Manifestul
luminii
În pustiul deşertului
tău
ai adunat
atâtea lacrimi, dar ştii că
există o lume
în care frumuseţea inimii
se poate uita
în oglinda lumii fără să se teamă.
Când se
descoperă încep să se contopească
în infinitul
multicolor al trăirii.
O altă viaţă,
cea adevărată!
Ţi-au explodat
toate simţurile,
nu mai ştii
cine eşti,
ai impresia că
te-ai întors în timp,
fiecare clipă
adânc te răscoleşte
din cele mai
îndepărtate
şi-nstrăinate
trăiri multiplicate
ce parcă acum
au reînviat!
Mi-ai schimbat
traiectoria vieţii,
frumoasa mea
poveste!
Sunt ca un fulg
ce pluteşte atât de uşor,
nimic întinat
nu mai simt în mine,
îmi redesenezi
întreaga panoramă,
punct cu punct
mă-arunci spre nemurire
şi-mi dai curaj
să-ating veşnicia!
Simt că totul
este un început,
parcă naşterea
mea acum se-arată,
un monstru
sacru ai trezit în mine,
se desface
pământul sub picioarele mele,
mă-nghite cu
fiecare respiraţie,
în mine
se-arată o altă fiinţă,
trăiesc şi zbor
spre lume
cu aripi ce
se-ascund în tine.
Mi-ai luat tot
ce am crezut că am
şi după a ta
simţire m-ai refăcut!
Vino să-mi
scrii pe buze,
cu trupul tău,
povestea iubirii,
străbate prin
clipă universul,
femeie zidită
în mine!
Doamne, de ce
ne dai daruri
ce ne sunt
povară?
Am început
să-mi desfac ramurile-n tine,
am eliberat
puterea dinlăuntru,
în mine s-a
născut viaţa! - îmi spui
în tumultul
clipei nestăpânite.
Nu te zbate,
respiră adânc
şi lasă-te
purtat de valul tandreţii!
Undeva departe,
bătaia unor
aripi taie aerul din noi.
Dincolo de
zidurile înalte
şi verdele porţilor
se naşte un
transfer îmbătător,
delicat şi
limpede, ce-adie peste noi,
dincolo de
norii gândurilor,
silabele
iubirii ne picură în suflet,
se naşte acel
om
din îngemănarea
inimilor în trup.
Totul se-aşează
de la sine,
totul vine ca o
briza suavă
ce-ndepărtează
trecutul,
amalgam de emoţii
te leagă fără
să simţi legăturile,
acolo unde
pământul e
suspendat pe nimic.
Câtă
simplitate, şi totuşi,
câtă
încărcătură în acest "a înţelege"!
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu