MIHALCA - Prin ochii copilului, fulg în devenire

Prin ochii copilului, fulg în devenire

Privirea adâncă a copilului aducea lumina, nu întreba nimic.

Din infinitele raze, sclipiri albastre topesc

îngheţul pustiu, mânia, tristeţea,

balsam, ochii rotunzi pătrund în centrul inimii,

mâna mângâie chipul, şterge lacrima,

viscolul ce-l cotropea prin timp, urletul umbrelor nopţii,

zâmbetul învinge fulgerul negru,

ghearele demonilor ce-l sfâşiau adânc.

Coborâtor din stele, îngerul luminii,

copilul chemat la dorinţa iubirii,

candelă şi-adăpost,

prin forţa privirii şi puterea cuvântului,

deschide larg ferestrele, ridică barierele sufletului

înlănţuit în durere,

devorat de spaime şi patimi,

eliberează inimii Credinţa, Speranţa, Iubirea,

prizoniere-n întuneric.

Prin ochii copilului se revedea pe El, redevenea

... fulg, zbor de fluturi, vis, stea, răsărit, lumină sacră, Infinit!

7 noiembrie 2010

Povestea celor o mie de vieţi şi-o nouă viaţă

– Bunicule, ce sunt acolo în zare?

– Nişte dealuri.

– Şi după dealuri?

– Alte dealuri.

– Şi după alte dealuri?

– Dincolo sunt munţii, puiule!

– Dar tu, micule, ce îţi doreşti în viaţă?

– Altă viaţă!

– Şi după altă viaţă?

– O altă viaţă!

– Şi după acea viaţă?

– Ultima viaţă sau o nouă viaţă!

Ibn Al-Nadim derula, prin imaginile touchscreenului

din Fihrist, oglinda Timpului.

Când visul călătorea prin nopţi şi zile arabe

de-a lungul atâtor sute de vieţi,

fiica povestitorului îi prevestea lumina

tămâiosului zâmbet din manuscrisul Saragossei,

fiece viaţă prin pierderea nopţilor arabe.

El viaţa-şi dorea, suplimentarele nopţi

la cele o mie şi una nopţi,

povestea tuturor poveştilor şi viaţa fără de moarte...

Vedea derularea unei stranii, crude,

inexplicabile iubiri cu unica fată,

trăite în acea parte a oraşului,

dincolo de fumul amestecului de culori,

miresme ale unei primăvari şi toamne, uitând

de tărâmul de dincolo de voal,

atinsese Absolutul prin priviri, gânduri, vise, trăiri.

\Un vis răscolit persista prin timp, frânturi de imagini,

flori, sălcii plângătoare, o tânără fată la mijloc de pod,

o tulbure apă care reflectă lacrima privirilor ei,

un tânăr pătruns de frigul durerii din ea, apoi se trezea...

un tremur, ud leorcă, frisoane, o spaimă de moarte.

Şeherezada atât doar ştia,

trandafirul luminii nu înfloreşte în somn,

căprioara acum doar se-adapă,

din izvorul ei, o mie de vieţi şi ultima viaţă.

15 mai 2010

Priveşte cu înţelegere totul în jur...

Priveşte cu înţelegere totul în jur!

Mult prea târziu ne va fi să ocolim

stâncile ce ne-au epuizat zborul

trezit de clopoţeii câmpului nostru.

Priveşte cu uimire

pescăruşii ce plutesc deasupra mării,

precipitându-se spre următorul salt.

Mult mai mult va ploua când

ne vom acoperi gândurile

din ochii păsării Phoenix, oarbe de iubire.

Priveşte cu bucurie

agitaţia copiilor urcând toboganul,

fericiţi

ca frunzele desprinse,

cuprinse de mirajul zborului.

Un cerc în care ne vom întoarce,

primul şi ultimul zbor

visat de mugurele

ieşit în călătoria spiralată a vieţii.

Pentru a atinge, pământul se grăbeşte,

în drum spre rădăcini,

pentru a porni

în sevă spre viitorii muguri

de unde-şi vor relua zborul,

mereu primul şi ultimul, la infinit.

Priveşte cu atenţie bătrânii

sprijiniţi în baston,

urmărind copiii

care aleargă spre tobogan.

Priveşte cu înţelegere totul în jur!

27 octombrie 2011

Opreşte clipa, călătorule!

Pe undele timpului alert

derulezi şoseaua vieţii.

Între sosiri şi plecări,

rutina şi golul, mereu mâine,

gânduri-capcană, ţinte, dorinţe,

imagini, reţineri, amăgiri.

Alergi printre bucurii şi lacrimi,

somnul vieţii între leagăn şi cimitir,

privind doar înainte uiţi trăirea,

lumina, creaţia. Dormi încă.

– Opreşte clipa, călătorule!

E timpul schimbării,

Trezeşte-te

să te-ntâlneşti, la colţ de viaţă, cu tine!

Trăieşte azi, respiră adânc clipa,

alungă-ţi teama,

nu amâna mereu altă zi,

fără ezitări, ai încredere în adevăr,

în tine, în corp,

viaţă, alegeri, credinţe,

nu te bloca-n ele, printre ruine,

nu te răni, nu te victimiza.

–Să nu uiţi niciodată, că viaţa

e clepsidra zilei, zborul secundei acum!

Mergi dincolo de minte,

de urletele ei,

de limite,

nu te lupta cu ea!

Recompune povestea albastră,

infuzia de energie,

deblochează jocul, recreează viaţa,

primeşte abundenţa.

În cântul iubirii ziua să-nceapă,

deschide-ţi ochii,

un salt, dincolo, de văzut.

Fără regrete, la capătul staţiei,

desculţ prin iubire, să spui:

- A fost, a fost, a fost atât de frumos!

9 noiembrie 2010

În visul copilului

În visul copilului

- nepreţuita comoară a lumii -

respiră o mică necuprindere.

Ritmic balans,

legănând, tainic, viitorul.

În faşă sunt toate,

paleta de gânduri,

cuvintele toate, faptele toate,

inocenţa, ispite, păcate,

toate misterele vieţii.

Temeţi-vă înaintea copilului,

a micilor lui mâini!

Încă din leagăn va fi judecător.

Cu nepăsare, mâna copilului,

cu umbrele vii, se joacă:

jocul privirii, jocul iubirii, jocul trăirii,

jocul uitării numelor noastre...

1 iunie 2011

Barierele

Învelit de albastrul cerului,

visul nu are bariere.

Dincolo de albastrul cerului,

visul nu are bariere.

Şi-atunci barierele cine le-a trasat?

Frontiera

a împiedicat dorinţa călătorului.

Obstacolele

au împiedicat dorinţa de a se înălţa.

16 iunie 2011

Culegătoarea de stele

Mă înălţa spre cer,

până la stele,

eu mică, El mare,

De sus priveam lumea

eu mică, ea mare...

Întunericul era mai departe,

mai cald,

Lumea, copacii şi luna

se legănau

la fiecare pas.

Mă înălţa spre cer,

până la stele.

Încă mai simt cum,

uşor,

desprindeam câteva stele,

felinare ce luminau

paşii,

amprente lăsate,

în urma

trecerii noastre...

Şi acum mă înalţă

în zbor, în cer,

printre stele,

în visele mele,

zâmbeşte,

lumina-mi priveşte,

chiar dacă

eu sunt aici,

El e acolo,

undeva,

în cer,

printre stele,

icoană, candelă vie,

El, veşnic,

mereu

TATĂL MEU.

10 decembrie 2010

Refugiu în lumina unui zâmbet

Copilul de aur e-n tine, e-n noi,

mereu te priveşte, surâde.

Chiar dacă valurile trec,

priveşte-i zâmbetul poznaş.

Întoarce-te, găseşte-i calea,

deschide-ţi inima,

ascultă-i tainica şoaptă,

lumină caldă,

candelă vie,

nestinsă de niciun vârtej!

Acest refugiu să-ţi fie locul

când norii negri

şi deznădejdea te vor lovi.

Condus de el,

vei înţelege

că viaţa-i darul nepreţuit.

13 mai 2010

Priveşte marea întâmplare...

Priveşte marea întâmplare –

petrecerea unui om pe pământ!

Este pragul pe care păşeşti

pe urmele paşilor tăi, cândva ştiuţi!

Înţeleg maturitatea

ca un fruct zemos şi aromat:

"–Dacă-ţi fac apa jucăuşă şi sălbatică

n-o să-mi mai apropii barca de malul tău!”

– mi-ai spus cândva.

Stelele când le priveşti nu au colţuri,

doar puncte intens luminoase

ce pulsează vraja, iubirea, misterul!

Eu ştiu să stau la soare şi pe câmpul cu petale.

Realitatea e acolo unde eşti cu gândul.

O corespondenţă e în toate, o scriere tainică

ce-şi aşteaptă descifrarea,

ce nu-nţelegem rămân litere moarte!

Dacă-ţi lipseşte căldura,

închide ochii şi instant o vei avea,

căldura de orice fel... am să revin!

Înţelegem durerea legată de moarte,

arsura eternă din inocenţa privirii,

aici găsim doar locul ce ne va coace fructele.

Suntem spectatori şi actori ai istoriei,

suntem litere, simboluri, texte divine,

în care ni se-nscrie destinul.

Totul se derulează ca-ntr-un vis,

ca într-o sferă de cristal,

aici trăim în lumea umbrelor.

Dincolo de nori e lumina, trăirea,

totul e mai intens, mai viu,

cerul nu e un cer pasiv,

nici cerul recompensei,

e cerul iubirii,

cerul artei, un cer cerebral.

Omul va alege cerul îngerilor

sau infernul cu lumea lui de conspiraţii,

furii, ură şi demoni,

sufletul îşi doreşte doar continuarea,

eternitatea verbului a fi...

4 august 2011