FATIMA &
SILVIA
Fiica nelegitimă a Luceafărului
•Ea s-a
numit Valeria Sturdza si a fost fiica poetului si a Veronicai Micle •Marea
dragoste a lui Mihai Eminescu se pare ca a nascut-o pe micuta Valeria la
Manastirea Varatec •Ramasitele pamantesti ale urmasei lui Mihai Eminescu au
fost devastate salbatic de comunisti.
O poveste
care parea de domeniul fantasticului a fost confirmata de istoricii si
lingvistii ieseni. Mihai Eminescu si Veronica Micle au avut un copil nelegitim,
o fetita, Valeria, care a devenit ulterior poeta si s-a stins din viata, ca si
parintii ei, la o varsta destul de frageda.
Intr-un sat
uitat de lume din inima Moldovei, o familie perseverenta de profesori au reusit
sa dezlege itele acestei intunecate legende si sa scoata la lumina, impreuna cu
specialistii ieseni, adevarul despre aceea care a fost poeta Valeria Sturdza.
Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, dupa ce a studiat cu atentie probele
stranse in zeci de ani, a hotarat ca scoala din satul Boureni sa poarte numele
aceleia care a avut privilegiul de a fi urmasa Luceafarului poeziei romanesti.
"Nu am putut stabili cu exactitate
data nasterii sale"
In satul
Boureni, comuna Moțca, a trait aceea care a constituit unul dintre cele mai
mari mistere ale vieții poetului,respectiv fiica nelegitima a lui Mihai
Eminescu și a Veronicăi Micle, si a
vazut lumina zilei la Manastirea Varatec, aceeasi manastire unde a sfarsit mama
ei. "Nu am putut stabili cu exactitate data nasterii, dar se poate incadra
catre sfarsitul vietii marelui poet. Probabil chiar in anul mortii sale,
Veronica Micle, insarcinata fiind, si-a gasit refugiul la Varatec, unde s-a
nascut si micuta Valeria. Nu stiu cum o chema cu numele de fata, dar la noi in
sat a venit cu numele de Sturdza, prin casatoria cu boierul Mihai Sturdza.
Bunicul meu, Gheorghe Grigoriu, care a fost primul învățător din satul Boureni,
a locuit chiar langa conacul boieresc si a scris pe un caiet, pe care l-am
gasit ulterior intr-o lada, multe dintre poeziile Valeriei Sturdza. Nu mai tin
minte, dar parca el mi-a spus ca a murit in 1929, avand, se pare, aceeasi
vârsta cu Mihai Eminescu, cand si acesta a decedat", ne-a povestit prof.
Mariana Droanta, sotia directorului scolii din Boureni.
Oamenii din
sat spun ca urmele existentei boieresti au fost rase de pe fata pamantului si
familia Sturdza a trebuit sa se refugieze in totalitate in Franta. Conacul a
fost demolat pana la temelie, iar locul arat, ulterior pe acest teren
extinzandu-se schitul calugaresc ce apartine de Manastirea Sihastria. Ororile
macelarilor comunisti nu s-au oprit aici, razbunarea lor luand tente dramatice.
Mormantul a fost profanat.
Oranduirea
care s-a autonumit "pentru om si in slujba omului" a incercat din
rasputeri sa stearga din mintea oamenilor absolut orice ar mai fi putut aminti
de maretia trecutului. Dupa demolarea conacului, aleile cu stejari au fost
distruse si cavoul familiei devastat intr-un stil barbar. Prof. Gicu Droanta,
directorul scolii "Valeria Sturdza" din Boureni, ne-a declarat:
"Au smuls din acest cavou usile de stejar acoperite cu tabla galvanizata,
dupa care au spart sicriul de cristal in care se aflau ramasitele poetei. Cu
ciocanul au spart oasele si au furat dintii de aur ai cadavrului. Au furat
marmura si crucea de argint care era deasupra cavoului. Dupa cum vedeti, acum
sunt tot felul de inscriptii urate si mormantul a fost pangarit de nenorociti.
Dupa ce terenul a fost luat de calugarii de la schit, osemintele Valeriei au
fost ridicate si transportate la Varatec, unde se afla in prezent mormantul
Valeriei Sturdza".
Istoricii
ieseni si lingvistii confirma in mare legendele oamenilor, mai ales ca dovezile
sunt foarte firave. Viata si activitatea poetei Valeria Sturdza a fost studiata
in amanuntime de prof. univ. dr. Mihai Dragan, care, din nefericire, a decedat
acum cativa ani. In biblioteca acestuia se afla cea mai mare parte a poeziilor
fiicei nelegitime a lui Mihai Eminescu.
"Daca'n viata ce-am trait-o am
avut eu vreun regret
E ca nu mi-a fost dat mie, darul
sacru de poet..."
Cea mai mare
parte a poeziilor Valeriei Sturdza au fost publicate de revista
"Natura", periodic literar care aparea la Iasi inainte de primul
razboi mondial. Din caietele pastrate de profesorul iesean am selectat cateva
versuri, care se pare ca au fost scrise chiar de mana autoarei.
"Daca'n viata ce-am trait-o am
avut eu vreun regret
E ca nu mi-a fost dat mie, darul
sacru de poet,
Ca sa pot cânta, in versuri si sa dau
un inteles
La tot ce-am vazut pe lume, mai maret
si mai ales,
Din ce port in al meu suflet, carti
intregi eu as fi scris
Dorul meu insa-i zadarnic si
ramine-un tainic vis..."
Poezia din
care am redat acest fragment se numeste "Din preajma mea" si a fost
publicata in revista "Natura". Satenii cei mai batrani din Boureni
isi amintesc ca poeta Valeria Sturdza a avut un fiu numit Ghighi Sturdza, care
s-a refugiat la Paris cand s-a produs invazia comunista. Din cercetarile familiei
de profesori Mariana si Gicu Droanta reiese ca un nepot al poetei, cunoscut cu
numele Bubulea Sturdza, este in viata si locuieste tot la Paris. Investigatiile
cele mai recente au confirmat faptul ca Valeria Sturdza este rodul dragostei
dintre Eminescu si Veronica Micle, fapt care a facut ca Inspectoratul Scolar
Judetean Iasi sa aprobe unele masuri pentru readucerea in constiinta oamenilor
a trecutului acestei asezari.
Scoala din Boureni poarta numele
fiicei lui Mihai Eminescu
O data cu
aplicarea hotararilor Ministerului Educatiei Nationale, care a recomandat
inspectoratelor scolare judetene ca scolile si liceele sa-si schimbe
denumirile, conducerea scolii din Boureni a solicitat sa-si schimbe denumirea
in "Valeria Sturdza". Dupa ce au strans si analizat toate probele cu
privire la originea poetei Valeria Sturdza, ISJ Iasi a hotarat sa indeplineasca
dorința satenilor din Boureni. Liviu Burlec, inspector general interimar al ISJ
Iasi, a declarat: "Conducerea scolii din Boureni a dorit ca unitatea sa
poarte numele Valeriei Sturza, care, dupa actele ce ne-au fost prezentate, ar
fi fiica nelegitima a poetului Mihai Eminescu si a Veronicai Micle. Din acte
reiese ca Valeria Sturdza a locuit la Boureni si a fost tot poeta". Celelalte
unitati din judet si-au ales denumiri dupa figuri marcante ale culturii ori
stiintei romanesti, care sa aiba totusi o cat de mica legatura cu localitatea
in care scoala isi desfasoara activitatea. Pe langa titulatura, scolile si
liceele isi vor schimba si sigiliile.
Catalin DUMITRESCU
LILIANA POPA
Pianul meu în formă de aripă...
Sorbeam în zori
Răcoarea dimineţii....
Pe caroiajul de gresie
Primele raze desenau personaje
Şi pianul meu în formă de aripă.
Sunetele umpleau văzduhul
Să împleteşti din ele coroniţă.
Se scutură castanii...
Gândurile nu mai ating pământul,
Rămân suspendate între cer şi pământ.
Când visează castanii
Eu ascult liniştea.
Cine a lăsat pianina deschisă ?
19 mai 2014
PUȘI
DINULESCU
Ăia două sute de mii...
Azi-dimineaţă
m-a sunat Victor. Şi m-a sculat din somn. Că stătusem aproape toată noaptea pe
la televizor, ca să contemplu lovitura de stat în direct.
Răspund la
telefon, chiaun de somn, cum eram:
— Ce vrei,
mă, Victore? Ce mă suni la ora asta? N-ai dormit azi-noapte?
— Nu.
— De ce?
— M-am uitat
la televizor şi-am luat o hotărâre. Eu, ca Avocat al Poporului, nu pot să stau
cu mâinile-n sân, când poporul, poporul— mă! — iese-n stradă. Şi stii că m-am
gândit la ceva?
— La ce?
— La ăia
două sute de mii de lei, pragul ăla, de care toţi se-agaţă!
— Şi ce? Nu
eşti de-acord?
— Ba da, dar
nu e drept!
— Păi, de
ce?
— Eu
reprezint poporul, nu? Eu apăr poporul, da? Doar sunt Avocat al poporului, nu?
Şi pragul ăsta se referă numai la ştabi, care pot fura, dar numai până-n două
sute de mii!
— Da. Şi?
— Păi,
poporul? Poporul, adică oamenii din popor pot intra la puşcărie doar pentru
furtul unei pâini, care costă un leu sau uneori nici un leu! Ca Jean Valjean!
Şi ăştia să poată să fure două sute de mii? Păi, treabă-i asta?
— Da, mă! Şi
ce vrei?
— Păi, ar
trebui atunci ca toate furturile de sub două sute de mii de lei să nu intre-n
penal! Deci, furturile pe care le face şi el, poporul, bietul de el! Adică
necăjitul de contabil , care pierde, vai de capul lui, la cazino, care are şi
el amantă de fiţe şi chiar şi hoţii de buzunare, săracii, sau şpringarii, că,
virgulă, cât pot să fure ăştia? Şi un hoţ de buzunare cât poate fura, băiatul?
Că, virgulă, cine umblă cu mijloc de transport în comun şi are la el mai mult
de câteva sute de lei, acolo, că doar chenzinele se dau pe card, nu? Şi, hai,
dac-o avea omul o mie, acolo... Şi ce să-i fac eu dacă-i căscat?
— Da, dar
şpringarii...
— Păi, dacă
intră-ntr-un apartament, ce-o să ia de-acolo, de la un om obişnuit? Un
televizor, poate şi un fier de călcat, un prăjitor de pâine, un calculator, un
laptop, acolo, poate şi ceva mai mic, nişte carne din congelator, păi, pentru
atâta lucru, să bagi omu-n puşcărie, pentru un furt d-ăsta, popular, care nu-i
decât câteva mii, acolo, poate nici măcar zece mii! Iar până la două sute de
mii, hă-hă, e cale lungă! Nici măcar un frigider nu pot să ia, că prea bate la
ochi şi nici măcar o renumită de saltea Dormeo, că-i voluminoasă şi aia! Şi
chiar nişte bijuterii dacă saltă, că ce poa’ să aibă şi el, păgubaşul, în casă?
Două-trei inele-acolo, sau o broşă de la bunica sau o brăţară, pe care şi-aşa
n-o poartă, poate şi-aia de tinichea!
— Da,
Victore! Şi tu vrei, după câte-nţeleg, să le dea drumul şi la ăştia!
— Aşa e
drept! Am să sesizez Curtea Constituţională! Fiindcă eu sunt de partea
poporului! Şi poporul nu e format numai din miniştri, deputaţi şi primari! Din
popor mai sunt şi poliţişti, care iau şpagă, am auzit că sunt chiar şi
directori de teatru, care iau şpagă de la dramaturgii, care vor să fie jucaţi
şi chiar de la regizori, pe care îi plătesc regeşte şi ăştia cică nu iau la o
afacerea d-asta decât cel mult vreo şapte-opt mii de euro, ceea ce pentru nişte
mari personalităţi artistice trebuie să recunoaştem că e foarte puţin şi nu e
decât, în banii noştri, până-n trei’ş’cinci de mii, acolo! Deci de vreo
cinci-şase ori mai puţin decât limita aia fatală! Şi dacă te gândeşti bine,
chiar şi ei fac parte din popor, chiar dacă sunt nişte mari maeştri!
— Da. Ai
dreptete!
— Păi… zise
el, râzând homeric şi lovindu-mă cu capu-n gură.
Atunci, am
început să mă trezesc din somn, dar tot nu pricepeam cum mă trezise-ntâi din
somn cu telefonul şi cum mă izbise apoi cu capu-n gură, când el era totuşi
numai la telefon? Poate mă sunase totuşi… Sau nu mă sunase… Oricum, cu capu-n
gură nu mi-a dat, asta era o poveste cu Băsescu, de când era primar, el lovea
cu capu-n gură, când se enerva, numai…
Da, e clar,
n-a fost decât un vis, deşi, după cum ne-nvaţă bătrânul Shakespeare, în
`Furtuna`, suntem făcuţi cam din acelaşi material ca şi visul, aşa că… mai
ştii?
Poate m-o fi
sunat, totuşi…
Puşi
Dinulescu
SILVIA CINCA
Fatima
Sunt
invadată de Indieni. Mâncarea indiană, filmele - acum sunt o fidelă urmăritoare
a unui film Indian care sucește sentimentele pe toate părțile și le frâmântă pe
stânga și dreapta, înainte și-napoi tot or mai lungi serialul, a devenit
ridicol dar cum să-l las când el mă cheamă? Domnul George Anca prieten vechi și
nou cu Sanscrita lui. Si apoi, o amintire care devine și ea obsedantă. Am s-o
postez poate scap de obsesii...
CA UN BASM -
A fost o vreme când Fatima indianca așa cum o știam noi, devenise cea mai
apropiată prietenă a mea. Inteligentă, educată și instruită mai era și
frumoasă. Si pe deasupra purta cele mai impunătoare rochii Indiene. O adevărată
prințesă.
De fapt
Fatima era născută în Uzbekistan. Orfană. Ambii părinți au murit în război.
Fosta Uniune Sovietică oferea copiii orfani, contra cost. Fatima nu împlinise
încă opt ani când un domn respectabil din India a venit s-o cumpere. Indianul
era foarte bogat. Așa a ajuns prietena mea în India. Trăia acolo într-un tip de
palat Indian, unde de obicei cei bogați trăiesc cu întreaga familie.
A fost dată
la școli înalte, la învățături care să-i completeze cultura cu mai marile
gânduri ale lumii, culturii și istoriei. La vârsta de 13 ani a fost decisă
căsătoria cu domnul care o cumpărase. Totul a fost așa cum se cerea, până
când...
Fiind mult
mai în vârstă stăpânul casei a decedat. De aici, viața Fatimei se schimbă
total. Religia hindusă cerea la vremea aceea (citisem acestea și un film recent
vizionat, îmi confirma) ca soția să fie îngropată de vie cu soțul ei. Mai
există o metodă pe care nici măcar să o amintesc, nu doresc. Si aceasta în
numele ideii de reîncarnare!
Fatima avea
trei copii. Doi băieți și o fată.
După un
aranjament făcut între cei rămași, Fatima a reușit să fugă înainte de a se lua
o hotărâre de către autorități. Tremura pentru viitorul copiilor. Dar fuga ei,
ajutată de prieteni adevărați, avea exact scopul aducerii celor trei copii. O
aventură trăită în necunoscut pentru a doua oară în viață, a făcut-o să
gândească adânc, să situeze viața copiilor înainte de a sa. A ajuns la
Washington. S-a zbătut mai întâi pentru un serviciu. Si cum știa mai multe
limbi printre care și cea maternă, a fost angajată la secția uzbekistană a
Europei Libere.
Multe zile
și mulți ani am trăit cu emoție povestirile ei. Ea, direct implicată, retrăia
imposibila dramă a greutăților prin care trecea încercând să aducă copiii lângă
ea și să obțină partea de avere pe care o avea prin testament. Copiii s-au
reunit cu mama lor, mulți ani mai târziu, în New York. In sfârșit, după lacrimi
și încercări. s-au regăsit!
Ultima oara
când am întâlnit-o pe Fatima urma să plece la New York unde avea loc nunta
fetii cu un american. După care, știu că s-a mutat împreună cu copii într-un
alt stat american.
Imi zicea că
și-ar fi dorit să rămână în India. “Iubesc India “ îmi spunea.
Povestea se
tremină cu lacrimi de bucurie, căci între timp reușise să obțină și banii, dar
și bijuteriile pe care mi le desena pe hartie mai înainte, și-mi povestea
despre ele ca fiind comorile ei, prețuite mai mult decat banii. Normal!
Valoarea lor se cota la multe milioane.
Prietenia cu
Fatima, mi s-a părut o întâlnire cu totul specială care avea un sens în viața
mea în momentele acelea. M-am bucurat enorm să-i ascult povestea vieții care-mi
părea ceva dintr-un basm cu prinți și prințese, dar și cu balauri cu șapte
capete.
Iată cum va
arăta moscheea din București. Construcția începe anul acesta (Galerie Foto)
de Florin
Necula, Editor Ziare.com
Vineri, 19
Mai 2017, ora 16:12
Constructia
moscheei din Bucuresti, care a fost subiectul multor controverse in ultimii
ani, ar urma sa inceapa in
Moscheea va
avea o capacitate de 1.500 de persoane. Pe terenul de 11.000 de mp de pe
Bulevardul Expozitiei nr. 22-30, adresa la care se va afla, vor exista si o biblioteca
si sali de curs unde se va preda Coranul, se arata pe site-ul Fundatiei
Diyanet, autoritate religioasa, acolo unde sunt postate mai multe imagini cu
felul in care vor arata moscheea si cladirile adiacente.
Amintim ca, prin HG 372 din 27 mai 2015, Guvernul Ponta aproba trecerea terenului propus de RA-APPS din domeniul privat si administrarea RA-APPS in domeniul public al statului si administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, precum si darea lui "in folosinta gratuita, pe o perioada de 49 de ani, (...) catre Muftiatul Cultului Musulman din Romania, in vederea edificarii unui complex de cladiri de interes public".
Pe 12 iunie
2015, Victor Ponta a plecat la Baku fara sa anunte public si nici macar pe
presedintele Romaniei, dupa care s-a suit in avionul presedintelui Erdogan
(conform informatiilor din presa) si a plecat impreuna cu el in Turcia pentru a
se opera la clinica privata Medipol, apropiata familiei Erdogan, unde a ramas
26 de zile.
Citeste
Istoria viitoarei mega-moschei: Cine a batut palma cu turcii si de ce noi nu
vom avea biserica la Istanbul
In luna
iulie a aceluiasi ani, Ponta a explicat ca, in ce priveste acordul pentru
ridicarea moscheii, a pus in aplicare o intelegere discutata de fostul
presedinte Traian Basescu.
Fata de
construirea moscheii au fost numeroase proteste in Capitala:
Protest la
Cotroceni fata de mega-moschee: Suntem crestini, nu permitem islamizarea tarii!
Sute de
cruci cu mesajul "Crestinii nu vor megamoschee", in intersectiile din
Bucuresti - s-a deschis dosar penal
Protest fata
de moscheea din Bucuresti: Mars cu cantece legionare in centrul Capitalei
(Video)
Un nou
protest pe terenul pentru moschee - 500 de cruci au fost infipte acolo
In luna
aprilie 2016, Primaria Sectorului 1 din Bucuresti a eliberat certificatul de
urbanism.
Pe acest
subiect, citeste si:
Patriarhia e
de acord cu construirea moscheii din Bucuresti - a primit asigurari ca nu vor
fi pregatiti aici lideri islamici
Certificatul
de urbanism pentru mega-moschee, contestat in instanta: Nimeni in Romania nu il
prigoneste pe Allah
Pozitia
Patriarhiei despre viitoarea moschee de la Bucuresti: Necesara, dar
"mega" poate e prea mult
http://georgeanca.blogspot.com.au/2017/05/fatima-silvia.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu