DEMOCRAȚIE versus TEOCRAȚIE
„Democrația
este sistemul social care face
posibilă
existența idiotului alături de geniu.
Este un soi de
haos suportabil.”(Petre Țuțea)
În democrația instaurată de vulgul Cetății
ori de populația-turmă, anticipând proletarii „alesului” Lenin, insul călătorește singur mânat de biciul colectiv
al celorlalți sociabili, economici, politici care sunt schimonosiți moral, cultural ori religios.
Teocrația este forma divină de
guvernământ în care Dumnezeu guvernează Creația prin Pronia Sa călăuzită de
Aleșii Săi. Teocrația este Mama Etnocrației.
În Teocrație,
individul se dezvoltă firesc din rădăcină, tulpină, ramuri, muguri, frunze, corolă,
fructe și semințe pentru renaștere, călăuzit de Creatorul-Dumnezeu și de
aproapele misionar.
TEOCRAȚIA
ESTE SCEPTRUL AUTORITĂȚII DIVINE ÎNTRU ARMONIA CREAȚIEI OMENIRII!
Teocrația este prologul poporului
nemuritorilor geto-daci din rădăcina primordială pelasgă unde Bunul Dumnezeu a
odrăslit toate virtuțiile, toate valorile, toate atributele de esență pentru
continuitatea dăinuirii Omului întru conștiința sa, întru conștiința colectivă
a Neamului, a creației spirituale prin artă, poezie, filosofie, teologie al căror
trunchi comun este FRUMOSUL , SUBLIMUL și DIVINUL.
Prin armonia și
frumusețea lor, Omul hristofor comunică cu cosmosul și cu veșnicia asumându-se
și însumându-se enciclopediei Credinței ortodoxe și rugăciunii de foc –
Filocalia.
Nicăieri
pictorul, poetul, preotul, filosoful, artistul, mama, ostașul, conducătorul în
general nu este mai acasă la el, mai deplin decât în Vatra străbună a
tradiției, în vatra de foc a familiei, în altarul înțelepciunii neamului său
care îi conferă NEMURIREA și VEȘNICIA.
„Fiecare dac ducea pe pământ o luptă plină
de încrâncenare; existența oricărei ființe umane este o luptă asemănătoare.
Însă, luptând dacul nu căuta să-și câștige doar pâinea ori să-și apere viața.
Nu lupta nici pentru cuceriri ori bogății, așa cum fac aproape toți oamenii. Dacă dacii luptau pe parcursul întregii lor
vieți pământești, făceau aceasta mai de grabă pentru a nu pierde veșniciea. Scopul lor pe pământ era veșnicia.” (Constantin Virgil Gheorghiu, Poporul nemuritorilor, Ed. Sofia, București-2014, p. 5)
Teocrația
readuce pe Dumnezeu în Sânul Creației Sale, în mijlocul oamenilor religioși! Democrația
este o civilizație întemeiată pe sine, pe un umanism luciferic, care a cioplit Chipul
lui Dumnezeu din om, urâțându-l prin cosmetica masonică a „egalității, fraternității, libertății”.
Democrația schițează chipul uman ca într-o imagine
ștearsă, conturând cifra în detrimentul cuvântului, înlocuind calitatea prin
cantitate fără să aibă criterii de selecție a valorilor.
Democrația își pune deseori, dacă nu
permanent pecetea iluziei, fantasmagoriei (fantasmele Agorei) reclamate
demagogic de pătura scursurilor, parveniților, lașilor, vânzătorilor, mișeilor,
găsind „țapul ispășitor” pentru
faptele lor reprobabile, pentru erorile și omorurile lor fizico-moral-psihice, în omul simplu, curat, religios,
omenos, jertfelnic, hristoforic și marioforic.
Democrația e poarta larg deschisă tuturor
relelor și fărădelegilor vulgului și a politicienilor!
Democrația populară atinge întotdeauna
sufragiul turmei besmetice!
Paradoxul societății umane creștin-ortodoxe
este că nu Elita spirituală naște Conducătorii de Stat, ci populația care
produce liderii politici, iar aceștia o conduc sigur la distrugerea socială.
În materie de democrație mărturisea marele
gânditor creștin ortodox Petre Țuțea,
„mă bizui pe doi gânditori clasici. Pe
Platon și pe Aristotel. Platon susține că sunt trei forme de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia și
democrația. Aristotel spune că democrația este sistemul în care fiecare face ce
vrea. Și eu mă circumscriu părerilor lor.” (321 de vorbe memorabile ale lui
PETRE ȚUȚEA, Ed. Humanitas, București-1993)
Democrația e cel mai puternic dizolvant al
credinței, creației, unității morale, familiei, patriotismului, dreptății,
adevărului, binelui, libertății, proprietății, vieții, măreției și iubirii ei.
În democrație, justiția proletară nu împarte
niciodată dreptatea, ci permanent închisoarea!
Democrații nu sunt urmașii marelui filosof
get DEMOCRIT, ci otreapele lui
Demonocrat!
În demonocrație,
durerea pare, se vrea fără margini, crescând densitatea nedreptăților care îl
copleșesc pe omul religios, prin caracterul politicianist, dezumanizant ce
provoacă un destin absurd pentru sfâșierea fiilor Națiunii, fiilor Bisericii Mântuitorului
nostru Iisus Hristos.
Democrația este forma de guvernământ
proletară în care se realizează profituri fantastice ale sistemului ocult, oligarhic
privind livrările fără precedent ale exportului de marfă umană.
Democrația neofanariotă în Orientul creștin
sau nu, este aproape un întreg registru al viciilor la întrecere cu cecitatea
voită și complice a Occidentului, precum și a papismului în general!
Neofanarioții
globalismului, în locul sentimentului firesc, înnăscut de dreptate și adevăr al poporului daco-român, au introdus
prin sistemul lor ocult, șiretlicul, manipularea, neadevărul. Nu se dezmint
nici o clipă, nici un moment ucigaș de înaintașii lor fanarioții sadea ai Fanarului.
„Cei care smulgeau pruncul de la sânul mamei
lor, pentru a-l trimite la Constantinopol – la Înalta Poartă – erau satrapii fanarioți. Aceștia erau
administatorii pe care sultanul îi trimetea în țările ocupate. Acești fanarioți erau tot ce putea fi mai
viclean, mai odios, mai abject și mai detestat pe acest pământ.”
(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul,
care s-a urcat la cer. Amintiri dintr-o copilărie teologică.Ed. Deisis,
Sibiu-2008, p. 103)
Cauza anomaliei sociale constă în faptul că
neomaterialiștii democrato-sociali, neoliberali, neoanarhiști constrâng poporul
cu legi și regulamente ce aparțin administrațiilor străine de noi.
„Mintea
miniștrilor liberali e preocupată de un singur lucru: cum să rămână miniștri cât mai mult timp, iar „mintea ciracilor”
lor e preocupată de a ajunge cât mai
repede la o poziție cât mai bine plătită... „Gândire proprie” n-au avut
niciodată liberalii. Făcându-și o pospoială de studii „prin Piza, Belgia și
Elveția”, cu doctoratele în drept câteva săptămâni, „tăind câinilor frunză prin
Paris,” unde cu câteva săptămâni înaintea examenelor, se pun sub repetitori ca
să învețe pe de rost răspunsurile la întrebări, ei câștigă titluri „fără vreo muncă a inteligenței”, nu judecă, nu gândesc, nu au învățat nimic.
Dar cum vin în țară cu „droaia”, toți vor să devină miniștri, membri la Curți,
academicieni. Ce să admirăm mai mult la ei, se întreba retoric Profetul
nostu Emin: „ignoranța sau tupeul lor?” (C.f. Gică Manole, Mihai Eminescu Despre Dobrogea și Transilvania, Ed. Accent Print,
Suceava, 2023, p. 39)
În teocrație
durerea Omului creștin, a poporului se distilează prin suferința
imperioasă, acceptată iubirii de Patrie, de Neam și a dragostei de Dumnezeu, de
Strămoși, de Străbuni.
Teocrația
este străbătută permanent de un filon religios, eminamente creștin ortodox,
inconfundabil, în care Patria, Națiunea (ca Elită spirituală), Poporul, după ce
va atinge dimensiunea continuității va lăsa moștenire dăinuirea sa liturgico-evanghelică!
Creștinismul
hristic, apostolic ortodox prin nașterea sa teandrică a format, educat, a
înflorit și a rodit în personalitățile cele mai fine, cele mai dotate, cele mai
precoce ale societății umane, din care Biserica Sobornicească și-a ales înaltul
cler, iar Patria geniile și profeții ei!
Frumusețea
fizico-moral spirituală, irezistibilă, rafinata desăvârșire a Părinților și a
Scriitorilor Bisericii au fost permanent pentru Patrie și Popor, Lumina și
Flacăra Adevărului revelat al Bisericii Ortodoxe!
Teocrația este
imnul libertății creștinului ortodox mai ales al daco-românului aruncat în
malaxorul sfâșietor al democrației proletare ori a celei globalist
tehnologizate!
Teocrația este
fundamentul libertății care este Temelia lui Dumnezeu și Stâlpul Omului!
Teocrația este
reflexia metafizică și poetică prin care curge izvorul vieții, expresia
esențială a condiției umane aflată în comuniune cu Dumnezeu, cu Maica Domnului,
cu întreg Cerul!
Teocrația este
un permanent Apostolat al națiunilor creștine europene care combate toate
rătăcirile democrate, sofistic-umaniste ale statelor europene și în special
erezia catolică, cea care a îndepărtat pe oameni și popoare de Atotcreatorul și
Proniatorul Dumnezeu!
Liberalismul, ateismul, comunismul, neocomunismul,
neoliberalismul sunt mugurii democrației populare, care prin inteligența satanică,
ultratehnică, artificială, nu sunt decât un surogat, o înșelare prin care vor
să schimbe fața civilizațiilor omenirii printr-o falsă libertate.
„Este
vorba de schimbarea sistemului de gândire al omenirii care aduce în centrul
universului omul și nu pe Dumnezeu, mediul prielnic în care s-a dezvoltat
masoneria și tot răul politic și social. Prin relativizarea valorilor,
masoneria urmărește să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul
ecumenist. Ecumenismul merge strategic împreună cu globalizarea. Nivelarea
tuturor neamurilor, formarea unui guvern și stat unic concomitent cu
ecumenismul ce are drept scop formarea unei singure religii care să le unifice
pe toate în una – toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea
noului om, Antihrist.” (Arhimandrit Justin Pârvu, Prolog, în Sfântul Iustin Popovici, „Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, Ed.Fundația Justin Pârvu, 2012)
În societatea românească, observa la vremea
timpului său genialul jurnalist Mihail Eminescu, asemănătoare ca două picături
de rouă dimineața, căzute pe firul de iarbă, cu societatea atât de bulversată
democrat de astăzi, se petrec lucruri deosebit de ciudate, parcă neelucidate...
„Tinerii
cei mai „blegi” , și „mai
târzii la minte”, care de-abia s-au strecurat prin școlile secundare,
pleacă la studii în străinătate, de unde se întorc „ca vițelul din fabulă, adică
mai blegi,” dar cu titluri pompoase și aspirații pe măsură. Acești tineri,
care nu-s buni de nimic, au aspirații pe măsura „studiilor” făcute: zestre de
10-20.000 galbeni, deputați, funcții înalte ale statului și, desigur,
portofoliul ministerial. Cu asemenea
oameni se umplu parlamentul, universitățile, justiția. Fără nici o cultură, dar
cu studii la Paris, tinerii aspiră să ajungă „oricât de sus.”
Într-un stat organizat, niciunul dintre ei
nu ajungea cineva. Așa că
respectivii tineri au intrat în politică, se fac slugi la nu știu ce mărime
politică, pentru ca nu peste multă vreme „gașca
de partid” îi laudă și-i ridică în slăvi ca pe Mesia, așezându-i direct în fotoliul de ministru!” (Mihai
Eminescu, Opere Politice, Ediție
integrală, alcătuită și îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Ed. Timpul, Iași,
2008, p. 144)
„În
catacombele politicii internaționale, care este, în esența ei, una
antihristică, se elaborează savant distrugerea Bisericii, a neamurilor,
relativizarea adevărului, parazitismul guvernamental, izolarea individului și
controlarea lui până la desființare prin toate mijloacele de propagandă,
spulberarea familiei; persoana trebuie să devină tot mai mult o proprietate a
guvernului; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urmă, să ducă
la subordonarea întregii lumi unui guvern internațional uns de cineva din
adâncuri.” (Preot Gheorghe Calciu, Fiți
Jertfelnici, Ed. Christiana, București-2012, p.169)
Dar
lumea va dăinui fiindcă prin înomenirea
Cuvântului-Fiu Dumnezeu, s-a împlinit cu firea Lui cea omenească toată
dreptatea, mulțumind Dreptatea veșnică și desăvârșită a Tatălui Ceresc. Prin
zidirea neamului omenesc după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omenirea a
primit cea mai înaltă chemare, cel mai mare Dar ceresc al ei care este SĂMÂNȚA
Sfântă.
„Lumea
dăinuie fiindcă există Sămânța Sfântă. Sămânța Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea
dăinuie fiindcă se află în lume aleși și sfinți, care se roagă pentru lume.
Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleși.” (Sfântul
Ioan de Kronstadt, Despre tulburările
lumii de astăzi, trad. din lb. Rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed.
Sofia, București-2011, p. 28)
17 Mai 2025
+
Sf. Cuv. Nectarie și Teofan
Tuturor
Românilor din România Tainică de Mâine
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu