George Țărnea - Egloga eroului necunoscut

 

Egloga eroului necunoscut

 

 

~*

 

Sunt un român nehotărât,

Ţin bunăstării de urât,

Eternităţii de prepuţ

Şi dau mereu din lac în puţ,

Apatic ca un bolovan,

Mă pune soarta paravan

La fel de fel de-ncurcături

Din partea unor secături,

Care declară c-ar avea

În grijă,sărăcia mea,

Spetindu-se în mod frecvent

S-o guverneze mai atent,

Şi mai decent,şi mai frumos,

Pân-o ajunge şi mai jos,

Cu lumea-n cap şi vremea-n piez…

Mă-mpinge dracu să visez

Comori ascunse-n bălegar,

Hrănindu-mă ca un măgar,

Cu mierte fierte şi răbdări,

Supus continuei prădări

Care îmbracă forme noi,

Până la taxe pe gunoi,

Şi pe tuşit,şi pe băşit,

Încât mă-ntreb,ce-o fi greşit

În eul meu interior,

De prea sunt prostul tuturor…

Făcut,anume,să dea-n gropi,

Momit cu steaguri şi cu popi

Şi cu citate din strămoşi –

Deştepţi,puternici şi frumoşi,

Întregi la minte şi la trup –

De-mi vine ,Doamne,să mă rup,

În câte părţi e necesar,

Numai s-ajung să mai şi sar

Peste ingratele corvezi

De lup la Capra cu Trei Iezi

Sau de guvide patriot,

Flămând şi cu cârligu-n bot…

Sunt un român meditativ

Predestinat,fără motiv,

Belirii sacre, dacă cer

Să fiu stimat măcar în cer

Şi protejat cu nişte sfinţi,

Când simt că-mi ies de tot din minţi.

Pe mine toţi mă pun la jug,

Să-şi care partea lor de crug,

Din ce era,cândva,al meu,

Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu

Şi să nu-njur,ca un birjar ?

Prea mulţi aleşi mă pun pe jar

Şi mă obligă să-mi asum

Anonimatul de consum…

Prea multe glume mi se fac

Şi eu,ca blegul,rabd şi tac,

Şi mă trezesc exfoliat

De câte-un sincer Goliat,

Venit să fure de pe-aici

Pământ,şi apă,şi gagici,

Şi miere,şi căcat,şi unt…

Comportamentul său e crunt

Dar cui,anume,să mă plâng,

Eu,cel netot şi cel nătâng,

Că tot în mine dau cu pari

Judecătorii planetari

Şi mă obligă să-mi reprim

Accesele de june prim.

Sunt un român intransigent,

Ajuns la gradul de sergent

Şi la poziţia de mut,

După acelaşi azimut

Notat,pe hărţile mai noi,

C-un semn cazon pentru gunoi,

La care,încă,fac apel

Toţi purtătorii de drapel,

Când schimbă cisma pe condei

Şi-ajung în criză de idei.

Nu-mi place să invoc nimic

Din ce-i prea mare sau prea mic,

Din ce-i prea lung sau e prea lat.

Sunt un român imaculat,

Adică numai bun de pus

Sperietoare la Apus

Şi grănicer la Răsărit

De toată vara dogorit,

De toată iarna dat prin frig

Să nu-mi mai ardă să tot strig,

Să-mi vină zeii-n ajutor,

Când mi se strică vreun motor

De la maşina de ghicit…

Sunt un român preafericit,

Prea emotiv,şi prea egal,

Adept al Imnului Regal

Şi al tocanei la borcan,

Cu gust profund republican,

De-aceea,poate,nici nu pot

Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,

Când mi se face să vorbesc,

Despre cum sunt şi ce gândesc.

 

~*~

George Țărnea

 

Pastorel... Același Păstorel plin de umor

 

In anul 1960, Păstorel este arestat pentru că scrie o epigramă despre schimbarea numelui străzii Napoleon Bonaparte în Ilie Pintilie...De fapt era urmărit de mult pentru epigramele sale...

 

"Măi Ilie Pintilie,

Spune cum să-ţi zic eu ţie:

Bonaparte Pintilie

Sau Napoleon Ilie?"

 

Execută 3 ani de închisoare din cei 6 primiți, iar când este eliberat era deja grav bolnav. In timpul procesului, când este amenințat că va primi 20 ani de închisoare, continuă să râdă de anchetator:

”Sunteți generos! Porcul ăla de doctor îmi dă doar șase luni!”

***

Trimis de: Marian Ilie