CUGETĂRI - DOAR O VORBĂ...! - GÂND DE SEARĂ

CUGETĂRI

- Pr. Dumitru Stăniloae -

1.    „Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!”.

2.    „Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire”.

3.    „Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic”.

4.    „Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării”.

5.    „Nu există limită în posibilităţile omului educat”.

6.    „Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală şi ajutor dumnezeiesc pentru viaţa normală, adică dogmă şi har dumnezeiesc”.

7.    „Mântuirea stă în strânsă legătură cu responsabilitatea”.

8.    „Viaţa nu poate fi cunoscută raţional, ci numai experimental”.

9.    „Religia nu e o teorie, ci un mod de-a fi”.

10.                      „Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu”.

11.                      „Orice persoană sau lucru cuprinde forma sa întreagă în fiecare moment al dezvoltării”.

12.                      „Iubirea Sfintei Treimi luminează deplin existența noastră”.

13.                      „Cerem ajutor sfinților, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față de ei, și convinși ca noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriți ca ei”.

14.                      „De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”.

OMUL FERICIT

Auzit-am că, pe vremuri,

Dumnezeu ar fi dorit

Ca să afle, printr-un înger,

Dacă omu-i fericit!

Merse îngerul pe cale

Lumea-ntreagă colindând,

Când la deal şi când la vale,

Pe creştini tot întrebând

Unul zise – Cum pot oare

Fericit să mă numesc?

Să îmi fie cu iertare,

Nu vezi cât de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:

– Eu aş fi, dar ce să fac,

Fiindcă banii-s la putere,

Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mândrie :

– Eu am bani, ce pot să zic?

Am destulă avuţie,

Nu duc lipsă de nimic!

Însă fericit aş spune

Că nu pot să mă numesc,

Fiindcă n-am copii pe lume

Şi încep să-mbătrânesc.

Altul strigă cu ocară:

– O, ce fericit aş fi,

Dacă n-aş avea povară

O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,

Tare mult mă chinuesc,

Cum pot oare cu-aşa casă

Fericit să mă numesc!

Când pe altul îl întreabă:

– Tu eşti fericit, ori ba?

Dând din cap, el spune-n grabă

– Hm! nu prea mult, măria-ta!

– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?

Zise îngerul suav,

Aş trăi împărăteşte,

Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă

Pe la doctori, dar n-am leac

Sunt slăbit şi fără vlagă

Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi cuprins de întristare,

Îngerul plecă mâhnit,

Că în lumea asta mare

Nici un om nu-i fericit!

Tot aşa cârteau creştinii,

Orşiunde întreba,

Apăsând mai tare spinii

Domnului pe fruntea Sa.

Şi cu fiece răspuns,

Pas cu pas Îl aduceau,

Spre Golgota, în ascuns

Şi pe Cruce-L răstigneau!

Merse îngerul ce merse

Până când a întâlnit

Un om ce sudoarea-şi şterse

De pe chipul său trudit

– Omule, te văd muncind

Şi ești mult prea obosit,

Ziua toată robotind,

Spune-mi: tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate

Şi, privindu-l pe străin

Îi spuse cu bunătate:

Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată

Iscodindu-l înadins:

Casa ta-i dărăpănată,

Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare

Şi cu greu îi creşti pe toţi,

Nu ai bani pentru mâncare,

Şi eşti fericit, socoţi?

Eu nu te cunosc, străine!

Şi nu ştiu de unde vii

Dar, de vrei rămâi la mine

Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,

Nu-i bine să mergi pe drum,

Că sunt oameni răi pe-afară

Şi flămând vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,

Nu am casa un palat,

Am în schimb, o mângâiere,

Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,

Cu căldură te-o primi,

Chiar de focu-i stins în vatră,

Om mânca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stând la masă

Domnului I-am mulţumi,

Că spre noi mereu revarsă

Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume

Dacă vrei, nu e prea greu,

Că averea mea, vezi bine,

E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,

El mă iartă când greşesc,

El mi-alină orice durere,

El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere

Are tot ce şi-a dorit,

Are-n suflet mângâiere

Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lângă casă,

Am pământ să-l pot munci,

Am nevastă credincioasă,

Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina

Ar fi vrut, dar ce folos?

Se vedea că poartă haina

Dăruită de Hristos!

Bucuros, el se întoarse

Şi zbură spre cer grăbit,

Fiindcă, în sfârşit aflase,

Un om care-i fericit.

Auzind Domnul îndată

Le dădu creştinilor

Pedeapsa meritată

Pentru necredinţa lor.

Numai cel ce nu cârtise

Fericit în veci va fi,

Că, din toţi, doar el primise

Darul, de-a se mântui

Cine are-nţelepciune

Să priceapă, n-ar fi greu:

  

Fericirea nu e-n lume,

Ci e doar în Dumnezeu!!!

Dac-am fi, din întâmplare,

Întrebaţi şi noi cândva,

Conştiinţa noastră oare

Ce-ar răspunde? NU sau DA?!

(autor necunoscut)

~*~

Sursa: Pr. Dr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA