Cuvinte și istorisiri ale Starețului
Paisie (XΧ)
Cuvinte și istorisiri
ale Starețului Paisie (XΧ)
Astăzi s-a aprins un mare foc și
toate ard. Pentru aceasta numai rugăciunea a mai rămas.
*
Când Proorocul David spune „lipsească
păcătoșii de pe pământ și cei fărădelege, ca să nu mai fie”[1], nu înțelege
să-i nimicească Dumnezeu pe păcătoși, ci se roagă să se pocăiască și să devină
buni.
*
Rugăciunea este primită de Dumnezeu,
atunci când o simțim.
*
Smerenia este temelie pentru orice
început și lucrare. Este condiția necesară pentru a aduce ofrandă în Biserică.
*
Greșești – nu greșești, dacă vrei să
vezi fața lui Dumnezeu, trebuie să primești nedreptatea.
*
Când lăudăm mănăstirea noastră,
mândrindu-ne pentru aceasta, este ca și cum am da arme diavolului să ne
războiască.
*
Mai demult oamenii aveau ispite mici,
acum au mai mari, iar mai târziu încă și mai mari. Atât de mari, încât va fi
nevoie de Sfinți, ca să se roage pentru ei.
*
Unii închinători au spus Starețului
despre articolele scrise de ziare despre căderea unui cleric. Starețul a
ascultat cu atenție, fără să se tulbure sau să se lase influențat, ci cu
blândețe și smerenie a răspuns: „Eu nu știu ce anume s-a întâmplat. Dar dacă
s-au petrecut cele pe care le spuneți, se vede că Dumnezeu S-a milostivit de
omul acela și, deoarece avea mult egoism, a îngăduit căderea aceasta, cu scopul
de a se pocăi și mântui”.
*
Trebuie să fim nevoitori și nu doar
privitori. Nu ne folosește doar să ne minunăm de Sfinți, ci trebuie să intrăm
în arenă, să ne pregătim și să ne luptăm. Mulți obișnuiesc să stea confortabil
în fotolii, să mănânce semințe de dovleac și să aplaude, fără să se nevoiască.
Dar în felul acesta nu există sporire.
*
Este nevoie de luare-aminte, deoarece
păcatul și răul obicei pot și după minuni – dacă cineva nu ia aminte – să-l
tragă pe om în mreaja răului. Un demonizat a venit aici și demonul a plecat.
Dar apoi acela nu a luat aminte, a căzut în păcate trupești și s-a demonizat
din nou.
*
Trebuie să ne dăruim aproapelui, ca
să ni Se dăruiască Hristos.
*
De măslinul aflat în curtea Chiliei
Panaguda avea întinsă o sfoară, ca să-și întindă flaneaua. Pe acea sfoară
treceau furnicile și veneau pe peretele Chiliei sale. Deoarece le venea greu,
Starețul a pus alături și un lemn, făcându-le astfel un bulevard confortabil.
Dacă atât de mult se îngrijea de furnici, cu cât mai multe a făcut pentru
oameni și pentru Dumnezeu.
*
Un tânăr cu probleme psihologice
serioase a fost adus la Stareț de prietenul său, ca să-l ajute. Starețul l-a
întrebat: „Îți amintești ce gând te înnebunea? Acela nu-și amintea, iar
Starețul i-a spus exact ce gând avusese înainte de a se îmbolnăvi. Prin aceasta
Starețul a exprimat un mare adevăr, că adică gândurile pătimașe nu numai că ne
înnebunesc, dar ne și osândesc, așa cum spun și Sfinții Părinți: „Din gând se
mântuiește, din gând se osândește”.
*
Un student la Teologie l-a vizitat pe
Stareț la Coliba Cinstitei Cruci și, impresionat fiind de discuție, a hotărât
să devină monah și să rămână împreună cu el. Starețul i-a spus: „Voia lui
Dumnezeu pentru tine este să devii monah în chinovie, iar nu în pustie. Să
mergi pe la toate mănăstirile și unde te va lumina Maica Domnului și te vei
odihni sufletește, acolo să rămâi. Iar eu sunt gata să te ajut în calea
viețuirii tale monahale cu rugăciunea și sfatul meu, dacă va fi nevoie”.
*
Monahul nu scrie cărți, dar când este
nevoie scrie. Unul nici nu a venit în Sfântul Munte, nu a apucat să devină
monah, și voia deja să vorbească și să scrie despre Sfântul Munte. Altul a
venit într-o vizită în Sfântul Munte și a scris deja o carte. Un altul de
îndată ce a devenit monah, a început să scrie cărți dogmatice și să-i judece pe
toți. Seamănă cu un prunc care se naște cu dinți și mușcă, adică este un
monstru.
*
Monahii să stea departe de lucrări
arheologice și să ia aminte la construcții, ca să nu devină și ei constructori
(adică să lase cele călugărești).
*
Într-o mănăstire cu cincizeci de
monahi, de multe ori toți cei cincizeci nu pot ajuta mănăstirea precum unul
singur.
*
Gândul unora seamănă cu vinul. Când
începe să se strice, nu se oprește până nu se face oțet.
*
În Sfântul Munte a venit aluat
(tineri monahi), dar ce plămadă au găsit la noi, monahii de astăzi?
*
Un singur Sfânt de am fi avut, ar fi
rezolvat toate problemele. Poți să-mi găsești un Sfânt?
[1] Psalmul 103, 35.
Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI
ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.
http://marturieathonita.ro/cuvinte-si-istorisiri-ale-staretului-paisie-x%CF%87/
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Odată un împărat a chemat la palatul său pe toții magii din împărăția sa și le-a spus:
– Vreau să fiu pildă pentru supușii mei. Par să fiu tare și puternic, liniștit și netulburat în greutățile vieții. Uneori însă se întâmplă să fiu întristat și melancolic pentru un motiv anume sau din pricina deochiului. Alteori o bucurie neașteptată sau o mare reușită se poate să mă conducă la o stare de entuziasm exagerat. Iar aceasta nu mă mulțumește. Mă face să mă simt ca și paiul pe care îl lovesc valurile vieții. Faceți-mi un talisman care să mă țină departe de toate aceste sentimente și de căderile dispoziției, plăcute și melancolice.
Magii, unul după altul, și-au mărturisit neputința de a împlini dorința împăratului. Ar fi putut să facă talismane de toate tipurile pentru nesăbuiți, proști, naivi, dar era greu și totodată primejdios să-și bată joc de împărat.
Împăratul era gata să-și reverse mânia sa, când dintr-odată i s-a înfățișat înaintea sa un bătrân înțelept, care i-a spus:
– Măreția ta, mâine vă voi aduce inelul, care de îndată ce îl veți privi, dacă sunteți întristat, veți fi mulțumit, dacă sunteți entuziasmat, vă veți liniști atunci când veți citi niște cuvinte încrustate pe el.
În ziua următoare bătrânul înțelept s-a întors la palat și în cea mai deplină liniște, creată de așteptarea cuvintelor magice, a predat împăratului inelul. Acela, după ce l-a luat în mână, a citit cu uimire:
„Totul este trecător în această viață”
CARTEA CRESTINA ORTODOXA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu