Anatol Basarab - SFÂRȘITUL LUMII GLOBALE ȘI ÎNCEPUTUL SCUFUNDĂRII

 

SFÂRȘITUL LUMII GLOBALE ȘI ÎNCEPUTUL SCUFUNDĂRII NOASTRE .

- Prăbușirea ordinii globale și scufundarea României.

Anatol Basarab

 

  Lumea globală nu mai există. S-a terminat. Jocul s-a spart. Fiecare e pe cont propriu. Fiecare țară, fiecare popor își caută locul nu într-o ordine unipolară cu un singur stăpân și restul slugile, ci într-o lume multipolară, în care supraviețuiește cine are caracter, vizionarism și suveranitate. Nu mai e vreme de obediență, ci de curaj. Nu mai e timp de pupat papucul hegemonului, ci de negociat în toate direcțiile.

Exact în fața acestei realități se află astăzi Europa. Dar nu pentru că a vrut. Ci pentru că i-a fost impusă brutal, chiar de unul dintre foștii ei „binefăcători”. Președintele Trump, primul care a zis clar: „Eu distrug acest sistem economic globalist și îl trimit la mama sau la bunica lui. Nu mă interesează mitologia voastră despre piețe libere, reguli și solidaritate. America first.”

Așa s-a terminat visul cu stele albastre. A căzut sistemul pervers al globalizării, care nu s-a putut susține pe sine și a colapsat sub propria minciună. În locul lui, începe să se ridice un alt sistem – mai natural, mai brutal, mai sincer. O lume în care, deodată, se va vedea ce înseamnă Germania cu adevărat. Ce e Estonia. Ce e China. Ce e Rusia.

Și… ce e România.

Aici e tragedia noastră. Pentru că România, în acest nou joc al puterilor, nu doar că nu știe să joace, ci nici nu mai e în sală. Nu mai are cartonaș, nu mai are zaruri, nu mai are glas. E doar un scaun gol cu tricolorul pus pe el.

România nu are suveranitate reală. Este un SRL geopolitic cu acționari externi și consiliu de administrație la Bruxelles, Washington și Berlin. Deciziile vitale – militare, sanitare, energetice, educaționale – nu se mai iau în București. Parlamentul votează la comandă, iar Guvernul traduce directivele în română.

Într-o lume unde fiecare caută cu disperare să-și recupereze libertatea, România o vinde cu discount.

De ce? Pentru că nu are un proiect național. Nu are o direcție. Nu are o viziune. Are doar alegeri din patru în patru ani, promisiuni populiste, biruri crescute și o tăcere apăsătoare în fața trădării permanente.

Când toate celelalte țări investesc în industrie, în agricultură, în familie, în suveranitate economică, România investește în imagine, în PR și în distrugerea propriei identități. Educația a devenit un circ. Biserica, un țap ispășitor. Cultura – un produs de import. Familia – o anomalie tradițională. Armata – o anexă NATO.

România importă mâncare, energie, combustibil, medicamente, ideologie, legi și chiar bărbați capabili – pe care și-i exilează prin lipsa de speranță. Este complet dependentă, în timp ce lumea se pregătește să rupă lanțurile dependenței.

Cine își imaginează că Uniunea Europeană o va proteja, visează periculos. În lumea care vine, nu va mai exista un „centru de comandă” care te ține în viață cu perfuzii. Va exista doar lupta pentru resurse, piață, influență și supraviețuire. Cine are suveranitate, are o șansă. Cine nu… e absorbit, dezintegrat, vândut.

România se izolează diplomatic prin obediență. În loc să joace rolul de punte între Est și Vest, s-a închis între patru directive europene și a uitat că există o lume întreagă dincolo de Bruxelles. A tăiat dialogul cu Estul, cu Sudul, cu lumea reală. S-a încolonat ideologic și și-a legat singură mâinile.

Mai mult, își pierde coeziunea internă. Educația distruge rădăcinile. Poporul e divizat: români contra români, vaccinați contra nevaccinați, europeni contra tradiționaliști, ardeleni contra regățeni. În loc să creeze o societate vie, puternică și solidară, România creează o turmă slabă, agresivă și suspicioasă.

Se goleşte încet, dar sigur. Peste 5 milioane au plecat. Cei rămași sunt înjumătățiți sufletește, îmbătrâniți fizic și dezorientați psihic. Națiunile se afirmă prin vitalitate. România se stinge ca o lumânare lăsată sub ploaie.

Și pentru că nu mai are energie, a acceptat colonizarea completă:

terenul e vândut;

băncile sunt străine;

marile firme românești nu mai există;

resursele sunt externalizate;

tinerii pleacă;

legile se scriu în afara granițelor.

Într-o lume în care toți se luptă să se definească, România și-a șters singură numele din propria carte de identitate.

Trezirea: România se poate ridica – dar nu oricum și nu cu oricine

Nu e prea târziu. E doar aproape prea târziu.

România încă are șansa să iasă la suprafață. Încă are oameni inteligenți, părinți cu bun-simț, copii curați, sate vii, bătrâni care mai știu rugăciunea, tineri care întreabă: „De ce e totul atât de stricat?”

Dar pentru ca România să renască, nu trebuie doar o reformă. Trebuie o resetare de conștiință. O metanoia. O întoarcere la luciditate, curaj și adevăr.

1. Trezirea din minciună

România trebuie să înceteze să creadă în narativele care i-au fost servite de sus:

că e prea mică pentru a conta;

că „asta e lumea modernă” și trebuie să ne supunem;

că „nu putem fără UE sau NATO”;

că neamul nostru e inferior, corupt, prost, fără valoare.

Minciuni. Toate.

România a fost mare când și-a urmat calea, nu când a stat slugă. A fost respectată când a spus „nu”, nu când a spus „da, mersi, ce mai aveți?”. A fost vie când a fost unită. Acum e în comă.

Trezirea începe prin refuz. Refuzul de a mai crede ce ți se spune automat. Refuzul de a mai accepta orice cu capul plecat. Refuzul de a-ți mai vinde țara pe promisiuni vagi și fonduri fictive.

2. Recuperarea suveranității

Suveranitatea nu înseamnă izolare. Înseamnă dreptul de a decide tu însuți.

România trebuie să ceară înapoi:

controlul resurselor;

controlul economic;

controlul educației;

controlul valorilor și al culturii;

controlul sănătății și al armatei;

controlul asupra viitorului copiilor ei.

Nu putem avea o voce în lume dacă ne vorbim cu ecoul altora. Nu putem cere respect dacă nu ne respectăm pe noi înșine.

3. Reconstruirea verticalității

România nu are nevoie de un „lider providențial”. Are nevoie de un popor care nu mai stă în genunchi. Un popor care să aibă coloană vertebrală și să nu o îndoaie pentru like-uri, premii, fonduri sau funcții.

Trebuie să alegem o elită nouă, formată din oameni curați, competenți, iubitori de țară, nu din carieriști docili și papagali ideologici.

Trebuie să creștem din nou copii care să-și iubească numele, limba, moștenirea, nu să fugă de ele rușinați.

4. Regăsirea misiunii

România nu e o simplă „țară mică”. România este o graniță între lumi. Un popor-punte. Un suflet viu între Est și Vest, între logică și credință, între minte și inimă.

Destinul nostru nu este să fim soldați în armata altora. Ci vindecători ai rănilor Europei.

Dar ca să ajungem acolo, trebuie să nu mai fim răni deschise.

România nu trebuie să imite Germania, Franța sau America. Trebuie să-și amintească cine este: poporul lui Eminescu, Brâncuși, Enescu, Țuțea, Antonescu, Goga, Brâncoveanu; fiul unei civilizații care a știut să moară cu demnitate, dar nu să trăiască în rușine.

Verdictul final: România nu moare dacă se trezește. Moare doar dacă continuă să doarmă.

Sistemul global s-a prăbușit. E vremea noului legământ.

Ori stăm din nou în picioare, cu riscurile și greutățile pe care le implică libertatea, ori vom rămâne în genunchi, dar în curând fără nimeni în jur care să ne spună ce să facem.

În lumea care vine, nimeni nu va mai avea milă.

Dar România nu are nevoie de milă.

Are nevoie de memorie. De adevăr. De coloană. Și de un popor care nu mai acceptă să fie umilit.

Anatol Basarab

 

 

România nu e pierdută. E neconstruită adecvat.

 

 

Trimis de:  G M

 

COMENTARII:

Această analiză este scrisă cu patos, revoltă și o doză de realism dur – dar este și presărată cu exagerări, clişee alarmiste și o viziune excesiv pesimistă, care, deși poate trezi conștiințe, riscă să le închidă în fatalism. Iată o analiză obiectivă, dură și lucidă, cu demontarea lamentațiilor și întărirea speranței reale:

 

�� 1. REALITĂȚI NEPLĂCUTE, DAR NU INEDITATE

 Da, ordinea globală se schimbă. Dar nu e un apocalips global. A mai fost: după 1945, după 1989. Se rescriu alianțe, echilibre de putere, dar nu suntem în haos – ci într-un proces de tranziție geopolitică.

 România nu e singura care caută direcție. Și Germania, și Franța, și chiar SUA sunt în confuzie internă. Diferența? Unii au infrastructură solidă și capital intern. Asta e lecția, nu motiv de resemnare.

❌ 2. EXAGERĂRI ȘI MITURI AUTOFLAGELANTE

 „România nu mai e în sală.” – Fals. România este activă în UE, în NATO, în Balcani, în relații bilaterale. E uneori prea tăcută ( K. Iohannis), adesea pasivă, dar nu absentă.

 „Suntem o colonie.” – Termen emoțional, fără valoare analitică. România are probleme de suveranitate economică, da. Dar are și o autonomie decizională reală în multe domenii. A îngenunchea complet adevărul e o altă formă de obediență: obediența față de narativul fatalist.

�� 3. DIAGNOZE CORECTE, SOLUȚII NECESARE

Aici textul are miez. Iată unde are dreptate:

 Suveranitatea reală e slabă. Controlul asupra educației, resurselor și deciziilor strategice e afectat de dependență și lipsa unei elite autentice.

 Elita actuală este decorativă, oportunistă și mediocră. Criteriul de selecție nu e meritul, ci obediența față de partid sau mecanisme externe.

 Diaspora masivă și depopularea satului sunt realități care anunță o criză națională pe termen lung.

�� 4. DECONSTRUIREA VICTIMIZĂRII

„România importă tot. E în comă. Se stinge.”

E grav, dar nu terminal, se exagereaza cu intentie. România nu e singura care importă masiv – marea parte a Europei depinde energetic sau alimentar. Problema nu e importul în sine, ci incapacitatea de a valorifica ceea ce are. Soluția nu e în întoarcerea romantică la „sate vii”, ci în tehnologizare, educație funcțională și cultură economică reală.

„România a fost mare când a spus ‘nu’.”

Greșit. România a fost mare când a știut când să spună ‘nu’ și cum să construiască după ‘da’. A fost mare în 1918 prin diplomație și curaj. A fost respectată când a construit (în tăcere) platforme industriale, nu când a fluturat lozinci.

 

�� CE E DE FĂCUT – FĂRĂ ILUZII, DAR CU COLOANĂ

 

✔️ Trei direcții realiste:

1. Educație radical reformată o Nu prin lozinci naționaliste, ci prin curricula relevantă, gândire critică, STEM, educație civică. O națiune educată nu e ușor de vândut.

 

2. Reconstrucția clasei de mijloc o Fără o burghezie productivă, nu avem cum ieși din dependență. Nu statul e motorul – ci IMM-urile, antreprenorii, fermierii, profesioniștii care rămân în țară și creează valoare.

Acestora trebuie să le fie ușurată viața, nu pusă pe butuci cu birocrație.

 

3. Redefinirea patriotismului o Nu prin izolaționism sau lamentări, ci prin construcție și asumare: să vrei să rămâi în țară nu pentru că e „sfântă”, ci pentru că e vie, demnă, capabilă.

 

�� CONCLUZIE: ROMÂNIA NU E MURIBUNDĂ. E RĂNITĂ ȘI SOMNOLENTĂ.

Nu, România nu moare. România nu mai doarme – doar că se trezește greu, dezorientat, cu dureri de cap după decenii de manipulare, abandon și hoție. Dar e vie.

 Sunt generații noi care nu mai cred în propaganda nici „de stânga”, nici „de dreapta”.

 Sunt zeci de mii de inițiative civice, educaționale, antreprenoriale care NU apar la TV, dar care cresc România reală.

 E o țară cu resurse uriașe – umane, naturale, simbolice – care are nevoie nu de profeți apocaliptici, ci de constructori liniștiți.

 

Vrei România verticală? Atunci începem prin a o construi, nu doar a o jelui.