marți, 13 mai 2025

Anusca-Doglan Elena - CINE ȘTIE DANS, CÂȘTIGĂ!” - #BEREZENI

 



CINE ȘTIE DANS, CÂȘTIGĂ!” - #BEREZENI

 

Duminică, 11 mai 2025, pentru comuna Berezeni, a fost o zi de neuitat. Sătenii, cu mic, cu mare, au participat la ediția aniversară aXX-a a #Concursului Național #Cine știe dans, câștigă!”, inițiat de domnișoara educatoare #Nedelcu Ioana - Gradinița cu P.N. Nr. 2 Berezeni și coordonat împreună cu doamna profesoară #Prodan Alina-Elena, director al #Școlii Gimnaziale ,,Anastasie Fătu”, școala organizatoare si membri: ed. Andon Mariana, învățători: Popa Geta, Mihalache Miluta, Paruschi Vasilica, Chirica Crina și prof. Vicol Simona..

Concursul este înscris în calendarul de activități al #Federației Române Sportul Pentru Toți/2025 și partener al organizatorilor alături de #Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, #Casa Corpului Didactic Vaslui, #Primăria Berezeni, #S.C. ,,Agroind” Berezeni, #Centrul Cultural ,,Anastasie Fătu” Berezeni și nu în ultimul rând, #Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Vaslui.

Sub bagheta competentă a prezentatoarei concursului, prof. Filip Veronica și a “inginerilor” de sunet, Neculiță Victoriță și Neculiță Răzvan, peste 750 de copii componenți a 74 de formații coregrafice din Berezeni, Ivești, Hoceni, Vetrișoaia, Fălciu, Vaslui/județul Vaslui, Tg. Frumos/Iași, Adjud/Vrancea, Sinaia/Prahova, Limanu/Constanța, Brăila, Galați, Satu Mare, Tg. Neamț/Neamț, București și invitați de la Leova – Republica Moldova au evoluat la diferite genuri de dans și și-au etalat compozițiile artistice, frumusețea morală și sufletească, în „regia” prof. Drăgoi Sebastian-Narcis.

Juriul, al cărui președinte executiv a fost prof. Luminița-Mihaela Vîrlan – inspector școlar de educație fizică și sport și membri cu experiență internațională în arbitraj, profesori: Ianul Ioana, Dohotaru Iulia, prof. Pascal-Lazăr Liliana, dr. Prăjica Cornel, a răsplătit evoluțiile copiilor cu premiile I, II, III și mențiuni, iar partenerii și sponsorii (Primăria Berezeni, S.C. “Agroind” Berezeni-ing.Tălmaciu Sorin Marian, alături de care a fost și preotul satului, părintele Nistor Nelu), le-au oferit diplome, cupe, dulciuri și bani.

Doamna director, prof. Prodan Alina Elena, în cuvântul său a menționat că “acest concurs este mai mult decât un simplu eveniment artistic – este o dovadă vie că dansul poate uni oameni, depăși granițe și transforma o sală de sport într-o scenă a prieteniei, creativității și respectului.

Ne bucurăm că, la Berezeni, am reușit să aducem împreună elevi talentați din mai multe județe ale țării dar și din Republica Moldova, într-un cadru în care fiecare pas de dans a fost o expresie a pasiunii și a muncii susținute.

Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest concurs: Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Federației Române Sportul Pentru Toți, Casei Corpului Didactic Vaslui, autorităților locale, colegilor noștri din învățământ și, nu în ultimul rând, părinților și copiilor.

Felicitări tuturor participanților – indiferent de premiu, fiecare a câștigat prin prezență, curaj și dedicare. Educația are multe forme, iar astăzi, dansul a fost una dintre cele mai frumoase.”

Domnișoara educatoare Nedelcu Ioana - inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, a menționat că: ”am sărbătorit ediția aniversară a Concursului Național de Gimnastică și Dans „Cine știe dans, câștigă!”, marcând 20 de ani de emoție, artă și visuri împlinite. A fost o zi cu totul specială, în care visul meu, care a început în anul 2003, a prins din nou viață sub luminile scenei. Am început cu pași mici, într-o sală modestă, cu speranța de a le oferi copiilor o scenă pe care să fie văzuți și iubiți. Astăzi, acel început a devenit o adevărată gală – o sărbătoare a copilăriei, a pasiunii și a comunității. Sute de copii au urcat pe scenă și au transformat-o într-un univers plin de culoare, energie și curaj.

Datorită sponsorilor nostri generosi, care întotdeauna au fost alături de noi, fiecare copil a plecat acasă cu un premiu, o amintire și încredere în propriul vis. Această ediție a fost despre recunoștință, despre munca din spatele cortinei și despre inimile care bat pentru artă.

Despre părinți care susțin, profesori care cred și copii care strălucesc, numai de bine. Jos pălăria în fața lor!

„Cine știe dans, câștigă!” nu este doar un concurs. Este un început. O chemare. O promisiune. Iar după 20 de ani, mergem mai departe cu aceeași emoție, aceeași lumină în priviri și aceleași bătăi de inimă pentru frumos.

Mulțumesc tuturor celor care au fost parte din această poveste și au făcut ca această zi să fie magică! Să ne revedem cu bine în mai 2026… în ritm de dans!”

 

Felicitari organizatorilor, tuturor copiilor pentru ziua minunată de care ne-am bucurat noi toți!

Adâncă recunoștință părinților, cadrelor didactice, voluntarilor, mass-media și tuturor celor implicați de la prima ediție și până în prezent, care au asigurat continuitatea și reușita acestui inedit concurs cultural-artistic și sportiv al copiilor.

Mulțumiri doamnei conferențiar dr. #Gynetta Vanvu, președinte al Federației Române Sportul Pentru Toți, pentru promptitudinea sprijinului acordat pe parcursul derulării prezentului proiect dar și al celorlalte proiecte ale A.J.S.P.T. Vaslui.

 

Zilele de sărbătoare nu se uită, ci rămân întipărite în suflet și în minte, fiind comemorate în amintiri.

Un sincer ,,La mulți ani!” , ,,Viață lungă” și un gând de recunoștință pentru toți cei care au dat o fărâmă din sufletul lor organizării acestui eveniment dedicat frumosului cu care să ne împodobim în viața cotodiană!

Vivat, crescat, floreat!

 

Președinte Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Vaslui,

prof. Anusca-Doglan Elena





















































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu