L-am cunoscut pe George Enescu, marele maestro al muzicii romanesti

            Era in anul 1946, aveam 17 ani si lucram ca secretar al Primariei comunei Tescani din judetul Bacau. In una din zilele de la inceputul lunii august a venit la primarie un slujbas de la conacul domnitei Maria Cantacuzino-Enescu, care mi-a comunicat sa merg la conac, unde sunt rugat de catre avocatul Romeo Draghici, procuratorul maestrului si al domnitei, sa scriu cateva documente. Slujbasul a luat in brate masina de scris si am plecat la conac.

            Am inceput sa scriu la masina in salonul de la intrarea principala din conac, Romeo Draghici dictandu-mi documentele ce se refereau la donarea unor suprafete de padure persoanelor apropiate domnitei. La un moment dat a intrat in salon Maestrul. A venit la noi, m-a intrebat cum ma numesc, ce lucrez si altele. Eu, emotionat la inceput, mi-am revenit repede pe timpul conversatiei ca urmare a cuvintelor calde si apropiate ale Maestrului. In continuare Maestrul s-a asezat la pianul din coltul salonului si a inceput sa exerseze.

            Intalnirea cu marele Maestru al muzicii romanesti, cuvintele calde cu care mi s-a adresat, mi-au ramas in inima si-n suflet toata viata ca o pretioasa si scumpa amintire.

x

x    x

Spre sfarsitul lunii august din acelasi ani a venit la Primaria Tescani, Ionica Milom, Administratorul mosiei Rosetti-Tescanu, care a transmis dorinta Maestrului de a concerta in fata locuitorilor satului.

            In scurt timp ne-am adunat in fata conacului mai mult de 200 de locuitori ai satului, asteptand imensa bucurie de a asculta concertul Maestrului. In fruntea participantilor se aflau preotii Nicolae Procopie si Nicolae Matei, invatatorii Gheorghe si Elena Asmarandei, medicii Vrasti, reprezentantii primariei si ai altor institutii locale.

            La ora stabilita, cu deosebita punctualitate ce-l caracteriza, pasind majestuos, coborand scara conacului asa cum cobora pe marele scene ale lumii, l-am vazut cu emotie pe George Enescu incepand al sau concert in apaluzele participantilor.

            In acea vara a anului 1946, noi cei prezenti la concert, nu puteam sti ca era pentru ultima data cand coardele viorii Maestrului George Enescu vibrau in satul Tescani. Nu puteam sti ca acest moment constituia un adevarat ramas bun al mareului George Enescu de la cetatenii satului in fata carora isi ridica palaria si ii saluta, inainte ca acestia sa-si poata manifesta recunostinta si respectul lor.

            Da! De atunci nu a mai rasunat vioara sa fermecata pe minunatele si frumoasele meleaguri ale Tescaniului. La inceputul lunii septembrie 1946 a plecat sa concerteze in SUA si apoi in Franta. Desi dorinta sa fierbinte a fost sa revina in tara nu a mai reusit niciodata sa-si revada pamantul natal.

            Pentru George Enescu, Tescanii, prin frumusetile sale, prin locuitorii acestei asezari, harnici si respectuosi,  prin proprietarii mosiei Tescani, avizi de cultura si arta, au constituit locul de liniste, de inspiratie si creatie. Aici, Maestrul a realizat nemuritoare compozitii ce poarta amprenta Tescanilor printre care si ultima parte a operei “Oedip“.

3

            In anul 1973, vizitand cimitirul satului impreuna cu preotul parohiei, parintele Nicolae Matei mi-a aratat sectorul cu mormintele urmasilor boierilor Rosettesti si mi-a spus: “Atunci, in iulie 1946, venind la cimitir George Enescu cu sotia sa Maria Cantacuzino-Enescu, ne-a spus: parinte, dorinta noastra este sa fim inmormantati aici.”

            In acest sens prezint si scisoarea Maestrului George Enescu:

            “Subsemnatul, George Enescu, din Bucuresti, str. General Mann Nr. 16, imi exprim dorinta ca sa fiu inmormantat la Tescani, judetul Bacau, alaturi de sotia mea.

George Enescu

Tescani, in 15 iulie 1946”

            Au trecut ani si ani de la trecerea in vesnicie a Maestrului insa dorinta lui nu s-a implinit inca. Conacul a fost refacut si odata cu el a fost realizat si locul de veci al compozitorului national roman. Tescanii, toti muzicienii acestei tari, poporul roman asteapta sa-i fie inapoiat rapsodul.

            In anul 2001, impreuna cu sotia, invatatoarea Maria Ciubotaru, am fost in Franta. Mergand la Paris, am reusit sa realizam dorinta noastra fierbinte de a vedea si a depune flori pe mormantul marelui George Enescu.

            Ajunsi la mormant, in cimitirul Pere Lachaise, cu deosebita emotie am adus recunostinta noastra maestrului. Pe mormant am gasit o coroana de flori cu panglica tricolora depusa de curand. Ne-am convins inca odata ca poporul roman nu-l poate uita pe marele Enescu.

            Am plecat de la mormant incarcati de emotii, dar si de sperante ca se vor gasi in fruntea tarii conducatori care sa indeplineasca dorinta mareului George Enescu, de a fi readus in pamantul natal, pe care l-a iubit si cantat in toata lumea.

General de brigade (r) Vasile Ciubotaru

Bucuresti, 3 aprilie 2015