27 mai 2017
ÎNCĂ UN BUCHET DE POEME ÎNTINS CELOR
CARE MAI AU SUFLETELE FRUMOASE ȘI MAI SUNT CAPABILI DE IUBIRE ÎN LUMEA ACEASTA. ÎNCĂ O RUGĂCIUNE PENTRU CEI CARE AR MERITA SĂ
FIE IUBIȚI ÎN ACEASTĂ EXISTENȚĂ !
DOAMNE CUM NE CĂUTĂM PRIN LUME, IUBITO !
Doamne, cum ne căutăm prin lume,
iubito
Ca nişte orbi cu mâinile întinse
Prin ploile şi prin ninsorile
amarnice
Ca două ţipete înalte, spectrale,
ucise
De la începutul lumii te strig,
iubito
Ţipătul meu colindă năuc prin noaptea
universală
Pierzându-se pe mări şi pe coclauri
Pe fundul lumii Domnul din moarte se
scoală
Toată materia din mine iubito mă
doare
Aş vrea să te văd să te aud să te ating
Prin păduri paltinii hohotesc în gura
mare
În lumea subatomică, iubito, e trist şi e frig
ATÂT DE MULT TE-AŞ IUBI
O, iubito, te iubesc atât de mult
încât
Dacă aş fi o piatră
Ţi-aş spune tot timpul că te iubesc
Pe limba pietrească
Încât de atâta iubire
Vom începe amândoi să ne înroşim
Ca metalul topit
Care începe să crească
Şi vom curge unul înspre altul
Nefire înspre fire
Vărsându-ne unul în altul
Cântând
În gura mare
Înalt țipător și subțire
Sau aş mai vrea să fiu un stejar
Uriaş cu mii de crengi
Un munte de frunze până la cer
Şi tu să fii o stejară
Înaltă, subţire, abstractă
Orbitoare dulce amară
Ţi-aş spune toată ziua că te iubesc
Prin toate frunzele şi prin toate
ramurile mele
În limba uriaşă stejerească
Şi mi-aş întinde către tine
Zeiască
Toate ramurile şi toate crengile să
te cuprind
Încât la un moment dat o să începem
să plutim
Unul către altul
Cântând și venind
Cu rădăcini cu tot
De parcă pământul s-ar fi transformat
într-o apă
Până când vom deveni
Un singur stejar
Cântând pe culmea
Dealului în gura mare
Înalt sfâşietor și amar
Iar dacă aş fi un râu,
Iubito,
Şi tu ai fi un râu
Ţi-aş spune tot timpul clipocind
Că te iubesc
În limba noastră a râurilor
Prin toate valurile mele
Şi prin toate pietricelele şi firele
de nisip
De pe fundul tuturor râurilor
Încât unul din maluri
Se va întinde către tine
Astfel că la un moment dat
vom deveni un fluviu
cutremurător de rubine
amare
ale cărui maluri se vor
întinde la nesfârşit
cântând în gura mare
Atât de mult te iubesc
Iubito
Încât aş vrea să fiu toate fiinţele,
toate lucrurile şi toate fenomenele
naturii
şi să-ţi spun toată ziua şi toată
viaţa şi toată veşnicia
că te iubesc
şi marginile mele se vor întinde
către tine clipocind
cântând în gura mare
până când toate fiinţele şi toate
lucrurile
şi toate fenomenele naturii ar deveni
o Fiinţă
Adâncă Nesfârşită Sfâşietoare
CA ANII VOR TRECE MILENIILE
Ca anii vor trece, iubito, veacurile,
mileniile
În lume va fi mai trist şi mai ger
Imperiile se vor trece unul câte unul
Dragostea noastră va răsări mai mare
pe cer
Soarele va răsări şi el şi va apune
Şi nu va mai auzi nimeni glasul dulce
de miel
Oraşele se vor surpa triste-n
adâncuri
Numai dragostea noastră va rămâne la
fel
S-ar putea ca civilizaţia aceasta să
se treacă
Aşa cum trecutu-s-au mândre cetăţi
În mintea mea venind pe coline
Tu mai înaltă și mai frumoasă
te-arăţi
Miresmele de crini vor umple văzduhul
Oamenii se vor trece şi ei pe pământ
Iubirea noastră va urca pe cer ca un
astru
Cutremurând, mai mare şi mai sfânt
AŞTEPTARE
Fiu al răbdării parc-aş fi
Văzduh plutind într-un văzduh
Şi setea sfântă a unui duh
Aceea de-a se mărgini
Parc-aş fi streaşină de lume
Substanţă fără conţinut
Durere ce nu s-a durut
Un vis visat de el anume
Corabie fără de port
Sămânţa unui aer trist
Ştiind atât doar că exist
Durere care mă suport
PUBLICATE AZI, 27. 05. 2017 CU DRAGOSTE, ȘTEFAN DUMITRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu