Centrul
Cultural Spiritual Văratic –
perenitate binevenită în efemerul cotidian
Prin Asociația culturală constituită din Centrul Cultural Spiritual Văratic,
locașurile sfinte ale mănăstirii de maici cu același nume, înființată în anul
1785, vor primi spre ascultare,
începând din 29 iulie 2017, un nou locaș cu specific predominant cultural, de
data aceasta, care-și dorește să contribuie, cu voia lui Dumnezeu și cu
sprijinul oamenilor, la o și mai bună cunoaștere a ceea ce este specific
sufletului și simțirii românești și nu numai.
Cele 274 de pagini ale monografiei Mănăstirea Varatic, editată de
Mitropolia Moldovei și Sucevei în 1986, prezintă, cu asupra de măsură, tot ce
este demn de laudă și de reținut din activitățile desfășurate în și cu
sprijinul acestei binecuvântate de Dumnezeu ctitorii. Încă din 1860 funcționa
la această mănăstire o școală de pregătire primară, iar din 1911, o Școală de adulte. Acestora li s-au
adăugat apoi și școli de pregătire bisericească. Din 1903 la Mănăstirea Văratic
funcționează o bibliotecă la care s-a adăugat un bogat tezaur de cultură și
artă. În acest mod, importantul rol cultural al mănăstirii, ca de altfel al
tuturor lăcașelor de cult românești, a crescut în amploare și semnificație
indiferent de vremuri.
Întrucât
cultura ne ajută să supraviețuim ca popor alături de celelalte popoare ale
lumii, orice modalitate de a crește cantitativ și, de ce nu, calitativ
contribuie la ieșirea din jugul cotidianului
efemer și la tentativa de intrare în
perenitatea umană.
Centrul Cultural Spiritual Văratic se
încadrează de la sine, atât arhitectural cât și ca finalitate
informativ-educațională, în structura acestui loc minunat prin religiozitate,
de istorie și de un pitoresc aparte. Ideea acestui centru a încolțit , în anul 2015, în mintea doamnei Emilia Țuțuianu-Dospinescu
și s-a materializat într-o clădire cu trei niveluri – demisol, parter și
mansardă – cu următorul cuprins: la demisol - Muzeu etnografic Safta Brâncoveanu, la parter – Salon literar dedicat celor care și-au mărturisit literar pioșenia și admirația
față de ceea ce a însemnat pentru ei Mănăstirea Văratic, iar la mansardă –
Biblioteca Mihai Eminescu și Salonul
dedicat Artei.
Conștiința mea de creștină nemțeancă,
legată, prin „atomii de voievozi și de
țărani” ce mă străbat, de tot ce are românismul mai bun, mai semnificativ
și mai durativ și care se înclină, întotdeauna, cu admirație și respect în fața
dăruirii constructive a celor care vor să lase, cu smerenie și fără dorință de
răsplată, CEVA în urma lor, mă obligă să
amintesc cu deferență, gratitudine și responsabilitate despre promotoarea
acestui deosebit proiect – Emilia Țuțuianu-Dospinescu.
Proiectul în sine este rezultatul alchimiei calităților multiple posedate
de dumneaei ca editor, scriitor, bibliotecar, psiholog și, nu în ultimul rând,
ca foarte bun organizator al transpunerii teoriei
în practică. (Le-am enumerat la masculin pentru a marca forța lor!)
Cunoscut fiind faptul că natura umană se
împotrivește, întotdeauna, oricărui lucru superior realității fixate în
parametrii evaluativi individuali, generând, în același timp, față de oricine îndrăznește să iasă din rând, cea mai sinceră și mai intensă invidie, se pot
lesne deduce piedicile (obiective și subiective) de care a avut parte și doamna inițiatoare a proiectului în întregul său
demers. (Fără libertatea de a blama, nu există nici elogii flatante!) Dar,
pasiunea pentru cultură, tenacitatea acțională (dacă a plecat pe drumul
implicării totale în ceea ce făcea și intuiția nu i-a strigat să se întoarcă, a continuat) și convingerea că
prezența unei probleme include și existența soluției acesteia, s-au transformat
în capacități persuasive augmentate cu fiecare eșec acumulat. (Doar mergând
descoperim drumul!)
Pe parcursul celor doi ani, cât a durat
finalizarea proiectului, foarte des,
realitatea de pe teren nu era identică celei prefigurate în proiect. Astfel că,
doamna Emilia Țuțuianu-Dospinescu a trebuit să renunțe la conexiunea non-locală temporară, să străbată spațiul ce leagă Romanul de Văratic cât mai des posibil,
asumându-și și rolul de proiectant
adjunct gândind, desenând și îndrumând executarea fiecărui detaliu
arhitectonic și/sau de mobilier. Dar participarea
directă nu s-a limitat doar la atât, deoarece dragii noștri constructori și furnizori au comis nenumărate abateri
de la contractele convenite și au trebuit atenționați, iar unii chiar
substituiți cu alții mai competenți în domeniu. În acest mod, lupta împotriva lucrurilor inerte a constituit garanția
realizării Centrului Cultural Spiritual Văratic ca instituție de cultură
sustenabilă.
Neavând integral ceea ce a iubit să aibă
proiectul acesta, doamna a trebuit să iubească ce-a ieșit, dat fiind că totul a
presupus o muncă asiduă, permanentă și istovitoare (s-a soldat și cu ceva
internări spitalicești!), fără pauzele necesare și fără a-și neglija nici
serviciul, nici propria familie, nici familia extinsă. Cred că, dacă cineva ar
întreba-o de ce a făcut toate aceste sacrificii ar răspunde, probabil, cu
versurile unui poet creștin și iubitor de neam: „Ce-mi puteți face/ Dacă vă iubesc?”Ce multe s-ar realiza pe lumea
aceasta dacă ar deveni cât mai numeroși cei care gândesc așa! (Cât trăim,
sperăm!) Implicarea directă a continuat, la cote maxime, inclusiv la finisajele
interioare ale clădirii; afirm acest lucru întrucât propria zi de naștere și-a sărbătorit-o prin acțiuni de igienizare
a planșeelor din încăperi. (Nici măcar nu le-a amintit colaboratorilor de
această aniversare!) Orice adaos comentativ se autoexclude.
Inaugurarea Centrului Cultural Spiritual
Văratic va lăsa în umbră și în urmă toate neajunsurile și neîmplinirile de pe traseu și va face loc bucuriei și
satisfacției muncii împlinite dizolvând totul
în entuziasmul indus de acest important eveniment de cultură perenă și, cine
știe, poate acest rezultat remarcabil va constitui un stimulent vizibil pentru ca și alții să se
implice în astfel de bune și folositoare acțiuni.
Știm cu toții că mănăstirile din Moldova
sunt remarcabile atracții turistice, atât pentru românii noștri, cât și pentru străinii
care ne vizitează țara. În acest context, adaosul
cultural de la Mănăstirea Văratic va suplimenta competent impactul cultural
asupra comunității locale, naționale și asupra vizitatorilor străini ai acestor
binecuvântate de Dumnezeu locuri.
Iubind cultura, iubim natura, iubim
semenii (chiar și dușmanii) și, în primul rând pe Dumnezeu a cărui dreptate nu
este negociabilă, ci meritată de fiecare în parte și de toți la un loc.
Orice așezăminte cu denotații și
conotații culturale, prin prezența lor stimulatoare socio-cultural și religios,
contribuie la edificarea unor personalități conștiente că pot și trebuie să se
implice sincronic în salvarea diacronică
a întregii societăți. Doar acționând conștient și pozitiv, înțelegem rolul și
necesitatea picăturii noastre
contributive la creșterea gradului de cultură și spiritualitate, atât personal,
cât și al celor ce ne înconjoară.
Fie ca toți cei care vor vizita centrul
cultural ce va fi inaugurat pe 29 iulie 2017 să-și dorească (și să
înfăptuiască) solidaritatea culturală și spirituală cu semenii întru propășire
personală și generală.
„Mântuiește,
Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta!”
psih., V. Petrea
Roman,
18 iulie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu