“Semmeringul Bănățean”,
preferatul turiștilor în lunile
călduroase.
De Adriana Mîț - Mai 21, 2017
Cât de spectaculoasă este calea
ferată Oravița – Anina
Prima și cea
mai spectaculoasă cale ferată montană din România, supranumită și “Semmeringul
Bănățean”, devine un adevărat punct de atracție în lunile călduroase. Numărul
turiștilor crește de la an la an. Calea ferată Oravița – Anina, din județul
Caraș-Severin, este una dintre atracțiile turistice pe care cei care ajung în
Banatul Montan nu trebuie să le rateze. Deși “Semmeringul Bănățean” are doar 34
de kilometri, traseul este parcurs în aproximativ două ore, dar călătorii n-au
cum să se plictisească. În județul Caraș-Severin, la o distanță de aproximativ
140 de kilometri de Timișoara, se află un mic colț de rai, care poate fi
admirat din tren. O călătorie în timp, pe cea mai veche cale ferată din
sud-estul Europei costă doar 20 de lei, dus-întors, iar peisajul din această
zonă din Banatul Montan este de vis. Mai ales în lunile călduroase, când totul
înverzește. Ioan Fofiu, șeful Departamentului Mersul Trenurilor din cadrul CFR
Timișoara, ne-a declarat că anul trecut, peste 3.500 de turiști s-au plimbat pe
“Semmeringul Bănățean”. Cei mai mulți dintre călători au preferat să viziteze
calea ferată Oravița – Anina din primăvară până în toamnă, iar numărul lor este
în creștere. “Pe anul trecut, pe o pereche de trenuri pe zi, dus-întors, am
avut un trafic de 3.500 de călători. Preponderent în perioada 1 aprilie – 30
septembrie, unde erau aproape 3.000 de călători. Deci, în proporție de 80% în
această perioadă de primăvară – vară, spre toamnă”, a explicat Ioan Fofiu.
14 tuneluri,
unele fiind printre cele mai vechi din Europa, zece viaducte, tăieturi în
Munții Aninei pe lungime de 21 de kilometri, adică peste două treimi din
întregul traseu. Așa poate fi descrisă, în câteva cuvinte, calea ferată Oravița
– Anina, al cărei traseu este de-a dreptul spectaculos. Cea mai veche cale
ferată montană de pe teritoriul actual al României a împlinit, în 2013, 150 de
ani. Cei 34 de kilometri pot fi parcurși în aproximativ două ore, și asta
datorită traseului dificil, viteza medie fiind de doar 17 km/h. Traseul este
supranumit și “Semmeringul Bănățean” datorită asemănării cu calea ferată
“Semmering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița – Anina circulă un
singur tren format dintr-o locomotivă diesel electric românească, construită
special pentru această cale ferată, și două vagoane necompartimentate, cu
aproximativ 100 de locuri, dotate cu bănci de lemn, realizate în anul 1914.
Cele două vagoane au fost recondiționate de mai multe ori, însă interiorul și
carcasa nu au fost schimbate. În anii precedenți, CFR a încercat de mai multe
ori să scape de calea ferată Oravița – Anina, pe care a scos-o la licitație,
dar, de fiecare dată, nu a fost găsită nicio companie privată interesată de ea.
Segmentul de cale ferată Oravița – Anina a fost construit în perioada 1860 –
1863, fiind un rezultat al exploatărilor miniere din Banatul de Sud. Concret,
exploatarea cărbunelui a creat necesitatea transportului către Dunăre, unde
urma să fie încărcat în vagoane. Astfel, linia făcea parte din “Drumul
cărbunelui”, Anina-Oravița-Baziaș. La Baziaș, cărbunele din zăcământul de huilă
superioară din Anina era încărcat în șlepuri pentru a aproviziona mari furnale
din Europa centrală. Calea ferată Oravița – Anina a fost dată în funcțiune la
data de 15 decembrie 1863 pentru transportul de mărfuri și la 4 aprilie 1869
pentru cel de persoane. Interesant este faptul că cele 14 tunele ale liniei au
fost săpate cu dalta și cu târnăcopul, pentru că dinamita nu era inventată acum
150 de ani. Cel mai înalt viaduct al căii ferate este Jitin, de 37 de metri,
considerat o adevărată operă de artă, iar cel mai lung tunel de pe traseu este
Gârliște – 660 de metri. Construcția “Semmeringului Bănățean” a costat în total
cinci milioane de guldeni. Linia nu a fost niciodată electrificată, acesta
fiind motivul pentru care și în momentul de față circulă o locomotivă diesel.
Cum circulă
trenurile Reprezentanții CFR Călători anunță pe site-ul instituției că pe calea
ferată Oravița – Anina tariful de călătorie este unic. Astfel, pentru o
călătorie la clasa a 2-a, de la Oravița la Anina și înapoi, turiștii trebuie să
scoată din buzunar 20 de lei, la care se adaugă tariful de rezervare a locului,
în valoare de 3,90 lei. Această rezervare este obligatorie în sezonul estival,
asta pentru că nu puțini sunt cei curioși să se plimbe pe “Semmeringul
Bănățean”, însă trenul este format doar din două vagoane. Trenul pleacă zilnic
de la Oraviţa la ora 11.15 şi ajunge la Anina la 13.05. Acelaşi tren se
întoarce cu călătorii la ora 13.30 din Anina şi soseşte la Oraviţa la 15.20.
Citeste mai
mult pe:
http://www.pressalert.ro/2017/05/semmeringul-banatean-preferatul-turistilor-lunile-calduroase-cat-de-spectaculoasa-este-calea-ferata-oravita-anina-foto/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu