Veronica Balaj
Pași printr-o ctitorie
Publicat pe noiembrie 8, 2018
De fapt, ar
trebui să fi folosit pluralul și să spun, pași prin mai multe ctitorii,
întrucât spațiul mirific al Văraticului asta cuprinde. Ar fi de… neignorat
ambientul special susținut de misterul Pădurii de Argint numită astfel de
poetul național, de dulcea, ocrotitoarea și împăciuitoarea atmosferă monahală.
Ar mai fi clădirile mânăstirilor gravate cu sfințenie, adică puterea de-a
învinge vremile dar, despre acestea s-a consemnat mult și pe măsura importanței
lor, iar acum, a venit rândul să fie înscrisă în acest patrimoniu o altă
ctitorie. Una nouă.
Termenul
ctitorie sugerează desigur mai întâi, respect și plecăciune admirativă. De data
aceasta, întrucât este vorba de o ctitorie contemporană, lucru care pare
nepotrivit cu viața noastră în care auzim mai mult de… căpătuială, mă simt
obligată a face câteva precizări, a vă invita la experimentarea unei stări de
mirare. Nu tulburare, nu fior admirativ, nu imbold să mai facă și alții
asemenea gesturi.
E vorba
așadar de o ctitorie în cel mai exact sens. Centrul Cultural Spiritual Văratic,
lăcaș care are la temelie un legământ de iubire. O puteți lua și ca pe-o
omenească dorință de dăinuire în timp a sentimentelor de dragoste, putem
accepta și nota romantică a motivului care a dus la startul acestei
construcții. Aleasa sorții, căci, nu oricine are șansa de-a semna o ctitorie,
ei bine, a fost doamna Emilia Țuțuianu, psiholog, poetă, editor și iubitoare de
cultură. L-a cunoscut și i-a sugerat domnului Dinu Sfrijan, un român emigrat
mai demult în Anglia, care dorea să lase în memoria iubitei sale soției, Sheila
Margaret Richardson, întru neuitare, un semn dăinuitor, i-a propus deci,
construirea unei locații cu scop cultural. Ba mai mult, un spațiu de perpetuă înnodare
spirituală a vremilor. Ideea de rămânere în timp a fost punctul motivațional.
Apoi, lucrurile s-au derulat din ce în ce mai acroșant. S-a ales ca locație
Văraticul. Trebuiau aprobări, desigur. Proiectului i s-a alăturat cu tot
sufletul şi dăruirea Maica Stareță Iosefina Giosanu susținută şi de Consiliul
mânăstirii, astfel încât se întocmesc actele pentru construcție, în preajma
locului unde fusese casa Veronicăi Micle.
Menționând
aceasta, am intrat deja în istoria culturală și spirituală a locului.
Fazele prin
care trece ridicarea unei clădiri care trebuia să respecte linia tradițională,
însemnele arhitecturale din zonă, ar putea fi încă o pagină scrisă cu litere de
devotament din existența acestui lăcaș. Responsabilă pas cu pas cu împlinirea
acestora fiind dna Emilia Țuțuianu, sub cuvânt de onoare față de finanțatorul
Dianu Sfjrijan. Așa încât, în mai puțin de un an, în iulie 2017, clădirea este
finalizată, interiorul de asemeni pregătit să-și primească oaspeții, oameni de
cultură care vor susține activități specifice, precum a fost destinat dintru
început.
La
sărbătorirea unui an de la înființare, 28-29 iulie, 2018, Centrul Cultural
Văratic a găzduitul un summum de întâmplări Sub semnul lui Mihai Eminescu.
Intrarea în
clădire nu va fi fără emoții, vă asigur. Aspectul elegant și totuși cu patina
vremii, minuțiozitatea cu care s-au consonat lucrările cât și însemnele,
încrustate în vitralii, (colorit și formă preluate din tradițiile locului),
sunt de o perfecțiune exemplară. Admirația te ține într-o mirare continuă. Cum
adică, azi?! Se poate așa ceva? Dintr-o donație?!! În numele culturii ??!.
Un prim
argument, este o pisanie scrisă pe o carte format mare, care te întâmpină
pentru a ști de la bun început unde anume te afli: într-un loc binecuvântat de
iubire… ,,cu intenția de a lumina, a așeza și a rostui vieții de obște, pentru
a păstra identitatea și tradițiile culturale locale întru bucuria sufletului”.
Dacă se-ntâmplă să bată chiar atunci clopotele mânăstirii, luați-o ca pe-o
binecuvântare.
Zilele organizate
sub egida numelui marelui poet care și-a purtat și el pașii pe aceste locuri,
au fost organizate cu aceeași minuțiozitate. În primul rând, oaspeții, veniți
de la București, Viena, Iași, Piatra Neamț, Timișoara, au avut prilejul să
viziteze pe îndelete întregul complex înțesat de mărturii adăpostite în sălile
clădirii. Expoziție de pictură, antreuri, birouri, fotolii, (în stilul vremilor
apuse, dar foarte bine executate în zilele noastre), scrinuri, sfeșnice din
argint, dăruite de regretatul colecționar ieșean, Dumitru Grumăzescu, sala cu
obiecte care au aparținut Saftei Brâncoveanu, (născută la anul 1776, ca fiică a
lui Teodor Balș). Și ea este considerată un alt ctitor din Văratec, întrucât a
donat pământul pe care-a fost construită prima mânăstire din acest perimetru
monahal. Covor de epocă donat tot de către ea, o ladă tradițională și apoi…
intrând în Salonul Literar, te întâmpină statuia poetului Mihai Eminescu, în
bronz, cu o carte sub braț. Lucrare semnată de sculptorul Lucian Tudorache, din
Piatra Neamţ. O altă lucrare, tot din bronz, la fel de impozantă şi misterioasă
este bustul Sheila Sfrijan, din salonul cu același nume, amenajat la parterul
muzeului şi dedicat soţiei ctitorului Dianu Sfrijan.
Oriunde
pășești nu contenești a te minuna, pui întrebări, rămâi perplex de admirație
și… taci. Doamna Emilia Țuțuianu, delicat, fără emfază și laudă, secondată de
domnul Dorin Dospinescu, o persoană foarte discretă, elegantă în atitudine și
foarte implicat, abia dacă deconspiră că ea, doamna, poeta menționată mai sus,
a fost și coordonatoarea directă a constructorilor, găsindu-și timp și pentru a
face rost de donațiile expuse, obținând înscrisuri, cărți rare de patrimoniu.
Strădania sa, de om al bibliotecii, iubitor de cultură și scrieri, este o parte
din ctitorie. Maica stareță Iosefina, mereu amabilă şi zâmbitoare, aș spune că
e prezentă în mai multe locuri în același timp pentru ca totul să fie perfect.
În fine, a
sosit ora, ziua evenimentului. Sâmbătă, 28 iulie a anului 2018. Să spun drept,
nu mă așteptam să fie atât de multă lume în Biblioteca Mihai Eminescu de la
etaj. Au fost necesare scaune aduse în plus. O sală peste care plutea fără voia
noastră, un aer de misterioasă legătură cu alte vremi.
Cuvântul de
deschidere al Emiliei Țuțuianu și al Maicii Starețe Iosefina Giosanu, ne
confirmă din start că nu am bătut atâta cale fără a avea parte de merituoase
alte surprize intelectuale.
Prima
confirmare vine de la eminescologul Teodor Codreanu. Echilibrat, fără patimă,
susține o nouă teorie, perfect plauzibilă, Eminescu, incorect politic, care-i
de fapt și titlul tomului pe care îl prezintă și pe care îl va dona Centrului
unde ne aflăm. Teoria domniei sale este foarte modernă, apropos de actuala
senzație făcută de, political correct, dinspre americani venind întreaga
țesătură de păreri și argumente. Cartea merită să circule, specialiștii pot
face încă multe congrese dezbătând opera poetului, publicistului, prozatorului,
jurnalistului politic Mihai Eminescu. Vor avea multe de aflat.
Vine la
rampă, mult așteptatul, cunoscutul cercetător al operei eminesciene din
manuscrise, domnul Nicolae Georgescu. În privim cu toții ca pe un colos
intelectual deși, nu vrea să fie în primă atenție, e de ajuns să deschidă
discuția, să aducă un argument și… ne-a făcut admiratorii domniei sale. A adus
în dar instituției organizatoare, câteva dintre volumele care poartă semnătura
sa. Ne uităm cu jind la ele. Ne reține atenția titlul, Cu Veronica prin infern.
Celelalte tomuri sunt doar o parte din numărul celor scrise de domnia sa, o
viață întreagă după cercetări îndelungi a cernelii, a sensurilor, a grafiei, și
literelor care alcătuiesc scrisul eminescian, după cum bine știm cu toții.
Distinsa sa soție, dna Doina Rizea, literat de marcă de asemeni, ne va încânta
și ea cu detalii din lumea scrisului completând volubilă, imaginea unor
intelectuali de clasă înaltă. Oaspeții din sală, aflu că sunt poeți din zonă
dar și unii veniți de la Vaslui, profesori universitari din Iași, cu toții sunt
marcați de o sfioasă încântare intelectuală. Vizibilă.
De dincolo
de fruntariile țării, a sosit până aici, la Văratec, la Centrul Cultural
Spiritual, eminescofilul, cum îi place să se definească, domnul Dan Toma
Dulciu. Susține și dumnealui o lucrare cu idei noi. A studiat arhive, a
comparat certificate medicale, medicamente folosite în vremea poetului pentru a
scoate la lumină un tom intitulat, Nevropatii atipice – Aspecte de patologie
informațională. Referitoare la Eminescu, desigur. O impresionantă arhivă pusă
în pagină, un discurs ferm, cu o logică imbatabilă. Volumul poate deschide o
nouă formulă de cercetare în continuare a existenței lui Eminescu. Cartea este
în ediție bibliofilă, în număr de 26 de exemplare, hors commerce, numerotate de
la 1 la 26, purtând semnătura autorului, dăruite cu titlu gratuit prietenilor
și colecționarilor. Centrul Cultural Spiritual Văratic unde ne aflăm,
beneficiind fără îndoială de exemplarul cel mai sugestiv numerotat.
Un punct
impresionant al manifestării a fost prezentarea filmului cu Zoe Dumitrescu
Bușulenga, care s-a retras în ultimii ani aici, în acest binecuvântat loc.
Vocea sa, gesturile, răspunsurile au adus în sală o stare emoțională specială.
De asemeni a fost prezentată de către Anton Fabian cartea-mărturie, convorbirea
cu Zoe Dumitrescu Bușulenga, Maica Benedicta, cum s-a numit după călugărie.
Ziua s-a întregit și s-a îmbogățit cu încă un moment. Gândit tot pentru a
dăinui. Emilia Țuțuianu a adus de la Iași, un tei auriu, vlăstar din teiul din
Parcul Copou.
Sădirea
acestuia în curtea Centrului Cultural Spiritual este chiar o replică ingenioasă
la lupta cu trecerea timpului… Parfum de epocă magică… Nu departe, la câțiva
pași, se află mormântul Veronicăi Micle, pe care, în timp, poate crengile
acestui tei îl va umbri protector.
Văratecul
și-a îmbogățit istoria prin această ctitorie în care vor fi evocate numele
oamenilor de seamă care au trecut pe aici. Scriitori și nu numai. Eminescu,
asemeni unui far, Ibrăileanu, Sadoveanu, Ștefania Velisar Teodoreanu, Hogaș,
Gala Galaction, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Cornelia Pillat, Gârleanu,
Bartolomeu Anania și mulți alții.
Cu părere de
rău am părăsit Văraticul, purtând în suflet ospitalitatea şi căldura maicii
stareţe Iosefina, dar cu speranţa că ne vom revedea pe viitor.
O anume aură
de lumină magică, venind parcă dinspre Pădurea de Argint plana neostoită la
plecarea noastră…
Veronica
Balaj
Această intrare a fost publicată în
Veronica Balaj și etichetată Veronica Balaj de ccsvaratic. Pune un semn de
carte la legătura permanentă.
https://revistafloarealbastraccsvaratic.wordpress.com/2018/11/08/3333/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu