individual în formele oricărei creații artistic religioase, dar
a ajuns la ultima ei treaptă de decădere. Democrația oricare ar fi ea,
transatlantică, europeană, verde, mov, albastră, violet nu reprezintă decât
dimensiunea socială a vieții omului.
Singura noastră salvare, a omenirii în
general nu este decât CREȘTINISMUL ortodox, în care prin comuniunea cu Dumnezeu, ne putem
regăsi demnitatea teologică, demnitatea română, demnitatea oricărei națiuni,
dându-ne puterea de a ne RENAȘTE DIN PROPRIA CENUȘĂ!
Cuprinsul operei părintelui Constantin
Virgil Gheorghiu se întinde dincolo de cele 40 de volume, mare parte
mărgăritare-capodopere, primind harul cerului și elogiul pământului prin mari
personalități române și străine, între care și criticul și istoricul literar Marian Popa:
„Consider
că romanele dumneavoastră „Ora 25”, „Perahim” și „Nemuritorii de la Agapia”,
sunt capodopere și cărți fundamentale pentru întreaga literatură universală a
acestui secol, în care s-a scris totuși de o sută de ori mai mult decât în
șapte mii de ani. Perahim are o rigoare în fața căreia Descartes, la
Rochefoucauld și Voltaire s-ar fi închinat.” (Virgil Gheorghiu, Reportaje de război – Ard malurile Nistrului
* Am luptat în Crimeea * Cu submarinul „Delfinul” la asediul Sevastopolului, Ed.
Agaton, Făgăraș-2008, p. 11)
Comparat cu un Ulise al vremurilor moderne, Odiseea lui simbolizează noua
condiție umană impusă întrupării într-un mod absolut brutal – pendulând întru inimile-limbi ale Orologiului universal
al omenirii care arată ORA 25 pe care o trăim și noi acum,
dacă n-ar mai suna limba de clopot, adunându-ne întru harul binecuvântării,
cântării și trăirii liturgice.
„Întreaga
creație a părintelui Virgil Gheorghiu pendulează între doi poli sau mai exact,
între două „ore”: „ora 25” și „ora
veșnică”. „Ora 25” este ora apocalipsei sumbre în care sfârșește istoria
civilizației noastre, ora „când nici Mesia Însuși dacă ar veni n-ar mai putea
schimba nimic.” Acestei realități cumplite i se opune perspectiva „orei
veșnice”, ora eternității luminoase a vieții și nemuririi, a comuniunii firești
și smerite între om, lume și Dumnezeu. Pentru părintele Virgil Gheorghiu
această „oră veșnică” este ”ora” metaistorică a Liturghiei ortodoxe în spațiu
și timpul transfigurat teologic al bisericilor din satele României eterne.”
(diac. Ioan I. Ică jr., De la „ora
veșnică” la „ora 25” și retur, precuvântare la Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer –
Amintiri dintr-o copilărie teologică, Ed. Deisis, Sibiu-2008, p. 11)
Iubirea de Patrie și dragostea întru Hristos
le-a întețit ca pe o flacără cu licăriri hieratice, cântându-și identitatea și
demnitatea de român și creștin ortodox, circumscrise expresiei sale permanent apoteotice:
„Poet
al lui Hristos și al României.”
De pe tărâmurile aspre ale străinătății ne-a lăsat
certitudinea și veșnicia testamentului său: „N-am fost niciodată despărțit de
România...Iar dacă într-o zi mă voi întoarce în România, mă întorc acolo unde
sunt rădăcinile mele și nu mă mai mișc..., dacă nu pe pământ, atunci în cerul
românesc-acolo cu certitudine.” („Universul
românesc” VI, nr. 126, Iulie 1990, p. 3-5)
„Patria adevărată a strămoșilor mei,
adevărata mea patrie e asemenea icoanelor: TEANDRICĂ, divino-umană. O parte din
patria mea este aici jos, în Carpați, cealaltă parte este în cer.”
(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul,
care s-a urcat la cer – Amintiri dintr-o copilărie teologică, Ed. Deisis,
Sibiu-2008, p. 32)
Tuturor Românilor României Tainice!
11 Mai 2025
GHEORGHE CONSTANTIN
NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu