Câteva observații
Ioan Miclău Gepianul – 2015
Se apreciază,
chiar foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor ce studiază și au
studiat istoria precum și evoluțiile teatrului de-alungul veacurilor, faptul că
acesta reflectă schimbările ce caracterizează sistemele sociale la un moment
istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății redată de dramaturgi și pusă
in scenă de actori, oglindindu-se aici publicul însuși, cu toate cele
aparținătoare vieții prezentului, trecutului precum și despre orientările spre
viitor. Se știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai
complexă, devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai
aci se află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra
înaintării culturii omenești! De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător
viu al prezentului, cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței
și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale
societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni, aduce servicii care
favorizează întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă extrem de utilă,
atunci când este înțeleasă și susținută, atât de spectatorii și iubitorii de
teatru, căt mai ales de organele oficiale in cadrul sistemului social existent!
Teatrul își împlinește menirea
atunci când sistemul social, mai cu seamă sistemul politic existent, nu aplică
presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte,
exemplele negative abundă, astfel că si teatrul se ridica și decadea după cum
sistemele sociale, imperiile lumii se ridicau sau decădeau! Mai grave erau
situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de
multe ori realizările teatrale ale trecutului, pierzându-se astfel acea referință
ce ar fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a scopului acesteea; scop
bineîțeles benefic infrumusețării vieții societății viitoare! Dramaturgia
românească bineînțeles că nu a scăpat de asemenea situații dealungul istoriei
sale.
Studiile și cercetările în lumea
teatrului antic grec a atras mulțimi de cercetători, oameni pasionați de a
cunoaște istoria și originile artei teatrale, nivelul calitativ al acestei
vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru, actorii din scene,
modul și sistemele în care se organizau desfășurările acestor acte culturale,
evoluția în timp și spatiu, s.a.m.d.
Nu întotdeauna însă s-a reușit a cuprinde
și reda istoria teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene,
autorii reali a acestora, multe, foarte multe s-au pierdut în decursul
timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor naturale, focuri și
inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales că scrierile se
realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale (cazul scrierilor biblice),
iar decadența mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau aceste valori pierzaniei.
Deseori lipsa de atenție și de păstrare ajungea până acolo încât aceste
manuscrise deveneau materie de lucru, folosite de meseriași și comercianți!
Este de la sine înțeleasă strădania acelor hermeneuți în cercetările lor, de
cele mai multe ori reușind să adune chiar și pe fragmente scrierile anticilor,
spre a întregii ulterior opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna
dispărute și necunoscute! Nu mai vorbim de greutățile întâmpinate de
traducătorii acestor scrieri. Fie proză, fie poezie, dar mai ales cele dedicate
teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”, traducătorii operelor tragice-comice ale
anticilor Greciei precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander,
s.a.m.d., enumără dificultățile acestor traduceri, la care s-au angajat ei
înșiși, și asta din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului, nouă
celor prezenți și celor ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!
 |
| Sofocle |
 |
| Eschil |
 |
| Euripide |
 |
| Aristofan |
 |
| Menander |
Munca acestora trebuie întotdeauna
respectată, mai ales socotind labirintul atât de încâlcit al zecilor de secole
trecute, căutând a descifra papirusurile găsite și pe la momâile piramidelor
antichității! Nu e o muncă la care s-ar angaja oricine! Asta ne-o spune
traducători ce au transpirat în această muncă, precum: Norma Miller, David
Barett, Alan Sommerstein, E. F. Watling, si desigur mulți acei pasionați a
descoperi și cunoaște cultura și modul de viață a celor ce au trăit și locuit
cu mii de ani în urmă în geografia
acestui vechi și cu mult sânge sfințit loc, Pământul!
 |
| Norma Miller |
 |
| Alan Sommerstein |
 |
| E. F. Watling |
Secolul III și
II. BC. se va lumina prin întâlnirea
culturii Greciei cu Roma antică, moment în care Horațiu (65-8B.C.)
 |
| Horațiu |
făcea analize in lucrarea sa ”Ars
Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atennienilor, ușurând într-un fel situația
lui Aristofan, care, la un moment devenise mărginalizat de sistemul politic al
vremii sale. Sparta atacase Atena, incep
razboaiele dintre aceste state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele
Peloponeze, acum vin și cuceririle lui Alexandru Macedon, aducând Grecia sub
stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită si utilă aciditatea satirică
din scrierile comice ale lui Aristofan, probabil pentru că tocmai
acesta(Horațiu) satiriza versurile lui Lucilius astfel:
”...Yes, I did say that Lucilius
verse is incompetently composed/ Who is so besotted an admirer of Lucilius as
not to admit this?/(Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The Assembly
Women/Wealth/ translated by Alan H. Sommerstein and David Barett, published by Penguin Books, London, 1978).
Mai înspre
vremea când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului Teatru al Greciei
antice, devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene,
Plutarch(45-125A.D) revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului
deadreptul vulgare în exprimare a lui Aristofan. Cercetătoarea și translatoarea
operei lui Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe
papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că, Aristofan
era și un strălucit poet, poate unul imediat după Homer.
Revenind la perioada acelui
Teatru Vechi, se afirmă faptul că între perioada secolului al V-lea și al
IV-lea, adică timp de un secol, teatrul antic grecesc trece printr-o mare
transformare, care de fapt nu este altceva decât un rezultat al schimbărilor social politice
ce au avut loc, așa cum aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii,
dublate din plin de cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața
lumii. Aproximativ, perioada dintre 421 și 321, devine acel timp și spațiu în
care se produc transformările din arta dramaturgiei antice grecești. In acest
timp aveau să se evidențieze ca reprezentanți, doi mari scriitori de teatru,
Aristofan ca reprezentant al Teatrului Vechi, și Menander inspre finele secolului,
ca reprezentant al Teatrului Nou. Poet și comedian, Aristofan crește in acest
mediu de continue lupte social-politice, devenind prin natura ființei sale, cel
mai abil dar si aciditiv scriitor de comedii. Dar a susține tradiția
atenienilor, acea tradiție de libertate
ce se înstăpânea la Atenieni incă din vremea lui Pericle, nu convenea acum
celor ce stăteau devotati ocupației imperiului lui Alexandru. Politicienii
vremii, cum era si cazul lui Cleon, devin personaje false atenienilor, iar condeiul lui Aristofan nu-i iartă.
Numai că
acesta (Aristofan), nu se afla in vremea când Sofocle (496-406) scria
tragediile sale, ”Regele Oedip” ”Antigona” și altele! Sofocle trăia la Atena
lui Pericle, iar acesta cum se știe adunase in jurul său oameni de arte! Herodot
și Sofocle erau prieteni, făceau parte
dintre cei ce scriau și creau opere de multe genuri la curtea lui Pericle.
Tragediile in general nu erau tragisme fără un fond de educație și morală bine
inspirate! Sofocle, precum si ceilalți tragiști, Eschil și Euripide, prin
scrierile lor pe teme tragice si puse pe
scenă, de fapt deschideau mintea și
cugetele atenienilor spre a se feri a călca pe urmele personajelor lor tragice;
convenea deci politicii de libertate și bună convietuire dictată de Pericle atenienilor.
Se pare că Sofocle învățase ceva
și de la înaintașul său Pindar, mai ales privind relația dintre Atenieni și
Tebani, fapt pentru care Pindar avuse câteva neplăceri. Herodot ca părinte al
Istoriei, se pare că ajungând la Istru, privind peste zări, recunoștea că sunt
acolo mari întinderi de spațiu in care trăiesc niște oameni sfinți, care
vorbesc cu Cerul! Astea erau pământurile hiperboreene ale lui Zalmoxe, pe
plaiul Mioriței, unde era polul spiritual al pelasgilor hiperboreeni, acolo era
Armis zeul Geților, iar primii coloni greci respectau cultura acestora, o
acceptau precum Pitagora, Sappho, Anacreon, s.a.m.d.
Alta era conjuctura vietii social
politice in deceniile următoare ale secolului, altele interesele imperialilor
macedoni. Scrierile comic-satirice ale lui Aristofan: The Knight, Peace, The
Birds, The Frogs, The Clouds, The Wasps, The Assemby Women, Wealth, și desigur
cele pierdute in vreme, îi aduseră acestuia glorie dar și starea de a ajunge în
judecăți și condamnări! Desigur toate urmare a invadării atenienilor, a
pierderii libertății lor, cu care se știau ei a fi istoricește în existență!
Altele aveau să fie acum
orientările scrierilor pentru Teatre. Apariția lui Menander (341-290 B.C.) ce
se dovedește a fi mult mai inteligent, mai studiat, încearcă să renunțe la
multe din vechile obiceiuri și practici, cum ar fi minimalizarea rolului
”corului”(Chorus) care prezenta spectatorilor înainte, prin cântec sau dans,
tema comediei ce se va prezenta. Acest rol revine acum actorilor, iar aceștia preiau o
costumație reală a atenianului, masca purtată de actori în timpul spectacolului
este înlăturată, după cum și dansurile lui Satyr.
Scena sub cerul liber rămâne însă
în continuare, în câmp sau pe străzile ateniene, cuprinzănd una sau două case
uneori, depinzănd de tema comediei prezentate. Locul comediei încetează a mai
fi extins când în rai, când în iad, aceeași soartă zeităților grecești. Chiar
Aristofan își mai temperează aciditatea satirică, desigur lecuit de
politicieni, în timp ce în Roma antică trebulațiile scriitorilor cu
politicienii vremii continuă. Menander aduce în comedia greacă teme legate de
relatii familiare mai mult, relații dintre tată și fii, mame și fete, iubiri cu
multe hazuri între doi tineri, s.a.m.d. Mult apreciate erau scrierile ”The Girl
From Samos”(Fata de la Samos), ”The Farmer”(Fermierul), ”Old
Cantakerous”(Bătrânul Cantakerous), și multe altele! Desigur actorii fiind
echipați în costume normale ateniene și fără măști, fără Satyr, fără Hermes al
zeilor!
În Roma antică exemplară fiind
expulzarea lui Ovidiu la Tomis (Constanța de azi), totuși se observă o oarecare
orientare spre finele ultimului secol înspre ode pastorale si zeitățile romane,
ce aveau să învioreze ființa umană!
 |
| Ovidiu |
Chiar scrierile lui Horațiu și
Virgiliu, pătrund înspre frumusețea vieții pastorale, a agriculturii, a
pădurilor îmbietoare la cântecele cerești ale păsărilor. Iar ca să zic și eu
ceva de la mine, deși nu mi-o va lua nimeni în seamă, măcar de ar fi numai
atât, chiar acești scriitori latini poartă in ființa lor ceva din gena
pelasgilor traco-daci, ceva din paradisul pământului hiperboreean, al Mioriței
după versul, ”pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai/”.
Trecerea liniei de aur, din era
veche B.C. inspre era nouă A.D, ne aduce în contact cu noi vremuri, istorică fiind vremea lui Costantin, a luptei
sale cu politicienii Romei, cu fratele său Constans, scindarea imperiului
Roman, nașterea imperiului Bizantin,(324 A.D) iar de aci înainte toate cele ce Istoria recunoaște,
avea să se întâmple! Lupte intre Lumină și intuneric! Un adevărat teatru al
vieții, Creștinismul devine recunoscut ca forță religioasă întradevăr, binevenit,
dar scindat și acesta, unul de Răsărit, celălalt de Apus! Acest fapt nu va fi
de mică importanță pentru istoria secolele ce vor veni!
Secolul al
II-lea, A.D., devenise unul al furturilor de valori literare, de opere ale
unora trecute pe seama altora, o adevărată amestecare a insăși istoriei
culturii omenești, peste care venirea popoarelor migratoare barbare, pune
pecetea formării în timp și spațiu, de noi civilizații, în timp ce altele rămân
în umbră!
Arderea bibliotecii antice din
Alexandria, în 48 B.C, datorate cuceririlor lui Cezar, după unele izvoare de
informații, dar mai fiind sub flăcări si
după noua era(A.D.), lucrurile devin mai complicate, oricum nimeni nu vrea
să-și asume reponsabilitatea acestui oribil act! Pentru istoria omenirii a însemnat
însă o mare catastrofă! Lumea devenea o mare scenă de tragedii, dar de data
aceasta adevărate și nu doar scrise, iar spectatorii/viețuitorii mureau
nevinovați!
Evenimente de
cosiderabile proporții vor include luptele de ordin cultural, mai ales
spiritual-religioase, mișcări de populații, revolte, războaie, foamete, Deci cu
nimic sau mai deosebit de vremile mai vechi. Cea ce mai târziu îi dă lui Dante
Aligheri(1265-1321 A.D), ideea scrierii operei sale ”Infernul”, iar lui Honore
de Balzac(1799-1850), ”Comedia umană”.
Dar, omul recunoscut azi a fi o
sensibilitate universală, o creație superioară, înclinată spre o libertate a
sfințeniei proprii, ce i se trage dinspre origini, pare să aibă o mai puțină
legare la vr-un sistem oarecare, iar Teatrul devenind forma de manifestare, de
exprimare, care, îl ridică pe om din decădere și suferință, la conștiința că
el, Omul, are dreptul și puterea ași asigura continuitatea sa existențială, în
acest intreg Univers, in care la creat și înălțat acel Duh al Creațiunii
Universale, căruia ne rugăm cu recunoștință!
Creatorului Divin Dumnezeu,
cunoscut nouă mult prin Fiul Său Iisus Hristos, venit spre a ne îndrepta calea
vieții!
Această trecere de la Vechiul
Teatru la Noul Teatru bineînteles că nu s-a realizat în mod instantaneu, ci
treptat, pe fondul mai multor decenii viitoare, a mai multor secole. Noul
Teatru definește și poziția zeităților, precum cea a lui Hermes, care nu mai e
chemat în ”chorus”, rolul acestuia revenind actorului atenian! Se observă o
regăsire a realtății istorice a întregii culturi grecești.
Dramaturgia
britanică îl are pe dramaturgul Shakespeare (1564-1616), care avea să fie considerat
poet și dramaturg universal. Totuși acesta, mai ales prin acea dramă mult
apreciată, ”Regele Lear”, amintește de vechile tradiții ale teatrului vechi, în
schimb ”Romeo și Julieta”, tinde a se atașa noului Teatru. Ceea ce dovedește că
marele dramaturg britanic își avea orientarea lui proprie la realitățile
social-politice, după talentul și arderile lui, ca atare ceva specific
spiritului său englez, fără a fi vorba de tratate sau forumuri specifice
vremilor de azi. Shakespeare avea muza sa, precum englezii britani până în ziua
de azi!
 |
| Shakespeare |
Mai ales că piesa de teatru Romeo
și Julieta fusese scrisă cu vreo 10 ani înaintea ”Regelui Lear! Însăși
dramaturgia românească nu face excepție, dacă il aducem în față pe dramaturgul
Ion Luca Caragiale(1852-1912), cu acea comedie devenită capodoperă a
dramaturgiei, ”O scrisoare pierdută”. Privind tabloul vremurilor de azi când
frumoasa omenire intră in al treilea mileniu calendaristic, această comedie
câștigă întâietate, și încă una universală, când privești tabloul social-politic
in care se cuprind azi alegerile electorale din lume; exact după comedia
românească! Dramaturgia vremurilor noastre se mișcă momentan precum
realitățile, adică, se caută o indreptare, o realizare salvatoare cu o orientare
înspre dezvoltare generală și pace în lume! De ce are Teatru de azi nevoie? De
dramaturgi care să aducă opere stâlpuitoare la acest efort, nu despre iepurași
și pescăruși, ci să cioplească în rocile hoțiilor și corupțiilor ce se ivesc în
calea noilor generații, spre a lumina calea vieții așa cum ne învăța Mântuitorul
Iisus Hristos și Aminul nostru Mihai Eminescu”.
Adevărate fresce istorice sunt
”Comediile” lui Vasile Aecsandri (1821-1890), deoarece acestea aduc atingere
tendințelor de grozăvenie în care se complac personajele vremii sale, o
satirizare subtilă, cum reiese din acea scriere ”Șoldan Viteazul”, sau
”Clevetici,ultra-demagogul”. Comediile lui V. Alecsandri sunt jucate, cântate,
pe TEATRUL din Iași, pe la anii 1862, fiind mult apreciate.
 |
| Vasile Aecsandri |
Cu respect
pentru zilele noastre, pe TEATRUL Mileniului acesta, câte folositoare, morale,
transformatoare de opinii, scrieri teatrale s-ar preta!?
Să încurajăm dramaturgii tinerei
generații prin libertatea exprimării lor, a gândirii lor creatoare, pentru un
viitor fericit! Să nu ne fie rușine a ne ridica înspre lumină, așa cum spunea
și Iosif Vulcan la vremea sa! Iar teatrul românesc să nu fie nici vechi, nici
nou, ci curgător precum apa Istrului dacic!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Ioan Miclău – Gepianul – Martie, 2015
***
Bibliografie:
ARISTOFANES –The Knights, Peace,
Wealth-translated by Alan H. Sommerstein, Published by Penguin Books, London,
-1978
ARISTOFANES – The Birds, The
Assembly Women- translated by David Barett, Published by Penguin Books, London,
1978
MENANDER – Plays and Fragments –
Translated with an introduction by Norma Miller. Published by Penguin Books,
London, 1978
SOPHOCLES – The Theban Plays –
translated by E.F. Watling – Published by Penguin Books, London, 1974
SHAKESPEARE – Measure for Measure
– Edited by S.Nagarajan – Published by Penguin Group-1998
TEATRU – Ion Luca
Caragiale-Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu, Editura Facla-Timișoara, 1984
COMEDII- Vasile Alecsandri –
Comedii- Seria ”Patrimoniu”-R.S.R. ,1984-București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu