GÂNDURI - Pr. Al. Stanciulescu-Barda

CALEIDOSCOPUL - Sfantul Ioan din Kronstadt

Tu esti acelasi (Psalmul 101, 28), se spune despre firea neschimbatoare a lui Dumnezeu. O, daca si tu, omule, ai ramâne neschimbat, azi, mâine si poimâine si asa mai departe si nu te-ai preface într-o mie de feluri, ca un caleidoscop! O, daca ai ramâne si tu mereu acelasi, pasnic, bun, simplu, amabil, rabdator, iubitor de munca, binevoitor, generos! Ai putea fi asa daca te-ai ruga cu credinta pornita din inima si cu dragoste de Cel ce este neschimbator: „Eu sunt Domnul si nu m-am schimbat” (Maleahi 3, 6). „Eu pazesc neplecati spre rau pe robii Mei, ca Eu sunt izvorul bunatatii, Care fac bine celor ce dupa vrednicie slujesc Mie” (Canonul Arhanghelilor, cântarea 6, tropar 3).

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 172.

Paraliticul vremii noastre

26.07.17 by Pr. Al. Stanciulescu-Barda

Multe minuni a săvârșit Mântuitorul în timpul activității Sale pe pământ: unele asupra oamenilor, altele asupra naturii, altele asupra Lui Însuși. Printre minunile săvârșite asupra oamenilor întâlnim mai multe vindecări de paralizați sau slăbănogi. Le-am auzit în duminicile din timpul anului. Și, totuși, oprindu-ne puțin asupra vindecării paraliticului din Capernaum(Ioan, XVII, 1-13), care tocmai a fost rânduită să fie citită în această perioadă, putem trage câteva concluzii, care să ne fie de folos. Paraliticul acesta, asemenea aceluia adus de patru oameni și introdus prin acoperișul casei în fața lui Iisus(Ioan, X, 9-16), asemenea fiicei canaanencii, asemenea slugii sutașului, asemenea fiicei lui Iair, asemenea atâtor copii demonizați și a multora sunt oameni vindecați sau înviați în urma rugăciunilor săvârșite de alții pentru ei, fie că aceia erau în relație de rudenie, fie în relație de prietenie. Interesant este că de fiecare dată rugăciunile făcute de alții pentru cel aflat în suferință se împlinesc cu repeziciune. Alta este situația paraliticului/slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda(Ioan, V, 1-15). Acesta, singur și părăsit de toți prietenii și rudele, se rugase 38 de ani….!

Fiecare dintre noi avem câte un paralitic pentru care este nevoie să ne rugăm:

În primul rând este sufletul nostru. Hăituiți toată ziua de grijile pentru trup, uităm, pur și simplu, că mai avem și un suflet, pe care trebuie să-l hrănim, să-l adăpăm, să-l educăm, să-l creștem. Muncim de dimineață până în noapte și de seara până dimineața să câștigăm pentru trup cât mai multă și mai bună mâncare, băutură, îmbrăcăminte, adăpost, medicamente, să-i asigurăm transport cât mai confortabil, plăceri cât mai multe, poziții sociale cât mai respectabile etc. Ne văităm că suntem obosiți, că suntem stresați, că avem nevoie să mergem la mare, la munte, la stațiuni, la ,,recuperări”, la săli de fitnes, pe terenuri de sport sau alte minunății de genul acesta, pentru ca să ne facem trupul cât mai sănătos, cât mai puternic, cât mai frumos, cât mai viguros. Ne purtăm cu trupul nostru așa cum s-ar purta o mamă bună cu copilul său! În ființa noastră există însă și sufletul, pentru care nu mai avem nici timp, nici bani, nici dispoziție, nici plăcere. Cele câteva minute de rugăciune sunt cenzurate de gândurile de tot felul care atunci se îngrămădesc mai tare în mintea și în inima noastră; câteva ore pe săptămână nu avem ca să trecem pe la biserică la o zi de sărbătoare; câțiva creițari nu ni se găsesc să dăm unui flămând, unui necăjit, unui nevoiaș; aruncăm haine bune la tomberon, la ogaș, la gunoi, dar nu ne lasă inima să le dăm cu bucurie unuia care n-are cu ce să-și îmbrace copiii; știm nenumărate probleme din viața eroilor din telenovele, dar suntem străini de necazul, de suferința fratelui, vecinului, colegului, semenului nostru; citim tot felul de publicații de scandal și de can-can și tot felul de texte mai mult sau mai puțin otrăvitoare spiritual de pe internet, dar nu avem timp niciodată să citim o pagină din Biblie sau dintr-o carte ziditoare de suflet. Toate acestea sunt hrana, băutura și îmbrăcămintea sufletului nostru. Dacă nu i le dăm când are nevoie, arată ca un copil vitreg, neglijat de părinți, dat la orfelinat sau lăsat în grija mahalalei. Cu el ne vom duce la Dumnezeu în ceasul morții, nu cu trupul. Se cuvine să facem și noi ca acei prieteni din Evanghelie și să ducem la Iisus sufletul nostru slăbănogit, paralizat, de neglijența noastră și să ne rugăm pentru el. Poate nu e prea târziu și se mai poate vindeca!

În al doilea rând, paralitică este ruda noastră, prietenul nostru, colegul nostru. Poate că trupește e sănătos tun, sau pare că e sănătos, dar sufletește a paralizat demult. Îl vezi toată ziua și până după miezul nopții la cârciumă bând, urlând, înjurând, prăbușindu-se sub masă ori în șanț. Îl vezi cum fumează țigară din țigară sau poate consumă chiar droguri. Îl vezi cum își părăsește femeia și copiii și pleacă să-și găsească fericirea în cuiburi străine. Vezi pe atâția trăind în concubinaj ani de zile, în așa-zise ,,căsătorii de probă”. Vezi pe unii cum fură bunurile altora, cum se ceartă, cum se bat, cum umblă prin judecăți ani de zile ca să răpească o palmă de pământ sau un alt bun al altuia. Vezi pe unii cum înjură și ocărăsc cu tot ce-i în cer și pe pământ, cum lucrează în duminici și sărbători fără teamă de Dumnezeu și jenă de oameni, auzi de alții cum omoară, cum jură strâmb prin tribunale pentru o strachină de linte. Auzi de alții că fac trafic de droguri, de carne vie, că sechestrează și exploatează semeni de-ai lor, că fac atentate și lasă în urmă zeci și sute de morți. Vezi pe unii că trăiesc o viață fără să se spovedească și fără să se grijească, fără să pășească o dată pragul bisericii. Nu vi se pare că aceștia, sub aspect moral și spiritual, sunt asemenea paraliticului din Evanghelie? Asemenea oameni nu se mai roagă pentru ei înșiși, nu mai sunt interesați de ce se va întâmpla cu ei pe lumea cealaltă. Pentru ei totul începe și se termină aici. Sunt oameni ai pământului și-i dau lui nichipercea fiecare clipă și fiecare picătură de vlagă a vieții lor! Se cuvine să ne rugăm pentru ei! Sunt frații noștri bolnavi! Paraliticii și slăbănogii noștri! Poate o mai fi vreo șansă de însănătoșire și pentru ei! Să încercăm și să insistăm de fiecare dată când ne rugăm pentru noi înșine!

Un mare slăbănog al vremii noastre este însăși lumea în care trăim. E îngrozitor cât de bolnavă este sub aspect spiritual! Și-a construit dumnezei străini, cărora li se închină și le aduce jertfe zilnic. Aș cita dintre aceștia doar trei: averea, puterea și plăcerea. Lista ar putea continua. Pe Dumnezeu cel adevărat, Creatorul cerului și al pământului L-a îndepărtat din viața ei. Nu I se mai închină, nu-L mai cinstește, ba, dimpotrivă, spune că Dumnezeu fie nu a existat niciodată, fie a… murit! În duminici și sărbători creștinești lumea lucrează, se distrează, face orice, numai de Dumnezeu nu se apropie. Alte ,,sărbători” și-a creat, altor zeități aduce jertfă, îi este jenă chiar să mai numească sărbătorile creștine. În posturi organizează nunți și botezuri, majorate și tot felul de zaiafeturi, care sunt însoțite de mese bogate, de muzică împrumutată parcă din infern, cu dansuri aproape satanice. Respectul de bătrâni, de valorile milenare ale popoarelor a rămas o amintire. Lumea își face un adevărat ideal din a distruge tot ce-i creștin, din a instaura o nouă religie, o religie a dezmățului și a destrăbălării. E subminează familia și se impun prin lege tot felul de aberații de care strămoșii ar muri a doua oară dacă ar auzi de ele. Desfrânata apocaliptică este ridicată la rang de prințesă a vremii noastre. Moartea este ținută la sânul lumii ca un animal de companie. Se omoară oamenii unui pe alții prin vrajba și ura lor, prin faptele lor. Auzi în fiecare zi de atentate, de războaie între oameni și popoare, de accidente de tot felul, de crime, de sinucideri, de milioane de avorturi, de cataclisme naturale, care provoacă mii de morți. Nu mai știi ce să mănânci și ce să bei, fiindcă mâncarea este otrăvită, băutura, aerul, apa, solul și subsolul. Substanțele chimice sunt prezente în tot și în toate, amăgindu-ne văzul, mirosul, gustul, distrugându-ne sănătatea și viața. Auzim zilnic de tot felul de infracțiuni săvârșite la nivelul justiției. Auzim de judecători și de procurori corupți, de documente falsificate și mărturii mincinoase, de oameni nevinovați, care sunt aruncați după gratii mulți ani sau poate tot restul vieții. Auzim tot mai aproape țăcănit de mitralieră, huruit de avioane, miros de praf de pușcă. Nu vi se pare că lumea însăși este un paralitic, un slăbănog, care are nevoie urgentă de vindecare?

Fiecare creștin adevărat, de acolo de unde se află, în intimitatea sufletului și cămăruței lui, când se roagă pentru sine, pentru copiii lui, pentru familia lui, pentru sănătatea și mântuirea lui, să se roage și pentru rudele sale mai apropiate și mai depărtate, pentru cei în suferință, pentru cei credincioși și necredincioși, pentru țară și pentru lumea întreagă. Este nevoie mai mult ca oricând de o minune dumnezeiască pentru ca acești paralitici ai vremii noastre să se facă sănătoși. Dă, Doamne!

www.omniscop.ro

POARTA SI USA - Sfantul Nicolae Velimirovici

Acestea sunt de asemenea simboluri ale lui Hristos, dupa însesi cuvintele Lui: „Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10, 9). Pe nici o alta cale nu este cu putinta sa intri în Împaratia Cerurilor. Însa „poarta” este strâmta, tot dupa cuvintele Mântuitorului Hristos. Pentru ce este strâmta? Pentru ca omul sa se strecoare prin ea cu greutate, caci trebuie sa se lepede de sine; la fel cum sarpele îsi da jos pielea, chipul naturii lui, tot astfel si omul cel vechi; altfel el nu va intra în Rai.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 55-56.

SAGETILE - Sfantul Nicolae Velimirovici

Sagetile sunt un simbol al ispitelor la care este expus omul. Mai cu seama acesta se refera la atacurile cele nevazute asupra sufletelor noastre din partea duhurilor celor întunecate. Duhurile cele întunecate inspira sufletelor noastre gânduri rele si patimi necuviincioase atât de iute si de neasteptat, precum sageata vânatorului care sageteaza cerbul când bea apa linistit din pârâu, fara sa ia aminte la un astfel de rau. Sfântul Apostol Pavel vesteste celor credinciosi sa stea de veghe cu teama si rugaciune, ca sa reteze „sagetile celui viclean”.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 61.

CARCEII VITEI DE VIE - Parintele Ilie Cleopa

Daca si cârceii vitei de vie ne sunt de fata, si aceia prin lucrarea ce o fac în vie, mult folos sa ne aduca noua. Daca si noi de aracii cei duhovnicesti, cu dragostea cea dupa Dumnezeu, ca niste cârcei ne vom lega si aproape de noi îi vom tine ascultându-le învatatura si supunându-ne lor întru cele spre mântuire, precum ne învata pe noi marele Apostol Pavel, zicând: „Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor ca celor ce privegheaza pentru sufletele voastre” (1 Tesaloniceni 5, 12) si iarasi: „Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu, la a caror savârsire a vietii privind sa le urmati credinta” (Evrei 13, 7).

Înca sa cugetam ca rodul vitei „veseleste inima omului” (Psalm 103, 16) si la Cina cea de taina pe vin întru Sângele Sau l-a prefac ut (Luca 22, 20). Si daca spintecata vedem frunza la vie si de la aceasta pe mestesugul Ziditorului nostru sa-l slavim si sa cugetam cum prin acoperirea cea cu frunze, pe vatamarile cele din vazduh sa le întâmpine cu îndemânare, iar prin rarimea spintecarilor frunzei, pe raza soarelui din destul spre coacerea strugurilor sa o primeasca.

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.