Venalitatea și ipocrizia politicilor actuale
Jurnalistică
George
Petrovai
Art-emis
10 Noiembrie 2026
Politica de proști
făcută… e păguboasă și hirsută – II
Inițial mă gândeam să dedic
politicilor medievale și moderne un capitol distinct. Dar am renunțat la
această intenție, amintindu-mi că în articolul Greii lumii stau la pândă în
politica bolundă din 21-22 septembrie 2025 m-am referit pe scurt, adică atât cât
să-i stârnesc pe cititorii interesați și scormonitori, la dârzenia utopistului
englez Thomas Morus, la Principele lui Niccolò Macchiavelli, la Thomas Hobbes
și ideea lui în legătură cu contractul social încheiat între cetățeni și stat,
nu în ultimul rând la avansatele idei ale iluminiștilor și enciclopediștilor
francezi, în principal la cele ale lui Montesquieu (separarea celor trei puteri
ale statului), idei „pe baza cărora s-a elaborat Declarația Drepturilor Omului
și Cetățeanului, document care a contribuit consistent la edificarea statului
modern francez și a constituit o esențială sursă de inspirație pentru alte
documente politice, inclusiv pentru cel al Organizației Națiunilor Unite
(ONU)”.
Prin urmare, zic eu, există rampa
conceptuală de lansare spre haosul politicilor actuale. Însă nu mai înainte
de-a reaminti opinia deloc măgulitoare a premierului britanic Winston Churchill
despre democrație („Cea mai proastă formă de guvernare, exceptând toate
celelalte care au mai fost încercate din când în când; dar dați-mi alta mai
bună și voi crede în ea”), respectiv de-a sublinia că politica actuală nu este
numai venală și ipocrită, trăsături pe care le voi evidenția în continuare…
Și iată un prim paradox al
influenței politicilor ante și postdecembriste asupra locuitorilor mioritici.
Deși românii de 50 de ani și peste această vârstă au simțit din plin (biologic
și psiho-mental) devastatoarele „binefaceri” ale triadei frică-foame-frig din
epoca bolșevico-ceaușistă, îngrijorător de mulți dintre ei declară în sondajele
de opinie că regretă vechiul regim (cică tot omul pe-atunci avea asigurat de
partidul-stat un loc de muncă, deci era condamnat la nelibertate și la
înfricoșătoarea siguranță a zilei de mâine) și că Nicolae Ceaușescu a fost un
cârmuitor mai bun ca cei postdecembriști. Acest „mai bun” este extrem de vag și
neconcludent, căci găzduiește o droaie de sensuri/ atribute, pe care în taină i
le refuzau până și cei mai devotați (a se citi slugarnici și nedemni)
colaboratori: mai uman, mai înțelept, mai cult, mai priceput, mai cumpătat, mai
patriot, mai drept, mai iubit ș.a.m.d.
Câți dintre nostalgicii de azi
credeau în acele vremuri inumane că pelticul și rudimentarul dictator (la
început de unul singur, apoi împreună cu nociva lui consoartă) era „un geniu al
Carpaților” și „cel mai iubit fiu al poporului”?! Sunt gata să recunosc că era
un bun patriot. Dar patriotismul lui avea un un foarte șubred fundament:
șiretenie în loc de inteligență, ambiție în loc de cultură, megalomanie în
locul modestiei și cumpătării. Și mai surprinzător este faptul că mulți tineri,
netrăitori în acele vremuri de coșmar, însă profund distorsionați de părinți
necugetați și/ sau de frustrați anacronici, regretă acel trecut infernal, deși
ar cam fi timpul să înțeleagă și să prețuiască temerara ieșire din el, nu numai
în urma înțelegerii politice de la Malta dintre George Bush senior,
președintele Statelor Unite, și Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, ci
și prin tributul în sânge a mii de români tineri și mai în vârstă.
Înclin să cred că această
neghioabă încredere a unor români în regimul ceaușist se explică satisfăcător
prin paternalismul de inspirație și influență muscălească. Da, căci
dintotdeauna muscalii au avut nevoie de tătucul țar și de mămuca țarină (Ivan
cel Groaznic, Petru I, Ecaterina a II-a etc.), pe urmă de atrocele țar roșu
(V.I. Lenin, I.V. Stalin, Nikita Hrușciov, Leonid Brejnev ș.a.), iar astăzi de
țarul postsovietic și cu dezastruoase ambiții imperialiste (Vladimir Putin).
La rândul lor, înaintașii noștri
au cunoscut pilduitorul paternalism voievodal din vremurile de glorie ale
principatelor (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad
Țepeș, Mihai Viteazul), care – fără a dispărea cu totul – se repliază în
inimile oprimaților din nevolnica perioadă fanariotă, pentru a putea să se
afirme din nou și cu tărie în momentele de vârf ale românismului popular și
național: răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, mișcarea lui Tudor
Vladimirescu, revoluțiile pașoptiste, Unirea din 1859 și rodnica domnie a lui
Alexandru Ioan Cuza, regalitatea, Războiul de Independență din 1877-1878, Marea
Unire din 1918, cele două războaie mondiale.
Sub amenințările comisarilor
staliniști, după al doilea război mondial (mai exact până la retragerea
diviziilor muscălești în anul 1958), paternalismul românilor bolșevizați cu
incalificabilul consimțământ al anglo-americanilor, devine o catastrofală copie
a celui moscovit, prin etatizarea mijloacelor de producție, cooperativizarea
forțată a agriculturii, decimarea intelectualității interbelice și
transformarea locuitorilor de la sate și orașe într-o docilă turmă înfricoșată
și îndoctrinată, cică strâns unită în jurul partidului-stat și al liderului
acestuia (Gheorghe Gheorghiu-Dej până în martie 1965, apoi Nicolae Ceaușescu
până la asasinarea lui în decembrie 1989).
Astăzi, lichelele „suveraniste”
afișează la modul sfidător un foarte periculos paternalism (a se citi obediență
antiromânească) față de criminalul Putin, care merge în cazul auriștilor și a
altor netrebnici (șoșocii, putiniștii, filorușii imbecili și agresivi) până la
fascism, legionarism, xenofobie și trădarea țării.
De pildă, la începutul lunii mai
2026 și la comanda Partidului Social Democrat (PSD), toți acești „suveraniști”
și luptători cu vorba împotriva sistemului pesedist, au susținut moțiunea de
cenzură (mai exact de centură) împotriva Guvernului Ilie Bolojan, care a fost
debarcat cu 281 de voturi. Mă rog, moțiunile de cenzură reprezintă dreptul
democratic al opoziției, atunci când motivele invocate de ea sunt îndreptățite
și când momentul este judicios ales, astfel încât să nu aducă prejudicii
statului și cetățenilor prin consecințe: instabilitate politică, inflație,
scumpiri etc. Adică exact haosul politic creat de coaliția sistem-antisistem,
dacă la nefastele urmări economico-financiare (deprecierea leului în raport cu
euro, lanțul scumpirilor) se mai adaugă importanța continuării negocierilor cu
UE, așa încât să nu pierdem miliardele de euro promise pentru PNRR (Programul
Național de Redresare și Reziliență) și pentru Safe (Programul de Înarmare),
deoarece guvernele anterioare, îndeosebi prăpăstiosul Guvern Ciolacu, au
îndeplinit doar în mică parte jaloanele stabilite.
Dar pesediștii, în frunte cu
necalificatul Sorin Grindeanu, doreau atât de aprig să-l mătrășească pe Ilie
Bolojan, cel care tocmai se pregătea să le taie din privilegii și să
desființeze mafia din Energie, încât nu le-a păsat nici că se înhăitează (ei
proeuropenii de fațadă) cu extremiștii și nici că n-au o strategie de
continuare a guvernării, taman în aceste vremuri foarte complicate pe plan
internațional (războiul din Ucraina, atacul americano-israelian asupra Iranului
și gravele probleme din strâmtoarea Ormuz cu transportul a circa o cincime din
petrolul mondial).
De fapt, idioata triadă Sorin
Grindeanu-Volguța Vasilescu-Claudiu (Olguțu) Manda miza pe îndepărtarea lui
Ilie Bolojan din fruntea Partidului Liberal de către grupul puciștilor
pesedizați (Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Rareș Bogdan ș.a), după care șubreda
coaliție PSD-PNL-AUR-UDMR-minorități, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să
continue guvernarea cu un premier de teapa lui C. Predoiu, chipurile agreat de
Nicușor Dan și de pesediști.
Atâta doar că puciul a eșuat, I.
Bolojan a rămas premier interimar, deci cu atribuții restrânse, până la
desemnarea noului premier, pesediștii nici nu concep să guverneze cu auriștii
și ceilalți suveraniști de haram (de fapt ei vor să scoată castanele din focul
guvernării ipocrito-preferențiale cu mâinile altora), iar coaliția PNL-USR a
anunțat că nu va sprijini un guvern PSD minoritar sau condus de un tehnocrat,
toate aceste orgolii și tergiversări împingând țara într-un păgubos haos
politico-economic.
Cireașa de pe detestabilul tort
al „suveraniștilor” (ăla înfățișând Groenlanda râvnită de Trump și tăiat în mod
slugarnic-demonstrativ de ultrașul G. Simion în Statele Unite) a fost pusă de
Ziua Independenței României, totodată a constituirii Uniunii Europene, zi în
care zgomotoasa europarlamentară Diana Șoșoacă a rupt drapelul organizației, de
la care încasează lunar (leafă plus cheltuieli) mult peste zece mii de euro!
În ceea ce privește sforăriile și
uriașele prostii din politica internațională, lesne se constată că
inconsecventul Donald Trump s-a împotmolit în conflictul cu Iranul mai ceva ca
predecesorii lui în Vietnam și Afganistan, că oribilul Adolf Putin (așa este
„alintat” pe platformele sociale) urmează să-și frângă gâtul cu
nesfârșitul război din Ucraina și că amândoi au ajuns să ciugulească firimituri
din palma lui Xi Jinping.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu